ZAMOLXIS
Date: Thursday, May 26 @ 17:59:29 EEST
Topic: Religia Dacilor
Din „Misterele templului masonic” de Olimpian Ungherea
A trăit cu mai bine de o jumătate de secol înaintea Erei Creștine. Zeu suprem al geto-dacilor, erou național, învățător și judecător în slujba poporului său, Zamolxis a fost o divinitate totală. Unul dim marii inițiați și civilizatori ai lumii.
Zeu de dublă sorginte: Vasile Pârvan îl considera „Zeu ceresc”; Hadrian Daicoviciu îl socotea ca „Divinitatea htonică” (terestră).
Etimologia numelui de Zamolxis ne este explicată de către istoricul Porphiros: imediat după naștere, viitorul zeu a fost înfășurat într-o piele de urs (zalmos = piele). Este aici locul să amintim despre celebra „trecere prin piele”, proba pe care o suporta neofitul, în procesul de inițiere, în Templul lui Osiris din Egiptul Antic, când - sub ritualul ezoteric al sacerdoților - profanul murea și renăștea omul spiritual, capabil să înțeleagă mersul și rostul lumii. Ceea ce demonstrează încă o dată - dacă mai era nevoie- despre racordarea culturii geto-dacice la marile valori universale.
Izvoarele cu privire la existența și opera lui Zamolxis sunt diferite, sunt foarte vechi și cercetate de savanți de larg prestigiu: Strabon, Socrate, Herodot, Platon, Origenes sau Clement din Alexandria.
Filozof prin vocație, constructor din pasiune, legislator prin convingere, medic prin necesitate, Zamolxis a făcut din neamul său un popor de nemuritori. Este bine cunoscut, de către istorici, spiritul de sacrificiu al geto-dacilor. Credința lor în nemurire a fost dusă - mai departe - de creștinism. Este exact - de mii de ani - și credința masonilor. Despre Zamolxis, istoricul Strabon vorbește cu multă limpezime: „Un get, numit Zamolxis, a fost servul reputatului Pitagora. L-a însoțit pe ilustrul filozof în toate peregrinările sale prin lumea Egiptului misterios, de unde a dobândit prețioase și tainice informații despre fenomenele cerești, despre spiritul uman, despre geometrie, filozofie și medicină. Revenit în patrie - liber, inițiat și bogat - Zamolxis a căpătat rapid respectul cârmuitorilor și al poporului. În cele din urmă, a izbutit să-l convingă chiar pe regele geto-dacilor să și-l facă asociat la putere, ca pe un om seuperior, dotat cu harul de a releva voința zeilor. La început, regele i-a încredințat funcția de Mare Preot al zeilor, apoi l-a proclamat zeu pe însuși Zamolxis”.
Un alt strălucit istoric al antichității, Herodot, vine cu alte amănunte: „Înainte de Zamolxis, geto-dacii trăiau într-o cumplită sărăcie, fiind lipsiți de învățătură. Întrucât trăise o vreme în preajma lui Pitagora - omul cel mai înțelept al Helladei - Zamolxis a adus poporului său moravuri mai înalte. La început, a cerut să i se construiască, după schițele sale, un templu cu o sală de întrunire în mijlocul edificiului. Aici își primea, cu regularitate, oaspeții de vază, inițiindu-i în noile cunoștințe și taine de care dispunea. La un moment dat, Zamolxis a simțit nevoia reculegerii în deplină singurătate. Și a dat poruncă să i se zidească - tot după planurile sale- un mic templu subteran. Aici a coborât singur, rămânând izolat, în adâncimea încăperilor subterane, vreme de trei ani de zile. Când a revenit la suprafață, în mijlocul poporului său, oamenii l-au aclamat ca pe un zeu”.
Magicianul în arta filozofiei, care a fost Socrate, vorbește despre Zamolxis într-unul din faimoasele „Dialoguri” platoniciene, în termeni mai mult decât admirativi: „Zamolxis dovedește, ca zeu al geto-dacilor, că tot așa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să tratăm trupul, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul”.
Foarte interesant este și ceea ce spun, despre Zamolxis, doi mari erudiți ai vremii: Origenes și Clement din Alexandria. De la aaceștia aflăm că în sala de mijloc a Templului lui Zamolxis nu se reuneau decât bărbații, după un anumit ritual. Ei purtau un brâu lat, din piele albă de miel, sub care se aflau, la vedere, semnele păstorului, agricultorului și constructorului: cuțitul, spicul de grâu și rigla cu 24 de gradații. Salonul de mijloc era un adevărat sanctuar, unde se săvârșeau acte inițiatice, ezoterice, de felul celor din categoria misterelor osiriace, eleusiene sau dionisiace. Asemănarea cu universul spiritual al Artei Regale moderne este mai mult decât evidentă.
În încheierea acestui succint portret al unuia dintre cei mai de seamă inițiați ai lumii, socotim că trebuie să punem chiar cuvintele celui care s-a numit Zamolxis: „Nu uita, lumina pentagramei magice este iubirea. Dar, ca să o faci strălucitoare, trebuie să ajungi la esența pentagramei - iertarea”.
|
|