Iordanes----GETICA
Date: Tuesday, November 25 @ 09:29:58 EET
Topic: Izvoare antice
28. Despre acea parte a goților, care era cu Filimer, se spune că a trecut un rîu și s-a mutat în regiunea Oium, unde a pus stăpînire pe pămînturile dorite. Și fără să mai întîrzie, se aproprie de neamul spalilor. Luîndu-se la luptă cu aceștia, [goții] obțin izbînda, după care victorioși se îndreaptă spre partea cea mai îndepărtată a Scitici, care se învecinează cu Marea Pontică.
31. Sciția se întinde mult în lung și în lat . . . , este înconjurată de Ocean ... de Pont și de ultima parte a cursului Istrului, care este numit Dunăre, de la gurile sale și pînă la izvor.
33. în această Sciție primul neam care este așezat, pornind de la apus, este al gepizilor. Partea aceasta a Sciției este străbătută de fluvii mari șicelebre. Căci Tisa aleargă prin nordul și vestul ei; înspre sud se află însăși marea Dunăre, iar dinspre est o taie Flutausis care este repede si vijelios și se varsă cu furie în undele Dunării.
34. în mijlocul or se află Dacia, apărată de Alpii abrupți, ca de o coroană, în partea lor stingă, spre nord, de la izvorul Vistulei se află așezată pe un spațiu imens numeroasa populație a veneților. Deși astăzi numele lor variază după diferitele familii și regiuni, ei poartă mai ales numele de sclavini si anți. 35. Sclavinii locuiesc de la cetatea Noviodunum și lacul care este numit Mursianus și pînă la Nistru, iar în nord pînă la Vistula: drept orașe au păduri și mlaștini. Anții însă, care sînt cei mai viteji dintre ei, se întind de la Nistru la Nipru, acolo unde ] Marea Pontică face un cot. Aceste rîuri se găsesc la o distanță de mai multe zile de drum unul de altul.
37. Dincolo de aceștia, deasupra Mării Pontice, se întind lăcașurile bulgarilor, care au devenit foarte cunoscuți datorită consecințelor nenorocite ale
păcatelor noastre. Urmează de aici hunii...
38. Citim despre lăcașul acestora20 că mai întîi a fost pe pămîntul Scitei lîngă mlaștina Meotis, că apoi au locuit în Moesia, Tracia și Dacia, iar la
urmă din nou în Sciția deasupra Mării Pontice.
39. ... în cel de al doilea lăcaș al lor, adică în Dacia, Tracia și Moesia, goții au avut drept rege pe Zamolxe, despre care cei mai mulți scriitori de -
anale ne spun că a fost un filozof cu o erudiție de admirat. Căci și mai înainte au avut pe învățatul Zeuta, după aceea pe Deceneu și în al treilea
rînd pe Zamolxe despre care am vorbit mai sus. Goții n-an fost deci lipsiți de oameni care să-i învețe filozofie. 40. De aceea goții au fost totdeauna supe
riori aproape tuturor barbarilor și aproape egali cu grecii, după cum relatează Dio, care a compus istoria și analele lor în limba greacă. El spune că acei
dintre ei care erau de neam s-au numit la început Tarabostes, iar apoi Pilleati: dintre dînsii se alegeau regii și preoții. Și într-atît au fost de lăudați goții,
încît se spună că la ei s-a născut Marte, pe care înșelăciunea poeților 1-a făcut zeu al războiului. De aceea spune și Vergilius: „Neobositul părinte, -
care stăpînește cîmpiile geților". 41. Pe acest Marte, goții totdeauna 1-au înduplecat printr-un cult sălbatec (căci victimele lui au fost prizonierii
uciși), socotind că șeful războaelor trebuie împăcat prin vărsare de sînge omenesc. Lui i se jertfeau primele prăzi, lui i se atîrnau pe triunghiurile arborilor
prăzile de război cele dintîi și exista un simtămînt religios adînc în comparație cu ceilalți zei, deoarece se părea că invocația spiritului său era ca aceea
adresată unui părinte.
54 ... Apoi muntele formînd cu creasta sa marginea popoarelor scitice, înaintează pînă la Pontul Euxin și prin colinele înșirate strîns, el atinge chiar apele Istrului, în locul în care acest rîu, despicîndu-se, se desface și 4 Sciția se numește si Taurus.
58. Istoricul Dio . . . care a dat operei sale titlul de Getica, despre care geți am arătat mai sus că sînt goți, după cum spune Paulus Orosius.
