PREVESTIRI
ZILELE LUI FAUR

1 februarie-----Trif

2 februarie-----Arezanul viilor

3 februarie-----Martinii de iarna

4 februarie-----Povestea ursului

5 februarie-----Navalnicul

6 februarie-----Povestea lui februarie

7 februarie----- Uciga-l Toaca

8 februarie-----Cornul caprei

9 februarie-----Fata mare din Hora

10 februarie--- Haralambie, patronul ciumei

11 februarie---Vlasie

12 februarie---Zorila

13 februarie---Faptul zilei

14 februarie---Amiaza

15 februarie---La toaca

16 februarie---Ziua planetei si a zeului Mercur

17 februarie---Ziua rituala

18 februarie---Saptamina

19 februarie---Noaptea

20 februarie---Luna noua

21 februarie---Prinzul mic

22 februarie---Anotimpurile agrare

23 februarie---Anotimpurile pastorale

24 februarie---Dragobetele

25 februarie---Soarele

26 februarie---Rasaritul si apusul

27 februarie---Calea ratacita

28 februarie---Luna plina

29 februarie---Casian

1 februarie

TRIF

Trif este o reprezentare mitica a calendarului popular, patron al omizilor, lacustelor, viermilor si gandacilor. Pentru a le proteja holdele de stricaciunile provocate de insecte, acesta era sarbatorit, prin diferite interdictii de munca, in ziua de 1 februarie. De altfel, in Muscel el se numea Trifonul Viermilor. Activitatea practica obisnuita din aceasta zi era sfintirea apelor si apoi stropirea pomilor (Bucovina, Moldova, Muntenia, Banat). In alte zone etnografice el se numeste Trif Nebunul, pentru ca ar fi fost un om necuvincios care ar fi speriat-o pe Maica Domnului in timp ce mergea, dupa 40 de zile de la nasterea pruncului Iisus Hristos, pentru molifta la biserica (Bucovina, Moldova).

AREZANUL VIILOR

Cu o zi inainte de Ziua Ursului (Stretenia), in unele asezari din sudul Romaniei se desfasoara un ceremonial bahic, de origine tracica, numit Arezanul sau Gurbanul Viilor. In dimineata zilei de 1februarie, barbatii mergeau la plantatiile de vita de vie, de obicei in saniile trase de cai. Inainte de plecarea din sat se striga: "Hai sa mergem la Gurbanu !". Ajunsi in camp, fiecare proprietar isi taia, de la vita sa, cateva corzi cu care se incingea peste piept si isi facea cununita pe cap si cingatoare la brau. Dezgropa apoi sticla sau plosca cu vin ingropata toamna si se intalneau cu totii in jurul focului aprins pe o inaltime. Acolo se manca, se bea, se juca in jurul flacarilor, se sarea peste foc, se stropea vin peste jaragaiul incins. Seara, barbatii se intorceau in sat, cu facliile aprinse in mana, si continuau petrecerea pe grupe de familii. Este posibil ca in
vechime sa se fi jertfit o oaie sau un berbec, asa cum indica numele turcesc al obiceiului, Gurban: sacrificiul unui animal intreg si impartirea lui participantilor.

2 februarie

ZIUA URSULUI

Stretenia sau Ziua Ursului este o sarbatoare cu data fixa (2 februarie) care deschide Anul Nou viticol si pomicol. Ziua Ursului ocupa, in Calendarul popular, ziua de mijloc a Filipilor de Iarna
(Muntenia, Oltenia) sau a Martinilor de Iarna (Banat). In Calendarul crestin ortodox, la aceasta data se praznuieste Intampinarea Mantuitorului Iisus Hristos. Ursului, dovada a caracterului divin, nu i se spune acum pe nume, urs, iar prin locurile lui obisnuite de trecere i se lasa, de obicei o pulpa de vitel. Daca, totusi, trebuia sa i se pronunte numele, i se zicea, cu respect, al Batran, mos Martin, Mos.

