Cuvantul acesta l-am folosit primii tot noi, geto-dacii. Cetatile erau asezarile noastre intarite cu ziduri ca sa nu intre oricine. Iar in caz ca intra, sa nu mai iasa niciodata.
Multe alte popoare au reclamat intaietatea acestui cuvant, dar adevarul gol-golut - si deci istoric - este ca ele l-au preluat de la noi. Argumentul nostru - cetatile lor s-au pastrat, din ale noastre, mult mai vechi, nu au ramas decat cateva pietre. De exemplu, Lutecia, cu care francezii se mandresc (ca de altfel cu orice altceva), a fost imprumutata de la noi. Era pe vremea in care noi, geto-dacii, le construiam din nisip sau din lut, indeobste pe malul marii. Venea valul, le darama, construiam altele. Venirea valurilor migratoare ne-a dat posibilitatea sa le construim oriunde. Oricat de sus le cocotam, aceste valuri tot le daramau.
In interiorul zidurilor de aparare ale cetatilor, casele noastre erau si ele la inceput din lut. Cand am inceput sa le facem din piatra am inceput sa ne si casatorim. Casatoriile noastre durau cat casele. Pe masura ce navalitorii ne lasau tezaur dupa tezaur, deveneam tot mai saraci. Astfel ca de la case de piatra am ajuns la divorturi si bordeie de pamant. Ca si lutul ni-l luasera.
Fiecare cetate avea un fel de turn, pe care noi il numeam Donion, dupa numele celui care s-a bucurat primul de aceasta constructie deosebita. Alte popoare l-au preluat de la noi ca Donjon sau Donjuan. Donjuan, ca si Donionul nostru, a avut, in Evul Mediu, mare succes la femeile de orice talie. De multe ori ele formau cozi lungi pentru a intra in Donjuan sau Donion. Cozile erau lungi pentru ca, odata patrunse acolo, multe femei nu mai vroiau sa iasa.
Cum spuneam, cetatile noastre nu s-au pastrat. Cu o singura exceptie. Exista o cetate care s-a pastrat intacta, si care ne permite sa aruncam o privire, pe deplin regulamentara, asupra modului in care erau intemeiate si functionau toate celelalte cetati geto-dacice. Acest site - cum isi spune el in epoca moderna (probabil de la forma franceza a cuvantului cetate, cite) - e dispus, cateodata bine-dispus, pe niveluri. Cei de pe nivelurile superioare se apara si ii bombardeaza pe cei de pe nivelurile inferioare cu smoala, pene sau stelute arzatoare, dupa caz. Cei de pe nivelurile inferioare incearca sa ajunga pe nivelurile superioare ca sa faca la fel. Marea majoritate vrea sa locuiasca in Donion, astfel ca nu e de mirare ca acesta e suprapopulat. Cei care nu se tin bine unii de altii risca sa cada la nivelul solului. Acolo, ori o iau de la inceput cu cataratul, ori se apuca sa sape Donionul la baza. Curios lucru, cei mai harnici si care sapa mai cu spor, sunt expulzati din Cetate. Si mai curios, Donionul a rezistat pana acum tuturor incercarilor.
Tot in interiorul acestui site pastrat - cum am zis - intact, se pot intalni o multime de bisericute. Mici, dar cu cate o gradina mare in jurul lor. Cetatea are si un Forum, foarte putin frecventat pentru motivul ca, trebuie sa recunoastem, acest cuvant nu e inclus in dictionarul nostru. Cei care ar putea predica aici prefera sa predice in pustiu. Pustiul este specific noua, geto-dacilor, fiind construit prin munca plina de abnegatie a popoarelor invadatoare. Pustiul se intinde intre cetati, iar dupa navaliri, si peste ele.
Pentru cei care se ratacesc prin ea, aceasta cetate, sau site, are si un Help. Help-ul fiind alt cuvant ne-geto-dacic, nu e de mirare ca nu-l citeste nimeni si ca numarul celor rataciti pe acest site e in continua crestere.
