ASEZAREA ANTICĂ APOULON
Date: Friday, February 18 @ 14:32:40 EET
Topic: Cetăţi dacice
În ultimul secol, asezarea dacică de Ia Alba Iulia a constituit obiectul a numeroase ipoteze si păreri formulate de către istorici. În prima jumătate a secolului al XX-lea, E. Komemann, N. Iorga, I. Martian, C. Patsch, C. Daicoviciu, Gr. Florescu etc. au sustinut existenta unui sat al autohtonilor daci (vicus) sau a unei 'fortărete' preromane. În 1949, examinând “natura obârsiei, factorul topografic si antropogeografic, începuturile si originea numelui”, I.I. Russu localiza cetatea locuită de tribul Apulilor de pe malul drept al Muresului. În 1961, eruditul clujean a reluat problematica asezării Apoulon si a adus noi contributii onomastice la etimologia si semnificatia tribului apulilor în Dacia antică. Ulterior, Iudita Winkler (1965) afirma că “existenta unui strat dacic nu este sprijinită de materiale arheologice”, iar, în 1968, M. Macrea era convins că cele câteva ‘sporadice urme preromane iesite la iveală nu pot confirma vreo asezare dacică mai importantă”.
Descoperirile numismatice din veacul al XIX-lea si din prima jumătate a secolului următor au adus unele informatii cu privire la localizarea si cronologia relativă a asezării autohtone de la Alba Iulia. Dar, în ultima jumătate de veac, alături de cele câteva piese mai vechi lipsite de localizare topografică, semnalăm descoperirea, în 1950, de către I.H. Crisan, la vest de Liceul “Horia, Closca si Crisan” a primelor fragmente ceramice din faza clasică a Latčnului. Resturi de vase s-au identificat în incinta “Cetătii”, în jurul Catedralei romano-catolice (1974), în Calea Motilor (1979) si la capătul estic al B-dului Transilvania (1987). Cercetările efectuate de R. Heitel si V. Moga pe latura de sud a “Cetătii” (1980) au indentificat fragmente de vase, iar sectiunea III terasata la sud de Str. Mihai Viteazul (1985) a surprins stratul de cultură, groapa unui bordei si ceramica dacică preromană. Resturi de locuire din epoca Latčne s-au găsit si în timpul săpăturilor efectuate la Palatul Apor (1992) si cu ocazia dezgropării turnului de poartă de pe latura de sud a castrului roman (1995), unde s-au precizat din nou stratul de cultură si chiar un val de pământ.
Din aria asezării provin două imitatii dacice dupa tetradrahmele emise de Filip II, regele Macedoniei (sec. III-II î.Chr.) descoperite la 1857 si un tezaur compus din monede de argint emise de orasele Apollonia si Dyrrachium între anii 229-100 î.Chr. Alături de imitatiile dacice si piesele grecesti, populatia locală a folosit si monedele romane republicane (M. Vargunteius, Drusus Junior) sau imperiale (Tiberius, Nero, Otto, Vitetlius, Vespasianus, Domitianus, Nerva etc.).
Desi unele vestigii sporadice s-au semnalat pe “Platoul Romanilor” (Calea Motilor si B-dul Transilvania), numai în incinta castrului roman din “Cetate” se constată o densitate maximă de locuire. Aici s-a conturat la 3,50-3,70 în adâncime un strat masiv de depuneri din epoca Latčne, suprapus de vestigiile romane timpuri (sec. II e.n.). În stadiul actual al cercetării se poate afirma că relicvele mentionate apartin unei asezări cu locuintele dispuse în partea centrală a terasei, îndesate pe margine si răzletite spre interiorul platoului. Descoperirile monetare ivite în vatra si hotarul orasului argumentează evolutia asezării dacice din sec. III î.Chr. până la începutul sec. II d.Chr., când în anul 106 bazinul mijlociu al Muresului a fost ocupat si colonizat de romani.
Locuirea continuă a Depresiunii Alba Iulia este argumentată si de dovezile hidrografice ilustrate de ruinele antice păstrate de cele două râuri care curg prin apropierea sitului dacic: Ampoiul (Ampetus) si Mures (Marisius. - a).
Prima atestare documentară a asezării este semnalată la începutul sec. II d.Chr. de geograful alexandrin Claudius Ptolemaeus, care confirma (Geographia. III, 8, 4) existenta localitătii Apoulon, situată de istorici în centrul spatiului intracarpatic al Daciei preromane. Opidum-ul era locuit de tribul dacilor Appuli amintiti în poemul Consolatio ad Liviam, compus de un autor anonim si păstrat printre manuscrisele poetului Ovidiu (... Dacius orbe remoto Appulus...) la sfârsitul secolului I d.Chr.
Studiul semnificatiei lingvistice si etimologice a numelui indo-european dacic constată că etnicul semnifică “putere”, “tărie” (“apel”; “apol-”) si se înrudeste cu varianta “ap-” (‘~aprig”), temă din care derivă si toponimul Apoulon.
Descoperirea cetătii dacice de la Piatra Craivii (jud. Alba) a oferit unor arheologi ocazia identificării ipotetice a anticului Apoulon cu această fortificatie. Dar recentele vestigii semnalate la AIba Iulia aduc argumente inedite în favoarea localizării sitului în punctele “Cetate” si “Platoul Romanilor” din jumătatea sud-estică a terasei a doua a Muresului, ocupată la începutul sec. II d.Chr. de castrul si canabae-le Legiunii a XIII-a Gemina.
de prof. MIHAI BLĂJ
Apărut în: Revista DACOROMANIA
|
|