Conform traditiei, Ursul ar iesi in ziua lui din barlog sa-si priveasca umbra pe zapada. Daca este frig, ceata si nu-si vede umbra, isi darama barlogul, trage un joc, merge la rau si bea o gura de apa si isi vede de treburi prin padure. Din contra, daca timpul este frumos, e Soare si isi vede umbra pe zapada, intra din nou in barlog, pentru ca iarna va mai dura 40 de zile. In credintele, basmele si legendele populare, ursul apare ca o fiinta foarte ciudata a padurii: fata puii iarna, in timp ce altele vietati asteapta anotimpul calduros; daca timpul e frumos, intra in adapost, daca este urat isi reia activitatea prin padure; daca gaseste punte peste rau, o strica, daca nu o gaseste darama un copac si pune punte etc. Oamenii au asociat comportamentul ursului, real sau imaginar prezentat de folclorul romanesc, cu timpul capricios de la sfarsitul iernii si
inceputul primaverii, asa cum Baba Dochia este raspunzatoare de zilele schimbatoare de la inceputul lunii martie. La Sterenie sau Ziua Ursului timpul este favorabil pentru observatii meteorologice si astronomice, pentru prorocirea belsugului vitei de vie si pomilor fructiferi. Oamenii satelor, necunoscand sensul cuvantului Strenie, care este traducerea slavona a sarbatorii crestine Intampinarea Domnului, au botezat cu acest nume o divinitate meteorologica a carei fire contradictorie se reflecta in schibarile climatice ce le hotareste de ziua ei: daca este iarna grea, aduce primavara si caldura; daca este timp frumos si primavaratic, intoarce iarna si frigul etc. (Bucovina, Moldova).

3 februarie

MARTINII DE IARNA

Primele zile ale lunii Februarie sunt dedicate unor ciudate divinitati preistorice, numite Martinii de Iarna, patroni ai uriasilor. Cea mai puternica si mai periculoasa dintre ele, Martinul cel Mare, este sarbatorita in ziua de 2 februarie. Pentru protectia vitelor de fiarele padurii, ei erau respectati, mai ales in mediile pastorale din Banat, prin interdictii de munca. Filipii de Toamna si Martini de Iarna formeaza o pereche simetrica de sarbatori, despartiti de Craciun prin acelasi numar de zile, 40.

4 februarie

POVESTEA URSULUI

Odata, iesind Dumnezeu la plimbare si intalnind un urs in cale, l-a intrebat:
- Ursule, de cand te-am facut eu pe tine, ai mancat vreodata miere?

Ursul, dand din umeri, I-a raspuns ca nu stie ce e mierea si nici n-ar vrea sa manance asa ceva. Suparat, Dumnezeu l-a trimis pe Sfantul Petre sa-l ia de urechi si sa-l bage putin cu nasul intr-un stup cu miere. Sfantul Petre l-a apucat pe urs de urechi sa-l duca la stup. Ursul se opunea si, tot tragandu-se inapoi, i s-au rupt urechile. Sfantul Petru l-a apucat atunci de gat, l-a tarat pana la stup si l-a varat cu botul in miere. Vazand ca e buna, a inceput s-o manance cu lacomie, fara a mai lasa si albinelor. Vazand aceasta, Dumnezeu I-a poruncit Sfantului Petre sa-l alunge de la stup. Cu toata bataia primita, ursul nu s-a dezlipit de mierea dulce a stupului. Pentru a-l indeparta, l-a apucat de coada si, tot tragand cu putere, a ramas cu ea in mana. De atunci a ramas ursul fara coada si cu urechile scurte.

