CARPAȚII ROMÂNEȘTI NUMIȚI ȘI CAUCAZ -
de Constantin N. Bărbulescu

Cercetări de specialitate au stabilit că lanțul muntos al Carpaților românești este constituit, preponderent, din șisturi cristaline mezometaformice, a căror vârstă a fost atribuită, de geologi, anteproterozoicului superior (2600 milioane ani) și din roci epimetamorfice - roci sedimentare din proterozoicul superior - carboniferul inferior (Precambrianul superior: 800-360 milioane ani). Aceste roci au fost transformate în roci cristaline (epimetamorfice), în timpul orogenezei hercinice (Carbonierul superior: 320-250 milioane ani) când avea să se încheie deriva spre nord a uscaturilor Gondwaniene (Carboniferul superior) prin coliziunea lor cu continentul Gresiei Roșii veche, conturând actuala formă șerpuită a acestor munți.

Astfel formați - ca dealtfel toți munții din Sudul Europei - Carpații sunt cunoscuți sub numele de Hercynide, orogeneza este numită hercynica sau varisca, contemporană cu hercynidele numite Mauritanide (Africa de NV) și Allegheniana (America de Nord). [1]
În faza austrică (Cretacicul mediu: 80 milioane ani) este pusă în mișcare Pânza Getică, iar în faza Laramică (Cretacicul superior: 65 milioane ani) are loc cutarea depozitelor sedimentare și desăvârșirea regiunii ca unitate de relief din întregul lanț al Carpaților.
Regiunea geosinclinală mezogeană continua să funcționeze și în Paleogen (65 milioane ani), depunându-se formațiuni specifice în Alpi, Balcani, Caucaz, Carpații Orientali: fusul intern, extern și transcarpatic; Meridionali: în depresiunea Getica și depresiunile intramontane: Strei, Hațeg, Petroșani, Lovistea) ș.a.
Orogeneza alpină, cu desfășurare evidentă în Eocen (55-38 milioane ani) avea să consolideze lanțurile muntoase alpine (Alpi, Balcani, Caucaz, Carpați etc.),în decursul Cliogenului (38-24,5 milioane ani) și definitivat mai apoi în Neogen (24,5-1,7 milioane ani).
Datorită proceselor geoclimatice, în decursul răcirilor din Pleistocen (1,8 milioane ani - 127.000 ani), limita zăpezilor cobora până la circa 1600 metri - în Carpații Orientali - și la 1650-1700 metri - în Carpații Meridionali; în partea de nord a țării, relieful glacial din Pleistocen susține individualitatea limbilor glaciare până la 1300 metri altitudine medie, constituind nivelul maxim de habitat al majorității așezărilor din incinta acestor munți. Forme de relief glaciar bine păstrate există în masivele Rodna, Caliman, Bucegi, Făgăraș, Parâng, Retezat, Godeanu și Țarcu. Formele de ghețari în Carpații României s-au individualizat în cursul ultimelor două faze glaciare: Riss (127.000-75.000 i.H) și Wurm (75.000-8300 i.H.). Ele sunt reprezentate în special prin circuri și văi glaciare, praguri, morene etc. care au un rol esențial în modelarea reliefului Europei. În Carpați, aparatele glaciare s-au instalat la altitudini de peste 2000 metri (vezi circuri și lacuri glaciare din Retezat, cu 82 lacuri sau tăuri, Godeanu cu 8 și Țarcu cu 5 ircuri glaciare). Urmele glaciațiunii cuaternare sunt observate și în Munții Apuseni (masivele Bihor, Muntele Mare) care, în plus, păstrează una din cele mai remarcabile peșteri glaciare din Europa; Peștera Ghețarul de la Scărișoara, în interiorul căreia se conservă un bloc de gheață cu un volum evaluat la 75.000 metri cubi. [2]
S-a constatat că de-a lungul timpului, lanțul muntos din țara noastră a fost cunoscut și menționat, concomitent - o îndelungată perioada de timp - sub o dublă denumire: Carpați și Caucaz.
