www.dacii.ro - A new perspective of Romanian ancient history - The Dacians

Sfîrsitul primei vîrste a fierului (Hallstatt, sec.. VI—IV î.e.n.) si întreaga perioadă acelei de a doua epoci (LaTene) a noului metal, cu deosebire secolele_II î.e n., corespund afirmării si dezvoltării, în spaţiul de la Nordul Dunarii a daco-getilor a caror cultura materiala si spirituală şi istorie politică este tot mai clar conturată şi cunoscută. In acest context -general trebuie privită si prezenţa dacilor pe meleagurile judeţului Alba.

Staţiunile dacice de aici aparţin, în marea lor majoritate, ultimei faze, aşa numită clasică, a civilizaţiei autohtone, secolele I î.e.n. — I e.n.
Cercetările în domeniul culturii materiale si spirituale a autohtonilor au avut drept rezultat descoperirea de aşezări rurale, de fortificaţii (cetăţi) din piatră si, în sfîrşit, sesizarea continuităţii elementului local în timpul provinciei romane Dacia (106—271 e.n.) si, mai ales, după părăsirea teritoriilor în discuţie de către oficialităţile imperiale şi armată, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, pe timpul împăratului Aurelian. In această ordine de idei menţionăm aşezările dacice de la Cetea, Ciugud, Ghirbom, Răhău, Ţelna şi altele, apoi cetăţile de la Căpîlna (pe Valea Sebeşului) şi Piatra Craivii şi localităţile în care s-a atestat continuitatea, la Obreja, Sebeş-Podul Pricopului etc.
Dintre toate aşezările de mai sus, se detaşează ca cea mai importantă staţiunea de la Piatra Craivii, considerată, ca urmare a cercetărilor îndelungate, a rezultatelor remarcabile şi a interesantelor concluzii istorice, drept cel mai însemnat succes al cercetătorilor albaiulieni, în contribuţia lor la cunoaşterea tuturor aspectelor ridicate de originala civilizaţie a daco-geţilor.
Apărute incidental în anul 1960 şi, apoi, ca urmare a campaniilor de săpături arheologice (1961—1971) urmele de viaţă materială de la Piatra Craivii au evidenţiat un bogat strat de cultură dacică (anterior acestuia s-au constatat urme de locuire specifice unor perioade preistorice, cultura Coţofeni, faza finală şi Wietenberg, iar începînd cu secolul al XII-lea un castru feudal) încadrat din punct de vedere cronologic, pe baza materialelor arheologice si a analogiilor cu aşezări şi fortificaţii dacice din alte părţi, în a doua jumătate a secolului II î.e.n. — I. e.n. (pînă la cucerirea romană).
Staţiunea de la Piatra Craivii s-a dezvoltat mai întîi ca o aşezare dacică cu caracter civil, pe cele 11 terase situate pe pantele stîncii care domină prin altitudinea sa (1083 m) împrejurimile. Amenajate în jurul masivului stîncos (şase pe versantul estic — terasele I—VI, două în partea sudică — terasele VII—VIII, trei în colţul de nord-vest — terasele IX—XI) terasele au, în general, forma semicirculară, dimensiunile lor variabile fiind cuprinse între 20 X 8 m (terasa III) şi 200 x 115 mi (terasa VI). Cele mai multe au rezultat în urma degajărilor solului stîncos, încît, pe anumite porţiuni, s-a reuşit identificarea la partea inferioară a zidului de susţinere, format din blocuri din piatră nefasonată, dislocate direct din stîncă.