5 februarie

NAVALNICUL

Navalnic a fost numele unui flacau frumos cazut din cer. Fetele, cum il vedeau, se prapadeau dupa dansul lui si-si faceau seama. Daca intra undeva, in vreun sat, toate cararile se incurcau pentru fetele cele frumoase si toata partea femeiasca nu-si mai tinea firea. Umblau femeile buimace, bete, nu altceva! Baietanul cel frumos ajunse intr-o padure. Maica Domnului, avand a trece prin locurile acelea pline de copaci si de buruieni fel de fel, isi incurca si ea drumul din pricina lui si ori incotro s-ar fi intors, tot degeaba; trei zile si trei nopti a trebuit sa rataceasca Prea-Sfanta, pana ce, intr-o buna dimineata, drept in zori, se intalneste in intunericul padurii c-o baba imbracata in camasa alba, umbland dupa buruieni de leac, fiind si ea ratacita de holteiul fermecator.

- Pe cine cauti batrana a lui Dumnezeu, in zorii diminetii?

- Hei! Pe Navalnic-voinicul, cel ce urseste fetele, raspunse baba, si am sa-I fac de urat, sa nu mai incurce cararile oamenilor!

Navalnic, care pandea intr-un tufis, a si iesit la lumina, gata sa ia viata batranei si Maicii-Prea-Curate. Dar aceasta, cunoscandu-l indata l-a blagoslovit:

- Navalnic esti, navalnic sa fii. Intre buruieni de dragoste esti si buruiana de dragoste sa ramai!
Precum a si ramas: buruiana de dragoste, pentru leac. Caci si acum el creste in paduri, pe vetre anume, stiute de babe facatoare de dragoste. De Sfanta Maria-Mare, merg in zorii zilei cate o baba insotita de fete si flacai care chiuie: "uiu!iu,iu,iu!" Suparat nu se cade sa mearga cineva la padure dupa Navalnic: el cere veselie si voie buna. Tinerii duc in mana zahar, iar baba imbracata in curata si frumoasa camesa alba zice: "cum navaleste lumea la zahar, asa sa navaleasca si dragostea la mine in casa!"Mai tare si mai cu foc se chiuie cand tinerii dau cu ochii de buruiana dragostei, de nazdravanul si frumosul Navalnic.

6 februarie

POVESTEA LUI FEBRUARIE

A fost odata un om pe care il chema Anul. Avea 12 feciori numiti cum se cheama pe la noi lunile anului: Ianuar, Februar, Martie si asa mai departe. Alta avere nu avea decat o vie.
Da Dumnezeu si culeg si ei via, ca tot omul, si vinul ce le-au iesit il pun tot intr-un singur butoi. Dupa ce au pus vinul in butoi, s-au inteles intre ei ca numai la inceput de an sa inceapa a-l bea.
Bun si facut. Ca sa se cunoasca pana unde este vinul fiecaruia in butoi, au tras cu tibisirul cate o linie de-a curmezisul pe fundul butoiului culcat. Apoi, ca sa nu aiba neplaceri, fiecare si-a pus
canaua (robinetul) lui. Oameni cuminti. Februar, fiind cel mai mic, si-a pus canaua jos de tot, aproape de doaga; asa era pe vremuri, cel mai mic la urma. Fiecare dintre frati dorea sa aiba ultimul vin nebaut in butoi, ca sa faca in necaz celorlalti ca nu au economi, cum e omul nostru, care mai de care mai motat.

Februar, fire mai altfel decat ceilalti frati, a inceput sa tot bea din paharul lui. Cand ilcauta omul, tot vesel si plin de vorba il vedea; trancanea verzi si uscate si tot fluierand mergea. Ceilalti radeau in sinea lor si-si spuneau: "Repede, repede ispraveste el vinul si sa-l vedem ce face." Ii vine pofta lui Ianuar sa-si guste si el vinul. Suceste de cana, vin nu curge deloc. Incearca si ceilalti, vin nici un pic nu mai aveau; numai jos la doaga, partea lui Februar mai curgea. Fratii, necajiti, au luat-o la goana dupa Februarie, sa-l prinda si sa-I dea ceva de cheltuiala pentru isprava facuta. Cand il fugareau, Februar plangea, cand il lasau radea ca un copil. De atunci se zice ca luna februarie poarta numele lui Februar si e schimbatoare - aci cald, aci viscol, aci frig - dupa felul cum a fost cand l-au alergat fratii lui.