59. Regatul acestuia strămoșii 1-au numit Moesia. Provincia aceasta se mărginește la răsărit cu gurile fluviului Dunăre, la Sud cu Macedonia, la apus cu Istria iar la nord cu Dunărea... Regina Tomiris, luînd de la inamic atîta pradă după obținerea victoriei, a trecut în părțile Moesiei, care acuma se cheamă Sciția Minor,
împrumutîndu-și numele de la Sciția Mare, și acolo pe țărmul moesic al Pontului a zidit orașul Tomis căruia i-a dat numele său.
62. Mai apoi Darius, regele perșilor, fiul lui Histaspe, a cerut în căsătorie pe fiica lui Antyrus, regele goților, rugîndu-1 și îngrozindu-1 în același timp, dacă nu i-ar împlini voința. Goții însă, disprețuind legătura de rudenie cu el, au înșelat speranțele soliei. Fiind refuzat, Darius s-a aprins de mînie și a pregătit împotriva lor o armată de șapte sute de mii de soldați, încercînd să răzbune o rușine personală cu prețul nenorocirii statului; după ce a așezat vase aproape de la Chalcedon și pînă la Bizanț în chip de pod, el a intrat în Tracia și Moesia; construind în același fel un pod peste Dunăre și fiind atacat necontenit , timp de două luni, a pierdut la Tape opt mii de soldați și, temîndu-se ca podul de peste Dunăre să nu fie ocupat de adversarii săi, a luat-o repede la fugă spre Tracia, fără a se mai opri în Moesia vreun moment, deoarece nu se credea aici în siguranță.
63. După moartea sa, fiul acestuia, Xerxes, socotind că el va răzbuna insulta adusă tatălui său, a pornit război împotriva goților, cu șapte sute de de mii de soldați și cu trei sute de mii de trupe auxiliare, avînd și o mie două sute de vase de război și trei mii de vase de transport. El n-a izbutit în încercarea sa de a se lupta cu ei, fiind depășit de curajul și fermitatea goților. Și s-a întors precum a venit, cu trupele sale, fără a da nici o luptă.
64. Chiar și Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare, a luat în căsătorie pe Medopa, fiica regelui Gudila, legînd prietenie cu goții, și fiind întărit de o astfel de rudenie a consolidat regatul macedonian. în vremea aceea, după cum spune : istoricul Dio, ducînd Filip mare lipsă de bani, s-a gîndit să jefuiască cu armată regulată cetatea Odessus din Moesia și care pe atunci era supusă goților din
cauza vecinătății în care se afla cu orașul Tomis. De aici, preoții goților, aceia care se numesc cei cucernici, deschizînd în grabă porțile și îmbrăcați în haine albe i-au ieșit înainte cu chitare și au invocat prin cîntce și prin rugăciuni pe zeii lor strămoșești să le fie favorabili și să alunge pe macedonieni. Aceștia, văzîndu-i pe cei care se apropiau de ei cu atîta încredere, rămaseră încreme niți și, dacă e permis să spun așa, niște oameni înarmați s-au îngrozit de unii neînarmați. Și fără întîrziere desfăcînd formația de luptă pe care o ocupa seră, nu numai că s-au obținut să dărîme cetatea, dar au dat înapoi chiar și pe acei care îi făcuseră prizonieri în împrejurime, după dreptul războiului și încheindu-se pace, s-au reîntors la casele lor.
66. Aducîndu-și aminte, după mult timp, de această fărădelege, Sitalces, strălucitul rege al goților, strîngîndu-și o sută cinci zeci de mii de soldați, a pornit război împotriva atenienilor, și anume contra lui Peridiccas, regele macedonenilor, pe care Alexandru îl lăsase ca succesor cu depline drepturi asupra principatului atenienilor, atunci cînd a băut la Babilon veninul de moarte, prin uneltirile unui ofițer de-al său. Dînd o mare bătălie cu aceștia,
goții au ieșit învingători și astfel, pentru nedreptatea pe care o făcuseră aceia în Moesia de mult, aceștia năvălind în Grecia au devastat întreaga Macedonie. Apoi, în timpul domniei la goți a lui Buerebista, a venit în Goția Deceneu, pe vremea cînd Syla a pus mîna pe putere la Roma. Primindu-1 pe Deceneu, Buerebista i-a dat o putere aproape regală. După sfatul acestuia goții au început să pustiească pămînturile germanilor pe care acuma le stăpînesc francii.
