Ipoteze si interpol�ri autropologice �i arheologice. — Inainte de a trece la studiul mitologiei predace se impun doua precizari: 1) primele �njghebari magico-mitologice apar in perioada pietrei cioplite, cu precadere in neolitic, ceea ce ne face s� coborim cercetarea noastra mult in preistoria Daciei; 2) aceste injghebari magico-mitologice nu sint unitare sub raportul conceptiei si viziunii lor despre viata si lume, ceea ce inseamna ca in realitate este vorba de mai multe mitologii predace (cam atitea cite grupuri umane razlete incep sa se constituie in aceasta perioada in gin�i, clanuri �i triburi). Noi ne-am propus sa gasim numitorul comun al tuturor acestor mitologii predace, din doua motive: intii pentru a constata ce le poate uni sub raportul conceptiei si viziunii pregmatico-mitice si apoi pentru a urmari ce preia, dezvlta si supravietuieste in mitologia dac� in faza ei de organizare plenara.

In aceste conditii am mers pe urmele arheologilor, pina in zorile antropogenezei pe teritoriul Daciei preistorice, extinzind cercetarea noastra mitologica pina la itunecata perioada paleolitica.
Se intelege ca incursiunea noastra in preistoria Daciei urmareste sa decopere sursele primare ale mitologiei dace �i prin aoeasta ale mitologiei rom�nesti. Ne dam seama ca nu ne putem bizui pe prea multe documente, si acelea incerte, probabile si obscure, pe care va trebui sa le coroboram cu ipoteze de lucru si interpolarii reclamate de logica intrinseca a lucrurilor.
Deci prin mitolologia predaca intelegem citeva sisteme de prerituri si premituri care s-au dezvoltat pe teritoriul Daciei preistorice (incepind aproximntiv cu zece milenii i.e.n. pina in mileniul al doilea i.e.n.) in viata spiritualt a grupelor umane nedefinite etnic, insa identificate prin ,,orizonturile lor antropologice"' si ,,culturile lor arheologice".
In aceasta lunga perioada preistorica, de la aparitia ornului pe teritoriul Daciei pina la cristalizarea comunitatilor tribale de tip etnic, se formeaza o comuniune de gindire mitic� relativ unitara, in care se intrevad clar inceputurile mitologiei predace in structura ei dialectic�. Asa se explic� faptul ca le-am dat acestor mitologii un nume global datorit� fondului lor ecologic cultural �i tendin�elor interne si externe de a se contopi intr-o viitoare mitologie daca.
Pentru paleoliticul inferior cunoa�tem urmele unei ,,culturi de prund", pe valea D�rjovului si a D�mbovnicului : tehnica rudimentara a uneltelor descoperite (toporase de mina). Paleofauna si paleoflora mediului ambiant al acestor descoperiri nu ne fac sa cunoastem prea mult din viata spirituala a lui Homo sapiens, ci numai sa o presupunem, prin compara�ie cu alte culturi de prund.

Arheologii inclina sa sustina ca in esenta ei ,,cultura de prund" se datoreste reprezentarilor speciei homo: Homo sapiens care alcatuiesc primele comunita�i primitive, de tipul aproximativ al cetelor de neam care traiau din culesul in natur� �i vinatoarea prin h�ituire �i capcane. In aceasta vreme este domesticit focul, incep muna, organizat� in, comun �i limbajul rudimentar.
Pentru paleoliticul mijlociu au fost descoperite pesteri neamenajate, cu urme de oase de urs ; a�ezari de tip musterian, pesteri partial amenajate �i r�samenajate, care au continut urme de oase umane apartinind tipului Homo neanderthalensis. Din pe�tera Ohaba-Ponor s-au degajat o vat� inalt�, unelte de silex si dalti�e. In pestera Baia de Fier s-au descoperit urme de locuire stabil�. Locuirea in pesteri eate secondata de locuirea sub st�nci oblice, ce pot ap�ra natural de intemperii. In limbajul medieval, in Oltenia asemenea relicte adaposturi sub stinci oblice, care mai supravietuiau in secolul al XIX-lea se nurneau pietre colibate, iar in Banat (zona Portile de Fier) potcapine1. Dar sint folosite si terasele impadurite pentru locuire. Locuirea in adaposturile naturale presupune o stabilitate aproximativa a grupelor umane legata de pescuitul in apele de munte si vinatoarea in padurile montane. Pescuitul si vinatoarea au germinat superstitii �i credin�e in fortele ce ajuta la ob�inerea mai lesnicioasa a hranei.
Pentru paleoliticul superior se descopera a�ez�ri temporare de tip aurignacian, de asemeni in pesteri si chiar in aer liber. In pestera de la Cioclovina (Transilvania) �i in pestera La Adam — Tirgusor (Dobrogea) se pare a fi locuit Homo sapiens fossilis. Sapaturile arheologice releva pentru aceasta perioada preistorica prezenta mare a unor animale feroce : ursul, leul �i hiena (de pestera), cu care omul a avut mult de luptat. Alaturi de cervidee (bourul, zimbrul, cerbul, capra) apar cabalinele (calul si asinul), pe care oamenii le vinau pentru hrana, piei �i oase (de confec�ionat instrumente de tesut, sapaligi de os, pentru scos tuberculii sau radacinile unor plante comestibile, ferastraie de os din falci de animale cu denti�ie puternica �i ascutita). Uneltele de silex se men�in si se perfectioneaza datorita tehnicii cioplirii lor bifaciale. Tot acum se produce o disociatie intre unelte : unele ramin unelte propriu-zise, altele sint modificate in arme.
Paralel s-au descoperit si asezari gravettiane in rasaritul teritoriului Daciei. In aceasta perioada se creeaza locuinte mici de tipul bordeiului �i locuinte mari de tipul �urei, cu vatra in mijloc. Locuin�ele mari au fost construite probabil pentru numeroase familii matriarhale sau patriarhale.
Tot pentru paleoliticul superior arheologii au identificat arii largi de locuire umane, urme de asezari in aer liber, de ateliere (de cutite �i r�zuitoare, produse dupa tehnica cioplirii lamelare), ceea ce denota apari�ia indeletnicirilor specializate. Acum se ivesc practici magice si de art� parietal� in unele caverne, probabil amenajate in incinte sacre.
Sporadice manifestari de art� magico-mitologica se intrevad in pe�tera Lapo�: o figurina de piatra, pictura rupestra, si mulaj aproximativ de un cal, in pe�tera C�ciula�i; semne: soare, brad, mina in pe�tera Gura Chindiei �i o gravura rupestra la Cioclovina.
�n aceasta perioada se formeaza comportamente magico-mitologice in legatura cu culesul in natura, vinatoarea, domesticirea si cresterea animalelor.
S-au descoperit �i caverne care au fost folosite ca locuri de refugiu in fa�a intemperiilor violente si a marilor salbaticiuni sauriene. Intemperiile �i saurienii intra inai apoi �n paleofolclorul mitic dac si supravietuiesc prin acesta pina in era noastra in folclorul mitic rom�n. Reprezentantii acestor monstri teriomorfi au capatat la romani numele generic de balauri.
