Dacia nu a fost infranta de romani!
Date: Tuesday, January 20 @ 00:12:50 EET
Topic: Dacia dupã 106
Dacia nu a fost infranta de romani!
Motto: ”Nu mai credem in romanizarile minunate, prin legionar de 60 de ani, casatoriti cu femei barbare-care, cu tenacitatea conservativa a femeilor, mai curand ele i-ar fi putut deznationaliza -, cu alergarea, pe alocuri, in Transvaalul -Daciei si imbulzirea atator cautatori de aur si nestatornici vanatori de noroc usor, care, nicaieri si in nici o vreme, n-au obicei sa se aseze sis a intemeieze. Nu credem in minunile facute abia decurs de un veac si jumatate cu asemenea oameni si in asemenea situatii(…)”(Nicolae Iorga)
O problema importanta a istoriografiei romanesti este ridicata de catre cea a asa-zisei „romanizare”. In ciuda faptului ca exista informatii care dovedesc adevarul istoric, ne mintim singuri si ne incapatanam sa nu credem un adevar evident. Se impune o schimbare prompta pana nu este prea tarziu! Dacia nu a fost infranta de romani!!! Dupa moartea lui Decebal cei supusi au continuat lupta de rezistenta impotriva ocupantilor si trebuie amintit faptul ca doar 14% din teritoriu Daciei era ocupat.
Inima Daciei pulsa in acele momente in nordul Transilvaniei si in Moldova, la dacii liberi, carpi si costoboci. Imediat dupa incetarea ostilitatilor din 106 romanii se organizeaza pentru a asigura stapanirea asupra bastinasilor. Mutarea a trei legiuni de armata si a numerosilor auxiliari precum si a unor importante detasamente de cavalerie vor implica construirea unor drumuri sigure si rapide care sa fie aparate de valuri de pamant acele limesuri precum si construirea unor castre si forturi de aparare. Necesitatea posibilitatilor financiare va intensifica activitatile de minerit, agricultura si mestesugarie. Daca ar fi valabila ipoteza conform careia Dacia ar fi fost secatuita de barbati atunci forta necesara construirii acelor asezari a fost asigurata de femei? Nu, in nici un caz ci tot de acei barbati care au supravetuit razboiului si care luati ca prizonieri au fost obligati multi ani la rand sa duca o munca comparabila cu cea a sclavilor pentru a asigura linistea ocupantului. Dar se pun cateva inevitabile intrebari:
Pentru ce aceste pregatiri de aparare intr-un spatiu pacificat si asa-zis „romanizat”; evident ca situatia lor nu era sigura si ii obliga sa fie intr-o permanenta mobilizare militara.
De cine se temeau oare romanii intr-o tara in care erau majoritatea femei, de spirite? Poate ca da, de spiritul viu al dacilor supusi care nu au rabdat ocupatia romana si mai ales de forta dacica de dincolo de hotare care cu ardoare pregateau o imediata izgonire a ocupantului.
Nemultumirile ocupatiei romane in Dacia au inceput sa apara inca de pe vremea lui Traian generand revolte care cu greu vor fi innabusite de administratia romana. Toate acestea converg spre anul 117 cand pe fondul rascoalei bastinasilor dacii liberi aliati cu sarmatii ataca provincia Dacia, care ulterior va deveni teatrul unui adevarat razboi de eliberare. Insusi guvernatorul provinciei C.Iulius Qadratus, isi pierde viata in lupta. Armata daca reuseste sa treaca prin sabie castrele si garnizoanele romane ajungand pana la Dunare, iar pentru a bloca drumul romanilor dinspre sud dacii iau initiativa de a incendia suprastructura de lemn a podului lui Apollodor.
Ajuns la fata locului imparatul Hadrian conduce el insusi armata romana iar catre sfarsitul anului 118 reuseste sa respinga armata dacilor liberi si a aliatilor alungandu-i dincolo de granita. Fortat de amploarea evenimentelor hadrian incepe sa i-a masuri de reorganizare a provinciei si a armatei imperiale pentru prevenirea unor noi tulburari locale si respingerii atacurilor din partea dacilor liberi. In timpul lui pius Antonius se produc noi tulburari in Dacia declansate in 139 de bastinasi. Rascoala va cuprinde o mare parte a provinciei pentru ca in anul 143 dacii liberi sa forteze granita provinciei. Trupele romane sunt alertate iar imparatul da dispozitie de intarie a castrelor din nordul Dunarii si trimite in zona trei legiuni de elita. Incendiara insa devine situatia anilor 156. Dacii liberi ataca dinnou provincia in incercarea de a elibera vechiul regat al lui decebal. Romanii intervin si cu importante pierderi reusesc sa echilibreze situatia si sa o incline in favoarea lor. Zece ani mai tarziu, in 167 luptele de eliberareale dacilor continua. Pe fondul conflictelor interne intre bastinasi si trupele de ocupatie costobocii ataca Dacia Romana transformand dinnou o rascoala intr-un adevarat razboi. Provincia este rupta in doua, iar haosul si panica domneste in randurile trupelor romane. Armata dacica a reusit sa ajunga pana in Macedonia si Grecia, inima dominatiei romane si in acelasi timp aliatii lor declanseaza noi actiuni militare pe cursul mijlociu al Dunarii iar bastarnii devasteaz coastele Pontului Euxin.