Incă de la începutul sondării lor şi, în continuare, pînă la încheierea cercetărilor, terasele (în special terasa V) au surprins prin varietatea si bogăţia inventarului arheologic. Schiţarea tabloului economic al aşezării civile permite aceiaşi constatare în legătură cu modul de viaţă al populaţiei daco-getice. Ocupaţia preponderentă, de altfel întreg fundamentul economiei dacilor, o constituie şi aici agricultura, practicată în locurile ce permiteau anumite culturi, ogoare situate, după cîte se pare, pe dealurile din apropiere. Cea mai elocventă dovadă în privinţa agriculturii constă în descoperirea resturilor de cereale carbonizate si a unor fragmente de vase de provizii (dolia sau chiupuri) de mari dimensiuni, în care se păstrau cerealele recoltate. Cultivarea pămîntului era împletită cu creşterea vitelor. Aşezarea geografică favorabilă, în apropierea bogatelor păşuni ale zonei montane, a permis apariţia si dezvoltarea unor aşezări sezoniere de păstori şi crescători de animale.
Analiza ceramicii, vase întregi, intregibile şi o mare cantitate de fragmente ceramice, oferă probe suficiente despre olărit, ocupaţie, 1a rîndul ei tradiţională a dacilor. Ceramica de factură autohtonă, împărţită în cele două mari grupe — ceramica rudimentara, grosolana cu impuritati în pastă, lucrata cu mîna si fină (aspect îngrijit, lucrată_la roată), cuprinde la Piatra Craivii toate categoriile şi formele, de la vase strecurători străchini, ulcioare ş.a. pînă la elegantele fructiere cu corpul svelt, sprijinit pe un picior gol în interior, castroane, cupe etc. Lucrate din pastă de diferite nuanţe, roşie-cărămizie, cenuşie, neagră, vasele aflate pe terasele Pietrii Craivii conţin aceleaşi elemente decorative predominante fiind brîurile alveolare, butonii simpli si ornamentaţi, motivele geometrice (linii paralele, drepte, curbe sau frînte) încizate pe pereţii vasului, înainte de ardere Studierea ceramicii a permis sesizarea, în imensul material recoltat, a cîtorva fragmente de ceramică pictată, aparţinând categoriei ce utilizează ca decor motive geometrice. Pictat fie direct pe pasta vasului, fie pe un strat subţire de angobă de culoare roză sau alb-gălbuie repertoriul ornamental cuprinde linii drepte, frînte, cercuri, mici romburi etc. Adăugîndu-se la ceramica pictată din alte aşezări autohtone (în primul rînd Grădiştea Muncelului), fragmentele pictate de la Piatra Craivii dovedesc că şi aici, olarii au aplicat noua tehnică în intervalul dintre secolele I î.e.n. — I. e.n. în urma unor influenţe externe, venite din lumea clasică, influenţe resimţite şi în alte domenii ale artei şi civilizaţiei autohtone, cum ar fi bunoară prelucrarea metalelor, emiterea de monede ş.a. Pe bună dreptate ceramica pictată este considerată unul din produsele cele mai rafinate ale olarilor daci. Tot din ceramică sînt executate şi obiecte ca lustruitoare, prevăzute cu mîner si folosite pentru cu a_da vasului luciul dorit (mai ales in cazul ceramicii lucrată la roată), mai multe tipuri de fusaiole fie simple fie decorate cu cercuri sau alte motive incizate si greutati pentru razboiul de ţesut, de formă piramidală, prevăzute cu gaură de prindere.