C. S. Nicolaescu-Plopsor trece in revista primele insailari ale unei vieti spirituale in paleoliticul superior. In aceasta perioada ,,gindirea incepe a se imbogati cu notiuni abstracte. Se dezvolta o via�a spirituala, oglindita in primele manifestari de arta: desene, gravuri si picturi [rupestre], precum �i sculpturi in os, corn si fildes si figurine modelate in lut nearse sau arse. Unele din aceste manifest�ri stau in legatura cu magia v�n�toreasc�; figurinele reprezent�nd femei documenteaza �i ele inceputurile gintei materne. O figurina primitiva, cioplita in piatra, cunoa�tem de la Lapo�. Apar astfel primele manifestari primitive ale credintelor religioase, in care, datorita nivelului inca rudimentar al for�elor de produc�ie �i al rela�iilor sociale, atit lumea externa, cit si insasi societatea omeneasca, se reflectau intr-un chip fantastic, in gindirea oamenilor, sub forma imor reprezentari magice si a convingerii c� intre diferite ginti si anumite animale sau plante ar exista legaturi de rudenie si o anumita solidaritate (totemismul). 0 practic� magic� in legatura cu procesul productiei vinatoresti s-a intilnit si la noi, in a�ezarea de la Buda; acolo, pe o inaltime care domin� valea Bistritei pina la orizont, vinatorii depuneau picioarele de bour retezate si oase de ren. �ntr-o propor�ie redusa [punctul arheologic], Buda reprezinta un loc de cult (...) poate in credin�a ca prin aceasta vinatul nu se va imputina sau animalul se va lasa prins".
In epoca epipaleolitica sau mezolitica pe teritoriul Daciei preistorice noi orizonturi culturale releva noi forme de via�a economica mai evoluata. Uneltele de rnunca se perfec�ioneaza. Arcul si sagetile iau locul maciucilor. Apar instrumente agricole, probabil b��ul de sem�nat, sigur secerile si r�nitele de m�n�. Pescuitul foloseste unelte noi. Se domesticeste ciinele si se practica in contiuuare vinatoarea prin haituiala. Via�a de ceata depa�este faza de promiscuitate sexuala. Incep legaturi stabile intre femei �i barba�i, care alcatuiesc perechi de viata. Se creeaza necropole in care se inhumeaza numai craniile, dupa rituri ce tin de un animism inca imprecis. Acest tip de inhumare continua mult timp in epoca neolitica. O intilnim si in necropola de la Cernavoda, cultura Hamangia.
Pe o falanga dc ecvideu, descoperita la Cuina Turcului, in defileul Por�ile de Fier,, se intrezareste incizata o reprezentare antropomorf� geometrizat� ce ar putea aduce cu imaginea unei f�pturi mitice primare epipaleolitice, cultura romanello-aziliana.
Nu stim precis cind si in ce fel a inceput perioada neolitica. �n orice caz modul de viata predominant a fost cre�terea animalelor si cultivarea pamtntului. Arheologii si istoricii au ajuns la consensul unanim ca neoliticul incepe in Dacia preistorica din mileniul al IV-lea i.e.n. �i culmineaza cu civlizatia gentilico-matriarhal�. Neoliticul a fost despar�it in patru etape, ultima durind pina in mileniul II i.e.n.
Sub raport material neoliticul continua epipaleoliticul sau mezoliticul cu sedentizarea asezarilor, apari�ia constructiilor stabile, ocupa�iile �i inceputurile de meserii legate de metalurgia locala, a aramei si a aurului.
Tehnica agrara se dezvolt�, apare un modest inventar agricol, incepe ceea ce se va numi de etnologi ,,zootehnia transhumant�".
Societatea �ncepe sa fie organizata ierarhic — condusa de batrini sau de capetenii militare. Acum se organizeaza �eferia. Insemnele ei sint sceptrele de piatr� terminate cu un cap de cal. Sub raport spiritual, culturile neolitice de pe teritoriul Daciei preistorice se deosebesc suficient pentru a intrezari in ele note deosebite, simboluri magico-mitologice diferentiate. Asa reiese din analiza culturilor : Rast, Vadastra, Boian, Hamangia, Salcu�a, Gumelnita si mai ales Cucuteni (cu cele patru faze ale ei). Se creeaza amulete, talismane, altare, zei de lut, idoli feminini, steatopigi�ti, tatua�i (acefali, microcefali sau bicefali), cu corpuri ingemanate, urne antropomorfe. Arheologii mentioneaza mereu cultul fecunditatii si fertilitatii (in legatura cu complexele : Cri�, al ceramicii liniare, Vinca-Turdas etc.). �nhumarile se fac cu ocru, in pozi�ie chircit�, cu palmele ridicate in dreptul fetei, inhumari cu un inventar funerar simplu. Unele cranii au urme de trepana�ie socotita rituala. Ritul funerar la triburile indigenilor din zona Cucuteni este ,,inhumarea magica". Nu stim concret nici pina in prezent in ce consta acest soi de inhumare! Tot in neolitic incep sa se practice scrificii pentru vinatoare, cre�terea animalelor si cre�terea plantelor ; intii sacrificii vegetale, apoi animate si in cele din mma chiar umane. Obiectele dc podoaba sint impresionant de frumoase (piepteni, coliere de margele de lut pictate, bratari etc.). Ceramica pictata de Cucuteni atinge morfologic �i cromatic maximum de perfectiune posibila in acea vreme. Motivcle decorative promoveaza un simbolism inspirat din mediul ambiant (plante locale, iar dintre arbori : bradul); animale bipede �i cvadrupede (lei, tigri, antilope etc.) �i motive ceresti (soarele, luna �i steaua).
2. Premituri totemice si prerituri tabuistice. Mitologii tribale. —"Revolutia neolitica", atit de comentata, nu a fost numai una materiala, ci si una spirituala. Cultura neolitica culmineaza �ntr-o mitologie animista in plina evolutie preritual�.
Toate acestea pe plan spiritual indreptatesc fara reticen�e preconizarea unei extrem de variate mitologii predace, difuz� in tot atitea variante probabile cite clanuri, fr��ii sau triburi indigene s-au format pe teritoriul Daciei preistorice si au dus o via�� relativ diferentiata, de la trib la trib.
Din sinteza critica a documentelor preistorice pe care le-am men�ionat mai sus reiese ca triburile predace care au intrat mai tirziu in etnogeneza daca posedaa un sistem de premituri totemice �i prerituri tabuistice care ne indreptatesc sa discutam despre o mitologie predac�.
In ultima vreme conceptele de totem �i totemism au fost combatute vehement si repudiate ca inoperante in istoria culturii. C1. Levi-Strauss le considera "specula�ii �tiintifice", pentru ca exprima varieta�i impresionante de fapte, de relatii �i institutii care duc uneori la confuzii de ordin semantic, logic si etnologic. Cu toata aceasta repudiere, Cl. Levi-Strauss nu s-a sfiit sa recurga la serviciile totemismului pentru a descoperi o ,,clasificare totemica" a cunostintelor oamenilor salbatici, clasificare care echivaleaza in precizie si logicitate cu o , clasificare stiin�ifica".
Ideile de totem si totemism, de tabu si tabuism sint concepte corelare care deocamdata definesc �i explica aproximativ unele activita�i spirituale ce nu pot fi cugetate altfel.
Conceptele de totem �i totemism, tabu �i tabuism nu sint insolubile in esenta lor logica �i epistemologica. Pentru a le in�elege �i valorifica mitologic trebuie luate in consideratie particularitatile lor dialectice: polimorfismul, poliglotia �i polivalen�a istorico-culturala.
Materialele referitoare la aceste concepte au fost culese accidental. Ele nu sint aberante nici privite din perspectiva logicii formale aristotelice si epistemologiei baconiene decit, poate, raportate la prejudeca�ile profesionale ale unor etnologi care le-au folosit ca elemente auxiliare in sistemele lor de gindire stiintifica. �n realitate sint produsele unei logici disimulate de imaginatia difluent� �i ale unor ecua�ii epistemologice particulare, cu mai multe necunoscute, situatie care nu poate fi rezolvata simplist, unilateral si accidental, indiferent de natura sistemului de cugetare stiin�ifica care recurge la ele. Toate judecatile intransigente emise in leg�tura cu totemul si totemismul nu au pornit de la premise la concluzii, ci invers. S-a definit intii totemisrnul si apoi s-a cautat sa se introduce in structura logica a defini�iei lui tocmai ceea ce trebuia definit. Astfel totemul a devenit cind o tautologie logic�, cind o emblem� simbolic�, cind o icoana formala, cind o imagerie primar�, cind un vid ideativ etc. Conceptul de totem e ceva mai mult decit fiecare definite luata in parte sau decit toate luate in ansamblu. Noi nu ne gindim la o definite conjectural�, ci la una genetic�-evenimen�il� care nu trebuie sa scape semnifica�ia dialectic� a con�inutului. Totemul e o forma de cunoastere intuitiv-naiva a realit��ii concrete; o cunoastere pseudo-obiectiva de tipul fabula�iei, din care face parte integrant� chiar �i subiectul cunoscator. Pentru noi, totemul �i totemismul explica interrela�ia om-natur� �i om-comunitate material�, comunitate spirituala gentilico-tribala. El este o paraexplica�ie, dublat� de o implica�ie, in sine �i pentru sine. Expresia simbolic� poseda un supra-nume (epitet sacru, apelativ tabuistic) dat unui obiect, fapturi, familii, comunitati sociale �i chiar popula�ii. Cind supranumele se transforma in nume atunci totemul devine o entitate sacra, pe tema careia se brodeaza un mit si se constituie un rit.
