Premise interne și externe.
Statul geto-dac s-a constituit la o treaptă avansată a dezvoltării societății tracilor de nord. Procesul de unificare a tracilor de nord a fost generat de mai mulți factori.
E necesar să menționăm în primul rând premisa economică, în cea de a doua etapă a epocii fierului (Latene) în spațiul locuit de daci au fost realizate progrese considerabile în metalurgia fierului: colecționarea brăzdarului de fier (secolul al II-lea î.Chr.), a altor unelte de muncă cu o productivitate mai înaltă, a diferitor arme etc.

În același timp, se amplifica schimburile economice cu orașele și statele vecine, mai ales cu orașele-colonii grecești. Negustorii eleni aduceau în localitățile geto-dace obiecte de artă, bijuterii, vin de calitate în amfore etc., iar de aici procurau produse agricole, miere, blănuri ș.a. Ca urmare a dezvoltării relațiilor comerciale s-a impus circulația monetară.
Aceste schimbări dinamizau tot mai mult legăturile din interiorul spațiului locuit de tracii de nord. La început, în secolul al IV-lea î.Chr., se răspândeau monedele orașelor grecești (Istria, Tira), a Macedoniei, Traciei elenizate. Spre sfârșitul secolului al IV-lea apare moneda proprie geto-dacă. Monedele prezentau imitații ale celor de argint bătute în Macedonia sub Filip al II-lea și apoi sub Alexandru cel Mare, fiind răspândite pe întreg spațiul locuit de geto-daci.
Nivelul atins cu timpul de societatea geto-dacă a favorizat mai târziu și legăturile ei sub diverse forme cu civilizația romană. Cu începere din secolul al II-lea î.Chr., odată cu penetrația economică romană în Peninsula Balcanică, în spațiul geto-dacic pătrund obiecte de export romane (ceramică, piese de argint, bronz, fier și sticlă, precum și monede romane). Băștinașii exportau vite, piei, blănuri, grâne, lemn și alte produse. Influența romană se resimte și în viața spirituală: în religie, în scriere cu litere latine, în acumularea cunoștințelor științifice etc. Contactul cu romanitatea a favorizat declanșarea procesului de romanizare.
Toată comunitatea tracilor de nord recunoșteau același zeu suprem - Zamolxis, iar aceasta favoriza consolidarea lor etnică. Herodot scria, că geții "nu recunosc alt zeu afară de al lor". Acest pasaj a fost interpretat de către cunoscutul istoric român Vasile Pârvan drept o dovadă că geții credeau într-o singură zeitate, adică erau monoteist; în realitate Zamolxis era zeul suprem, aflat în vârful unui panteon restrâns, în acest panteon se mai afla zeița Bendida (ea prezenta cultul fertilității), o zeiță (căruia nu i s-a păstrat numele) ce prezenta cultul ocrotirii căminului familiar, era de asemenea răspândit cultul zeului războiului (călărețul trac) ș.a. Geto-dacii au creat lăcașuri de cult - sanctuare. Construcțiile acestor sanctuare demonstrează că geto-dacii aveau cunoștințe în domeniul matematicii și astronomiei (sanctuarele de la cetatea Blidaru, Sarmizegetuza, Butuceni (Orhei) ș.a.).
Unificarea politică a geto-dacilor a fost favorizată și de evenimentele externe. O primejdie reală pentru geto-daci a prezentat pătrunderea romanilor în zona Mării Negre și în Dobrogea (secolul I î.Chr.). Totodată, în această perioadă scade atât puterea triburilor celtice, așezate în vestul spațiului Carpato-Dunărean și în zona intracarpatică, cât și rolul militar și politic al tribului germanic al bastarnilor, stabiliți în secolele III-II î.Chr. în regiunile de silvostepă dintre Carpați și Nistru.

Apariția formațiunilor social-politice premărgătoare organizării statale.
Nivelul înaintat de dezvoltare a societății geto-dace în a doua etapă a epocii fierului a favorizat accentuarea diferențierii sociale și apariția unor formațiuni social-politice anterioare organizării statale. Forma de organizare social-politică era prezentată la acea etapă de uniuni tribale, conduse de șefi militari (unii dintre acestea sunt menționați în izvoarele scrise și pe monede, cu denumirea de basilei).
O asemenea uniune (comunitate) și organizare a geto-dacilor întâlnește la 514 regele persan Darius în Dobrogea în timpul conflictului său cu sciții. Informații prețioase despre o altă uniune de triburi geto-dace de la nord de Dunăre ne transmite istoricul grec Adrian din secolul al II-lea î.Chr. El a descris atacul lui Alexandru Macedon din anul 335 î.Chr. asupra geților din Câmpia Dunăreană. Geții concentrase lângă o cetate slab întărită 4000 de călăreți și 10.000 de pedeștri. In fața puternicii oști ale lui Alexandru ei au preferat să se retragă, fiind urmăriți de pedestrimea macedoneană, care își croia drumul prin lanurile de grâu ale geților.