7 februarie

UCIGA-L TOACA

Vacarul este personificarea unui astru care paste boii (stelele) din constelatia Carul Mare sau Ursa Mare (Buzau). In alte zone etnografice, Vacarul este numit fie Carausul, care merge pe langa car si ar indemna boii injugati cu biciul, fie Uciga-l Toaca, care ar manca boii injugati (Neamt).

8 februarie

CORNUL CAPREI

Numele popular al constelatiei Capricornul, in sudul si estul Romaniei (Muntenia, Oltenia, Moldova), este Cornul Caprei. Tunetul auzit pe timpul verii din directia in care este vazuta noaptea pe cer Cornul Caprei este semn sigur ca va veni ploaia.

9 februarie

FATA MARE DIN HORA

Hora este denumirea populara a Coloanei Boreale. Steaua geamana ar fi Fata Mare din Hora, stelele mici - dansatorii prinsi in hora, iar steaua din mijlocul cercului - Lautarul (Ialomita, Prahova, Botosani).

10 februarie

HARALAMBIE, PATRON AL CIUMEI

Haralambie, sfantul mucenic prazniut de Biserica ortodoxa in ziua de 10 februarie, este aparator impotriva bolilor. El ar tine bolile legate in lant, in special ciuma, pentru a le slobozi cand oamenii ii nesocotesc ziua. Ca personaj profan, Haralambie ar fi fost pastor, motiv pentru care a fost ales patron al animalelor domestice. El apara oamenii si vitele de imbolnavire, dar si de fiarele padurii.
Pentru a-I castiga bunavointa, se efectuau, de la zona la zona, diferite obiceiuri: se ajuna, se imparteau pomeni, se stropeau vitele si pomii fructiferii cu agheasma, se faceau farmece si vraji, erau interzise activitatile casnice legate de prelucrarea lanii si pieilor de animale etc. (Bucovina, Maramures, Moldova, Muntenia).

11 februarie

VLASIE

In calendarul popular, sfantul mucenic Vlasie, celebrat in ziua de 11februarie, este protector al pasarilor de padure si al femeilor gravide. Incepand cu ziua lui s-ar intoarce asarile migratoare, li s-ar deschide ciocul si ar incepe a canta. Sarbatoarea este respectata de catre agricultori pentru a preveni stricaciunile aduse recoltelor de pasarile padurii si de catre femeile gravide pentru a naste copii sanatosi (Bucovina, Moldova).

12 februarie

ZORILA

Steaua Sirius din constelatia Cainele Mare, singurul astru nocturn vizibil cu ochiul liber dupa ivirea zorilor, este numita de popor Zorila. Vara, in timpul muncilor agricole, lumina lui Zorila se
ingana cu luminja zorilor de zi (Muntenia, Moldova).

13 februarie

FAPTUL ZILEI

Faptul zilei este un moment pentru aprecierea timpului matinal, sinonim cu dis-de-dimineata si dimineata. Faptul zilei are durata timpului scurs intre Rasarit si Pranzul Mic, cand soarele urca o
sulita pe cer.

14 februarie

AMIAZA

Momentul culminatiei superioare a Soarelui este numit de romani amiaza, termen cu o bogata sinonimie zonala (namiaza, pranz bun, la cruce, crucea-amiezii, in rascruce, in rascrucea cerului). Amiaza este miezul zilei si corespunde cu aproximativ ora 12. Conform traditiei populare, la amiaza Soarele ispraveste urcusul, se odihneste o clipa, mananca un colac sau o prescura, bea un pahar de vin si incepe coborasul. Asemanator Soarelui, truditorul ogorului trebuie sa intrerupa si el lucrul ca sa manance.

15 februarie

LA TOACA

Momentul diurn marcat de apropierea Soarelui de linia orizontului este numit La toaca pentru ca atunci se bate toaca la biserica pentru a vesti sarbatoarea din a doua zi. La auzul toacei, taranul facea semnul crucii si inceta aratul sau sapatul pamantului pentru a se odihni.

