Dacii si getii faceau parte din ramura marelui popor indo-european al tracilor, formau un singur popor si vorbeau aceeasi limba. Dintre formatiunile tribale si gentilice ale tracilor, triburile daco-getilor erau cele mai mari si mai puternice. (Nota 1)
Dacii si getii sunt mentionati de 63 autori antici. Dintre care 32 in limba greaca si 31 in latina. Izvoarele elene ii numesc geti pe locuitorii din sudul Daciei, iar izvoarele latine ii numesc daci pe locuitorii din Transilvania, Banat, Maramures si probabil Oltenia de astazi. Deci, daco-getii populau zona din nordul Dunarii.
Se considera ca numele getilor deriva dintr-o radacina straveche indo-europeana cu sensul de ,,a grai, a vorbi". Denumirea dacilor este posibil sa derive din cuv�ntul ,,daca", insemn�nd ,,cutit, pumnal", in acest caz populatia s-ar denumi dupa arma sa caracteristica. (Nota 2)


Datele izvoarelor literare antice si resturile limbii daco-getilor ne confirma faptul ca dacii faceau parte din marea familie a populatiilor indo-europene. Aceasta familie cuprindea populatii diverse, cu caractere fizice diferite, dar care vorbeau limbi inrudite. Astfel, limba daca era inrudita cu limba scitilor si cea a vechilor indieni si mai putin cu limbile greaca si latina.
Desi putine si disparate, elementele de limba dacica, au dat posibilitatea specialistilor sa-i determine caracterul si sa-i precizeze locul in marea familie a limbilor indo-europene.
Aceste limbi se impart in doua grupuri numite conventional kentum si satem (Nota 3). Din grupul kentum faceau parte limbile: latina, greaca, celta, vechea germana, etc., iar din grupul satem: sanscrita, scita, persana, etc. Astfel, s-a stabilit ca limba dacica face parte din grupul limbilor satem, inrudindu-se cu sanscrita, illira, limbile iranice si balto-slave.
Daco-getii cunosteau si foloseau scrierea. Acest lucru este confirmat de Dio Cassius, care ne transmite informatia ca imparatul roman Domitian, dupa razboiul cu dacii, a primit o scrisoare de la Decebal. Tot acest istoric vorbeste despre o scrisoare in limba latina pe care imparatul Traian a primit-o in timpul primul sau razboi cu dacii. Scrisoarea era executata pe o iasca.
P�na in secolul I e.n. dacii au folosit alfabetul grecesc, dupa aceasta data pe cel latin. In acest sens, prin sapaturile arheologice s-au descoperit inscriptii sau litere izolate insemnate pe unele din uneltele lor sau sapate in blocuri de calcar incluse in zidurile cetatilor. Este posibil ca scrierea sa fi fost folosita doar in cancelaria regala si de catre preoti. O alta dovada adusa in favoarea afirmatiei ca dacii cunosteau scrierea o constituie si inscriptia descoperita in cetatea Sarmisegetuza, pe un vas de cult. Ea este redactata in limba dacilor, dar este scrisa cu litere latine. Ea contine doar 3 cuvinte, dintre care 2 sunt nume proprii:,,Decebalus per Scorilo" (Decebal fiul lui Scorilo).
Desi a mai fost descoperit si un text av�nd litere grecesti sapate pe un inel de aur, aceste minime informatii nu sunt suficiente pentru a se putea face un studiu real asupra limbii traco-getilor.
Marturiile literare antice ii aseamana pe daco-geti cu scitii, celtii si germanii. �Inalti si robusti, barbatii daci aveau, in general, pielea de culoare deschisa, ochii albastri si parul blond-roscat. Oamenii de r�nd purtau parul retezat pe frunte si lasat in plete destul de lungi pe umeri�; la dacii nobili e greu de stabilit portul parului din pricina caciulitei de l�na pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. In orice caz, si unii si altii purtau mustati si barba bogata, potrivite cu foarfecile�.
�Femeile dace par sa fi fost frumoase, de o frumusete severa, aspra chiar, dar expresiva. Columna Traiana le infatiseaza, poate idealiz�ndu-le intruc�tva, zvelte, inalte, aparent puternice, purt�nd parul pieptanat pe t�mple, cu carare la mijloc si str�ns la spate intr-un coc�.
Imbracamintea geto-dacilor semana putin cu portul popular rom�nesc. �Barbatii purtau pantaloni de doua feluri: mai largi sau mai str�mti pe picior�. Camasa era �despicata in parti si se purta deasupra cioarecilor�, se incingeau cu �un br�u lat� din piele sau p�nza. Vesmintele de deasupra erau: �o haina cu m�neci si cu creturi, o mantie scurta, fara m�neci, av�nd uneori franjuri, sau o suba cu blana pe dinauntru, nu prea lunga�. Mantia avea si o gluga. Femeile purtau o �camasa incretita, cu m�neci scurte si o fusta�. Pe Columna Traiana ele apar uneori purt�nd si o �manta lunga, bogat drapata�.
Geto-dacii purtau �in picioare caltuni de p�sla sau opinci din piele�.