Pentru a face fata situatiei, imparatul M. Aureliu dispune plasarea unor legiuni in Dacia retrase din alte regiuni iar in 168 reuseste impingerea dacilor dincolo de hotarele provinciei. Dar nu pentru mult timp, cai in toamna anilor 169 razboiul reancepe. Conducerea trupelor romane se afla in mainile lui M.Claudius Fronto, guvernatorul provinciei care va fi infrant intr-o batalie de proportii cazand pe campul de lupta. Urmasul sau, mai norocos A. Iulius Piso Berencionus, reuseste in 170 sa-i infranga pe daci.
In urmatoarea perioada dacii se vor confrunta cu un dusman necunoscut, razboinic si crud: gotii care, in migratia lor spre sudul Europei ating teritoriile dacilor. Confruntarea este cumplita si sangeroasa dacii transformandu-se intr-un adevarat „tampon” de siguranta in fata navalirii popoarelor migratoare pentru romani, situatie repetata de atatea ori in istoria poorului roman. Nici situatia romanilor si a dacilor din provincie nu era roza caci asupra lor se abateau valuri de triburi marcomanice cu care romanii vor purta doua razboaie; primul de cinci ani(170-175) si al doilea intre(178-180) cu un sfarsit echilibrat.
Razboiul dus de daci contra gotilor va fi de mai lunga durata prelungindu-se pana in 218 cand se reuseste incheierea unui armistitiu intre parti astfel incat carpii isi permit o expeditie militara in Dacia iar imparatul Caracalla organizeaza o campanie de pedepsire a lor iar in fata trupelor imperiale, superioare din punct de vedere ar armamentului dacii se retrag. In timpul scurtei domnii a lui Marcus Opellius Severus Macrinus, in anul 217/218 dacii ocupa o importanta parte din provincie eliberand totodata o mare parte din semenii lor luati ostatici de catre romani.
Linistea dacilor este iarasi tulburata de valurile gotice insa gotii constienti de puterea dacilor incheie un nou armistitiu despre care nu se stiu foarte multe. Cert este faptul ca in 236/237 carpii si aliatii lor traditionali, sarmatii, ataca Dacia Romana. Invinsi, dacii revin in 238 insa de data aceasta aliati cu gotii. Sub aceasta presiune, oficialitatile romane incearca sa negocieze doar cu gotii insa dacii au o replica prompta afirmand ca ei „sunt cu cu mult mai puternici decat gotii”(dupa Iosif C. Dragan) si duc lupta mai departe obligandu-i si pe goti sa faca acelasi lucru. Invinsi de trupele guvernatorului Moesiei dacii sunt nevoiti sa se retraga in locurile de bastina.
Fantastica lupta de eliberare a poporului dac nu se opreste insa aici caci in 242, 245-247 campaniile lor ajung pana in Moesia si Tracia. Anul 248 marcheaza coalitia puternica a carpilor,gotilor si taifalilor contra romanilor care se rasfrange in principal asupra Dobrogei, distrugand Histria si alungand trupele romane.
Sub conducerea lui Kniva, rege got trec in Moesia obligand armata romana sa se retraga spre sud. O prima confruntare a celor doua forte, ramasa insa nedecisa, are loc in fata cetatii Nicopolis in 250. totusi gotii si dacii vor asedia orasul Philippolis(Plodiv) cucerindu-l si distrugandu-l in acelasi timp retragandu-se din fata armatei romane.
Impotriva acestei aliante trupe romane de elita se vor napusti cu putere insa fara sorti de izbanda. Armata romana este pusa pe fuga, retragandu-se spre Grecia si alegandu-si un nou imparat(dupa moartea in lupta a lui Decius) pe C. Vibius Treborianus Gallus. Neantelegerea dintre goti si daci a dus la nefructificarea acestei izbande. Gotii interesati de castigul imediat accepta subventiile oferite de noul imparat si se retrag obligandu-i si pe daci.
Luptele dacilor continua. O noua alianta de forte ameninta din ce in ce mai mult Imperiu ce trece printr-o importanta criza. Anii 263, 264, 265 si 267 sunt ani de campanii succesive la sud de Dunare ale aliatilor care din nefericire aveau scopuri diferite: dacii de a alunga stapanirea romana si gotii aceea de a prada si jefui.
Imperiul roman in aceasta perioada este lovit valuri migratoare de origine germanica: peucii, greutungii, tervingii, gepizii, harulii si celtii. Astfel situatia balcanica devine una problematica. Aurelian constient de puterea dacilor si de complexitatea acestei probleme(balcanice) ia hotararea retragerii trupelor romane si a administratiei din Dacia si intarirea cu aceste forte a Moesiei.
Este evenimentul anului 271 care marcheaza incetarea dominatiei romane in Dacia. Dacia revine fiilor ei, dacii, administratia tarii facandu-se dupa spiritul vechilor legi.
Iata cum istoria confirma imposibilitatea romanizarii poporului dac. Intr-o perioada atat de bulversata, scurta dealtfel, de doar 165 de ani nu a existat posibilitatea schimbarii neamului nostru, a neamului dac.
Cand vom incepe oare sa credem? Cand o sa vedem ca SUNTEM UNDE AM FOST si ca RAMANEM UNDE SUNTEM?
Alexandru Georgescu
|
|