67. Caesar însă, care cel dintîi dintre toți a luat asupra sa conducerea statului roman, care a supus puterii sale toată lunua, care a subjugati toate țările pînă într-atît, încît a ocupat în afară de cetatea noastră pînă și insulele așezate departe în sînul Oceanului, și care a făcut tributari romanilor chiar și pe aceia care încă nu auziseră de numele de roman, totuși pe goți, deși a încercat în repetate rînduri, n-a putut să-i supună. Gaius Tiberius era de acum al treilea împărat al romanilor; totuși goții au rămas independenți si în timpul domniei sale. Ei socoteau ca noroc și cîștig, drept unica lor dorință, îndeplinirea în orice chip a lucrurilor pe care le sfătuia îndrumătorul lor Deceneu, judecind
că este folositor să realizeze aceasta. El, observînd înclinarea lor de a-1 asculta în toate, și că ei sînt din fire deștepți, i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei; căci era un maestru priceput în acest domeniu. Iii i-a învățat etica, dezvățîndu-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în științele fizicii, făcîndu-i să trăiască conform legilor naturii; transcriind aceste legi, ele se păstrează pînă astăzi, sub numele de belagines; i-a învățat logica, făcîndu-i superiori celorlalte popoare, în privința minții ;dîndu-le un exemplu practic i-a îndemnat să petreacă viața în fapte bune; demostrîndu-le teoria celor douăsprezece
semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor și toate secretele astronomice și cum crește și scade orbita lunii și cu cît globul de foc al soarelui întrece măsura globului pămîntesc și le-a expus sub ce nume și sub ce semne cele
trei sute și patruzeci și șase de stele trec în drumul lor cel n pede de la răsărit : pînă la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc.
70. Vezi ce mare plăcere, ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, cînd mai aveau puțintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetînd poziția cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celălalt observînd eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, (astrele) care se grăbesc să atingă regiunea orientală sînt duse înapoi spre regiunea occidentală, odihnindu-se apoi după o regulă prestabilită.
71. Comunicînd acestea și alte multe goților cu măiestrie, Deceneu a devenit în ochii lor o ființă miraculoasă, încît a condus nu numai pe oamenii de rînd, dar chiar și pe regi. Căci atunci a ales dintre ei pe bărbații cei mai de seamă și mai înțelepți pe care i-a învățat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și sanctuare făcîndu-i preoți și le-a dat numele de pileați, fiindcă, după cum cred, avînd capetele acoperite cu o tiară, pe care o numim cu un alt nume pilleus, ei făceau sacrificii; 72. restul poporului a dat ordin să se numească capillati, nume pe care goții îl reamintesc pînă astăzi în cîntecele lor, deoarece i-au dat o mare considerație.
73. Iar după moartea lui Deceneu, ei au avut aproape în aceiași venerație pe Comosicus, fiindcă era tot așa de iscusit. Aceasta era considerat la ei și ca rege și ca preot suprem și ca judecător, datorită priceperii sale, și împărțea poporului dreptate ca ultimă instanță. Părăsind și acesta viața, s-a urcat pe tron, ca rege al goților, Corilus care a condus timp de patruzeci de ani popoarele sale în Dacia. 74. Am în vedere Dacia cea veche pe care ii acum o ocupă popoarele gepizilor. Această țară, așezată în fața Moesiei, dincolo de Dunăre, este înconjurată de o cunună de munți, avînd numai două intrări, una pe la Boute și alta pe la Tape. Această Goția pe care strămoșii noștri au numit-o Dacia și care acum se numește Gepidia, după cum am spus, se mărginește la răsărit cu roxolanii, la apus cu iazigii, la miază-noapte cu sarmații și bastarnii și la miazăzi cu fluviul Dunărea. Iazigii sînt despărțiți de roxolani numai prin riul Aluta.
75. Și fiindcă s-a făcut mențiunea Dunării, cred că mi e înafara subiectului să dau cîteva indicații despre acest fluviu atît de însemnat. Căci el izvorăște din cîmpiile alamanilor și primește de la izvorul său și pînă la gura sa care se varsă în Pont șasezeci de rîuri din dreapta și din stînga, pe o întindere de l 200 mile, avînd forma unei spinări de pește, în care se înfig fluviile ca niște coaste și în general este cel mai mare fluviu. El se numește Hister în limba bessilor și are adîncimea apei, în albia unde este mai adîncă, numai de două sute de picioare. Dunărea întrece în mărime toate celelalte fluvii, în afară de Nil. Ajunge cît am spus despre Dunăre.
