Pe urmele unei informatii aduse de un lexicograf, Su(i)das / sub Zalmoxis / , s-a pus problema existentei la geto-daci, a unei zeit�ti feminine a p�m�ntului, sotie a lui Zalmoxis (...). O reprezentare din care se ridic� �n ipostaz� divin� Zalmoxis-Thales si z�na Dochia.

Gh. Musu



�n ceea ce priveste St�nca Dochiei, ea este, poate, locul cel mai �nv�luit �n mister. Despre aceast� st�nc� unii spun c� ar fi pietrificarea unei b�tr�ne ciob�nite, care, �nvesm�ntat� cu nou� cojoace, a pornit, �mpreun� cu oile si caprele sale, spre v�rful muntelui, desi vremea nu-i �ng�duia. Si, cum mergea ea, a �nceput s� plou� si s� ning�. Si, fiindc� cojocul de deasupra se uda mereu si se �ngreuna, obosind-o la drum, b�tr�na ciob�nit� a lep�dat, unul c�te unul, opt din cele nou� cojoace. Atunci, s-a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a �nghetat-o �mpreun� cu oile si caprele sale.

Altii povestesc c� despre Baba Dochia se spune c� era asa de rea �nc�t si copiii, care cum cresteau, fugeau de ea, pentru a sc�pa de r�ut�tile ei. Numai unul singur, un b�iat, cel mai r�bd�tor dar si cel mai putin la minte, i-a fost r�mas dintre toti copiii �n preajm�. Dragomir, c-asa �l chema pe fecior, era mereu dus cu oile si numai biata nevast�-sa, harnic� si bun� la suflet, r�bda si suferea toate hachitele soacrei sale, care �i pusese g�nd r�u, s� scape de ea. Astfel, �ntr-o bun� zi, o trimise la r�u pe nor� s� spele l�na cea alb� p�n� s-o �nnegri. Se munci s�raca fat� c�t se munci, dar dup� trei zile de trud� l�na tot alb� era. Nec�jit� c� nu reuseste s� �ndeplineasc� porunca soacrei, fata �ncepu s� pl�ng�. Si pe c�nd pl�ngea ea, numai ce se trezi cu doi b�tr�ni �n preajm�, Dumnezeu si Sf. Petru. Auzindu-i necazul si f�c�ndu-li-se mil� de ea, �i �nnegrir� l�na.


V�z�nd una ca asta, baba o trimite iar la r�u, de data asta s� spele l�na p�n� s-o albi. Pe c�nd se chinuia biata fat�, iaca apar si cei doi b�tr�ni. Dar �n loc s�-i albeasc� l�na, cei doi �i dete fetei o gr�mad� de flori si fragi spun�ndu-i fetei s� le duc� babei. C�nd v�zu h�rca florile si fragii, uit� de l�n�, �l chem� repede pe Dragomir si-i spuse: "M�i Dragomire, dac-au �nflorit fragii �nseamn� c-a venit vremea s� mergem la munte, la st�n�, s� m�sur�m oile". Si r�pezit� cum era baba, �l lu� pe Dragomir si plec� �mbr�cat� asa cum o prinse vremea, cu nou� cojoace pe ea si cu oile �n urm�. Afar� se �nc�lzise bine si, cum mergea urc�nd la deal, baba gr�bit� se �ncinse si �ncepu a lep�da cojoc dup� cojoc, �nc�t p�n� �n v�rful muntelui nu mai r�m�sese dec�t �n c�mesoi. Atunci porni �ns� cel de sus o vifornit� cu zloat�, de au �nghetat si baba si oile, cu Dragomir al�turea.

O alt� legend�, �nt�lnit� �n Bucovina, o prezint� pe Dochia drept o fat� de �mp�rat care, fugind de �mp�ratul cotropitor ce voia s� o ia de nevast�, s-a travestit �n p�storit�, urc�nd cu o turm� de oi �n munti. Cum timpul era frumos, a �nceput s� lepede din cojoace unul c�te unul. Dar aproape ajuns� �n v�rf, se l�s� deodat� un frig, de ziceai c� e iarn�. Nefiind deprins� cu frigul si tem�ndu-se s� se �ntoarc�, �ncepu a c�rti �mpotriva lui Dumnezeu. Acesta o pedepsi pref�c�nd-o �n stan� de piatr�, iar oile �n bolovani. Alt� variant� spune c� fiind pe cale de a fi prins� de �mp�ratul cotropitor, fata ceru lui Dumnezeu s� fie transformat� �n stan� de piatr�, rug�minte ce-i fu �ndeplinit�.


BALADA DOCHIEI

scris� de Ghe. Asachi �n 1838, dup� c�l�toria la muntele Pion (Ceahl�u)

�ntre Piatra Detunat�

S-al Sahastrului Picior,

Vezi o st�nc� ce-a fost fat�

De un mare domnitor.

