PISCUL CRĂSANI
Date: Tuesday, January 25 @ 19:28:58 EET
Topic: Cetăţi dacice
"Tot înaintind paralel cu malul terasei [Ialomitei]. Piscul Crăsani se desluseste repede ca unul dintre numeroasele ei iesinduri, unul însă exceptional de înaintat, alcătuind, prin caracterul prăpăstios al laturilor sale, o adevărată si formidabilă cetate naturală, cînd era întreagă. Astăzi «Piscul», curmat usor de către cimpie, ceea ce a fost, în vechile timpuri, un sant de apărare de către interior — s-a prefăcut, printr-o continuă rupere si surpare..., în trei platouri. Cum privesti în fată de peste apa Ialomitei, unul spre apus, altul în mijloc, mai mult o limbă de pămint ce se coboară si se îngustează continuu si, în sfîrsit, un al treilea spre răsărit, întins prelung si încovoiat în arc ce îmbrătisează pe celelalte... Două, movile, una mare si alta mică, ce străjuiesc parcă «Piscul», la o depărtare de circa 1 km dinspre cîmpie, n-au avut, după cercetările făcute, nici o legătură cu asezarea de pe mal".
Asa descria, în 1924, Ioan Andriesescu dava getică de la Piscul Crăsani, situată pe botul terasei înalte a Ialomitei care despărtea satele Crăsanii de Jos si Copuzu (com. Balaciu, jud. Ialomita). Primele cercetări au fost făcute aici în 1870 de către Dimitrie Butculescu, ale căror rezultate l-au ajutat pe Cezar Bolliac să definească pentru prima dată trăsăturile culturii materiale dacice. Asezarea a intrat definitiv în atentia lumii stiintifice gratie săpăturilor efectuate în acest loc de Ioan Andriesescu în 1923. Trei ani mai tîrziu, Vasile Pârvan, consacra acestei asezări un capitol întreg din monumentala sa sinteză Getica. O protoistorie a Daciei. Piscul Crăsani devenea astfel o statiune pilot pentru întreaga lucrare a marelui istoric. Referitor la pozitia strategică a cetătii, Pârvan scria:
"Asezarea de la Piscul Crăsanilor, strîns legată de asezările de pădure ca Tinosul, a înaintat în stepă numai cu ajutorul Ialomitei, care constituia o mare arteră navigabilă... E-V si V-E direct cu Dunărea. Astfel Crăsanii au alcătuit în chip natural o încrucisare de drumuri: drumul greco-getic E-V, al apei, cu drumul iranian N-S al stepei".
Cercetările arheologice reluate începînd din 1969 de către Muzeul judetean Ialomita, în colaborare cu Institutul de arheologie din Bucuresti, au adus noi si importante precizări, completînd datele rezultate în urma săpăturilor lui Andriesescu la Piscul Crăsani.
Asemeni celorlalte dave din spatiul geto-dac, cea de la Crăsani a constituit centrul politico-administrativ, militar, economic si cultural-religios al unei formatiuni tribale, în componenta ei intrau o acropolă (punct întărit, sediu al aristocratiei si loc de refugiu pentru populatie în caz de pericol) si mai ales asezări deschise, de întinderi variabile, depinzînd direct de aristocratia din cetate. Acropola era situată pe „Piscul Crăsanilor", izolată si deci apărată natural prin rîpe adînci si aproape verticale ce coborau spre Ialomita în directiile est, nord si vest. Dinspre sud, despărtirea s-a realizat prin săparea unui sant destul de adînc, ce separa acropola de restul terasei pe care se găsea cea mai importantă dintre asezările din preajma cetătii. Alte asezări deschise se aflau, una la poalele „piscului", spre nord-est, alta la circa 800 m mai spre est, pe teritoriul satului Copuzu, iar o a treia mai departe, spre sud. La circa 1 km spre sud se văd mai multe movile în care s-au găsit, ca si la Popesti1, Răcătău2 si în alte locuri, mormintele unor căpetenii.