76. După un interval de timp îndelungat, sub domnia împăratului Domițian, goții, de teama zgîrceniei sale, desfăcură tratatul ce-1 încheiaseră odinioară cu alți împărați și începură să devasteze, împreună cu șefii lor, malurile Dunării care erau de mult în stăpînirea Imperiului roman, distrugîndu-le armatele împreună cu comandanții lor. în fruntea acestor provincii se găsea pe atunci ca guvernator, după Agrippa, Oppius Sabinus, iar la goți conducerea o avea Durpaneus. Dîndu-se lupta, romanii au fost învinși, iar lui Oppius Sabinus i s-a tăiat capul și goții, năvălind asupra mai multor castele și cetăți, au prădat regiunile care țineau de imperiu. 77. Din cauza nenorocirii celor ai săi, Domițian a plecat cu toate forțele sale în Illyria și încredințînd conducerea aproape întregii armate generalului său Fuscus și cîtorva bărbați aleși, i-a obligat să treacă peste Dunăre împotriva armatei lui Durpaneus, pe un pod din corăbii legate între ele. 78. Atunci goții, care n-au fost luați pe neașteptate, au pus mîna pe arme și chiar la prima ciocnire au învins pe romani, omorînd și pe comandantul acestora Fuscus și au jefuit bogățiile din lagărul soldaților. Pentru dobîndirea acestei victorii mari ei i-au numit pe conducătorii lor semizei, adică „anzi" și nu simpli oameni, ca și cum ar fi învins datorită norocului lor.
82 ... Istoricul Ablavius relatează că acolo pe țărmul Pontului, unde, după cum am spus, s-au așezat goții, o parte dintre ei, care ocupau regiunile răsăritene și se aflau sub conducerea lui Ostrogotha, au fost numiți ostrogoți, adică „răsăriteni", fie din cauza numelui conducătorului lor sau a locului; iar ceilalți au fost numiți vizigoți, adică „din partea apuseană".
83. Și deoarece am spus mai sus că după ce au trecut Dunărea ei au trăit un timp în Moesia și Tracia, dintre rămășițele lor a fost și Maximinus, un împărat după Alexandru fiul lui Mamea.
89. Căci neamul acesta a strălucit într-un chip uimitor în regiunea în care trăia, adică pe malul scitic al Pontului ... în timpul domniei împăratului Filip 32, mai sus-amintit, . . . goții, suportînd cu greu retragerea ajutoa- li relor lor bănești, cum se obișnuiește, din prieteni au devinit dușmani. Căci ei, deși trăiau retrași sub regii lor, erau totuși federați ai statului roman și primeau în fiecare an daruri de la acesta. 90. Ce să mai vorbim? Ostrogoții trecînd atunci cu oamenii săi peste Dunăre, a început să jefuiască Moesia și Tracia. Filip a trimis în contra sa pe senatorul Dedus. Acesta, venind în fruntea trupelor sale și neobținînd nici un succes contra goților, si-a concediat soldații, trimițîndu-i pe la vetrele lor ca simpli particulari, ca și cum goții ar fi trecut Dunărea din neglijența lor si vărsîndu-și răzbunarea astfel asupra oamenilor săi, se întoarce la Filip. Soldații însă, văzîndu-se concediați după atîtea chinuri, alergară de supărare în ajutorul lui Ostrogotha, regele goților. 91. Acesta primindu-i s-a înflăcărat de vorbele lor și a alcătuit de îndată o armată de treizeci de mii de oameni dintr-ai săi în vederea războiului; au fost incluși și taifali și unii dintre asdingi, dar și trei mii de carpi, un neam de oameni totdeauna gata de război și care adesea au fost dușmănoși romanilor; totuși pe aceștia, în urmă, pe vremea împăraților Dioclețian și Maximianus, cezarul Galerius Maximus i-a învins și i-a supus statului roman. Adăugînd deci Ostrogotha acestora pe goții săi și pe peucinii din insula Peuce, care se găsește la gurile Dunării, la vărsarea în Pont, a pus în fruntea lor pe Argait și pe Gunteric, cei mai vestiți comandanți din neamul lor. Aceștia, trecînd pe dată Dunărea și devastînd Moesia pmtru a doua oară, iu atacat Marcianopolis, faimoasa metropolă a acestei regiuni, și după un ung asediu au părăsit-o, primind bani de la cei ce se aflau în cetate.