Ultimele două produse din lut ars ilustrează ocupaţii de natură casnică, legate de prelucrarea textilelor. Obiectele din metal, fier şi bronz, grupate în jurul altor meserii completează tabloul economic al aşezării. Agricultura, practicată cum am văzut pe dealurile din împrejurimi şi creşterea vitelor este mai bine documentată de unelte cum sînt: un fier de plug, sape, săpăligi, coase, fragmente de seceri, cuţite, foarfeci, de forme si dimensiuni apropiate de unelte agricole din restul aşezărilor dacice. Prelucrarea metalului, a lemnului sau diversele meşteşuguri legate de construcţii cereau unelte specifice fiecărei meserii. Această specializare apare şi la simpla enumerare a uneltelor: ciocaner nicovale, dălţi, tesle, cleşti, forme variate de cuie, scoabe, piroane, precum şi produse ca verigi, lanţuri, fragmente de cremaiere, crampoane de munte (mîţe) ş.a. In sfîrşit armele: vîrfuri de săgeţi, lănci, suliţe si, bineînţeles, nelipsita armă a dacilor — falx dacica (cosor de luptă, curbat), au fost lucrate tot din fier. Descoperirea unor bucăţi de zgură din fier — turte — pare să evidenţieze un atelier de prelucrare a fierului şi fabricare a uneltelor semnalate. Un alt metal răspîndit la Piatra Craivii este bronzul. Din acest aliaj sînt executate vase cu pereţi subţiri, strecurători, recipiente prevăzute cu torţi, ace subtiri pentru cusut, piese de harnaşament (catarame, scăriţe, pinteni, zăbale obiecte de podoabă — brăţări, simple spiralate cu nodozitaţi (perlate), inele, pandantive, fibule decorate cu motive stilizate, geometrice' şi florale etc. Apariţia printre obiectele de bronz a uneltelor — un ciocan de mici dimensiuni, talere uşor concave pentru balanţă (?), precum şi bare fragmentare, dovedesc prelucrarea pe loc a bronzului, cu pregnanţă a podoabelor. In al doilea rînd, cîteva obiecte din acelaşi aliaj — o palmetă_(reprezentînd o frunză de stejar), o mască (ataş de vas) cu reprezentare mitologică, piese miniaturale etc.

In comparaţie cu alte aşezări dacice, la Piatra Craivii, argintul este foarte slab reprezentat. Cele cîteva obiecte, un cercel din fire subţiri răsucite în mici bucle, o fibulă si două fragmente cu acul întreg, o plăcuţă subţire (4X1 cm) sînt singurele descoperiri de acest gen, fiind aduse ca urmare a schimburilor sau provenite din alte aşezări autohtone. Prezenţa relaţiilor comerciale este reflectată de apariţia, in cadrul săpăturilor şi fortuit, unor monede. Cele dacice, una schiţată, de argint datată la sfîrşitu ssecolului III — începutul sec. II î.e.n. si o alta bătuta după modelul tetradrahmelor lui Filip al II-lea, regele Macedoniei (359—336 î.e.n.) sînt completate de şase monede romane republicane, denari din argint, dataţi între anii 175—168 î.e.n. (o piesă) si 87—46 î.e.n. (restul de cinci) si, o monedă preimperială, as din bronz, emis la Roma în anul 7 î.e.n. Legăturile cu lumea clasică mai sînt ilustrate şi de piesele de import, fragmente ceramice sau imitaţii în ceramică după vase de import (un perete de cupă ornamentată în relief cu motive florale, imită bolul (cupa deliană) şi bronzuri, încadrate cronologic între sec. II î.e.n. — I. e.n. Materialele de import de la Piatra Craivii se adaugă la numărul de piese importate, de natură elenistică şi romană, găsite în mediul autohton, constituind dovezi peremptorii ale legăturilor dintre autohtoni şi negustorii veniţi din lumea clasică. Cele cîteva exemple conferă aşezării calitatea de staţiune comercială (chiar un centru de schimb) în zona Munţilor Apuseni si a văii Muresului.
Materialele arheologice discutate mai sus, ceramică, unelte din fier şi bronz, podoabe, monede, importuri, evidenţiază prin mulţimea şi varietatea lor o aşezare dacică deosebită, ale cărei începuturi pot fi plasate în cea de-a doua jumătate a secolului II î.e.n. împrejurările prielnice de dezvoltare, faptul că se găseşte într-o zonă bogată, propice pentru practicarea unor ocupaţii ce vor duce treptat la un nivel economic ridicat, i-au permis să se detaşeze începînd cu secolul I î.e.n. din rîndul aşezărilor similare din zonă şi să ajungă în secolele I î.e.n. — I. e.n. (de cînd datează cele mai multe din materialele semnalate) la situaţia unui oppidum, centru al aşezărilor din această zonă, si, mai mult. centrul unui trib sau uniuni de triburi, atestat în regiunea centrală a Daciei.