In aspectele lui stadial-istorice, totemul se releva deci drept o categorie gnoseologica, magico-mitic�, de tipul premitului si al preritului.
Faptul ca totemul este indisolubil legat de cosmogeografia locului, de speciile vegetale si animale (considerate utile sau inutile), nu infirma protosacralitatea lui, ipoteza esentei lui gnoseologice �i axiologice. Iar totemismul nu este o simpla teorie functionala a unui sistem de totemuri ci ceva mai mult, o cunoa�tere antropologica globala, proprie gintei, clanului, fratriei, tribului.
�n totem si totemism se stravad deci concep�ia �i viziunea despre viata si lume proprii mitologiei animiste, pe care din aceste motive o numim: mitologie totemica. Materialele �i interpretarile multiple despre totemismul predac ne dezvaluie, direct sau indirect, unele totemuri incipiente, altele excipiente; unele incomplete, altele dezagregate; unele estompate �i altele bine conturate. In aceste conditii mitologia totemic� predac� se bizuie atit pe referinte generale sau par�iale, cit si pe interpolari rezultate din efectul ipotezelor de lucru, care la rindul lor avanseaza rezultatele unor analize semiotic-contextuale ale materialelor de teren, muzeu si arhiva.
In structura societatii promovate de popula�iile indigene din Dacia preistorica proprii epocilor neolitica, a bronzului �i fierului, socotim ca intr�, conform analizei comparativ-istorice, unitatile sociale cunoscute de altfel si in Europa sud-estica. �i in cazul popula�ilor de pe teritoriui carpatic al Daciei, ginta, clanul, fratria, tribul, in masura mai mica sau mai mare, sint purtatoarele unei premitologii indigene. Catre aceasta constatare ne duce prezen�a in inventarul arheologic local a descoperirii unor obiecte, embleme si figurari, presupuse a fi totemice. �i, in func�ie de toate aceste presupuneri, ca un coronament al lor, descoperirea unor premituri si prerituri totemic, in parte discutabile.


Pentru a sesiza in ansamblul lui sistemul de totemuri ce ar fi putut sta la baza concep�iei magico-mitologice predace, ne propunem : 1) sa �ncercam sa inlocuinm inventarul pieselor totemice deja cunoscute si al celor socotite probabile; 2) sa cautam in aceste piese de inventar sa surprindem corelatia virluala sau real� ce eventual ar alcatui o familie de totemuri; 3) sa aualizam aceasta familie de totemuri pentru a descoperi astfel structura nnui sistem de totemuri predace; si 4) sa schitam ce s-a pastrat din acest sistem de totemuri sub forma de relicte etnografice si reminiscence folclorice si de art� popular� intr-o mitologie daca �i daco-romana si eventual �n mitologia rom�n�.
Printre totemurile atestate direct sau indirect de sursele de documentare stiintifica mentionate, apoi de cele sugerate de ecologia culturala carpatica, ca �i de reprezentarile mitice ale acestei ecologii, se intrevad unele totemuri sus�inute de figur�ri megalilice, de obiecte sacre, de figurine �i insemne rituale, de amulete si talismane.
3. Fitototemuri — �n ordine istorica aceste atestari se refera intii la sistemul fitotemurilor, apoi la sistemul zoototemurilor �i in cele din urn� la astrototemuri.
Intr-o sinteza partiala de mitologie romana intitulata Coloana cerului am prezentat aspectele particulare ale ,,mitologiei botanice" pe ,,teritoriul Daciei preromane, romane si romane feudale". Cu aceasta ocazie am analizat in ce consta, totemismul botanic in general, si totemismul arboricol, in special. Am sus�inut atunci ca ,,totemismul arboricol este un aspect inedit al complexului animologic relativ la cultura general umana de tip gentilic, proprie comunei primitive".
In procesul domesticirii unor arbori salbatici, localnicii au urmarit indeosebi calitatile arboricole reale, la care au adaugat alte calitati prezumtive, deziderative sau fauteziste: de reprezentare vegetala a unor forte supranaturale, de create mitopeica, de rudenie de rang vegetal cu omul, de simbolism magico-vegetal etc. Din transgresarea calitatilor prezumtive, deziderative sau fanteziste se elaboreaza conceptele de arbore totem (integral si partial. �n esenta lui, arborele totem partial se refera la elementele constitutive ale arborelui cu valente totemice partiale (trunchiuri, radacini, frunze, flori, fructe etc.).
Pina in prezent nu posecdam suficientc documene pentru a trece in revista majoritatea totemurilor arboricole integrale sau partiale de pe teritoriul Daciei primitive, insa datorita descoperirilor arheologice bogate, provenite din sapaturi efectuate recent, putem presupune ca din fondul arboricol carpatic o buna parte din speciile locale au generat totemuri arboricole predace.
Intre fitototemurile ce reflecta flora Daciei preistorice avem in vedere plantele salbatice, domestice si fantastice (m�tr�guna, rodul p�mintului etc.). Fitototemurile salbatice si domestice sc integreaza in mediul ambiant carpatic, cele prezumtive, deziderative sau fantastice sint inadecvate mediului, rezultatc din impacturi cu supersti�iile si credin�ele analoage unor popoare migratoare din preistorie.
Din seria arborilor totemici recrutati din flora carpatica, proveni�i din arbori sacri de origine preistorica ar putea fi considerati : bradul, stejarul, plopul, salvia, alunul deoarece acestia au pastrat in supersti�iile, datinile si traditiile poporului roman urme care le atesta un trecut memorabil.
Ne oprim cu precadere la brad, deoarece acesta pr ilejuieste cel mai frecvent �i mai semnificatlv totem arboricol, integral sau partial, in epoca neolitica, a bronzului si chiar a fierului.
Totemul arboricol integral al bradului a fost redat sub variate forme artistice in materialele arheologice, in inciziile sau picturile parietale ale unor pesteri din Carpati si Dobrogea, pe figurine, in amulete sau talismane si in unele �tampilari descoperite pe fragmente sau cioburi de vase sau piese nedefinite functional.
Imaginea bradului ca totem la unele triburi primitive autohtone se �ntilneste in neolitic si tatuat� pe corpul uman reprezentat de unele figurine. Catre aceasta constatare ne duc descoperirile relativ recente ale unor ideograme premitice pe figurine ce apartin mai multor ,,culturi arheologice": cultura Hamangia, cultura Boian, cultura Gumelnita, cultura Cucuteni etc. Pentru cultura Hamangia intilnim ideograma bradului in chip de lamda pe o cupa de lut ars; pentru culturile Boian �i Gumelnita intilnim imaginea incizat� sau desenata a bradului pe resturi ceramice, vag definite functional; pentru cultura Cucuteni A, intilnim o figurina de lut are, descoperita la Ruginoasa, cu figurarea geometrizat� a bradului intreg, pe pintece si piept etc.