94. De aici geții, după cum spuneam, după un lung asediu, s-au întors acasă îmbogățiți de pe urma banilor primiți. Văzîndu-i pe aceștia deodată si pretutindeni învingători și bogați din cauza prăzilor, neamul gepizilor, mpins de invidie, îndreaptă armele împotriva unor rude.
97. După cum spuneam deci, Fastida, regele gepizilor, îmboldind poporul său liniștit cu armele a mărit hotarele patriei sale. Cari a distrus aproape cu totul pe burgunzi și a supus și alte cîteva popoare. Și provocînd prostește și pe goți, a călcat el mai întîi printr-un atac nedrept legăturile de rudenie și, împins de o trufie nemărginită, în timp ce adăuga noi ținuturi pentru poporul său, rărea numărul locuitorilor patriei sale. 98. Trimițînd deci soli la Ostrogotha, sub conducerea căruia se găseau încă și ostrogoții și vizigoții, adică ambele ramuri ale aceluiași neam, deoarece el se găsea închis de munți înalți și strîmtorat de păduri, i-a cerut una din două: sau să se pregătească de război sau să-i pună la dispoziție o parte din țara sa.
99. Atunci Ostrogotha, regele goților, care era un bărbat cu sufletul integru, răspunse delegaților că el se îngrozește de un astfel de război și că va fi greu și cu totul criminal să se încaiere cu armele ca niște rude, dar că nu-i cedează teritorii. Ce să mai spun? Gepizii se reped la luptă; împotriva lor, ca să nu fie mai prejos, pornește și Ostrogotha cu armata la luptă și se întîlnesc lîngă orașul Galtis, pe lîngă care curge rîul Auha. Aici s-a dat lupta din ambele părți cu mult curaj, deoarece ambii aveau aceleași arme și fel de a se lupta; dar pe goți i-a ajutat o cauză mai dreaptă și vioiciunea minții.
100 cele din urmă partea gepizilor a început să se retragă, iar noaptea a oprit lupta. Atunci Fastida, regele gepizilor, părăsind locul de dezastru al oamenilor săi, a fugit în patria sa pe atît de umilit de ocara cea rușinoasă pe cît fusese de umflat de îngîmfare. Goții s-au reîntors victoriși și mulțumiți de plecarea gepizilor și au trăit fericiți în pace în patria lor cît timp a trăit și Ostrogotha călăuza lor.
101. După moartea acestuia, Cniva, împărțindu-și, armata în două, pe unii i-a îndemnat să devasteze Moesia, știind că
din cauza nepăsării împăraților țara este lipsită de apărători, iar el cu șaptezeci de mii de soldați s-a urcat spre Euscia, adică spre Novae. De aici fiind respins de generalul Gallus, s-a dus la Nicopol, o cetate foarte vestită, așezată lîngă fluviul Iatrus; această cetate a zidit-o Traian după înfrângerea sarmaților și a numit-o cetatea Victoriei. Sosind aci împăratul Decius,
Cniva s-a retras în părțile Hemului, care nu e departe de aici, de unde făcînd pregătiri, s-a grăbit să meargă la Philippopolis.
102. împăratul Decius aflînd despre retragerea lui și dorind cu orice preț să vină în ajutorul cetății, a trecut lanțul muntelui Haemus și a ajuns la Beroe. Și în vreme ce își odihnea caii și armata obosită, Cniva cu goții săi năvăli ca fulgerul peste ei și, nimicind armata romană, a alungat pe împărat cu puținii oameni care putuseră să fugă din nou la Euscia dincolo de munți, în Moesia, unde pe atunci Gallus, comandantul limesului, se afla așezat cu cea mai mare parte dintre soldați. Și după ce s-au unit armatele, cea de aici cu cea de la Oescus, împăratul s-a pregătit pentru lupta viitoare.
103. Cniva însă după un asediu mai îndelungat al Philipopulului, a pătruns înăuntru și după ce a pus mîna pe pradă s-a unit cu generalul Priscus care fusese în cetate, ca și cum ar fi avut de gînd să lupte împotriva lui Decius. Și după ce a început bătălia, îl străpung îndată de moarte pe fiul lui Decius, care fusese rănit de o săgeată. Tatăl, observînd aceasta, se zice că pentru întărirea sufletului soldaților a spus: „Nimeni să nu se întristeze: pierderea unui soldat nu este o micșorare a forțelor statului". Totuși neputînd rezista durerii părintești, năvăli asupra dușmanului, căutînd să moară sau să-și răzbune fiul, și ajungînd la Abrittus, o cetate din Moesia, a fost înconjurat de dușmani și omorît și el, punînd un capăt și vieții și domniei sale. Acest loc se numește și astăzi „Altarul lui Decius", fiindcă înainte de bătălie el făcuse acolo jertfe minunate idolilor.