Din arta geto-dacilor s-au pastrat putine realizari. La ora actuala nu stim nimic despre muzica si dansurile lor populare, nu s-a pastrat aproape nimic din mitologia si legendele lor populare si istorice. De asemenea, au disparut fara urma poezia si literatura lor populara. Nu s-au pastrat nici una dintre realizarile lor artistice din domeniul picturii. Avem doar c�teva piese de sculptura, iar cel mai bine reprezentate sunt domeniile ceramicii si artei decorative. Adevarate obiecte de arta sunt piesele de argint si de aur decorate cu motive geometrice, vegetale, zoomorfe si umane de influenta scitica si persana. Arta iscusitilor argintari daco-geti se situeaza la nivelul cel mai inalt al timpului lor.
Datele consemnate despre organizarea social-economica a daco-getilor sunt destul de putine. Ele sunt relevate prin marturiile istoricilor antici: Iordanes (sec.VI e.n., lucrarea "Istoria si religia getilor") sau Dio Chrysostomos, care scria ca: ,,Getii au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor si aproape egali cu grecii".
Cert este ca datorita bogatiilor naturale ale pam�ntului pe care traiau, ei isi faurisera uneltele necesare, ocup�ndu-se de agricultura, cresterea animalelor, vita-de-vie, exploat�nd in ateliere minereurile, prelucr�nd cuprul, fierul, arama, argintul, aurul.
Primele stiri cu adevarat istorice despre daci ne-au fost oferite de catre istoricul antic Herodot. Tot el ne da si informatii despre religia lor intr-unul din pasajele operei sale (Nota 4), apoi ne descrie doua ritualuri consacrate zeului lor Zamolxis (Nota 5): sacrificiul unui mesager, efectuat la fiecare patru ani, si tragerea cu arcul in timpul furtunilor.
Despre Zamolxis si Gebeleizis, ca si despre credinta in nemurire a dacilor, s-a scris foarte mult, infrunt�ndu-se opiniile cele mai diverse:
Istoricul si arheologul Vasile P�rvan considera ca dacii aveau o conceptie superioara monoteista si spirituala, iar zeul unic al lor nu avea nume: Zamolxis si Gebeleizis erau doua din multimea nesf�rsita de atribute pe care acest zeu le avea.
Totusi, se pare ca dacii adorau si alti zei: zeita vetrei si a focului, corespunz�nd Hestiei grecesti si Vestiei romane; zeul razboiului-Ares (informatia ne este oferita de Iordanes si ne lasa s-o intelegem Vergiliu si Ovidiu, iar Vegetius afirma ca �dacii, moesii si tracii au fost intotdeauna asa de razboinici, inc�t legendele spun ca zeul Marte s-a nascut chiar in tara lor�), zeita Bendis (corespunz�nd Dianei), Dunarea insasi, pare sa fi fost un fluviu sacru, o zeitate (Nota 6).
Politeismul daco-getilor este demonstrat si de descoperirile arheologice.
O multime de informatii, cu privire la cunostintele din domeniile astronomiei, medicinei si filosofiei, pe care le detineau invatatii daco-geti, ne-au fost transmise de catre istoricul Iordanes.
Cunostintele din domeniul medicinei sunt atestate si de descoperirea unei truse medicale in (Nota 7) si de interventiile chirurgicale .
Daco-getii considerau ca in tratarea unei afectiuni trebuie sa se tina seama si de rolul factorului psihic al bolnavului (Nota 8).
Cercetarile arheologice au fost cele care au dat la iveala cele mai multe urme de civilizatie dacica pe teritoriul Transilvaniei, Dobrogei, Olteniei, demonstr�nd cu prisosinta gradul lor de dezvoltare. Dintre aceste descoperiri arheologice o importanta deosebita o are ceramica, care se evidentiaza at�t cantitativ c�t si calitativ.
In Transilvania, sapaturile arheologice din judetul Brasov, efectuate de catre Muzeul de Istorie, au dovedit existenta dacilor pe aceste meleaguri. Cu acest prilej au fost scoase la iveala numeroase obiecte din ceramica.
Resturile de ceramica descoperite pe tot teritoriul judetului Brasov ne fac dovada existentei unei civilizatii incep�nd cu paleoliticul (epoca pietrei), neoliticul (epoca comunei primitive), epoca bronzului si epoca fierului. Aceste marturii sunt pe larg descrise in lucrarea domnului Costea Florea ,,Repertoriul arheologic al judetului Brasov ". In prezentul material ne vom referi doar la cele care se integreaza in cea de-a doua perioada a epocii fierului, denumita La Tene (sec.IV i.e.n.-sec.I e.n.,la noi) (Nota 9).
Ca izvor istoric studiul ceramicii este deosebit de important, deoarece ne poate dezvalui multiple aspecte ale vietii economice, cotidiene, stadiul de dezvoltare al culturii materiale, dar si spirituale.
In general, ceramica dacica se imparte in trei mari grupe:
1. ceramica primitiva, poroasa
2. ceramica lucrata de m�na si lustruita
3. ceramica lucrata la roata.
O alta caracteristica este ca in ceramica lucrata cu m�na apar, inca din perioada de inceput, doua forme: ceasca cu toarta sau "ceasca dacica" si farfuria cu picior sau fructiera - forme ce s-au mentinut pe tot parcursul civilizatiei dacice.