Acolo e rea furtun�

E locasul cel cumplit,

Unde vulturul r�sun�

Al s�u c�ntec amortit.

Acea doamn� e Dochia

Zece oi s-a ei popor

Ea domneaz�-n vizunie

Peste turme si p�stori.


La frumusete si la minte

Nici-o giun� nu-i samana

Vrednic� de-a ei p�rinte,

De Decebal, ea era.

Dar cum Dacia-au �mpilat-o

Fiul Romei cel m�rit,

Pe cel care-ar fi sc�pat-o

De-a iubi a giuruit.

Traian vede ast� z�n�

Desi e biruitor,

Frumusetei ei se-nchin�

Se subjug� de amor.


�mp�ratu-n van cat�

Pe Dochia a-mbl�nzi.

V�z�nd patria ferecat�,

Ea se-ndeamn� a fugi

Prin a codrului potic�

Ea ascunde al ei trai,

Acea doamn� tineric�

Turma paste peste plai

A ei hain� aurit�

O preface �n s�iag,

Tronu-i iarba �nverzit�.

Schiptru-i este un toiag.


Traian vine-n ast� tar�

Si de-a biru-i deprins.

Spre Dochia cea fugar�

Acu m�na a �ntins.

Atunci ea, cu graiu ferbinte

"Zamolxis, o zeu ! striga,

Te giur pe al meu p�rinte

Ast�zi, rog nu m� l�sa!"

C�nd �ntinde a sa m�n�

Ca s-o str�ng�-n brat Traian,

De-al ei zeu scutit� z�na

Se preface-n bolovan.


El petroasa ei icoan�

Nu-nceteaz� a iubi,

Pre ea pune-a sa coroan�

Nici se poate desp�rti.

Acea piatr� chiar vioaie

De-aburi copera-a ei s�n,

Din a ei pl�ns naste ploaie,

Tunet din al ei suspin

. O ursit-o privegheaz�,

Si Dochia deseori

Preste nouri lumineaz�

Ca o stea peste p�stori.



Un text despre Dochia, intitulat M�rtisor (despre care nu se stie dac� este de inspiratie popular� sau e doar n�scocire), a scris si marele Sadoveanu:

Spune povestea c� Dochia era o b�tr�n� vr�jitoare ce s�l�sluia �ntr-o cas� de st�nc� sus pe Ceahl�u. Baba tr�ia singuratic�, unde se t�r�sc jnepenii pe piatr� si unde �nfloresc m�runtii trandafiri ai st�ncilor. �n nopti de var� pluteau c�tre ea duhurile pr�p�stiilor. Pe negre vijelii c�nd sc�p�rau fulgere rupte, suiau pe tancuri zv�rcolindu-se f�pturi de pe t�r�mul de dedesupt, din �mp�r�tia necuratului Tartar. �ntr-o colib� sf�r�mat� de puhoaie, Baba Dochia a g�sit odat� o copilit� pe care a crescut-o si a �ndr�git-o. Fetita de suflet a vr�jitoarei crescu frumoas� si ml�die acolo, aproape de nori. �ntr-un r�nd, �n puterea prim�verii, fata afl� c� �n v�i sunt asez�rile oamenilor. Atras� de glasul buciumelor, ea cobor� spre v�i. C�nd v�zu Dochia c� fata nu se mai �ntoarce, porni �nv�luit� �n cojoacele ei s� o g�seasc�. R�t�ci departe de lumea ei p�n� c�nd �ntelese c� fata nu se va mai �ntoarce. �ndurerat�, reveni �n sih�stria ei singuratic� si acolo, f�r� dragostea din urm� a anilor ei t�rzii, spun b�tr�nii c� s-a stins.
Au pref�cut-o �n sloi si st�nc� noptile reci de m�rtisor...

LEGENDA MARTISORULUI


Odata soarele cobor� �ntr-un sat, la hora, lu�nd chipul unui fecior. Un zmeu l-a p�ndit si l-a rapit dintre oameni, inchiz�ndu-l �ntr-o temnita.

Lumea se intristase. Pasarile nu mai c�ntau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai r�deau. Nimeni nu �ndraznea sa-l �nfrunte pe zmeu. Dar �ntr-o zi, un t�nar voinic s-a hotar�t sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pam�nteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au �nceput lupta. S-au �nfruntat zile �ntregi p�na c�nd zmeul fu dobor�t. Slabit de puteri si ranit, t�narul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer �nveselind si bucur�nd lumea. A re�nviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. S�ngele cald din rani i s-a scurs �n zapada. Pe c�nd acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. P�na si ultima picatura de s�nge se scurse �n zapada imaculata. Muri.

De atunci tinerii �mpletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul �nseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea s�ngelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.
"