105. Tot atunci și un oarecare Aemilianus, văzînd că de pe urma nepăsării împăraților goții jefuiesc mereu Moesia, luîndu-și singuri permisiunea aceasta și văzînd că nu pot fi împiedecați de cineva fără mari sacrificii, s-a gîndit de asemenea să-și încerce norocul și a pus mîna pe putere în Moesia. Apoi a folosit forța armelor pentru cucerirea orașelor și jefuirea populației, în curs de cîteva luni, în timp ce mulțimea se ridica tot mai mult contra lui, pierderile și pagubele priciunite statului n-au fost neînsemnate. Pierzînd și viața și puterea imperială după care ofta , el a murit chiar la începutul criminalei sale încercări ....
106. ... Aceștia însă îndată ce au obținut domnia, au încheiat un tratat cu neamul goților.
110. De acolo ei s-au întors acasă, iar apoi au fost chemați de împăratul Maximianus și trimiși în ajutorul romanilor împotriva părților. Cu acest prilej ei au furnizat trupe auxiliare care s-au luptat cu multă credință.
111. Căci, fără ei, cu greu s-ar fi putut lupta odinioasă armata romană cu indiferent care neam . .
112. ... numărul și armata lor sînt pomenite în statul nostru și pînă în ziua de astăzi.
113. Dorind ca începuturile domniei sale să le inaugureze prin supunerea vandalilor, el a pornit împotriva lui Visimar, regele acestora, care era din tribul asdingilor, cel mai de seamă dintre toate triburile și foarte războinic. După referințele istoricului Dexip, ei au ajuns de la Ocean pînă în regiunile noastre, abia în decurs de un an, din pricina mărimii teritoriilor pe care au
trebuit să le străbată. Ei acupau atunci locurile unde astăzi locuiesc gepizii, lîngă rîurile Marisia, Miliare, Gilpil și Grisia, care întrece în mărime pe toate celelalte mai sus amintite.
114. Pe atunci la răsărit de ei se aflau goții, la apus marcomanii, la miază noapte hermundurii, la miazăzi Istrul, care este numit și Dunăre. Pe cînd se aflau vandalii aici, li s-a declarat război de către Geberich regele goților, la țărmul susamintitului rîu Marisia, unde nu s-a luptat mult timp pe picior de egalitate, ci imediat e culcat la pămînt însuși Visimar, regele vandalilor, cu
o mare parte din neamul său. Iar Geberich, strălucitul conducător al goților, după ce a biruit și jefuit pe vandali s-a întors la locurile sale, de unde plecase. Atunci prea puțini vandali care scăpaseră, după ce au strîns ceata cc'lor care nu se puteau
lupta, părăsind patria lor nenorocită, au cerut de la împăratul Constantin să le dea Pannonia și au rămas aici cu aproximație timp de șaisezeci de ani în locuri arendate lor și s-au supus decretelor imperiale ca niște locuitori din provincii.
119. După înfrîngerea herulilor Hermanaric a pornit cu armată împotriva veneților care, deși erau de disprețuit ca forță militară, totuși erau puternici prin numărul lor mare; la început ei au încercat să se împotrivească . . . Ei, cum am arătat la început expunerii noastre, cînd am înșirat toate neamurile, se trag dintr-o singură tulpină, iar acum apar sub trei nume, și anume: veneți, anți și sclavini. Deși acum, datorită păcatelor noastre, se poartă pretutindeni ca niște fiare sălbatice, totuși atunci cu toții erau supuși puterii lui Hermanaric.
121. Nu după mult timp, cum relatează Orosius, neamul hunilor cel mai crud dintre toți, datorită sălbăticiei sale, a fost cuprins de furie împotriva goților... Filimer, regele goților și fiul marelui Gadaric, care, după plecarea din insula Scandia, era al cincilea rege al goților, intrase cu neamul său pe pămînturile Scitici.
130.... între timp Hermanaric, care era foarte bătrîn, ajungînd la vîrsta respectabilă de 110 ani, n-a putu suporta nici suferințele pricinuite de rană, nici atacurile hunilor și a murit. Moartea sa le-a dat hunilor posibilitatea să obțină supremația asupra acelor goți care, după cum am spus, locuiesc în partea de răsărit și se numesc ostrogoți.