Orasul Brasov cuprinde mai multe zone in care s-au facut importante descoperi de ceramica dacica, incep�nd cu cea proto-dacica si continu�nd cu cea din epoca clasica, ca si imitatiile vaselor grecesti sau romane.
In cartierul Bartolomeu, sapaturile arheologice facute aici inainte de anul 1901 au dus la descoperirea unor obiecte de ceramica dacica modelate cu m�na sau la roata (inedita, in colectia Muzeului de Istorie Brasov): fructier, fragmente de pereti de chiup, oale-borcan etc. Toate materialele dateaza in faza "clasica".
In afara cartierului Bartolomeu (spre nord), descoperirile arheologice constau in ceramica "protodacica".
Pe locul cartierului Valea Cetatii de astazi s-a aflat cea mai mare dintre asezarile civile dacice de pe teritoriul orasului Brasov. Aici au fost descoperite, in afara ceramicii dacice, mai veche sau de epoca "clasica" si imitatii si importuri.
Mai mult ca sigur ca dacii, conform insemnarilor geografului antic Ptolomeu (care le consemneaza existenta la mijlocul sec. al II-lea e.n.) aveau asezari de tip proto-urbane. Ca plan, acestea aveau forma rotunda, ovala sau patrulatera, locuintele fiind construite cu materiale specifice locului respectiv: lemn, piatra, argila.
In Piata Sfatului cu prilejul sapaturilor arheologice de la Biserica Neagra au fost scoase la iveala fragmente ceramice din La T�ne, dar si c�teva vase fragmentare din epoca bronzului av�nd forma de fructiere cenusii, lucrate la roata.
In amfiteatrul natural de la Pietrele lui Solomon, situat la sud de Brasov, in urma cercetarilor au rezultat: ceramica dacica de ambele categorii obiecte de metal, piese de import greco-romane, precum si imitatii din acelasi mediu cultural. In repertoriul ceramic exista si vase considerate de "lux", vopsite in alb si rosu, cu motive geometrice.
La Comana de Jos in campaniile de cercetari sistematice din anii 1974-1976 au fost dezvelite numeroase constructii si vestigii databile in diverse epoci istorice.
Materialul arheologic descoperit aici este alcatuit, in principal din ceramica modelata cu m�na sau la roata. Ceramica modelata cu m�na este confectionata dintr-o pasta plina de impuritati, arderea este neuniforma, de unde culorile sau nuantele diferite nu numai de la vas la vas, ci si pe acelasi vas. Predomina vasele brune, brun-galbui si brun-caramizii. Forma des int�lnita este vasul borcan, apoi fructierele si cestile. Putine sunt vasele bitronconice si vasele miniaturale.
Decorul ceramicii lucrata cu m�na incadreaza plenar aceasta categorie in creatia analoga din toata aria locuita de daci.
Ceramica lucrata la roata este confectionata dintr-o pasta bine aleasa si fram�ntata, arderea este uniforma si predomina formele de: fructiere, cupe, vase de dimensiuni mijlocii, canile, strecuratorile, chiupurile.
La Racos cu ocazia cercetatarilor efectuate dupa anul 1989 s-au descoperit in diferite puncte: fragmente ceramice din prima si a doua perioada a epocii fierului si o asezare civila dacica, rasp�ndita pe mai multe terase.
In asezarea fortificata de la R�snov inventarul ceramicii este bogat. Atrage atentia bogatia tipologica si decorativa a categoriei lucrata la roata, precum si numarul mare de imitatii ale formelor grecesti si romane(strachini, castroane, boluri). In incinta s-au aflat mai multe materiale de constructii (piroane, cuie), precum si unelte si piese de port si podoaba (fibule din fier sau bronz, coliere).
Fortificatia de la R�snov poate dura in timp intre finele secolului II i.e.n. si anul 106 e.n. In fata ei romanii vor inalta binecunoscutul castru ce va conserva numele davei-dacice - Cumidava.
In schimb in comuna Sercaia, ceramica descoperita, lucrata cu m�na, are culori variate, incep�nd cu negru-lustruit, continu�nd cu nuante de brun si incheind cu vase arse oxidant, rosii-caramizii. Ornamentatia este cea obisnuita si caracteristica olariei dacice, in relief sau incizata, de multe ori combinata.
Incadrarea in timp a locuirii de la Sercaia poate cuprinde ultimele doua secole ce preced cucerirea Daciei de catre romani.
Complexitatea vietii dacilor, sesizata in ceramica si obiceiurile funerare, s-a pastrat at�t in timpul ocupatiei romane c�t si dupa retragerea lor. Acest lucru ne demonstreaza faptul ca poporul rom�n s-a format prin contopirea poporului geto-dac cu cel roman. Deci, dacii au continuat sa locuiasca teritoriul Daciei si in timpul ocupatiei romane, dar si dupa retragerea acesteia in anul 272 e.n., retragere efectuata de catre imparatul Aurelian.