De asemenea în Câmpia Munteană devine cunoscută la sfârșitul secolului al IV-lea Î.Chr, o puternică uniune politică a geților, condusă de regele Dromichaetes. în anul 300 Î.Chr. Dromichaetes înfruntă o campanie militară a regelui macedonean al Traciei - Lysimach, făcându-l prizoner pe fiul acestuia, într-o nouă campanie la 292 î.Chr. Lysimach este din nou înfrânt de către Dromichaetes și este luat chiar el prizonier. Dromichaetes, însă, nu-l omoară, ci dă un ospăț regal în onoarea lui și îl eliberează în schimbul păcii, căsătorindu-se cu fiica lui Lysimach.
În secolele III-II Î.Chr, izvoarele menționează doi basilei geto-daci, care aveau sub autoritatea lor colonia Histria. Este vorba de Zalmodegikos, apoi de Rhemaxos. în Transilvania și în vestul Moldovei (prin anul 200 Î.Chr.) era cunoscută căpetenia unei uniuni tribale - Oroles, care, fiind înfrânt de bastarni, și-a chemat din nou oastea la luptă, ieșind biruitor. Tot în această zonă este situată de izvoarele scrise (Trogus Pompeius) stăpânirea regelui dac Rubobostes în a doua jumătate a secolului al II-lea Î.Chr.)
Uniunile tribale menționate mai sus corespundeau etapei de organizare social-politică a geto-dacilor, care a precedat apariția statului condus de Burebista.

Războaiele unificatoare ale lui Burebista.
În anul 82 î.Chr. (după cum rezultă din afirmația istoricului lordanes) își începe activitatea sa de unificator al triburilor geto-dace Burebista, conducătorul unei uniuni tribale. El întreprinde pentru aceasta două mari campanii militare.
În anii 60-59 î.Chr. după ce a unificat triburile din interiorul cercului carpatic, Burebista și-a îndreptat acțiunea împotriva celților din sud-vestul și nord-vestul Daciei, ajungând până în Macedonia și la Dunărea mijlocie. Apoi urmează ofensiva lui Burebista spre Câmpia Panonică, unde atacă triburile celtice ale boilor și tauristicilor. Fiind distruși, celții se retrag în Galia (Franța) și Noricum (Austria), în urma acestei campanii Burebista își consolidează stăpânirea pînâ la Morava și Dunărea mijlocie, devenind o forță militară importantă, căci cum scria Strabon, el "a ajuns să fie temut chiar și de romani".
O altă campanie militară a lui Burebista începe în anul 55 î.Chr., fiind îndreptată spre zona Mării Negre. In urma acestei ofensive el îi supune pe bastarni, stabiliți între Carpați și Prut, pe sarmații din zona Bugului, apoi cucerește coloniile grecești: Olbia, Tiras, Histria ș.a. Unele colonii, ca Dionysopolis (Balcic), i-au câștigat bunăvoința prin supunere benevolă.
Astfel, regatul lui Burebista se întindea: de la Dunărea mijlocie (la vest) până la gurile Bugului (la est), și de la Carpați! Păduroși (la nord) până la Munții Balcani (la sud). Statul nou creat era cunoscut sub numele de Dacia.
În lucrările istoricilor continuă discuția privind teritoriile și triburile ce se aflau inițial sub ascultarea lui Burebista, precum și mersul acestui proces de unificare. Unii istorici susțin că activitatea unificatoare Burebista a început-o în regiunile intramontane, unde putea să se afle o formațiune politică, asupra cărui fapt arată și puternicile cetăți ce se aflau acolo. Se menționează și faptul că în anul 80 i.Chr. Burebista a atacat la granițele Transilvaniei triburile celte ale bolilor și tauristicilor.
Alți istorici presupun că Burebista a fost conducătorul unei uniuni politice din câmpia de la nord de Dunăre, care apoi și-a extins puterea și asupra spațiului locuit de daci din zona intracarpatică. Acești istorici pornesc de la faptul că cetățile din Munții Orăștiei au fost ridicate în timpul lui Burebista și consideră că inițial aici n-au putut exista un centru de organizare politică.
În sfârșit, o a treia părere susține că Burebista, fiind ajutat de Deceneu, și-a strămutat reședința din Câmpia Munteană în zona Munților Orăștiei.

Statul dac și societatea dacică.