131. Vizigoții, adică ceilalți tovarăși ai lor, care locuiau în partea de apus, la fel de îngroziți ca și frații lor, nu știau din cauza hunilor ce hotă-rîre să ia cu privire al ei. Chibzuind mult timp ei trimiscră în sfîrșit, după o hotărîre comună, delegați în imperiu, la împăratul Valens, fratele împăratului Valentinianus. Ei cereau să li se acorde ca loc de agricultură o parte din Tracia sau din Moesia, ca să poată trăi sub legile si autoritatea sa. Ca să fie mai demni de încredere ei permit să devină creștini în caz că li se vor de a propovăduitori în limba lor. 132. Aflînd Valens acest lucru și socotind că-i aduce glorie, a aprobat imediat crea ce a vrut chiar el să le propună și i-a așezat pe goți în regiunile Moesiei ca un fel de zid al imperiului său contra celorlalte neamuri barbare. Și deoarece împăratul Valens închisese toate bisericele noastre, prins fiind de perfidia arianilor, a trimis la predicatori din secta sa, care răspîndiră acolo, la niște oameni simpli și ignoranți, otrava ereziei lor. Și astfel vizigoții au fost făcuți de către împăratul Valens mai degrabă ariani decît creștini. 133. Mai departe, împinși de zel, predicară evanghelia atît ostrogoților cît si gepizilor, care erau înrudiți cu cei dintîi, învățîndu-i cultul acestei erezii și invitară toate neamurile de limba lor să ia parte la cultul acestei secte. Ei înșiși, după cum am spus, trecînd Dunărea, s-au stabilit, cu permisiunea împăratului, în Dacia Ripensis, în Moesia și în Tracia.
137. Ziua aceea a înlăturat foamea goților și siguranța romanilor. Goții au început să se poarte, nu ca niște noi sosiți și străini, ci să comande ca cetățeni și stăpîni unor simpli posesori și să țină sub autoritatea lor cu depline drepturi toate regiunile de nord pînă la Dunăre.
145. După moartea lui Athanaric toată armata sa a rămas în serviciul împăratului Thcodosius și s-a supus Imperiului roman, formînd parcă un singur tot cu armata romană. Astfel au fost reconstituite acele unități de federați, înființate odinioasă de Constantin, iar goții au fost numiți federați.
176 Pe atunci comandantul armatei era patricianul Aetius, care se
trăgea din neamul foarte viteaz al moesilor, fiind originar din orașul Durostor și avînd ca părinte pe Gaudentius.
178. La această pace, Attila, stăpînul tuturor hunilor, și singurul stă-pînitor în lume al aproape tuturor neamurilor din întreaga Sciție, a fost admirat și s-a bucurat de o faimă strălucită la toate neamurile. Istoricul Priscus, fiind trimis de Theodosius cel Tînăr într-o ambasadă la el, ne relatează, între altele, următoarele: „Trecînd peste niște fluvii foarte mari și anume Tisia, Tibisia si Drica, am ajuns în locul în care odinioară Vidigoia, cel mai viteaz dintre goți, a căzut printr-o miselie a sarmaților; de aici am ajuns nu departe de satul în care stătea regele Attila, zic sat dar era de mărimea unui oraș foarte mare. într-însul am găsit un palat de lemn făcut din scîn-duri lucioase, a căror legătură era așa de închegată într-un tot, încît cu greu se putea observa locul de unire al scîndurilor, și numai dacă priveai cu atenție. 179. Puteai să vezi săli întinse pentru oaspete si portice de o construcție foarte frumoasă. Toată curtea era înconjurată de o împrejmuire uriașă, încît însăși mărimea ei arăta că este vorba de un portal regal. Aceasta era reședința regelui Attila care stăpînea toate meleagurile barbarilor; el prefera locurile acestea tuturor cetăților cucerite de dînsul".
226 .... Plecînd prin urmare Attila din Dacia si Pannonia, provincii în care atunci locuiau huni cu diferitele neamuri supuse lor, și-a pornit armata împotriva alanilor.