Piscul Crăsani a fost locuit din timpuri străvechi, în epoca neolitică s-a dezvoltat aici o mare asezare apartinînd culturii Boian, întărită si ea printr-un sant de apărare, descoperit la circa 30 m sud de santul getic. Alte urme de
locuire datează din prima epocă a fierului. Asezarea getică propriu-zisă a apărut însă către sfîrsitul sec. IV î.e.n. sau începutul celui următor. La început era o asezare modestă, nefortificată, dar care cu timpul s-a dezvoltat foarte mult datorită, pe de o parte, bogătiilor naturale ale locului (rîu navigabil, peste, pădure, pămînt fertil) iar pe de altă parte pozitiei strategice favorabile, în cursul sec. II î.e.n., ea a devenit centrul unei formatiuni tribale, făcînd parte, se pare, din marea federatie de triburi getice din centrul si estul Cîmpiei Munteniei, în a doua jumătate a sec. II î.e.n., asezarea a fost întărită cu un sant de apărare, devenind astfel acropolă pentru celelalte asezări care au apărut în împrejurimi.
Marea cantitate de material arheologic recoltat prin săpături ilustrează bogătia si varietatea ocupatiilor locuitorilor de aici. În afară de agricultură si cresterea animalelor, care furnizau atît principala sursă de hrană cît si produsele necesare schimbului, o mare dezvoltare o luaseră mestesugurile, cele mai importante fiind olăritul si prelucrarea metalelor. Se producea atît ceramică grosieră, de bucătărie, cît si ceramică fină, lucrată la roată, în forme traditionale sau imitate după vasele elenistice. O mentiune specială merită cupele cu decor în relief, lucrate pe loc, cu motive originale, deosebite de cele din alte centre din Cîmpia Munteniei. Dintre metale se prelucrau în special arama, bronzul si argintul, după cum o dovedesc atît obiectele de podoabă cît si uneltele găsite (dăltite fine din bronz si fier, creuzete din lut ars pentru turnat metalul etc.) Probabil că aici au fost produse si unelte si arme din fier.
Piscul Crăsani, era totodată, un puternic centru unde se desfăsurau importante tranzactii comerciale, atît cu neamurile geto-dace vecine, cît si cu lumea sud-dunăreană, tracică si greco-romană. În sprijinul acestei afirmatii stau atît monedele descoperite în asezările de la Crăsani si Copuzu, monede getice locale sau sud-dunărene, ca si monede provenind din Thasos, Macedonia Prima, Dyrrhachium, Tomis si Imperiul roman, cît si produsele provenind din import (amfore de Thasos, Rhodos, Sinope, Cos, ceramică si sticlărie elenistică de lux, un candelabru italic din bronz cu trei brate, figurine elenistice din bronz si lut etc.). În ceea ce priveste monedele getice, ele sînt din argint, de tipul Vîrteju-Bucuresti si Inotesti-Răcoasa, apartinînd uniunii de triburi getice din Cîmpia Munteniei; li se adaugă monede divizionare de tip Alexandru cel Mare-Filip III, bătute de getii de la sud de Dunăre. Deosebit de semnificativă pentru traficul care se făcea de-a lungul Ialomitei si de aici pe Dunăre, în Dobrogea si în cetătile de pe tărmul Mării Negre, este prezenta monedelor din bronz ale cetătii Tomis, databile la sfîrsitul sec. II î.e.n.
Sfîrsitul existentei davei de la Crăsani se plasează în cursul secolului I î.e.n., mai probabil către mijlocul acestui secol. Asezările deschise si acropola au fost distruse de un incendiu puternic, după care locuirea a încetat definitiv.
În legătură cu numele antic al davei de la Crăsani, Vasile Pârvan admitea posibilitatea ca acesta să fi fost fie Helis, cetatea în care Dromichete l-a adus ca prizonier pe regele Lisimach, fie Netindava, amintită de geograful Ptolemeu în sec. II e.n. Prof. Radu Vulpe înclină mai mult spre prima denumire, motivînd că stirea transmisă de Ptolemeu este mult mai nouă decît sfîrsitul asezării de la Crăsani, petrecută, cum se stie, în urmă cu circa două secole fată de relatarea geografului grec. Dar nici identificarea cu Helis nu este posibilă deoarece, cum am arătat mai sus — la sfîrsitul sec. IV î.e.n. aici se găsea o asezare getică modestă, nefortificată. Indiferent însă de denumirea antică pe care o va fi purtat, dava de la Crăsani a fost în cursul secolelor II-I î.e.n. una din cele mai înfloritoare asezări geto-dacice din Muntenia, detinînd un statut politic proeminent si desfăsurînd o viată economică prosperă pînă în timpul domniei lui Burebista.
de NICULAE CONOVICI
Institutul de arheologie Bucuresti
|
|