CARPAȚI - Este denumirea lanțului muntos din Europa, preponderent pe teritoriul țării noastre unde se mențin antroponimul Carpat și toponimul Carpitus (Harghita) analog toponimelor Carpasio (Italia), Carpina (Brazilia), Carpinteria (Argentina), Karpasz (Polonia), Karpasia (Cipru), și "Stâncoasa insulă Carpathos" (azi, Scarpanto, între insula Rhodos-Creta) menționat în "Argonautica" [3], numita de Homer - Karpatos (Crapatos; în Iliada ÎI.668), respectiv, acei Karpates Oros menționați de Ptolemeu (83-161 d.H.) cu referire la Munții Carpați din țara noastră ("Geografia", III.5.6-20).
După forma întrebuințată de Homer, numele muntelui "Carpates" corespunde la participiul românesc "crepat", latinescul "crepatus" cu "r" dislocat. În limba română poporală se numesc crepături, singular crepătură, munții stâncoși și prăpăstioși. Același înțeles îl aflăm și la Avienus (sec.IV d.H.) - "Carpathus" (Crapathus), hic rupes attoutur", în Descr.orb.671. [4]
Noi identificăm denumirea Carpați cu originea în sumeriană KUR-PAT/es/I = "Muntele prințului (-ilor)" și pentru că potrivit listei regale sumeriene, înainte de Potop au domnit 8 regi în 5 orașe timp de 241.200 ani, "apoi a sosit Potopul, iar după potop au venit la domnie regii popoarelor din munți" [6] este posibil ca termenul Carpați să aparțină acestei perioade (cca.4000 i.H.); în hittitul KAR/t/-PAT/a/-I/shi/ = "Locul, muntele unde este centrul vital (inima) și mâna (protecția) Domnului" sau "Centrul la care merge pe jos Domnul"; sanscrită KARPATA = "Locul, muntele unde este cel care are îmbrăcăminte din lână" sau KAR-PAT = "Locul unde acționează guvernatorul (conducerea)" sau, KAR-PAT-I = "Locul unde se merge numai pe picioare"; preluat din latina CARPE/o/-TI/s/ = "Locul, muntele tău divizat"/ in multas partes - "în multe părți" (vezi cele trei segmente principale ale Carpaților românești). CAUCAZ - Este denumirea a trei masive muntoase care includ radicalul autohton-românesc, CAUC - "Potcap purtat de călugări", se regăsește în antroponimele Cauc, Caucea, Caucos, Ceuca și toponimele Cauceu (Bihor), Caucagia (Tulcea) din țara noastră, analog toponimelor Caucagus (Venezuela), Caucaia (Brazilia), Caucasia (Columbia), Caucete (Argentina) - din America de Sud - , Cauco (Elvetia), Kaukonen (Finlanda) - din Europa - și Kauka, Kaukana din India.
Etimologic, termenul Caucaz are semnificația: în sumeriană, KAKU/gg/A/l/-Z/u/ = "Muntele unde sunt cunoscuți preoții vrăjitori și conjurați"; în hittită, KA/rt/-U/s/KEZ/zi/ = "Muntele unde este inima (centrul vital) al celor care văd (veghează)"; în sanscrită, KA-KUSA = "Muntele acela cu iarba folosită la ceremonii religioase"; în latină, CAU-CAS/cus = "Muntele care aduce mulțumire sufletească din timpuri străvechi".
Deci, un semantism cu caracter religios, parțial diferit de cel pentru Carpați care este laic.
Despre cele trei masive muntoase denumite Caucaz aflăm:1. CAUCAZ, muntele despre care B. P. Hașdeu spune că este unul și același cu munții Carpați numiți și Caucaz, anterior perioadei dacice [7]. Într-adevăr, Carpații românești au fost menționați sub denumirea de Caucaz de către: Eschil (525-456 i.H.) în "Prometheus desmotes" (Prometeu înlănțuit; vezi 2,719); Apollonios din Rhodos (295-215 i.H.) în "Argonauticele"; Apollodor (405 i.H.; I.7.1.), Strabon (64/63 i.H. - 23/26 d.H.) în "Geografia" (XI.5.5); Ovidiu (43 i.H. - 17 d.H.); inscripția aflată la muzeul din Koln (Henzen, nr.5939); călugărul Nestor (n.cca.1056 d.H.) ș.a. Potrivit acestor consemnări, Munții Caucaz se întindeau între Porțile de Fier de la Dunăre (Istru) până la zona Vrancea - Buzău și au ca principale tematici incatenarea Titanului Prometeu (în Munții Parâng), eliberarea acestuia de către eroul Hercule și expediția argonauților conduși de Iason. [8]
În geografia antică, o ramură a Munților Caucaz din amonte de izvoarele Istrului se numeau Karauni, însemnând: în sumeriană, KUR-E-ANU = "Muntele unde este casa zeului suprem Anu"; în hittită, KIR-AN/n/U-A/s/ = "Muntele unde este inima (centrul vital) al părinților"; în sanscrită, KI/nn/ARA/s/-UN/u/" = "Muntele unde este o ființă cerească"; în latină, GYRO-UNI/co/ = "Muntele cu totul deosebit la cotitură" (Dunării). Etimologia este susținută și prin existența antroponimelor Chera, Cheran, Cheranu, Cherănescu, toponimicele Cheriu (Bihor), Chereusa (Satu Mare), Chirles (Bistrita-Nasaud) din țara noastră, anal.topon. Keraon (India) și Keraunja (Nepal).