Despre rezultatele procesului de unificare ne mărturisesc izvoarele istorice scrise. Geograful Strabon (64/63 î.Chr. - 19/21 d. Chr.) menționează că "ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de desele războaie, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, cumpătare și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a întemeiat o mare stăpânire". Iar într-o inscripție din Dionysopolis, închinată lui Acornion, trimis ca sol la Burebista, regele geto-dac era caracterizat drept "cel dintâi și cel mai mare dintre regii care au domnit peste Trăda, stăpân al ținuturilor din stânga și din dreapta Dunării".
Caracterul de formațiune statală al stăpânirii lui Burebista rezultă din organizarea ei internă. Urmând exemplul regatelor elenistice, care aveau o autoritate centrală puternică, Burebista a introdus obiceiuri noi cu caracter de legi, numite "bele-gines". Conform acestor legi conducerea se afla în mâinile regelui. El numea demnitari, care controlau îndeplinirea obligațiilor comunităților intrate în regat.
Pe lângă rege era un consiliu de sfetnici. Autoritatea spirituală supremă în stat aparținea marelui preot. Această funcție era deținută de Deceneu, care l-a ajutat pe Burebista să unifice statul. Marele preot deținea și funcția de vice-rege și putea să devină chiar rege.
Statul dac își organiza relațiile cu populațiile și diferitele comunități locale supuse (sătești, formațiuni tribale sau uniuni tribale) impunându-le o triplă obligație: 1) de a plăti tribut; 2) de a pune la dispoziție un anumit număr de ostași în caz de; 3) de a nu duce o politică externă proprie și independentă.
Statul geto-dac al lui Burebista era o monarhie cu un pronunțat caracter militar.
În zona Munților Orăștiei Burebista a ridicat un întreg sistem de fortificații - cetățile de la Blidaru, Piatra Roșie, Costești, Banița și Câmpina. O fortăreață a fost înălțată pe Muntele Sfânt - Dealul Grădiștii.
Puterea militară a geto-dacilor era impunătoare. După afirmațiile lui Strabon Burebista avea o armată de 200.000 de oameni. Pentru comparație arătăm că armata Imperiului Roman număra circa 600000 de oameni. Menționam, totodată, că unii istorici consideră afirmațiile lui Strabon ca fiind exagerate.
Același Strabon spune că Burebista a consolidat statul și "prin exerciții, abținere de la vin și ascultarea față de porunci". La sfatul lui Deceneu, scrie Strabon, geto-dacii "taie vița de vie și decid să trăiască fără vin".
Societatea geto-dacică era alcătuită din câteva categorii sociale de oameni: pătura sacerdotală (preoțească), pătura de artistocrați (numiți tarabostes sau pileați) și masa de producători (comați). Producătorii agricoli erau organizați teritorial în obști sătești. Ei plăteau grosul tributului (în produse, bani, muncă) și prestau serviciul militar.
Societatea dacică nu a fost o societate de tip clasic sclavagist, ci una tributală,adică bazată pe relații tributale.
Politica externă a lui Burebista avea drept scop principal îndepărtarea de la hotarele Daciei a primejdiei unei cuceriri romane, în anul 49 î.Chr, la Roma începe războiul civil dintre Caesar și Pompeius. Dorind ca romanii să-i recunoască stăpânirile sale Balcanice, Burebista îl trimite pe același Acornion în solie la Pompeius, rivalul lui Caesar. Dar, după victoria acestuia din urmă la Phursalos, o ciocnire între romani și geto-daci devenea inevitabilă. Ea, însă, n-a avut loc, deoarece în 44 î.Chr, mai întîi Caesar a fost asasinat, iar apoi și Burebista a căzut victima unui complot, organizat de către căpeteniile de triburi, care erau nemulțumiți de puterea centralizată a regelui.
După înlăturarea lui Burebista "marea stăpânire" a fost împărțită în patru, apoi în cinci formațiuni politice. Deceneu a rămas conducător al nucleului intercarpatic al statului lui Burebista. L-a urmat Comosicus, apoi Coryllius (Scoryllius). în zona Banatului și Olteniei este semnalat regele Costiso, care a întreprins mai multe incursiuni peste Dunăre. Alți conducători ai geto-dacilor din partea Dobrogei (Rolles, Dapyx) treptat cad în supunere față de Roma. Organizația statală geto-dacă continuă să se păstreze numai în zona intermontană, care s-a consolidat în timpul domniei lui Decebal (87-106 d.Chr). Deși regatul lui Burebista s-a descompus, el a avut o mare importanță istorică. Pe plan intern, statul nou creat a consolidat unitatea etnică a geto-dacilor, în spațiul locuit de ei mai târziu s-a format poporul român. Pe plan extern, geto-dacii s-au afirmat prin "marea stăpânire" a lui Burebista drept o forță politică influentă în viața politică a Europei de Sud-Est din acea epocă.