In continuarea vom încerca să prezentăm, cele cîteva descoperiri care, au adăugat aşezării şi aspectul de centru al unor manifestări de natură spirituală, suprastructurală. Primul exemplu este oferit de terasa V, unde, pe lingă urmele ce indicau cel mai gros strat de cultură materială de pe toată întinderea Pietrii Craivei, au apărut mai mulţi tamburi de gresie, de formă rotundă şi patrulateră. Suprafaţa se întinde pe aproximativ 31,5 X 11,5 m, fiind orientată NNE/SSV. încă de la început subliniem că singura dovadă certă a sanctuarului patrulater este oferită de un număr de 7 tamburi, reprezentând tot atîtea aliniamente (şiruri), distanţate la un metru unul de celălalt. Aliniamentele l, 2, 3 păstrează doar tamburul marginal şi ceea ce este mai curios această primă zonă se găseşte la circa 0,50—0,60 m. mai jos faţă de aliniamentul următor. Diferenţa nu este bruscă pe toată întinderea, ea puţind fi explicată prin unghiul mare al pantei în acest loc. Porţiunea inferioară a terasei V a necesitat susţinerea cu un zid de sprijin, prima în urma sondajelor iniţiale. In suprafaţa cuprinsă între primele patru aliniamente s-au găsit doar tamburi izolaţi. Cercetarea locului a permis, însă, identificarea unor gropi, cu adîncime variabilă (0,60—1,20 m), de unde s-au scos fragmente ceramice, vase întregi, ceramică pictată, unelte si obiecte din bronz şi fier, oase de animale şi resturi de cereale carbonizate. Gropile respective au prin aspectul lor, un pronunţat caracter ritual. Situaţia se schimbă de la aliniamentul 4. De-a lungul său se păstrează intacţi patru tamburi, aflaţi la distanţe egale, de cîte 2 metri iar restul de tamburi, pînă la capătul opus sînt deranjaţi (în cel mai bun caz) sau lipsesc.
Aliniamentele 5, 6, 7 au la rîndul lor acelaşi număr de tamburi (patru). In faţa ultimului tambur (al patrulea) din aliniamentele 5 si 7 se găseşte cîte un alt tambur (diametrul 0,50—0,60 m), plasat puţin spre interior, dînd impresia că închide o încăpere (?) de 6 X 2 m, în colţul nord vestic al construcţiei religioase. Dezvelirea în întregime a suprafeţei, în anii 1967 si 1969, a adus după sine descoperirea mai multor straturi de arsură grupată, în partea vestică a terasei, în aproximativ 3—4 locuri. De sub straturile de arsură s-a recuperat un bogat material de factură autohtonă, remarcîndu-se cîteva rîsniţe, ceramică specifică, unelte si obiecte din metal, mărgele din pastă sticloasă, cu decor pictat s.a. Aici au continuat să apară noi tamburi, corespunzînd aliniamentelor 5, 6, în special 7.
După cum s-a putut observa din cauza distrugerii, nu poate fi stabilit cu exactitate numărul tamburilor de pe cele 7 aliniamente.
Extremitatea sudică a aliniamentelor a oferit o descoperire surprinzătoare. Aproximativ la acelaşi nivel al tamburilor aliniamentelor centrale, au apărut, sub un strat de arsură, 12 blocuri de stîncă, neprelucrate, dispuse circular (diametru — 7 m) ce par să fie o rotondă (?), cu caracter astronomic (probabil un calendar rudimentar).