Munții Kerauni sunt menționați de Apollonios din Rhodos sub denumirea de Ceraunieni, localizați lângă Marea lui Cronos în incinta căreia se află insula Nymphaia (Ada-Kaleh) stăpânită de crăiasa Kalypso, fiica lui Atlas și amonte de izvoarele Istrului [9]; Diodor din Sicillia (80-21 i.H.) în a sa Biblioteca Istorica (III.LXVIII.1-3; III.LXX.1-6) îi numea Ceraunici și îi localiza în zona localității Svinita de pe Dunăre; Strabon (I.2.10), Cassius Dio (L.9) îi menționa sub aceeași denumire undeva în părțile Iliriei; Ovidiu (în scrisoarea către Graecinus) sub denumirea de Cerauni, în zonele Cazanele Mari și Mici de la Dunăre. Noi îi identificăm cu actualii Munții Cernei.2. CAUCAZ, munții de lângă Marea Caspică, "care domina câmpiile ce se cheamă Kerauni (adică, Caucazul oriental, între trecătoarea Krestovia și Baku) mai cu seamă în părțile lor către mare". [10]3. CAUCAZ, este denumirea unor ramificații muntoase din India, cărora localnicii le spun Paropamisos (azi, Hindurus) între Bactriana la N, India la E; Emodos (jumătatea apuseană a munților Himalaya), Imaos (jumătatea răsăriteană a Munților Himalaya) și altele ce constituie sistemul muntos Himalaya. [11] Este posibil ca denumirea de Caucaz să fi fost adusă de arieni (sanscrită, Arya - "străin" sau "abia sosit") care, porniți din zona Munților Caucaz de lângă Istru, au trecut pe lângă Marea Caspică (unde au botezat Munții Caucaz) și de acolo "au trecut munții Hindurus și au intrat în Afganistan de unde, prin Kabul, Gumal, Kuram și alte trecători, au intrat - în mai multe valuri - în Punjab", către 1500 i.H. [12].
De la radicalul "Cauc" a derivat și etnonimul Cauconi, poporul despre care aflăm că anterior războiului troian, când pe atunci mai dăinuia încă neamul pelasgilor și cel al cauconilor, ca și cel al lelegilor; în vremurile de demult, aceștia, așa după cum s-a spus, au rătăcit la întâmplare prin multe părți ale Europei (Elveția, Finlanda, dar și toponimele din America de Sud, India) și pe aceștia poetul îi face aliați ai troienilor "... unii susțin că cauconii sunt sciții, alții că sunt de seminție macedoneană, alții pelasgică." [13]
Poetul nenominalizat de Strabon este Homer (sec.IX-VIII i.H.) care, descriind o etapă din timpul războiului, spune că în jurul Troiei, "Pe de o parte, spre mare, sunt carii, peonii arcași, /DUMNEZEIEȘTII PELASGI CAUCONII precum și lelegii. Iar despre Timbra sunt mizii tari în virtute, licienii și strunitorii de cai frigieni precum și meonii cei care luptă în care..." (Iliada, X.414-418).