Geto-dacii din aceasta cetate au o ocupatie unica pe care o exercita liber atunci cand nu sunt ocupati. Scriu pe un fel de tablite invizibile si trimit unul altuia inscrisuri in care isi canta cetatea, neamul lor nepieritor decat pe limba lui, iubitele si colegii. Din Donion, Sfatul Cetatii vegheaza ca in aceste inscrisuri sa nu patrunda parti rusinoase. Acestea sunt eliminate prin taiere.
Inscrisurile sunt de fapt arma principala de aparare a acestei cetati. Pe zidurile exterioare, atacatorii pot vedea, daca nu ataca noaptea: ?Avem numai miere, reveniti cand ne refacem stocul de lapte?, ?Grau nu s-a facut anul asta, incercati la bulgari?, ?Daca nu daramati zidurile acestea, veti gasi aceste inscrisuri si data viitoare?, ?Faptul ca soneria e defecta nu va da dreptul sa trageti cu tunul?, ?Inainte de a ne cuceri, trebuie sa stiti ca veti deveni un capitol aparte in formarea viitorului popor roman?. Inscrisurile n-au aparat intotdeauna cetatea, dar i-au determinat pe navalitori sa invete sa citeasca. Abecedarele purtate sub seile cailor le-au incetinit considerabil inaintarea.
Revenind la cetate in general si la stilul caselor din acestea, trebuie sa spunem ca ultimul popor migrator, care a stat la noi vreo 45 ani, si care ne-a luat tot ce masura timpul (ceasurile si cocoseii), ne-a lasat in schimb un tip nou de case in cetatile noastre: blocurile. Blocurile acestea aveau toate ferestrele spre rasarit. Cei care aveau vedere spre apus erau paziti foarte bine, ca sa nu fuga. Daca reuseau sa fuga, fugeau fara bloc. In locul lor se mutau cei care aveau deja vedere spre rasarit. Astfel ca viata urmasilor stramosilor nostri era tot un rasarit. Un rasarit urmat de Telejurnalele de seara si de noapte, in care tot despre rasarit era vorba. De fapt era vorba mereu despre cel mai rasarit. Dacii nostri mai putin liberi din acea vreme ii asteptau cu nerabdare apusul, ca sa inceapa un nou rasarit; si pranzul, si seara, eventual si mesele aferente. La pierderea Telejurnalelor nici ca se gandeau.
Blocurile acestea au rezistat tuturor navalitorilor. Mai putin gandacilor. Negasind alta solutie (au incercat cu DDT, chit, spray-uri, Cantarea Daciei ? nimic nu i-a putut opri), noi dacii am sfarsit prin a-i declara natiune conlocuitoare in blocurile noastre. Ca natiune conlocuitoare, gandacii aveau toate drepturile pe care le aveam si noi. Adica sa astepte apusul. Erau de fapt singurii care se bucurau de acest drept unic. Si singurii care se bucurau cand se intrerupea lumina, dupa cele doua Telejurnale.
Toate aceste blocuri s-au pastrat intacte. Cu exceptia blocului comunist. Un cutremur cu epicentrul in Malta, pornit si propagat cu mare intarziere, l-a sters de pe suprafata Pamantului.
Imediat dupa prabusirea blocului comunist, noi dacii ne-am uitat in zare, asteptandu-ne, din obisnuinta, la alti navalitori care sa ne cucereasca. Si am luat masuri de aparare. Drumurile care inconjurau cetatile au fost populate cu femei in formatii, usoare, care sa-i atace pe navalitori la centura. Hartuiti, navalitorii ajungeau in cetate lipsiti de vlaga, si se repezeau direct la Farmacii, ca sa-si vindece ranile.
Dar navalitori au venit mai putini decat ne asteptam. Nemultumiti de felul in care am fost cuceriti, am inceput sa ne cucerim singuri. Am facut-o in felul nostru hotarat si temeinic, astfel ca in scurt timp cetatile dace aratau mai rau decat dupa orice navalire straina.
Mai 2003
http://www.poezie.ro/text.php/t_id/45032/