Dar totemul bradului poate fi descoperit �i reprezentat, sub forma partiala, de o ,,ramurica de brad", ,,frunza de brad" etc. Ceramica daco-getica rituala preia aceasta reprezentare fitototemic� �i o transsimbolizeaz� in produsele ei funerare cu motivul ramuricii de brad incizate in interiorul vaselor de cult sau in exterior (al unei c��ui de lut descoperita la Cetateni — Arges). Cu ramurica de brad in mina este reprezentata, ceva rnai tirziu, in mitologia traca, zeita Bendis, care corespunde in mitologia greaca antic� tirzie zeitei Artemis.
In imaginatia mitopeica a predacilor bradul capat� mai multe valente simbolice: de reprezentat al lumii vegetale carpatice, de expresie plastica a puterii mirifice a vegetatlei �i mai apoi a daimonologiei vegetale; de simbol al rela�iilor �i comuniunii omului cu lumea vegetala; de blazon al economiei domestice de grup social (ginta �i trib); de transsimbol al exogamiei comunitare.
Totemismul arboricol al bradului la predaci pune premisele cultului arborilor sacri �i al dendrolatriei, care vor lua mai apoi, in perioada daca, forme plenare in concep�ia si viziunea dacilor propriu-zisi. Conceptul, structura si analiza semiotica a totemismului arboricol al bradului trebuie considerate ca reflex teoretic al stadiului ,,complexului animologic" din care face parte arborele-totem.
In structura ei primara, figurarea bradului capata in conceptia si viziunea mitopeica a dacilor fantasma arborelui cosmogonic in Carpati (asupra acestui aspect genuin preistoric al mitologiei rom�ne vom insista in capitolul consacrat cosmogoniei mitice la rom�ni), care strabate cerurile cu coroana lui plin� de astri si fapturi miraculoase; sub coroana lui protejeaza ginta sau tribul, cu eroii lor civilizatori sau salvatori �i sub radacinile lui adaposte�te o lume subterana, a demonilor, nedefinita ca atare. Arborele cosmic, bradul, este inca din neolitic suportul ideativ al unei mitologii fitozoologice particulare in regiunea noastra istorico-culturala, sud-estul Europei.
4. Zoototemuri. — Cea de-a doua categorie de totemuri care releva elemente �i aspecte do mitologie totemica este de ordin zoomorf. In general zoototemurile si totemurile particulare animaliere an fost sesizate, direct sau indirect, de istorici (Istoria romdnilor, Istoria civilizatiei autohtone, Istoria culturii], in lucrari de arheologie preistorica si in lucrarile noastre de etnologie mitologica par�iala (Figurarea m�inii in ornamentica popular� rom�n�; M�stile populare ; Caii fantastici in medicina populara etc.).
De�i studiul elementelor si aspectelor zoototemismului se bucura de o literatur� mai bogata, unii din istoricii mitologiei acestei perioade combat, altii consemneaza cu pruden�l si altii atesta prezenta totemurilor zoomorfe la predaci. Din prima categorie face parte, printre altii, si Al. Nour, care sus�ine : ,,se pare ca aninialele-totem nu au existat niciodata in credintele religioase ale bastinasilor no�tri, intrucit ei, ca popor de conceptie uraniana, au adorat de foarte timpuriu fortele naturale care puteau sta in directa legatura cu viata lor simpla dc muncitori ai pamintului". Aceasta atitudine ipotetica este infirmata de acelasi autor intr-o alta lucrare, in care sustine posibilitatea ca ,,unele animale sa fie considerate totemuri pe care credinciosii sa le sacrifice cu scopul de a se imparta�i din divinitatea lor".
Din categoria lucrarilor care consemneaza prezenta totemurilor zoomorfe si a supravietirilor lor ca relicte etnologice fac parte cele consacrate mastilor populare. �ntr-o asemenea lucrare, noi analizind structura istorica a mastilor primitive pe teritoriul Daciei am sustinut ca ,,travestirea (. . .) tinea de vechi credinte si simboluri (totemice) sau de reprezentari plastice ale unei zoolatrii locale, [�i ca] unele jocuri sau ceremonii cu ma�ti presupuse arhaice au putut prefigura aspecte �i forme dintr-un eventual totemism local".
�i zoototemurile, ca si fitototemurilo, pot reflecta animale salbatice, domestice �i fantastice. Zoototemurile salbatice si domestice sint tipice in perioada preistorica, pentru ca reprezinta modalitati biotopice din fauna carpatica. �n schimb, zoototemurile fantastice sint atipice, pentru ca nu sint comune �ntregului ev primitiv, ci se intilnesc ici �i colo, in timpul si spa�iul carpatic: unele provenind din fantazarea asupra zoototemurilor salbatice si domestice si altele provenind din influentele, contaminarile si calculele rezultate diu impactul cu unele popoare migratoare pe teritoriul Daciei preistorice.
In ultima sinteza asupra istoriei comunei primitive pe teritoriul Rom�niei, realizata de trecerea de la consemnarea cu prudenta la atestarea prezentei unor totemuri de animale salbatice, prioritatea este acordata bovideelor.
,,Ca animal sacru, daco-getii aveau bourul sau zimbrul, pe care-1 gasim ca punct central pe invelisul de fier al unui scut aflat la Piatra Rosie. Bourul era un animal raspindit in padurile Daciei si Traciei �i se bucura, ca si taurul, in general, de o special� cinstire religioasa la daco-ge�i (dintr-un vechi simbol totemic?). O �tire pastrata in Anthologia Palatina- VI, p. 332 — ne informeaz� ca un corn de bour, imbr�cat �n aur, luat din tezaurele dacice, a fost inchinat de Traian lui Zeus Cassios de linga Antiochia".
Cercetarile de arheologie �i paleontologie zoomitologica pe teritoriul Daciei preistorice ne coufirma prezenta unor bogate seturi de figurine si amulete de bovidee, ale caror explicatii converg spre interpretarea lor ca totemuri si folosirea lor in prerituri, de cult domestic, de cult funerar sau de cult al naturii. Iar cercetarile comparativ-istorice de paleontologie ne releva folosirea figurarilor de bovidee in efigii integrate sau par�iale, in masti-costume sau mascoide, in protoane �i anse cu motive de coarne, in scopuri evident magico-mitologice, ale caror sensuri s-au picrdut. Unele transfigurari tirzii au promovat transsimboliz�ri mitice ce au supravie�uit in relicte etnografice si reminiscence folclorice pina in pragul secolului nostru.

Consemnat �i atestat ulterior este si totemul lupului. Interpret�nd mentiunile lui Strabon asupra numelui etnic al dacilor, Mircea Eliade sus�ine ca acesta este numele unui trib trac din Carpati, datorita credin�ei ca membrii lui se aseamana lupilor, pentru ca ac�ioneaza violent ca si o haita de lupi si pentru ca aveau �i capacitatea miraculoasa de a se transforma ritual in lupi. Numele tribului a fost intarit de constituirea lui ,�ntr-o confrerie secret� de lupt�tori" (un fel de Mannerbunde) care se comporta in lupta ca o hoarda de carnasieri, poseda�i de ceea ce s-a numit mai apoi furor heroicus. Nenumarate "triburi cu nume de lupi s�nt atestate si in regiuni mai indepartate (de Dacia), ca in Spania (Loukentioi si Lucenses), in Galaecia celtiberica, in Irlanda si Anglia. De altfel acest fenomen nu este limitat numai la indo-europeni".
Insignele sau emblemele totemice ale acestei confrerii erau maciuca si stindardul �n forma de balaur cu cap de lup. Se intelege ca la daci ,,lupul juca un rol important" in ritualurile sacerdotale, ca �i in cele razboinice. Premitul totemului de lup poate fi omologat cu mitul zeilor razboiului la traci: Kandaon, Daunus etc., adica cu stramosii mitici deveni�i mai apoi zei de facturu lykomorfa.