Dintre acești aliați ai troienilor, "brygii și frigii sunt unii și aceiași, după cum mysii sunt aceiași cu maionii și meonii", originea acestor popoare fiind precizată la nord și de-a lungul fluviului Istru [14] de unde au coborât în sudul continentului, trecând peste Hellespont, și au întemeiat provinciile Frigia și Mysia din Asia Mica, anterior războiului troian. [15]
Daca "neamul cauconilor s-a stins cu desăvârșire de pretutindeni" din părțile Frygiei [16] patria acestora de la nord de Istru a dăinuit și este menționată în sec.IV d.H. când, Athenaric (...381 d.H.) conducătorul vizigoților, temporar stabilit în apropierea fluviului, temându-se de supărarea împăratului Valens (n.328; imp.364-378 d.H.) - căruia îi produsese unele dificultăți, silindu-l să semneze tratatul de pace (377 d.H.) în mijlocul fluviului Istru, "s-a retras cu toți ai săi în ținutul CAUCALANDEI, greu accesibil din cauza munților înalți și a pădurilor dese care-i înconjurau, de unde a alungat pe sarmați" [17], o descriere identică realizată și de Florus ("Epitome" I.39) atunci când se referă la Munții Banatului de lângă Dunăre. Faptul că după retragerea aureliană din Dacia este remarcată o pătrundere a sarmaților în Banat unde, după unele informații [18] se aflau și în timpul lui Constantinus-I (332 d.H.), permite localizarea ținutului Caucalandei (în sanscrita, KA-UC/e/A-LA/s/-NIDA/s = "Locul acela care tinde să fie o reședință ascunsă", în zona numită Plaiul Cloșani.
Se spune că: "Zeul-Moș - la origine un bătrân cioban mirific - își avea reședința la o stână cocoțată pe crestele înnegurate ale Carpaților Cerești (când în Ceahlău, când pe Caraiman, când pe Parâng, când în Apuseni). Însemnele puterii și domniei lui pastorale în Carpații Cerești sunt Lumina, Soarele și Luna, astrele. Fiind conducătorul suprem al conclavului și cortegiului de Moși-divini (sau de "Sfinții populari") el deține toate elementele și puterile conducerii universale" [19].
Înșiruirea munților de reședință a Zeului-Moș și atributele puterii acestuia implica precizarea că lanțul Munților Carpații românești este constituit din trei formațiuni principale care, practic, în aceste condiții, poate fi considerat un Tibet al tarii noastre. Aceste formațiuni sunt: a) - între 44043'-44055' lat.N/22000'-23000' long. E, incluzând munții Poiana Rusca (PR), Tarcu (T), Cernei (C) - pe care îi identificam cu Munții Kerauni (Ceraunieni) și Mehedinți (M), pe care îi identificam cu Munții Riphaei; în sumeriana, RAPPA/sum/-HE/t/I/l/ = "Muntele vast fie ca el să trăiască"; în sanscrită, RI-APA/nc/-A/n/H/as/ = "Muntele înalt aflat în spatele strâmtorii" (Porțile de Fier); în latină, RIPA-HEIA = "Muntele de la malul apei (Dunărea) celor curajosi" (Dacii); actual, româna, RÂPA - "Coasta abrupta a unui deal (munte)", regasit în antroponimul Râpa, Râpanu, Râpariu, Râpascu, Râpea, Râpeanu, toponimele Râpa (Bihor, Gorj, Mureș, Vâlcea), Râpaș (Hunedoara), Râpănești (Vâlcea), Râpile (Buzău) din țara noastră, anal.topon. Râpa, Râpe (Anglia, Italia), Riparius (SUA).
Munții Riphaei sunt menționați de Apollonius din Rhodos și localizați acolo "unde murmură izvoarele fluviului Istru", Pliniu cel Bătrân (23/24-79 d.H.) în "Historia Naturalis" (VI.7.1) îi considera ca munți ce constituiau frontiera de vest a șesurilor numite Scythia, prin poziția lor geografică fiind identici cu Carpații Meridionali, localizare confirmată și de "...cei mai puțini care întorcându-se la traducerile grecești în care este vorba de munții Ripheeni, pretind că acest cuvânt din urmă este sinonimul lui Karpathe, sprijinindu-se pe afirmația lor de faptul că atunci când vorbesc despre munții Riphaeni, grecii desemnează munții din Transilvania". O referire la acești munți o avem în pasajul:"...la începutul acestei părți a arcului, unde încetează munții Riphaei (zona munților Godeanu sau Curbura Carpaților) locuiesc arampheii, oameni drepți, cunoscuți prin calmul lor..." [21].