In partea vestică terasa era susţinută de un al doilea zid, format din piatră de stîncă, ce se prelungeşte pe distanţa de 25 metri. Descrierea urmelor de pe terasa 7 dovedeşte la prima vedere un sanctuar de tip patrulater. Semne de întrebare, ridică, totuşi, prezenţa masivă a straturilor de arsură (provenite de la coloanele din lemn, aşezate deasupra tamburilor din piatră?) şi, mai ales, a bogăţiei inventarului arheologic ce poate să indice, însă, si construcţii civile (locuinţe). Avînd în vedere analogiile cu sanctuarele patrulatere de la Grădiştea Muncelului, în special sanctuarul vechi de pe terasa a XI-a, unde în afara ultimului aliniament de tamburi s-au găsit fragmente ceramice si cuie de fier, ne punem întrebarea dacă şi la Piatra Craivii avem de-a face cu o anexă a sanctuarului sau, doar cu locuinţe civile, a căror temelie era tot dini piatră, de forma tamburilor. In acest ultim caz, doar presupusa rotondă ar fi îndeplinit şi rolul unui mic loc de cult.
Pe o altă terasă, aşa numita terasă-balcon, situată în partea de sud-vest a stîncii, cu dimensiunile de 80 X 10 metri si prevăzută la partea inferioară cu un şanţ adînc, săpat în stîncă, se cunoşteau, în urma sondajului iniţial, trei tamburi rotunzi. Reluarea cercetărilor în anii 1969—1971 şi descoperirea altor tamburi a dus la identificarea unui nou sanctuar. Suprafaţa lui aproximativă este de 17 X 8 m, iar orientarea NNV/SSE. Tamburii, rotunzi, patrulateri şi de formă neregulată sînt dispuşi pe patru şiruri. Distanţa dintre şiruri este de circa 1,10— 1,30 m, iar între tamburii aceluiaşi şir de 1,10—1,20 m. Singurul şir (aliniament) ce pare să fie complet cuprinde 10 tamburi, ceea ce duce la concluzia că sanctuarul a avut în momentul utilizării lui 40 tamburi. Pe restul aliniamentelor se păstrează între patru si opt tamburi. O îngrămădire de blocuri din piatră de stîncă, uşor arcuiţi poate fi interpretată drept intrare. Latura sudică, dinspre vale, a terasei este închisă cu un zid din piatră rudimentară, zdrobită şi amestecată cu pămînt. In incinta sanctuarului, cu precădere în porţiunea dinspre masivul stîncos şi primul şir de tamburi, s-au recuperat fragmente ceramice şi o mare varietate de cuie. Alături de ceramica de tip LaTene, din faza clasică, au apărut şi fragmente aparţinînd culturilor Coţofeni, faza finală si Wietenberg, dovedind urme de locuire a terasei, mai precis a porţiunilor din sanctuar, cu mult timp înaintea plasării tamburilor. Analogiile cu construcţii de acelaşi tip, sanctuare patrulatere, din Munţii Orăştiei, mai ales cele de la Costesti şi Grădiştea Muncelului (Sarmizegetusa Regia) permit aceleaşi constatări referitoare la caracterul religiei dacilor.
Cele două sanctuare pot fi socotite contemporane cu aşezarea de pe terase, cu precizarea că perioada lor de maximă înflorire corespunde fazei clasice a civilizaţiei autohtone. Aşezarea civilă, cu un înalt nivel al dezvoltării economiei, cu intense legături de schimburi intertribale şi cu lumea din jur, se împleteşte cu acest aspect, mai puţin sesizat, aî unor manifestări de ordin suprastructural, de centru spiritual al locuitorilor care populau zona centrală a Transilvaniei. Cu timpul aşezarea va trece într-o altă ipostază, mai importantă, aceea de fortificaţie (cetate) din piatră fiind, de altfel, prima cetate dacică descoperită în dreapta. Mureşului în apropierea bogatelor zăcăminte din Munţii Apuseni.