Totemul ursului este si el consemnat si atestat ca atare pentru rolul lui semnificativ in via�a unor triburi trace. Din relatarile tirzii ale lui Porphyrus reiese ca Zalmoxe se tragea dintr-un trib care folosea totemul ursului. Porphyrus sus�ine chiar ca numele lui Zalmoxe vine de la cuvintul trac Zalmos, care inseamna piele, vesmint de piele, nebrid� in termenii grecesti, cojoc in termenii actuali. Comentariile cele mai recente la aceste relatari sint in masura s� justifice premitul totemic al ursului la daci. Aceasta denumire consemnat� de Porphyrus "se acorda cu o anecdota, dupa care, la nasterea lui, o piele de urs a fost zvirlit� pe Zalmoxe". Unii oameni de stiin�a (Rhode, Deubner, Kazarow etc.) au dedus din aceasta etimologie ca Zalmoxe era la, origine un zeu-urs (Barengott, vezi Clemen, Zalmoxis). Ipoteza a fost reluata de Reys Carpenter, care aseaza pe zeul get printre alti 'sleeping bears'. Pentru aceasta Reys Carpenter fundeaza cultul mitologic al lui Zalmoxis pe cultul ursului totemic la geto-daci. Zalmo si pentru Reys Carpenter inseamna piele, iar olxis inseanma urs. In aceasta interpretare, zeul dac transsimboliza un vechi simbol totemic trac al ursului carpatic.
Printre zoototemurile locale trebuie mentionat �i sarpele, in forma, lui naturala sau in aceea fantastica de balaur. �arpele in forma naturala a fost sesizat ca simbol tribal pe scuturi si vase. Iar sarpele fantastic, ca imagine exacerbata serpentimorfa, a fost considerat de arheologi, inca din Hallstatt, ,,un animal simbolic al localnicilor din Carpa�i".
Primul dintre arheologii care a luat in considera�ie problema animalelor totemice si a tabuurilor corespunzatoare a fost Vasile Parvan. �n Idei si forme istorice, Vasile Parvan prezinta totemismul si tabuismul ca fenomene complementare ale religiozit�tii primitive, iar in Getica incearca sa explice stindardul cu chip de balaur dacic ca signum de ordin totemic mostenit de daci de la antecesori.
Totemul sarpelui supravie�uie�te in faza etnogenezei dacilor, in dou� variante : una de sarpe celest, aerian, ca metamorfoza a unei divinitati meteorologice - ce reprezinta fulgerul, �i alta de sarpe terestru, mai precis subpamintean ca figurare teriomorfa a for�ei chtonice. A�a se explica, cum vom vedea in partea consacrata mitologiei dace, ca stindardul dac mostene�te unele trasaturi imprimate de totemul �arpelui celest in constiinta mitologica a bastinasilor. Iar figurarea iconografica a Cavalerului trac mosteneste in reprezentarea arborelui sacru incolacit de un sarpe trasaturile imprimate de totemul sarpelui terestru. �i chiar demonul pontic serpentiform ilustrat plastic la Tomis mosteneste aceleasi trasaturi totemice ale sarpelui fantastic predac.
In seria presupuselor zoototemuri salbatice trebuie sa mentionam si pe cel al cerbului. S-au descoperit pe teritoriul Romaniei figurine zoomorfe care inchipuie imaginea cerbului. Dintre legendele consemnate de scriitori greci antici, poetii Pisandru �i Pindar, istoricul Pherechidis, toti se refera la o cerboaica de aur care apara gurile Dunarii. Dupa aceasta legenda, socotita geto-scitica, nimfa Taigeta, iubita lui Zeus, inchinase zeitei Ortaisa (un fel de Artemida), in orasul Istria de la gurile Dunarii, o cerboaica cu coarnele de aur ca sa apere Delta. Cerboaica cu coarnele de aur avea calitati exceptionale, fapt care determina pe regele Teseu al Atenei sa porneasca la vinatoare. Cerboaica aceasta din descrierile mitografilor antici era probabil reprezentarea totemica a regelui Deltei stravechi.
Peste totemul cerbului carpatic s-a suprapus mai tirziu, in epoca daca, totemul cerbului Celtic, care a intarit imagologia totemica a primului.
Totemul calului nu trebuie uitat. �l intilnim ca emblem� a capeteniei, a sefului de trib, in sceptrul de piatr� cu efigie de cap de cal si, probabil, in sacrificiile animale, aduse inceputurilor cultului solar.
5. Astrototemuri. — Dintre astrototemurile indigene preistorice mention�m cu rezerve pe cel al soarelui �i lunei. Daca aceste astrototemuri au fost incluse in mitologia totemica predaca, atunci se explica transsimboliarea in mitologia daca a imaginii lor antropomorfice si a cultului lor �n Carpa�ii Daciei preistorice.
Nu toate atestarile emblemelor totemice asupra fito-, zoo- si astro-totemurilor predace se refera la embleme totemice care ar putea sa le corespunda. Aceasta pentru ca sint totemuri fara embleme si embleme comune mai multor totemuri diferite.
Dintre emblemele totomice considerate ca atare redam doua specii: unele figurative, care roproduc la modul naiv-realist imaginea plantei, animalului sau astrului totemizat, si altele simbolice, care reproduc la modul eidetic semnifica�ia plantei, animalului si astrului de baza. Emblemele totemice simbolice sint in general geometrice, cele alegorice sint iconice.
Din categoria emblemelor totemice figurative, cele arboricole sint mai raspindite. Acestora le urmeaza, in ordine descrescinda, emblemele totemice zoomorfe. lar din categoria emblemelor totemice astrale, mai raspindite sint cele geometrice.
6. Tatuajul totemic. — Descoperirile arheologice de pe teritoriul Romaniei, pentru epocile neolitic�, a bronzului si a fierului ne confirma existenta unui tatuaj complex, in care predomina emblemele totemice. Toate aceste soiuri de tatuaj au fost interpretate de istorici, de geografi �i literati ai Greciei antice si scriitori latini, pentru populatiile predace sau migratoare din Dacia preistoric�.
Din analiza comparativ-istorica si structural-functionala a acestui tatuaj comunitar gentilic sau tribal se desprind citeva forme incipiente ale unui sistem de totemuri de clan �i trib, deveuite mai apoi, pentru autohtoni, bunuri premitologice.
In studiul Ma�tile populare am schi�at in linii mari caracterul totemic al tatuajului folosit in travestirile prosopoforice, militare si civile. ,,Omul primitiv se tatua, integral sau partial, pentru ca sa se deghizeze magic, ca sa-�i insemne corpul cu embleme gentilico-tribale �i ca sa se impodobeasca din orgoliu sexual. Deghizarea lui prin tatuare se facea in special din perioada initierii pina la maturitate. Spre deosebire de barba�i, careisi tatuau intregul corp, femeile isi tatuau numai par�ile ce le scoteau in evidenta gracilitatea : pieptul, sinii, pubisul, fesele, coapsele �i pulpele. Barba�ii �i tatuau intregul corp, mai des fata. Tatuajul feminin era in esenta lui de ordin sexual; in substan�a lui interveneau �i elemente de ordin artistic. Barba�ii se tatuau mai ales pentru practicarea magiei medicale si razboinice. In aceste ultime cazuri, tatuajul era atit de incarcat, incit facea sa dispara sub arabescurile lui trasaturile fizionomice. Uneori tatuajul se realiza prin inciziuni adinci in pielea fe�ii �i a corpului, incepind din copilarie �i durind pina la maturitate. Aceast� repetare an de an a tatuarii se termina printr-un fel de sculptura in piele. Fiecare �nsemn tatuat purta un nume �i indeplinea in economia ornamental� a tatuajului un anume rol ideogramic. Cine cuno�tea semnifica�ia deosebita a motivelor astfel tatuate putea citi titlurile gentilico-tribale ale posesorilor, geneologia lor totemic� si preferin�ele personale. Tatuajul ca procedeu de deghizare integrala a corpului sau numai facial� a fost transmis mai apoi in alcatuirea mastilor-costume, a mastilor de cap si a mastilor de fa�a prin decalchierea striaturii, scarificarilor si inciziunilor pielii". Din cultura daca se pot urmaji resturi de tatuaj facial gravate pe cnemide de argint aurite, descoperite la Hagighiol, Constanta.