16 februarie

ZIUA PLANETEI SI ZEULUI MERCUR

Miercurea, ziua a treia a saptamanii dedicata de romani zeului si planetei Mercur, este, in Panteonul carpatic, o personificare a zilei ce-I poarta numele, o sfanta mai putin importanta ca duminica si vinerea, dar mai insemnata decat lunea, martea, joia si sambata. In credintele si folclorul romanesc apare ca o sfanta batrana (Neamt), slaba si necajita (Iasi), imbracata in alb (Vaslui) sau, dimpotriva, dezbracata si despletita (Suceava). Locuinta ei s-ar afle in cer (Falciu), in pustiu (Tecuci), in paduri (Botosani, Vaslui), in chilii (Tutova, Botosani) sau in palate mari (Neamt). Se preocupa de hrana animalelor salbatice, iar cand apare in vis vindeca bolnavii (Vaslui). Animalele nascute in ziua de miercuri se numeau Miercari, Miercana. In ziua de Sf. Miercuri nu se faceau nunti, nu se mergea in petit, erau interzise petrecerile si distractiile.

17 februarie

ZIUA RITUALA

Ziua rituala, reminiscenta a vechiului Calendar lunar, este egala cu perioada de timp scursa intre doua apusuri consecutive ale Soarelui. Intrucat intre apusul Soarelui la solstitiul de iarna si la
solstitiul de vara e o diferenta de aproximativ cinci ore, ziua in calendarul popular incepe, spre deosebire de ziua oficiala si ziua civila, la ore diferite. Cele mai importante sarbatori romanesti sunt prefatate de ajunuri si au, ca urmare, acelasi inceput ritual, apusul Soarelui.

18 februarie

SAPTAMANA

Unitatea de masurat timpul, egala cu numarul noptilor scurse intre doua faze consecutive ale astrului lunar si aproximativ echivalenta cu un patrat lunar, se numeste saptamana. Stravechile Calendare lunare aveau timpul organizat pe luni lunare, care incepeau la aparitia pe cer a Lunii Noi in aproximativ acelasi loc in care apunea Soarele, si pe saptamani de 7 zile. Intr-un an solar de 365 de zile sunt 13 luni lunare sau lunatii si 52 de saptamani sau faze lunare. Zilele saptamanii poarta numele astrilor vizibili cu ochiul liber de pe Pamant: Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, si Saturn. Local, saptamanile dedicate unor naprasnice reprezentari mitice (Caii lui Santoader, Filipii, Rusaliile) au 8 zile iar cei mai importanti colaci rituali, sacrificati la Macinici, redau cifra opt. Multa vreme romanii nu au cunoscut saptamana de 7 zile. Ei aveau un ciclu de 8 zile numit nundinae, iar zilele erau notate cu litere de la A la H. De mentionat ca in calendarul de la Sarmisegetusa Regia sunt frecvente gruparile de 8 stalpi, presupusa saptamana a dacilor. Orice sfarsit de perioada calendaristica (zi, saptaana, luna, anotimp, an) avea un caracter nefast. Ritualul sfarsitului si inceputului de saptamana cuprinde 3 zile:sambata, al carei caracter nefast era evidentiat de "cele 3 ceasuri rele", duminica, care celebra victoria binelui asupra fortelor malefice acumulate in saptamana anterioara, si lunea, care marca inceputul saptamanii sub auspiciile cele mai favorabile activitatilor umane. Treptat, timpul nascut duminica se implineste joia, dupa care imbatraneste, conditie obligatorie pentru renasterea lui saptamanala. O data cu raspandirea crestinismului, prima zi a saptamanii, duminica romana, a devenit "ziua Domnului", realitate pastrata de intreaga cronologie medievala. Cel ce a fixat duminica (dies domini, dominica) inceput de saptamana a fost Constantin cel Mare, in anul 321d. H. La romani si la celelalte popoare sud-est europene saptamana incepea, ca si astazi, lunea.