Sondajele arheologice pe terasele I, VII şi XI au scos la iveală mai multe blocuri din piatră prelucrate (cele mai numeroase în sudul stîncii pe terasa VII). Toate au pe una din laturi, caracteristicul şanţ „coadă de. rîndunică" (sau babă), tăiat în bloc, în scopul introducerii unei grinzi din lemn ce lega transversal un alt bloc cu baba. In apropierea îngrămădirii de blocuri surprinsă pe terasa VII, blocuri ocupînd o suprafaţă de 24 m2, a apărut şi o lentilă din praf (pulbere) calcaros care, provine de la un atelier specializat în fasonarea blocurilor. Majoritatea lor au pe lîngă babe mici scobituri, pe margini, ce dovedesc că erau pregătite pentru transport în zona unde urmau să se ridice ziduri sau turnuri de pază. Zidul_cetatii dacice de la Piatra Craivi a avut initial o grosime, de 3 metri, blocurile sale fiind asezate pe un pat rezultat din săparea viitorului traseu a soliului stîncos. Distrus în cea mai mare parte, datorită, mai ales, alunecărilor de teren, traseul zidului a putut fi urmărit pe mici distanţe. In colţul de nord-vest şi nord al stîncii s-au găsit in situ blocuri, aranjate pe distanţa de 7 X 0,50 m şi 13,60 X l m. Toarte făceau parte din paramentul interior al zidului de incintă. De la acesta, mai precis de la babele fiecăruia, porneau grinzi longitudinale spre paramentul exterior care, din păcate, nu se mai păstrează. Ca şi în cazul celorlalte cetăţi dacice din piatră, spaţiul rămas liber între cele două feţe ale zidului (interior şi exterior), prins cu ajutorul unor grinzi longitudinale şi transversale, era umplut cu bucăţi de stîncă, amestecată cu pamînt şi apoi bătucit (emplecton). Multe din blocurile orizontale sînt legate prin crampoane de mari dimensiuni. Tehnica originală de construcţie a zidului dacic (murus dacicus) este identică cu cea a zidurilor_ Cetatiilor de la Baniţa, Căpîlna. Tilişca, fortificaţii dacice din sudul Transilvaniei, prrecum şi cu cele din. Munţii Oraştiei, ea prezentînd aici anumite particularităţi. Din loc în loc la o distanţă de aproximativ 1,5 metri, corespunzătoare a trei lungimi dintr-un bloc orizontal (0,54 X 0,32 X 0,36 m) s-au introdus stîlpi din piatră, verticali (1,20 X 0,28 X 0,36 m) în vederea unei mai mari siguranţe şi aderenţe la terenul pe care îl urma zidul. Maniera de execuţie deosebită apare de la sine, ea ţinînd cont de configuraţia abruptă a locului. Incinta astfel delimitată, avea forma patrulateră (67 X 36 m) şi ocupa o suprafaţă de circa 2400 m2.
Situată pe cea mai înaltă cotă, chiar pe vîrful stîncii, acropola Pietrii Craivei oferea un admirabil post de observaţie generală. Cetatea a mai fost prevăzută şi cu alte locuri de supraveghere, săpate direct în stîncă, cu aspectul de platforme (de mică dimensiune) si balcoane suspendate, surprinse în cadrul cercetărilor pe majoritatea versantelor masivului stîncos. Se poate conchide, în baza tuturor acestor consideraţii, că cetatea dacică ridicată la Piatra Craivii poate fi socotită, cu siguranţă, un important obstacol în apropierea Mureşului care, adăugat la cetăţile din piatră anterior semnalate, juca un important rol strategic. Transformarea aşezării civile într-o cetate, prin ridicarea zidului de incintă şi a acropolei, poate fi plasată în ultimele decenii ale secolului I î.e.n., moment în care pericolul roman la graniţele Daciei libere se dovedea deja o realitate iminentă. După cîte se pare cetatea a aparţinut unui dinast local şi suitei sale de nobili, eventual conducătorul uniunii tribale atestate aici; ea putea oferi, oricînd, în cazul unor atacuri şi un adăpost temporar populaţiei din jur.
Coroborarea descoperirilor arheologice cu puţinele mărturii, păstrate lacunar, la unii autori antici, greci şi latini, permite formularea cîtorva concluzii de ordin istoric. Informaţiile respective au făcut cunoscute numele unor triburi autohtone, precum si localităţile lor de reşedinţă, cetăţi, fortificaţii din pămînt de tipul aşezărilor întărite etc., pe care săpăturile arheologice, din ultimele decenii, le-au identificat.