Deci, in perioada primitiv� tatuajul a fost un semn distinctiv intre clanuri si in cadrul triburilor, intre straturile sociale incipiente din stirpele de neam. Ca semn al stirpei de neam era efectuat in timpul ceremoniilor de ini�iere (sexuala, maritala, razboinica) pentru a indica protectia totemica. Tatuajul reprezenta, �n majoritatea cazurilor, semnul profan al totemului si semnul tolemului sacralizat. �n aceste doua cazuri, simbolismul tatuajului desemna un mod de integrare in si de identificare cu unitatea sociala in care se crease, printr-o scriere criptica sau o transcriere ideogramica. Era un instrument de comunicare profana sau sacra, o invocatie apotropaica sau tropeica. In toate aceste cazuri grafia tatuajului reda, la modul plastic, un continut magico-mitologic de consacrare potentiala a unui rang, a unei forte, a unui privilegiu.
Sub raportul con�inutului, tatuajul masculin era heraldic si hieratic, cel feminin era sexual �i artistic. �i in privinta tehnicii tatuarii erau deosebiri intre tatuajul barbatilor si femeilor. Tatuajul in punctur� si in bumburi era preferat de femei, cel in cusatura, in curele si sculptat, de barba�i. La barba�i tatuajul incadra simbolul totemic, la femei imbraca unele parti ale corpului care erau tabu, care trebuiau oarecum ascunse vazului barbatilor.
Sistemul motivelor geometrice in tatuaj permitea o figurare mai stilizata. Pentru elucidarea unor aspecte ale tatuajului sacru de tip totemic in Dacia preistorica, ne vom opri indeosebi la formele documentate arheologic, cautind sa subliniem elementele lor esentiale, care degaja structuri mitologice.
In esen�a lui acest tatuaj totemic predac a fost formal un tatuaj simplu, pictat sau incizat, si complex, cu incizuni abundente si umplute cu culoare. Inciziunile abundente aveau un caract criptic, cifrau in ele embleme totemice. In acest sens ne referim la tatuajul realizat din motive geometrice a�ezate simetric pe umeri (cercuri concentrice), pe corp (linii in zig-zag neregulat), pe abdomen (spirale), pe coapse si pulpe (liniatura inchisa in triunghiuri isoscele pentru a imita silueta sau ramura de brad) folosit in compozitia figurinelor antropomorfe de lut (bust barbatesc, statueta feminina) ce tin de cultura Vinca, de cultura Vinca-Turdas, de cultura Cucuteni A, de cultura Gumelnita A etc.
Eugen Comsa si Octavian Raut prezinta citeva figurine apartinind culturii Vinca descoperite la Zorlentu Mare (judetul Caras-Severin), pe frun�ile carora se intrevede un tatuaj geometric, liniar, care ,,dupa toate probabilitatile (...) oglindeste obiceiul oamenilor din perioada (neolitica) de a se tatua pe frunte".
Vladimir Dumitrescu socoteste ca ornamente incizate pe statuetele culturii Cucuteni (faza A — B) ,,pot fi considerate mai degraba reprezentarea tatuajului decit indicarea costumului" si printre emblemele de tatuat considera si pe cele lasate de pecetele de lut ars, numite pintadere.
Un aspect al tatuajului totemic nesesizat de arheologi este sublinierea gurii cu gaurele in sculpturile miniaturale de tip Gumelnita.
"Se pare insa ca tatuajul a durat destul de mult pe teritoriul tarii noastre, deoarece intr-un mormint tumular de la Hagighiol (Dobrogea), apar�inind unui principe trac Cotys, datat in secolul al IV-lea i.e.n,, Ion Andriesescu a gasit, printre alte podoabe, un coif si doua cnemide (jambiere metalice) de argint (...). Una din cnemide figureaza, in partea ei superioara ce acopera genunchiul, chipul unui tinar luptator tatuat. In esenta lui, tatuajul geometric realizat din dungi aurite sau date cu bronz, contrastind cu tenta fierului oxidat in negru, estc cel mai splendid document [arheologic] ce il posedam in prezent. Figura tinarului luptator tatuat dispare sub liniatura regulata a insemnelor rituale ale tribului local ".
In tatuajul facial descoperit pe statuetele de la Gumelni�a si cel de pe chipul tinarului luptator figurat pe cnemida de la Hagighiol exista similitudini de structur� �i func�iune. �n ambele cazuri sint inciziuni orizontale ce pornesc de pe nas pe obraji. Aceasta tehnica a tatuajului denota o continuitate de ordin ritual in evolu�ia unor triburi carpatice inrudite prin simbolismul lor totemic.
7. Tatuajul heraldic. — Aceasta forma de tatuaj este men�ionata pentru aceleasi epoci de opere literare �i istorice grecesti antice referitoare la populatiile de pe teritoriul Daciei, care completeaza astfel imaginea celor relatate de arheologi. Ne referim in primul rind la tatuajul agatir�ilor, getilor, tracilor �i locuitorilor lstriei si in al doilea rind la tatuajul ilirilor .
Pompeius Mela sustine c� ,,agatirsii isi tatueaza fa�a si m�dularele, mult sau mai putin, dup� consideratia de care se bucura fiecare de pe urma stramo�ilor sai ; de altfel toti au aceleasi semne �i ele sint de asa natur� incit nu pot fi �terse prin sp�lare". Artemidor din Daldis precizeaza : ,,la traci sint tatuati copiii nobili, iar la ge�i sclavii". Herodot consider� "tatuajul semnul neamului ales, cel netatuat fiind om de rind". Dupa Clearch din Solnoi "nevestele sci�ilor au tatuat [punitiv] femeile trace ( . . .) Femeile trace care fusesera [astfel] batjocorite au sters [urma] nenorocirii lor intr-un fel special, grav�nd desene �i pe restul pielii, pentru ca semnul insultei �i ru�inii ( ...) sa �tearga ocara prin (...) podoaba". Strabon relateaza c� toate neamurile se tatueaz� ; Dion Chrysostomos scrie ca in Tracia „ femeile libere [sint] pline de semne facute cu fierul ro�u �i care cu cit au mai multe semne �i mai variate, cu atita se arata a fi mai nobile"; Plutarch c� ,,tracii (...) pina astazi isi tatueaza femeile, ca sa-1 razbune pe Orfeu"; Porphyrios foloseste o mentiune a lui Dionysophanes, ca Zalmoxis ,,a cazut in miinile ho�ilor si a fost tatuat, cind s-a facut rascoala impotriva lui Pitagora, care a fugit, si si-a legat fa�a din pricina tatuajului". S-ar putea �nsa ca Zalmoxis sa fi suferit, mai ales, un tatuaj sacerdotal in perioada ini�ierii sau consacrarii lui pitagoreice in �coala tacerii, tehnica rituala folosita in Egipt, India pentru consacrarea in sacerdo�iu. Aristofan, la rindul lui, relateaza ca ,,locuitorii de linga Istru [Dunare] se tatueaz�, si se imbraca in vesminte colorate"; �i c� ,,atunci cind cineva mai mare la istrieni este numit 'cel alb', aeeasta i se spune in mod ironic, ca si cum ar avea fruntea curata �i alba, ceea ce trebuie dimpotriva sa se �n�eleaga ca este tatuata".
In privin�a tatuajului punitiv la iliri, el era similar celui folosit la traci ; iar la sci�i tatuajul era aplicat la sclavi �i numai punitiv la oamenii liberi.
