Unul dintre cele mai pasionante capitole ale vietii de stat din timpul lui
Burebista, ”cel dintii si cel mai mare dintre toti regii din Tracia”, se
refera, fara indoiala, la religia si cultura spirituala a geto-dacilor. In acest sens, izvoarele scrise mentioneaza, uneori egalindu-i personalitatea cu
cea a marelui rege, pe marele preot Deceneu. Acesta, un intelept al neamului
sau, pina la inaltarea lui Burebista, a trait retras intr-un tinut greu
accesibil, probabil pe muntele sfint al geto-dacilor, Kogaionon (amintit de
Strabo, identificat ipotetic cu Dealul Gradistii, pe care se afla ruinele
sanctuarelor de la Sarmizegetusa), ca un adevarat sihastru, slujitor al zeului
suprem Zamolxis.

Cind si-a inceput opera sa reformatoare, ”Burebista, barbat
get”, dindu-si seama de ajutoul imens pe care-l poate primi in infaptuirea
actiunilor sale, ”i-a dat o putere aproape regala” (Iordanes, ”Getica”, XI, 67-
72).

Aproape unanim, scriitorii antici care s-au referit la raporturile dintre
cei doi mari conducatori ai dacilor, Burebista si Deceneu, subliniaza
conlucrarea perfecta dintre ei in cladirea celui dintii si celui mai mare
regat al Daciei, aratind ca meritul exceptional al marelui preot a constat, in
primul rind, in faptul ca a facut din invatatura sa, pe care unii o atribuie,
desigur eronat, contactului sau cu lumea egipteana si greaca, un instrument
ideologic unificator al intregului neam geto-dacic. Pentru a exemplifica, vom
cita un pasaj din cartea a VI-a, 3, 11 a ”Geografiei” lui Strabo, geograf si
istoric grec, originar din Pont, contemporan cu evenimentele, pe care le
descrie cu o mare probitate: ”Lasind la o parte trecutul indepartat al
getilor, intimplarile din vremea noastra sint urmatoarele: Boerebistas, barbat
get, luind conducerea neamului sau, a ridicat pe oamenii acestia, ticalositi
la nesfirsitele razboaie (dintre ei - n. n.), si i-a indreptat prin abstinenta
si ascultare la porunci (legi - n. n.), astfel incit in citiva ani a creat o
mare stapinire si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine;
ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani... Pentru a-si convinge poporul, el
si-a luat ca ajutor pe Deceneu, un barbar vrajitor, care umblase multa vreme
prin Egipt, invatind acolo unele semne de prorocire, multumita carora sustinea
ca talmaceste vointa zeilor. Dupa citva timp fusese socotit chiar zeu... Ca
dovada de cit il ascultau (getii - n. n.) este si faptul ca ei s-au lasat
convinsi sa-si stapineasca viile si sa-si duca viata fara vin”.

Acelasi Deceneu, ne spune mai tirziu Iordanes in amintita lucrare, ”a
desfasurat o intensa activitate de masa, la proportiile intregului neam, sa-i
invete pe geti intelepciunea. De aceea, getii au ramas intotdeauna superiori
in filosofie tuturor barbarilor si aproape asemanatori grecilor, dupa cum
relateaza Dion Chrysostomos, care a compus istoria analelor lor in forma
greaca” (carte pierduta din antichitate - n. n.).
Tot Iordanes este acela care largeste explicatia referitoare la rolul
exceptional al lui Deceneu in istoria geto-dacilor: ”Ceea ce le era getilor
prielnic, ce le era lesnicios, ce le era de dorit era sa aduca la indeplinire
ceea ce sfatuitorul lor Deceneus (Dicineus) ii invatase sa urmareasca in toate
chipurile, judecind ca le este de folos. Iar el, observind ca in sufletele lor
sint gata sa-l asculte in toate si ca au o inteligenta naturala, i-a initiat
aproape in filosofie, caci era in aceasta privinta un maestru priceput.
Invatindu-l etica, i-a infrinat de la moravurile lor barbare; transmitindu-le
fizica, i-a facut sa traiasca potrivit cu legile insesi ale naturii...;
instruindu-i in logica mintii, i-a facut mai iscusiti decit alte neamuri;
aratindu-le practica, i-a indemnat sa-si duca traiul in fapte bune;
demonstrindu-le teoria, i-a indemnat sa contemple cele douasprezece semne
zodiacale si prin ele cursul planetelor si toata astronomia, i-a lamurit si in
ce mod discul lunar creste sau descreste, le-a aratat si cit de mult globul de
foc al Soarelui intrece in masura rotunjimea Pamintului... Acestea si multe
altele predindu-le Deceneus getilor din stiinta sa, le-a aparut ca o fiinta
extraordinara, incit nu numai pe oamenii mai de mijloc ii conducea, dar pina
si pe regi”.

Acest din urma fapt este pe deplin confirmat nu numai de rolul deosebit
pe care l-a avut pe linga Burebista, si pe care-l cunoastem din izvoare, ci si
de evenimentele care au urmat dupa moartea marelui rege. Se stie, astfel, ca
dupa acest eveniment tragic marele preot preia conducerea regatului geto-dac,
pe care-l cirmuieste cu deosebita pricepere, reusind, macar pentru un timp, sa
frineze tendintele centrifuge ale unor conducatori locali puternici, pe care
impunatoarea personalitate a lui Burebista ii tinuse sub ascultare circa 38 de
ani.

Graiul nu poate reda maretia acestor vremuri si fapte; ele adeveresc si
vor adeveri peste veacuri vitalitatea si intelepciunea romanilor care, trecind
prin grele incercari, au ramas neclintiti si au prins de fiecare data noi
puteri, ridicindu-se, asemenea stejarului dupa furtuna, si mai mindru spre
soare.

Prof. Rustem SEITABLA