Tribul dacilor de la Piatra Craivii este menţionat doar intr-un singur izvor, aşa încit vom încerca să desprindem, în cele ce urmează, contextul apariţiei sale. In noianul de evenimente politice şi militare cu care este confruntat direct imperiul roman, în ultimul secol dinaintea erei noastre, zona dunăreană, prin numeroasele acţiuni militare, ocupă un loc aparte. La atacurile repetate împotriva autorităţilor romane, împreună cu alte seminţii „barbare" participă şi dacii, ce provoacă în dese rînduri panică în sudul Dunării, de-al lungul fluviului.
O cunoscuta poezie latină (păstrată fragmentar) — Consolaitio ad Liviam — redactată la începutul secolului I e.n. aduce în discutie activitatea prinţilor romani Tiberius şi Drusus, victorioşi în mai multe operaţiuni militare purtate în ultimul deceniu al secolului I î.e.n. Două din versurile poeziei, viu comentate de istorici, filologi si lingvişti dau informaţii în problema pe care o dezbatem.

„Danuviusque rapax et Dacius orbe remoto Appulus (huic hosti perbreve Pontus iter)"

„Dunărea cea violentă şi îndepărtatul Appulus dacic, un duşman care nu e depărtat de Pontul Euxin"

Intr-un studiu dedicat onomasticii traco-dacice si illirice profesorul I. I. Russu, reluînd versurile afirma că „Dacius Appulus este tribul care locuia în zona cetăţii cunoscute mai tîrziu, sub ocupaţia romană Apulum". (remarcă făcuta înaintea descoperirilor de la Piatra Craivii).
Rezultă că tribul sau uniunea tribală de aici purta numele appuli si că atacul în care apar menţionaţi a; avut loc în jurul anului 15 î.e.n., undeva în regiunea Dobrogei. Incursiunile dacilor (fără să se cunoască numele tribului din care fac parte) şi a altor neamuri se îndreaptă apoi spre vest la graniţele şi pe teritoriul provinciei Panonia. Urmarea acestei situaţii critice pentru romanii constă în iniţierea de către ei a unei acţiuni de pedepsire, condusă de generalul Marcus Vinicius. ale cărui trupe, urmărindu-i pe atacatori pătrund în Dacia, înaintînd pe Valea Mureşului. Fără să se cunoască în mod cert sfîrşitul expediţiei, toţi cercetătorii sînt de acord cînd admit, pe baza informaţiilor transmise de geograful Strabon că „pe rîul Marisos (Mureş) , romanii îşi făceau aprovizionările pentru război". Nu putem şti dacă trupele romane au ajuns pînă în apropierea Pietrii Craivii, dar un lucru cel puţin îl bănuim, acum începe să se pună temelia cetăţii, prin ridicarea zidului- şi acropolei, devenită ulterior, în secolul I e.n. o stavilă în faţa duşmanilor. Analiza în detaliu a altui izvor literar, completează în mod fericit, primele date.