Din toate aceste indica�ii antice reiese c� tatuajul se aplica pe fa�� �i corp, intii ca semn de neam (ginta sau trib), apoi ca semn de ales (categorie sociala, capetenie etc.) �i numai rar ca podoaba. Trecerea de la tatuajul emblematic de tip totemic la tatuajul genealogic (de cast� sau categorie sociala) si de la acesta la tatuajul ornamental se face treptat.
In corelatie cu familia de totemuri se gasesc totemurile presupuse ca atare, consemnate partial sau atestate direct sau indirect de materialele documentare de care dispunem pina in prezent? Se poate sus�ine ca alcatuiesc familii de totemuri, unitare si inchegate pentru fiecare trib? Se degaj� din analiza unei familii de totemuri o concep�ie magico-mitologic� comun�, care le d� substrat spiritual, unitate de viziune cultural� , expresie plastica si actiune coordonat�?
Totemurilo inventariate de noi poseda o infrastructura ecologica bine determinat� in timp si spatiu de conditiile pedoclimatiee locale. Ele apar�in, prin prin con�inutul lor ideativ, morfologia si simbolul lor ecologiei culturalecarpatice. Bradl si stejarul, plopul si salcia caracterizeaza fitogenia teritoriului Daciei preistorice, precum bourul, zimbrul, lupul si ursul, cerbul si calul, sarpele si uliul caracterizeaza zoogonia aceluiasi teritoriu.
�ntre fitostructura, zoostructura si astrostructura teritoriului Daciei primitive exista o corespondenta biogenetica perfecta. Speciile respective se sprijina unele pe altele si se completeaza reciproc. De aceea totemurile lor sint corespunzatoare, nu se contrazic, nu se exclud si nici nu se anulez� reciproc. Dimpotriva, se completeaza unele pe altele si alc�tuiesc o unitate organica bine inchegata, pe care o numim familia totemurilor predace. Ins� aceast� familie de totemuri nu a fost incremenit� in formele ei genuine, ci a evolual, s-a dezvoltat in timp dup� legile evolu�iei oricarei forme de cultura. Dinamismul familiei de totemuri ni se dezvaluie astazi in analiza paleontologica a etapelor si stadiilor ei de dozvoltare ca embleme si insemne heraldice de ordin sacerdotal, militar, etnic.
Modul cum indigenii au conceput si reprezentat plastic protototemurile si din acestea arhetotemurile ne face sa cugetam la conceptia magico-mitologic� unitara care le-a promovat. Totemurile inventariate de noi converg ideativ, pentru ca in preistorie sint subsumate acelorasi categorii dialectice ale gindirii mitice. �i ceea ce este rnai semnificativ, pentru ca se men�in in interdependenta stringenta, chiar si in formele lor heraldice sau in cele ulterior sofisticate in contactul cu cultura unor popoare migratoare ce au str�batut teritoriul Daciei preistorice. Totemurile b�tina�ilor au eliminat sau au polarizat in jurul lor totemurile migratoritor, a caror imagine a devenit antfel compozita, dar schitata pe aceleasi elemente de ordin magico-mitologic local. Simbolismul totemurilor indigene a evoluat in parte in heraldic� si in parte in traussimbolism mitic la protodaci si chiar la daci. Evolutia a suferit perturbari si crize de dezvoltare ce privesc mai putin continutul lor spiritual si mai mult reprezentarea lor formala. �nsa in acoasta evolu�ie au ramas suificiente puncte de reper pentru trecerea de la forme incipiente la arhetipurile de totemuri locale, care au intrat apoi in mitologia daca drept personificari mitice.
Paralel cu totemismul se dezvolta tot mai multe elemente de mitologie a mor�ii. Apar noi rituri si reprezent�ri despre moarte.
"Reprezentarile despre lume si viata ale omului neolitioc corespund si ele nivelului de dezvoltare a for�elor si rela�iilor de produc�ie. In legatura cu cultivarea plantelor �i cresterea animalelor domestice, al caror rol in asigurarea hranei si a rezervelor de hrana era esen�ial, se raspindesc anumite practici legate de cultul fecundita�ii �i fertilit�tii. Se cristalizeaz� din ce in ce mai clar anumite reprezent�ri cu privire la viata �i moarte. �nc� din perioadele anterioare se formase reprezentarea primitiva despre existen�a dubla a fiin�ei umane: corp material si umbr�. Asa se explica faptul ca in epoca neolitica apar si pe teritoriul Romaniei, alaturi de asezarile comunitatilor omenesti, adevarate cimitire, lacase ale celor morti. Un asemenea cimitir a fost descoperit in ultimii ani la Cernavoda, unde au fost sapate aproximativ 300 morminte de inhumare si un altul intr-un ostrov din lacul Boian (Varasti). Pe alocuri insa se mai intilnesc inca �i morminte izolate, de obicei in preajma locuin�elor, sau chiar sub ele, in apropierea vetrelor sau sub podine. Cultul fecunditatii sau al femeii-mame �i-a gasit expresia in numeroasele figurine antropomorfe feminine descoperite in toate culturile neolitice, unele avind trasaturi relative destul de pronuntate".
8. Scrierea pietrografica de la Tartaria. — Nu putem incheia conspectul milologiei predace fara a mentiona o descoperiro exceptionala in acest domeniu, care apartine arheologiei romane : scrierea pietografica.
In 1961 N. Vlassa a descoperit in sapaturile arheologice intreprinse �n satul Tartaria (judetul Alba) trei tabli�e de lut ars (teracota) care dupa dinsul fac parte integranta din stravechea "cultura Turdas", care cu tot atit de stravechea cultura Vinca alcatuieste un complex cultural neolitic propriu sud-estului Europei. Printr-un consens arheologic unanim, s-a ajuns la concluzia ca tablitele apar�in mileniului VII — VI i.e.n.
Au fost excavate intr-o groapa cu cenusa alaturi de citeva statuete-idoli si oase de om matur, dezmembrate si calcinate. Doua tablite sint rectangulare (din care una prevazuta cu un orificiu median) si o tablita circulara (cu orificiu lateral). Sint din lut ars, de dmensuni mici : placu�a circulara cu diametrul de 6,6 cm si cele rectangulare, cea mai mica neperforata, de 5,75 x 4,15 cm, iar cea mai mare perforata, de 6,8 x 3,7 cm. Prezinta o structure protoliterata, un inceput de scriere pictografica, anterioara sau cel mult paralela, nu identica cu structura protoliterata a placutelor sumeriene.
Rezultatele investigatiei lui N. Vlassa an fost comentate de oamenii de stiinta straini, care au ajuns cam la aceleasi concluzii. E vorba de ci�iva cercetatori maghiari: Ianos Makkay, Ezven Nustupny, iugoslavi: Jovan Todorovic, americani: S. Hood, David Whipp, sovietici: T. S. Passek, V. Titov, Boris Perlov etc.
To�i comentatorii au acceptat concluzia ca placutele de la Tartaria fac parte dintr-un complex cultural ce tine atit de cultura Vinca, cit si, mai ales, de cultura Turdas.
La inceputul secolului al XX-lea au fost descoperite in judetul Hunedoara citeva vase cu insemne pictografice care seamana cu scrierea pictografica iradiata de cultura babiloniana si caldeana.
Concluziile trase de N. Vlassa in studiile lui de cronologie stratigrafica si de analiza a tabli�elor de lut au fost comentate de sumerologul V. Titov, care constata simililudini de structura pictografica.