247. Asemănîndu-se în privința vitejiei cu bunicul său Vultulfus, dar fiind mai puțin norocos decît Hermanaric, el suporta cu greu să fie supus hunilor. De aceea, eliberîndu-se puțin de aceștia și vrînd să-și arate vitejia, a pornit cu armata în teritoriul anților. Cînd i-a atacat, a fost învins în prima luptă, dar apoi s-a luptat vitejește și 1-a răstignit pe regele acelora, Boz, împreună cu fiii și cu șaptezeci de fruntași. A făcut aceasta ca să-i sperie și ca trupurile celor răstigniți să mărească frica celor învinși și supuși.
260. Cînd Ardaric, regele gepizilor, a aflat aceasta, supărat de faptul că atît de multe neamuri sînt tratate ca niște sclavi fără valoare, s-a răsculat cel dinții împotriva fiilor lui Attila . Avînd succes a șters rușinea și pata rușinoasă a sclaviei, care îi fusese impusă, și a eliberat — prin acțiunea sa de cîstigare a independenței — nu numai neamul său, dar și pe celelalte, care erau la fel de asuprite: toată lumea se alătură cu dragă inimă unei acțiuni întreprinse în folosul tuturor. Astfel toți se înarmează ca să se ucidă unii pe alții, iar lupta are loc lîngă rîul Nedao din Pannonia... 262. După multe și grele ciocniri în mod cu totul neașteptat izbînda s-a arătat prielnică gepizilor.
Căci aproape 30 000 de ostași huni și dela alte neamuri care îi ajutau pe huni au pierit de sabia lui Ardaric și a celorlalți conspiratori, în lupta această a fost omorît fiul mai mare al lui Attila, pe nume Ellac... 263. După moartea sa ceilalți frați au fost fugăriți pînă pe țărmul Mării Pontice, unde, după cum am scris, au stat înainte goții. Și astfel s-au retras hunii, în fața cărora toată lumea părea că se retrage.... Această acțiune a lui Ardaric, regele gepizilor, a adus fericirea diferitelor neamuri care, împotriva voinței lor, erau sclavii puterii hunilor și a făcut ca sufletele lor întristate de multă vreme să se bucure de libertatea mult dorită. După ce au irimis mai întîi pe soliilor, mulți au venit în Imperiul roman unde au fost primiți cu multă bucurie de împăratul de atunci, Marcianus, și au căpătat anumite pămînturi pe care să se așeze. 264. Iar gepizii, însusindu-și cu forța regiunile hunilor și punînd stă-pînire în calitate de învingători pe tot teritoriul Daciei ca niște oameni destoinici, n-au cerut altceva de la Imperiul roman dccît pace și daruri anuale. Printr-un tratat de prietenie împăratul a consimțit atunci bucuros la ace- li asta și pînă astăzi poporul acesta primește darul obișnuit de la împăratul roman. Iar goții, văzînd că gepizii păstrează pentru ei regiunile hunilor și că poporul hunilor ocupă locurile lor de odinioară, au preferat să ceară pămînturi de la Imperiul roman decît să năvălească cu primejdie în altele străine. Și au primit Pannonia care se întinde într-o cîmpie lungă și e mărginită la răsărit de Moesia Superioară, la miazăzi de Dalmația, la apus de Noricum, iar la miazănoapte de Dunăre. Țara este împodobită cu multe cetăți, dintre care prima este Sirmium iar ultima Vindobona. 265. Scirii însă, sada-garii și unii dintre alani împreună cu conducătorul lor, pe nume Candac, au primit Scythia Minor și Moesia Inferior. 266. Paria, părintele tatălui meu Alanoviiamuthis, adică bunicul meu, a fost notarul acelui Candac cîtă vreme a trăit acesta si de asemenea notar al fiului surorii lui Candac, generalul roman Gunthic, care se mai chema și Baza. ... si eu am fost notar... Și Hernac, fiul mai tînăr al lui Attila împreună cu oamenii săi și-au ales loc de așezare în părțile cele mai îndepărtate ale Scyhiei Minor. Frații săi Emnetzur și Ultzindur au pus stăpÎnire pe orașeel Utus, Oescus și Âlmus din Dacia Ripensis. Răspîndindu-se năvalnic în toate părțile, mulți dintre huni s-au predat și au devenit supuși romani Din rîndul lor fac parte cei care sînt numiți acum „sacromontizi" și „fosatizi". 267. Au existat și alți goți, numiți „cei mici". Ei sînt în număr 3J mare și au avut ca episcop pe Ulfilas, despre care se spune că le-a creat un alfabet. Și astfel se mai află ei în Moesia și locuiesc în regiunea Nicopolis, la picioarele Hemimontului; ei sînt mulți, dar săraci și pașnici.
|
|