Prăbușirea unei părți din acești munți a condus la crearea actualului curs al fluviului Dunărea printre "Coloanele lui Hercules" (Piatra Vodiței și Piatra Gavrin), urmele prăbușirii fiind evidențiate prin deja faimoasele Cataracte de la Porțile de Fier. Numai după aceasta prăbușire (sec.XIII i.H.) a fost posibilă navigația argonauților conduși de Iason și a lui Ulise, pe Istru.b) - Un sector, pe coordonatele 44055'-45053' lat.N / 22027'-25040' long.E, incluzând munții: Godeanu, Retezat, Șureanu, Vâlcan, Parâng, Cindrel, Lotrului, Căpățânei, Făgăraș, Iezer, Piatra Craiului, Leaota, Bucegi.
Existența în incinta acestor munți a unor oronime, omonime ca: Baba, Babele, Balaur, Bran, Bucura, Galbena, Godeanu, Gugu, Lolaia, Măgura, Moraru, Moșu, Muncelu, Olanu, Papusa, Prislop, Sfinx, Stânișoara, Șerpilor, Valea Rea, Vârful lui Pătru, Vârful lui Stan, Zanoaga ș.a., constituie o dovadă peremptorie a existenței unor comunități descendente dintr-un centru comun pe care îl identificăm în zona masivului Godeanu-Țarcu-Retezat acolo unde Victor Kernbach, autorul volumului "Enigmele miturilor astrale" susține că Vârful Gugu este centrul unuia dintre punctele energetice esențiale ale planetei.
În cadrul aceluiași segment, pe coordonatele 450-460 lat.N / 230-260 lg.E , a fost localizat "Dreptunghiul Carpaților Meridionali" - unde apar lumini ciudate în miez de noapte - numit și "Zona crepusculară a Europei" [22], adică o zonă cu lumină difuză care se răspândește înainte de răsăritul și după apusul Soarelui, având originea la Vârful Gugu, în jurul căruia au fost descoperite cele mai vechi oseminte umane din țara noastră (Peșterile: Bordu Mare, Cioclovina, Muierii) ai căror urmași au migrat în toate direcțiile, până la cele mai îndepărtate puncte de pe glob. Carpații Orientali, incluzând și curbura dintre 450-460 lat.N/25040'-27000' long.E, dincolo de care, între 460-480 lat.N/250-270 long.E, sunt Carpații Oriental propriu-ziși, includ Munții Rarău (sumeriana, RU-RE'U) = "Muntele pastorului care creează"; Munții Hasmasu (sumeriana, H/urs/AS-MASU - "Muntele Geamăn"); oronimele Ghimeș care amintesc de eroul Ghilgames (GHI/l-u-gal/MES), râul Someș (vechi Samus) amintind de zeul Soarelui - Samas; cu izvoarele în aceeași zonă din care izvorăsc râurile Mureș, Olt, Târnava, acolo unde, după Potopul universal s-a aflat Uta-napistim (liter. Viața veșnică) supranumit Cel-Prea-Înțelept. Acesta "era făptura omenească" a cărui statură era de unsprezece coti (5,7 metri), deci un uriaș, ales de zei pentru a salva speciile de ființe (umane și animale) de la Potopul Universal, un veritabil Noe biblic însă, cu aproape două milenii anterior menționării acestuia din urmă. După potop, aceiași zei au hotărât ca: "Acum el și cu soția lui să fie asemenea noua, zeilor, și Uta-napistim să trăiască departe de oameni, la Gura Apelor". Destăinuindu-se eroului Ghilgameș, Uta-napistim spunea ca zeii "m-au dus deci pe tărâmuri îndepărtate și m-au așezat la Gura Apelor" [23].