Pentru continutul lor inedit redam constatarile lui V. Titov, dupa consemnarile lui Boris Perlov: 1) ,,Tablil�ele de la Tartaria sint un fragment diritr-un sistem de scriere larg raspindita, de origine locala; 2) textul unei t�blite enumara sase totemuri antice, care coincid cu manuscrisul din orasul sumerian Djemdet-Nasra si de asemena cu imprimarile ce apar�in culturii Keres; H) semnele de pe aceasta tablita trebuie citite in cerc, in sensul contrar miscarii acelor de ceasornic; 4) continutul inscriptiei (daca e citit in sumeriana) este intarit de descoperirea in aceeasi Tartarie a unui schelet dezmembrat al unui barbat, ceea ce implica existenta, la anticii tartarieni, a unui ritual antropofagic; 5) numele zeului local �ane este identic cu numele zeului sumerian Usmu. Aceasta tablita a fost tradusa astfel: In (cea de-a) patrusprezecea domnie pentru buzele (gura) zeului �ane cel mai virstnic dupa ritual (este sau a fost) ars. Acesta-i al zecilea. Atunci ce tainuiesc totusi tablitele de la Tartaria ? Un raspuns precis nu exista deocamdata. Dar este limpede ca numai studierea intregului complex al monumentelor culturale Turdas-Vinca (de care e legat� si Tartaria) poate sa ne apropie de dezlegarea tainei celor trei tablite de lut".
Din descifrarea textelor de pe tablite rezulta urmatoarele:
«Pe prima tabli�� dreptunghiulara e insemnata intruchiparea simbolica a doi tapi, intre dinsii e asezat un spic. Poate ca intruchiparea unor tapi si a unui spin a reprezentat simbolul bunastarii obstii, la baza careia se afla ocupatia lor cu agricultura si cresterea animalelor. Dar s-ar putea sa reprezinte si o scen� de vinatoare, dupa cum crede N. Vlassa. E interesant ca un subiect de acelasi fel se intilneste si pe tablitele sumeriene.
A doua tablit� e impartita prin linii orizontale si verticale in sectoare nu prea mari. �n fiecare sector sint zgiriate diferite imagini simbolice. Acestea nu sunt totemuri?
Cercul totemurilor sumeriene e cunoscut. �i daca se compara desenele de pe tablita noastra cu imaginea de pe vasul ritual, gasit in sapaturile de la Djemdet-Nasra, vom remarca din nou o coinciden�a izbitoarc. Primul semn de pe tablita sumeriana e un animal, mai mult ca sigur un ied, al doilea reprezinta un scorpion, al treilea, dupa toate probabilitatile, un cap de om sau de zeu, al patrulea simbolizeaza un peste, al cincilea o constructie, al saselea o pasare. Astfel se poate presupune ca pe tablita sint insemnate totemurile : ied, scorpion, demon, peste, ,,adinc-moarte", o pasare.
Pe a treia t�bti�� rotunda sint scrise urmatoarele: NUN, KA, SA, UGULA, PI, IDIM, KARA, I. ,,(De catre cele) patru conducatoare(,) pentru chipul zeului �ane (,) cel mai in virsta, (conducatorul-patriarhul-sacerdotul-preotul suprem(,) in virtu tea adincei in�elepciuni (,) a fost ars (,) unul".
Ce inteles poate avea aceasta inscriptie? S-o comparam cu documentul Djemdet-Nasra pomenit inainte. In acela se afla lista celor mai insemnate surori-preotese, care erau in fruntea a patru grupe tribale. Poate ca tot astfel de preotese-conducatoare s-au aflat si la Tartaria. Dar mai exist� �i o alt� coincidenta. In inscriptia de la Tartaria este pomenit zeul Sane; ba mai mult, numele zeului e reprezentat intocmai ca la sumerieni. Judecind dupa toate acestea, tablita tartariana contine informatii scurte asupra ritualului uciderii si arderii unii sacerdot, care �i-a savirsit slujba intr-un anumit termen al conducerii sale.
Ne intreb�m atunci cine au fost locuitorii stravechi ai Tartariei care seriau in sumeriana, in mileniul V i.e.n., cind despre Sumerul insusi nu se pomeneste inc�?
Se impune de la sine o concluzie : inventatorii scrierii sumeriene au fost, oricit ar fi de paradoxal, nu sumerienii, ci locuitorii Balcanilor. Intr-adevar, cum poate fi explicat altfel faptul ca eea mai veche scriere din Sumer, datata din mileniul IV i.e.n., a aparut cu totul pe neasteptate �i intr-o forma dezvoltut�? Sumerieini (ca si babilonieriii) au fost doar elevi buni, preluind scrierea pictografica de la popoarele balcanice si apoi dezvoltind-o in scriere cuneiforma ».
Janos Harmatta, reputat arheolog, a incercat si el sa descifreze textul tablitelor respective. «Pe baz� comparativa, fiind vorba de semne pictografice similare, el ajunge sa descifreze textul de pe tablita reclangulara, care in traducere romaneasc� ar insemna : ,,A dat din fagaduinta zeului 5 vase cu unguent, 10 (m�suri) de orz, 10 cai, orasul Unu", iar textul de pe cea de-a doua placuta ar fi : ,,Faina 60+10 (m�suri)/ zeu1ui Palil 20 (masuri) regelui pontif ; griu 60+2 (m�suri/zeului Usmu/zeului Samos". Textele traduse — dac� vor fi confirmate - cuprind date impresionante si anume : un nume de asezare, nume de zei, existenta unui pontif. Este de pus un semn de intrebare in legatura cu primul text, deoarece in perioada data sapaturile arheologioe de la noi au scos la iveala numeroase oase de animale, din diverse sta�iuni, dar pe ansamblu oasele de cai sint extrem de putine (inca nu se �tie dac� sint de la cai domestici sau de la cai salbatici) si de aceea este greu de admis ca intr-un astfel de text — daca este local — sa se vorbeasca despre o ofrand� de 10 cai ».
Pentru mitologia predac� t�blitele de la T�rtaria relev� trei aspecte mitice: 1) tabli�ele perforate pot fi amulete (instrumente magico-mitice de tip apotropaic ce sc purtau atirnate la git pentru a apara de boli �i pericole) sau talismane (instrumente magico-mitice tropaice ce reprezinta veneratia purtatorilor si faciliteaza comunicarea cu for�ele supranaturale), iar tablita neperforata o scena iconic�; 2) locul in care au fost descoperite — groapa cu cenusa, cu idolii si oasele calcinate — remarca legatura lor cu ritul funerar local, ceea ce inseamna ca au fost piese de inventar funerar; 3) scrierea pictografica folosita pe ele prezinta doua tehnici grafice diferite : pe tablita rectangulara perforata o grafie figurativ-imagistica (idem pe tableta rectangular� neperforata) �i pe t�bli�a circular� perforata o grafie liniar-afabetic�, ceea ce vrea sa insemne doua etape ale scrierii locale, care relateaza doua fapte de credin�� mitica deosebite cronologic si implicit si de continut ; 4) ceea ce provoaca unelo nedumeriri in privinta. structurii grafice este lipsa in grafia figurativ-imagistica si in aceea liniar-alfabetica a geometrismului menadrospiralic, pe fondul pe care sint proiectate aceste scrieri.
Neolitizarea mitologiei predace impune sinteza datelor extrase din analiza culturilor proprii epocii referitoare la figurinele animaliere sau umane ca amulete, talismane sau idoli care incep sa defineasca anumite stari de credinta mitica : in riturile magico-mitologice legate de cultul paminului-muma (sacrificiile aduse pamintului : copii, barba�i, capete de cornute, ingropate fie in incinta unei locuinte, a unei asezari sau in afara asezarii de tipul unui sat) ; in cultul mortii (prin inhumatie, in pozi�ii diferite, cu miinile inclinate diferit, in necropole organizate pe categorii de inhumati sau de incinera�i-inhuma�i); sau in formele incipiente ale cultului solar (orientarea mormintelor spre r�s�rit).
La sfirsitul neoliticului, in perioada de tranzitie spre epoca bronzului, intervine patrunderea indo-europenilor pe teritoriul Daciei preistorice, in doua valuri, care sub raport mitologic aduc cu ele o zestre cultural� ce va intra in patrimoniul protodac si al etnogenezei.
"