Iat� o �ntrebare al c�rei r�spuns s-a l�sat mult asteptat si a n�scut aprinse dispute �ntre oamenii de stiint�: istorici, sociologi, arheologi etc. Nici azi r�spunsul nu poate fi detinitiv, cu at�t mai mult cu c�t spirite autorizate, ca Vasile P�rvan sau Constantin Daicoviciu (ca si alti multi �nv�tati rom�ni si str�ini), au dat rezolv�ri total diferite. Unii au v�zut �n Zamolxe (Zamolxis, Zalmoxis) zeul suprem si unic al getilor, altii numai pe patronul lumii subp�m�ntene, al �mp�r�tiei mortilor, iar altii l-au identificat cu Gebeleizis, zeu geto-dac al cerului si al luminii. De aici concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor, �n opozitie cu opinia acelora care cred c� religia str�mosilor nostri era politeist�, ca a celor mai multe dintre popoarele antichit�tii.


Dar s� vedem ce spun izvoarele despre Zamolxis?
Cele mai de pret informatii s�nt, evident, cele furnizate de Herodot, «p�rintele istoriei», �nv�tat grec n�scut la Halicarnas �n jurul anului 484 �.e.n. si care, �n «Istoriile» sale, cap. IV, 96, ne prezint� un succint portret al �nv�tatului-«zeu». Trebuie precizat �ns�, de la �nceput, c� stirile oferite de acesta par s� fi circulat destul de mult printre �nv�tatii greci din vremea sa si mai dinainte, deoarece seam�n� destul de mult �ntre ele, ca si c�nd ar proveni din aceeasi surs�.
�n amintita lucrare, Herodot, dup� ce ne relateaz� c� Darius, «�nainte de-a ajunge la Istru, birui mai �nt�i pe geti, care se cred nemuritori», �ncearc� si o explicatie a acestei credinte at�t de interesante si care nu-i putea r�m�ne indiferent� unui spirit riguros ca al s�u, credint� care avea ca figur� central� tocmai pe Zamolxis. Astfel, el precizeaz� c� getii «cred c� nu mor si c� acel care dispare din lumea noastr� se duce la zeul Zamolxis. Unii din ei �i mai spun si Gebeleizis». Istoricul ne descrie apoi straniul ritual s�virsit de geti, «tot la al cincilea an», de trimitere a unui sol la Zamolxis, pentru a le exprima doleantele. Interesante ni se par si raporturile dintre geti si zeul lor, acestea fiind, oricum, nu de supunere oarb� �n fata unei puteri supreme, de vreme ce atunci c�nd tuna sau fulgera tr�geau cu s�getile spre cer, amenint�ndu-l!
Istoricul ne arat� apoi c�, «asa cum am aflat eu de la elenii care locuiesc pe t�rmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zamolxis despre care vorbesc — fiind doar un muritor — a fost rob �n Samos, si anume al lui Pitagora, care era fiul lui Mnesarchos. Dup� aceea, ajung�nd liber, str�nse bog�tii mari si, dup� ce se �mbog�ti, se �ntoarse �n patria lui. Aici, printre geti, dorind s�-i instruiasc� si s�-i lumineze pe acestia, a cl�dit o cas� pentru adun�rile b�rbatilor, �n care, se spune, �i primea si �i punea s� benchetuiasc� pe fruntasii t�rii, �nv�t�ndu-i c� nici el, nici oaspetii s�i si nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge �ntr-un anume loc unde vor tr�i pururi si vor avea parte de toate bun�t�tile. Pentru a dovedi cele sustinute, a poruncit s� i se construiasc� o locuint� subp�m�ntean�, �n care a disp�rut din mijlocul tracilor, a tr�it acolo vreme de trei ani, dup� care, �n al patrulea an, el a ap�rut si astfel, Zamolxis f�cu vrednice de crezare �nv�t�turile lui.
Cu rigurozitate caracteristic�, Herodot precizeaz� c�, «�n privinta lui Zamolxis si a locuintei sale subp�m�ntene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult...»
Fat� de aceste detalii si altele notate de Herodot, dar necuprinse aici, stirile de atunci sau de mai t�rziu nu fac altceva dec�t s� prezinte numai anumite aspecte. Asa, de exemplu, tot �n prima jum�tate a secolului al V-lea �.e.n., istoricul grec Hellanicos, amintind de peregrin�rile lui Zamolxis �n Samos si de cultul s�u la geti, afirm� c� acestia «spun c� cei morti pleac� la Zamolxis si c� se vor re�ntoarce. Dintotdeauna ei au crezut c� aceste lucruri s�nt adev�rate. Aduc jertfe si benchetuiesc ca si cum mortul se va re�ntoarce». Cu alte cuvinte, si acest autor, ca si Herodot, credea c� particulara credint� a getilor �si are originile �n timpuri mult mai �ndep�rtate si numai legenda a unit personalitatea lui Pitagora de cultul lui Zamolxis, care «a tr�it cu multi ani �nainte de Pitagora».
Astfel �mpletite, datele — cele reale cu cele legendare —, p�strate p�n� t�rziu la geto-daci, nu mai dau posibilitatea unor desprinderi certe. Un preot at�t de vestit ca Deceneu, �n vremea lui Burebista, era oficiantul suprem al lui Zamolxis, iar descoperirile cu caracter religios din Muntii Or�stiei ne furnizeaz� pretioase informatii despre cultul zeului respectiv. Totusi, aceasta este vremea c�nd el, Zamolxis, era zeul suprem, cunoscut — dup� cum am v�zut — �nc� din secolul al V-lea �.e.n., dar ale c�rui origini se pot �ntruchipa, probabil, �n persoana real� a vreunui �nv�tat get, apostol al credintei �n nemurirea acestui neam.
"