Carpații Occidentali (Apuseni) sunt remarcați prin bogățiile lor de metale rare ce constituiau fabuloasele bogății ale locuitorilor din aceste părți, jefuiți de cei "aduși de vânturi", începând de prin mileniul II i.H. Prin poziționarea acestor munți față de lanțul șerpuitor al Carpaților Orientali și Meridionali, întocmai aripei unui uriaș balaur - monstru imaginat ca un șarpe, cu unul sau mai multe capete (vezi crestele munților) adesea înaripat. De altfel, balaurul (șarpele fantastic) ca imagine exacerbata serpentiformă a fost considerat de arheologi, cu origini încă din neoliticul superior (3700-2500 i.H., cultura Cernavoda-I; sceptrul de la Harman, Brașov), "un animal simbolic al localnicilor din Carpați" [24], simbol păstrat prin legendele despre Hercule, Iorgovan, Iovan, și prin oronimele Balaur sau Șerpilor citate mai înainte. Este posibil ca acest "animal simbolic" să fi constituit arhetipul pentru Quetzalcoatl "Kukutkan) - "Șarpele cu pene" unul din cei mai importanți zei ai populației maya și a altor popoare mai vechi din America Centrală (Golful Mexic).
Succinta prezentare a orogenezei Carpaților Românești și a câtorva elemente de etnogeografie determinante în etnogeneză, ca proces de formare a poporului care, urmare unui proces social-istoric de lungă durată desfășurat în preajma acestor munți, au creat elemente de cultură și civilizație iradiate, prin migrație, pe cale pașnică, cu generozitate și altor multe popoare de pe toate meridianele Terrei.

Note bibliografice:
[1] PETRESCU, IUSTINIA - "Perioadele glaciare ale pământului", Edit.Tehnica, București, 1990,p.123
[2] Idem - pp.37,55,151-153
[3] APOLLONIOS din Rhodos - "Argonauticele", Edit.Univers, București, 1976,p.157
[4] DENSUSIANU, N. - "Dacia preistorica", Edit.Meridiane, București, 1986,p.689
[5] *** - "Dicționar de istorie veche a României", Edit.Stiin.și Enciclopedica, Buc., 1976,p.132
[6] ZAMAROVSKY,V. - "La început a fost Sumerul", Edit.Albatros, Buc.1981,p.169
[7] HASDEU, P.B. - "Istoria critica a românilor", Edit.Minerva, Buc.1984,p.431
[8] DENSUSIANU, N. - "Dacia preistorica", Edit.Meridiane, București, 1986,p.423,431
[9] APOLLONIOS din Rhodos - "Argonauticele", Edit.Univers, București, 1976,p.132-133
[10] STRABON - "Geografia-III", Intrep. Poligrafică Cluj, 1984,XI.4.1.,XI.5.1.,XI.5.5.; Idem. AMMIANUS, MARCELLINUS, "Istorie română", Intrep. Poligrafică Cluj, 1982;XXII.8.27;XXIII.6.70
[11] STRABON - "Geografia-III", Intrep. Poligrafică Cluj, 1984,XV.1.11;XI.5.5.
[12] MARTIS, MIHAI - "De la Bharata la Ghandi", Edit.Stiin.și Enciclopedica, Buc., 1987,p.30; Idem.AUBOYER, J. - "Viata cotidiana în India antica", Edit.Stiin.și Enciclopedică, Buc., 1976,p.32
[13] STRABON - "Geografia-III", Intrep.Poligrafică Cluj, 1984,XII.3.5.;XII.3.20.
[14] APOLLONIOS din Rhodos - "Argonauticele", Edit.Univers, București, 1976,p.127; Idem. STRABON,op.cit., XII.3.20, XII.3.26., XII.8.1.
[15] STRABON - "Geografia-III", Intrep.Poligrafică Cluj, 1984,XII.8.3
[16] STRABON - "Geografia-III", Intrep.Poligrafică Cluj, 1984,XII.3.9.
[17] AMMIANUS, MARCELLINUS, "Istorie romana", Intrep.Poligrafică Cluj, 1982;XXXI.4.13
[18] AMMIANUS, MARCELLINUS, "Istorie romana", Intrep.Poligrafică Cluj, 1982;XXII.8.27;XVII.12.6-17; Ibid.ANONYMUS, VALESII,V.31
[19] VULCANESCU, R. - "Mitologie româna", Edit.Academiei, Buc.1985,p.216
[20] APOLLONIOS din R., op.cit.,p.126
[21] AMMIANUS, M.; op.cit.XXIII.8.38
[22] *** - "69 - Revista fenomenelor paranormale",nr.10/1995,p.4
[23] *** - "Epopeea lui Ghilgames", Edit.pt.literatura universală,Buc.1966,p.154[24] - VULCANESCU, R.;op.cit.p.93