Geograful alexandrin__Ptolomeu(a trăit şi scris în a doua jumătate a secolului II e.n., inspirindu-se si din lucrările luiMarinos din Tyr, de la începutul aceluiaşi secol II e.n.) în lucrarea Geographia Indreptar geografic) vorbind_despre Dacia si locuitorii acesteia ofera o listă a oraselor_djn vremea cînd provincia nu fusese organizată şi locaitătile ei mai păstrau încă vechea denumire autohtonă. Incepînd lista din nordul Daciei si urmărind centrele din calea sa, autorul alexandrin menţionează la 49°15' longitudine si 46°40' latitudine .oraşul Appulon, Apulum. Comparînd coordonatele geografice ale Geographiei cu cele actuale ale municipiului Alba Iulia (23°26'13" longitudine estică si 6°4'17" latitudine nordică) şi făcînd abstracţie de longitudinea care este total diferită de cea reală, observăm că datele de pe latitudine sînt relativ apropiate (acelaşi grad, diferenţă la minute). Descoperirile arheologice de la Piatra Craivii, precum şi plasarea ei geografică la nord de Alba Iulia, corespund, în linii generale, cu latitudinea centrului Apoulon. toate acestea converg spre concluzia că la Piatra Craivii a existat un centru oppiden care nu este altul decît cel înscris în lista lui Ptolomeu. Numele tribului, mai precis rădăcina —_ apol, apel — apartine grupului indoeuropean de cuvinte însemnind putere, tărie, aşa încît termenul — appuli — are drept corespondent atributul de "cei viteji", .cei puternici. De la această bază (rădăcină) s-a format şi numele centrui locuit de appuli, Apoulon. Sfîrşitul Apoulon-ului dacic se confundă cu însăşi soarta statului dac condus de viteazul Decebal. In înaintarea lor romanii au incendiat, distrus şi transformat în ruine toate aşezările şi cetăţile dacice. Asemenea distrugeri a suferit şi Piatra Craivii. De abia în epoca feudală, în cu totul alte condiţii, stînca de la Piatra Craivii va deveni locul unui castru feudal, reluîndu-se, astfel, noi forme de viaţă materiala
Aşa cum s-a petrecut şi cu celelalte centre dacice, romanii voi întemeia, puţin înspre sud. pe locul actualului oraş Alba Iulia, un puternic si deosebit centru urban, militar, economic, rutier şi spiritual, cunoscut inscripţii cu numele de Apulum. Toponimicul său păstrează aceiaşi rădăcină, apoi, transformată, însă, într-un cuvînt de origine latină, do vedind un aspect sesizat în întreg Imperiul roman (implicit în Dacia) al păstrării de către romani a vechilor nume autohtone, transformate şi modelate după caracterul limbii latine.
In concluzie, aşezarea dacică de tip urban Apoulon de la Piatra Craivii, este atestată în secolul I î.e.n., atît de izvoare scrise, cît şi de un bogat şi valoros material arheologic.
Astfel, în izvoarele literare, existenţa acestei aşezări este menţionată în Consolatio at Liviam şi Geographia lui Ptolomeu. Informaţiile pe care le dă Ptolomeu în această lucrare au fost luate de la cunoscutul geograf Marinos din Tyr, contemporan cu împăratul Traian, care a menţionat centrele urbane din Dacia înainte de cucerirea romană, adică în timpul regelui Burebista — secolul I î.e.n. Intre aceste localităţi este menţionat şi centrul de tip urban Apoulon.
Cercetările arheologice şi studiile efectuate pe baza materialului rezultat în urma săpăturilor — ceramică, monede republicane romane şi dacice, obiecte de podoabă, unelte etc. — confirmă cu rigurozitate ştiinţifică datarea acestei aşezări în secolul I î.e.n.
In urma celor două războaie dintre Traian si Decebal, cea mai mare parte a Daciei a fost cucerită si transformată în provincie romană. La fel ca şi celelalte aşezări şi cetăţi dacice şi aşezarea de tip urban Apoulon. de la Piatra Craivii, a suferit pierderi însemnate. Marea majoritate a populaţiei dacice a continuat însă să trăiască sub stăpînirea romană. Pe pămînturile tribului dacic al appulilor, cuceritorii romani au ridicat în anul 106 un castru la o distanţă de circa 20 km, pe malul Mureşului, de aşezarea dacică Apoulon de la Piatra Craivii. In jurul acestui castru., sediul Legiunii a XIII-a Gemina, s-a dezvoltat o nouă aşezare urbană care poartă mai departe nume dacic —- Apulum, denumire derivată de la vechiul nume dacic Apoulon pe care cuceritorii au adoptat-o de la populaţia autohtonă dacică pe ale căror pămînturi se aşezaseră. Continuitatea centrului urban dacic Apoulon în marele oraş daco-roman Apulum este evidentă pînă şi în lingvistică si toponimie.


Create an account