NOTE



N o t a 1: Herodot spune ca getii sunt �cei mai viteji si mai drepti dintre traci.�
Geograful antic Strabon afirma ca: �dacii si getii vorbeau aceeasi limba� (Strabon, VII, cap. III, 13)

N o t a 2: I. I. Russu afirma ca numele getilor deriva dintr-o straveche radacina indo-europeana
insemn�nd �a grai, a vorbi�.
Intre etimologiile propuse pentru numele de �daci� este si cea care il presupune ca
deriv�nd din daca �cutit, pumnal�, arma caracteristica populatiilor daco-getice.
Dar ipoteza cea mai plauzibila pare a fi cea care leaga acest nume de d�os, cuv�nt care in
frigiana (limba inrudita cu limba tracilor) inseamna �lup�.
Dupa marturia lui Strabon (VII, 3, 12), dacii insisi isi spuneau d�oi.
� Triburi razboinice cu numele de �lupi� se int�lnesc in multe alte parti (Spania, Irlanda,
Anglia, etc.). Acest nume de animal, desigur totemic, explica forma de lup a stindardului
dac�.

N o t a 3: Familia limbilor indo-europene se imparte in �doua grupuri numite conventional kentum si
satem.Una din deosebirile caracteristice dintre ele consta in faptul ca palatalelor din limbile de tip kentum le corespund, in limbile satem, spirante; in buna limba rom�neasca aceasta inseamna ca numeroasele elemente lexicale care contin consoanele k si g (b) in limbile din primul grup cuprind consoanele s si z in limbile din grupul al doilea�. �De exemplu cuv�ntul care inseamna 100: Kentum in latina si satem in limba sanscrita. De aici denumirile date de lingvisti celor doua grupuri� (dupa Hadrian Daicoviciu, Dacii, pag. 21)

N o t a 4: Herodot afirma: �Inainte de a sosi la Istru, primul popor pe care il supuse Darius
au fost getii care cred ca sunt nemuritori. Iata in ce chip se socoteau ei nemuritori.
Ei cred ca nu mor, ci ca cel ce-si da sf�rsitul se duce la zeul Zamolxis; unii dintre
d�nsii cred ca acesta este Gebeleizis�.

N o t a 5: �Tot la patru ani, ei trimit la el ca sol pe unul dintr-insii, tras la sorti, si-l insarcineaza cu

c�te le cere fiecare. Iata cum il trimit: c�tiva din ei se aseaza in r�nd tin�nd c�te trei sulite in m�na, iar altii, apuc�nd de m�ini si de picioare pe cel hotar�t sa fie trimis la Zamolxis, il arunca in sus, pe v�rful sulitelor; daca el e strapuns si moare, ei cred ca zeul lor este prielnic; dar daca nu moare, il huiduiesc si-l dojenesc ca pe un netrebnic si pacatos si dupa aceasta trimit pe altul, caruia ii dau aceeasi insarcinare c�t e inca in viata. Tot acesti traci c�nd tuna si fulgera trag cu sageti in sus, spre cer, amenint�nd pe zeu, caci ei cred ca cel care tuna si fulgera nu e alt zeu dec�t al lor�.

