ZAMOLXIS - ZEU SAU ÎNVĂTAT?
Date: Thursday, May 19 @ 14:28:11 EEST
Topic: Religia Dacilor
Iată o întrebare al cărei răspuns s-a lăsat mult asteptat si a născut aprinse dispute între oamenii de stiintă: istorici, sociologi, arheologi etc. Nici azi răspunsul nu poate fi detinitiv, cu atît mai mult cu cît spirite autorizate, ca Vasile Pârvan sau Constantin Daicoviciu (ca si alti multi învătati români si străini), au dat rezolvări total diferite. Unii au văzut în Zamolxe (Zamolxis, Zalmoxis) zeul suprem si unic al getilor, altii numai pe patronul lumii subpămîntene, al împărătiei mortilor, iar altii l-au identificat cu Gebeleizis, zeu geto-dac al cerului si al luminii. De aici concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor, în opozitie cu opinia acelora care cred că religia strămosilor nostri era politeistă, ca a celor mai multe dintre popoarele antichitătii.
Dar să vedem ce spun izvoarele despre Zamolxis?
Cele mai de pret informatii sînt, evident, cele furnizate de Herodot, «părintele istoriei», învătat grec născut la Halicarnas în jurul anului 484 î.e.n. si care, în «Istoriile» sale, cap. IV, 96, ne prezintă un succint portret al învătatului-«zeu». Trebuie precizat însă, de la început, că stirile oferite de acesta par să fi circulat destul de mult printre învătatii greci din vremea sa si mai dinainte, deoarece seamănă destul de mult între ele, ca si cînd ar proveni din aceeasi sursă.
În amintita lucrare, Herodot, după ce ne relatează că Darius, «înainte de-a ajunge la Istru, birui mai întîi pe geti, care se cred nemuritori», încearcă si o explicatie a acestei credinte atît de interesante si care nu-i putea rămîne indiferentă unui spirit riguros ca al său, credintă care avea ca figură centrală tocmai pe Zamolxis. Astfel, el precizează că getii «cred că nu mor si că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zamolxis. Unii din ei îi mai spun si Gebeleizis». Istoricul ne descrie apoi straniul ritual săvirsit de geti, «tot la al cincilea an», de trimitere a unui sol la Zamolxis, pentru a le exprima doleantele. Interesante ni se par si raporturile dintre geti si zeul lor, acestea fiind, oricum, nu de supunere oarbă în fata unei puteri supreme, de vreme ce atunci cînd tuna sau fulgera trăgeau cu săgetile spre cer, amenintîndu-l!
Istoricul ne arată apoi că, «asa cum am aflat eu de la elenii care locuiesc pe tărmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zamolxis despre care vorbesc — fiind doar un muritor — a fost rob în Samos, si anume al lui Pitagora, care era fiul lui Mnesarchos. După aceea, ajungînd liber, strînse bogătii mari si, după ce se îmbogăti, se întoarse în patria lui. Aici, printre geti, dorind să-i instruiască si să-i lumineze pe acestia, a clădit o casă pentru adunările bărbatilor, în care, se spune, îi primea si îi punea să benchetuiască pe fruntasii tării, învătîndu-i că nici el, nici oaspetii săi si nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi si vor avea parte de toate bunătătile. Pentru a dovedi cele sustinute, a poruncit să i se construiască o locuintă subpămînteană, în care a dispărut din mijlocul tracilor, a trăit acolo vreme de trei ani, după care, în al patrulea an, el a apărut si astfel, Zamolxis făcu vrednice de crezare învătăturile lui.
Cu rigurozitate caracteristică, Herodot precizează că, «în privinta lui Zamolxis si a locuintei sale subpămîntene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult...»
Fată de aceste detalii si altele notate de Herodot, dar necuprinse aici, stirile de atunci sau de mai tîrziu nu fac altceva decît să prezinte numai anumite aspecte. Asa, de exemplu, tot în prima jumătate a secolului al V-lea î.e.n., istoricul grec Hellanicos, amintind de peregrinările lui Zamolxis în Samos si de cultul său la geti, afirmă că acestia «spun că cei morti pleacă la Zamolxis si că se vor reîntoarce. Dintotdeauna ei au crezut că aceste lucruri sînt adevărate. Aduc jertfe si benchetuiesc ca si cum mortul se va reîntoarce». Cu alte cuvinte, si acest autor, ca si Herodot, credea că particulara credintă a getilor îsi are originile în timpuri mult mai îndepărtate si numai legenda a unit personalitatea lui Pitagora de cultul lui Zamolxis, care «a trăit cu multi ani înainte de Pitagora».
Astfel împletite, datele — cele reale cu cele legendare —, păstrate pînă tîrziu la geto-daci, nu mai dau posibilitatea unor desprinderi certe. Un preot atît de vestit ca Deceneu, în vremea lui Burebista, era oficiantul suprem al lui Zamolxis, iar descoperirile cu caracter religios din Muntii Orăstiei ne furnizează pretioase informatii despre cultul zeului respectiv. Totusi, aceasta este vremea cînd el, Zamolxis, era zeul suprem, cunoscut — după cum am văzut — încă din secolul al V-lea î.e.n., dar ale cărui origini se pot întruchipa, probabil, în persoana reală a vreunui învătat get, apostol al credintei în nemurirea acestui neam.
|
|