N o t a 6: �Gramaticul Servius, servitor al lui Virgiliu� relateaza ca �daco-getii, inainte de a pleca la
razboi, obisnuiau sa bea, ca pe un vin sfintit, apa din Dunare si sa jure ca nu se vor intoarce la vetrele lor dec�t dupa ce vor fi ucis pe dusmani�.


N o t a 7: �Descoperirea (de catre I. H. Crisan intr-o locuinta din Sarmizegetusa) a unei adevarate
truse medicale, contin�nd o penseta de bronz, un bisturiu de fier, cinci borcanase de argila � in care se pastreaza substantele medicamentoase � si o placa formata din cenusa vulcanica (provenind dintr-un vulcan mediteranean), care razuita si aplicata pe rani sau ulceratii, servea ca absorbant si cicatrizant� (dupa O. Dr�mba, Istoria culturii si civilizatiei, vol. I, pag. 798)�
��Complicatele operatii chirurgicale, atestate arheologic (cel putin, in cazul acelui craniu din sec. II-I i.e.n. descoperit la Poiana, care poarta urma unei trepanatii cicatrizante)�
�Cunostintele pe care le detineau initiatii geto-daci in astronomie sunt confirmate de sanctuarul rotund de la Sarmizegetusa� (dupa O. Dr�mba, Istoria culturii si civilizatiei, vol. I, pag. 799)
�Medicul grec Dioscoride (sec I e.n.) ne-a transmis o lista cu patruzeci si doua de plante medicinale, cu denumirea lor in limba dacica, pe care daco-getii le intrebuintau cunosc�ndu-le proprietatile curative. Ei practicau cura cu ape minerale si tratamentul balnear�.

N o t a 8: Cu privire la Zamolxis, Platon afirma: �Zamolxis (�) ne spune ca dupa cum nu trebuie sa
incercam a ingriji ochii fara sa tinem seama de cap, nici capul nu poate fi ingrijit netin�ndu- se seama de corp, tot astfel trebuie sa-i dam ingrijire trupului dimpreuna cu sufletul; si iata pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: pentru ca ei nu cunosc intregul pe care-l au de ingrijit. Daca acest intreg este bolnav, partea nu poate fi sanatoasa�.

N o t a 9: Civilizatia La T�ne este cea de a doua perioada a epocii fierului (la noi sec. IVi.e.n. � sec. I
e.n.) denumita dupa localitatea La T�ne din Elvetia, descoperita aici pentru prima oara.





BIBLIOGRAFIE



1. Ovidiu Dr�mba, Istoria culturii si civilizatiei, Editura Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti, vol 1, 1985.

2. Strabon (cca 63 i.e.n. - 17 e.n., geograf si istoric, autorul Geografiei in 17 carti, una din principalele opere ale antichitatii) Geografia, Editura Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1974. c.VII, cap.III,13.

3. I.I.Rusu., Limba traco-dacilor., Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti , 1967,

4. Constantin Daicoviciu, Dacica, Biblioteca Musei Napocensis I, Cluj, 1970,

5. Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1980,

6. Hadrian Daicoviciu, Dacii, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1972,

7. Florea Costea, Repertoriul arheologic al judetului Brasov, 1995, Muzeul judetean,
Cumidava XV-XIX, 231p.

8. Radu Florescu, Arta dacilor, Editura Meridiane, Bucuresti, 1968, 57p.+55 planse.

9. Ion Horia Crisan, Ceramica daco-getica. Cu specifica privire la Transilvania, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969, 363p.+ CLXXXIV planse.

10. Dictionar de arta populara, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, 131p.

11. Cumidava V, Anuarul Muzeului Judetean Brasov

12. Hadrian Daicoviciu, Stefan Ferenczi, Ion Glodariu, Cetati si asezari dacice din sud-vestul Transilvaniei, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1989

13. Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romana, Editura Dacia, Cluj, 1972

14. Ion Glodariu, Asezarea dacica si daco-romana de la Slanic, Acta Musei Napocensis, Cluj, 1972

15. Alexandru Cisek, Antichitatea despre artele plastice, Bucuresti, 1971

16. Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1991

17. Razvan Theodorescu, Drumuri catre ieri, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Rom�ne, 1992

18. Simion Mehedinti, Civilizatie si cultura, Editura Junimea, Iasi, 1986

19. Nicolae Dranga, Aspecte si permanente traco-romane, Timisoara, Facla, 1978

20. Ion Miclea, Radu Florescu, Stramosii rom�nilor. Vestigii milenare de cultura si arta. Geto-dacii, Editura Meridiane, Bucuresti, 1980

"