19 februarie

NOAPTEA

Noaptea este timpul scurs intre lasatul serii si ivirea zorilor: pana la Miezul Noptii e populata de forte malefice (Iele, Stirigoi, Moroi, Rusalii, Valve, Muma Padurii etc.) si apoi, pana la ziua, de
fortele benefice. Orele noptii sunt marcate de pozitia pe firmament a diferitilor astri, iar pe timp noros de primul, al doilea si al treilea cantat al cocosilor. Noaptea este timpul nefast activitatilor
productive, dar foarte favorabile pentru odihna si practici magice (aflarea ursitei, vrajile "de facut", culegerea matragunei, descoperirea comorilor, destrigoirea mortilor din cimitire, citirea
in stele si altele).

20 februarie

LUNA NOUA

Prima faza a Lunii, cand este invizibila cu ochiul liber, este numita de romani Luna Noua, Luna Tanara, Luna in Doua Coarne si Crai Nou. Prin continuare a revolutiei sinodice sau Lunatiei, apare, in directia unde apune Soarele, o mica zona a emisferei lunare luminata ca o secera subtire, care creste, noapte de noapte, pana la faza de Luna Plina. In Calendarul lunar, mai vechi decat Calendarul solar, zilele se numarau pe nopti, incepand cu aparitia pe cer a Lunii Noi. Dintre reminiscentele lunare ale Calendarului popular cea mai interesanta pare a fi numele de Duminica Tanara dat primei duminici cu Luna Noua sau care urmeaza dupa Luna Noua. Intr-un an solar sunt 13 lunatii si, ca urmare, 13 Duminici Tinere. Acum se semanau plantele care cresc si rodesc "in sus", la suprafata solului (secara, graul, porumbul), se efectuau vraji si descantece, se invoca astrul nocturn, prin formule recitative, solicitandu-i paine, sanatate, nevasta:
"Crai Nou, Crai Nou, Luna Noua, Luna Noua,Sanatos m-ai gasit, Taie painea-n doua:Sanatos sa ma lasi! Tie jumatate, Fara nevasta m-ai gasit, Mie sanatate!"Cu nevasta sa ma lasi!" Etc. etc.

21 februarie

PRANZUL MIC

Reperul pentru aprecierea timpului diurn care indica, pe timpul verii, orele 8-9, este numit de tarani pranzul mic (pranzisor, pranzut). La pranzul mic soarele urca trei sulite pe cer, ceea ce reprezinta a treia parte din urcus.

22 februarie

ANOTIMPURILE AGRARE

Vechiul calendar agrar imparte anul in doua sezoane: vara si iarna. Vara incepe la echinoctiul de primavara (Macinici in Calendarul iulian sau Ziua Cucului gregorian), are miezul la solstitiul de vara (Sfintii Marunti in Calendarul iulian sau Dragaica, Sanzienele in Calendarul gregorian) si se incheie la echinoctiul de toamna (Ziua Crucii sau Carstovul Viilor). Iarna, anotimpul agrar steril, debuteaza la echinoctiul de toamna, are miezul de solstitiul de iarna (Sannicoara in Calendarul iulian, Craciunul in Calendarul gregorian) si se incheie la echinoctiul de primavara de unde incepe un nou ciclu agrar.

23 februarie

ANOTIMPURILE PASTORALE

Calendarul pastoral este format numai din doua anotimpuri: vara si iarna. Vara pastorala debuta, impreuna cu Anul Nou pastoral, la aproximativ o luna dupa echinoctiul de primavara, la Sangiorz (23 aprilie), atingea miezul verii la Circovii de Vara si Santilie (20 iulie) si se incheie la o luna dupa echinoctiul de toamna, la Vinerea Mare sau Samedru (26 octombrie). Iarna pastorala incepea la Vinerea Mare sau Samedru, miezul iernii era marcat la o luna dupa solstitiul de iarna, la Circovii de Iarna, si se incheie la o luna dupa echinoctiul de primavara la Sangiorz.

24 februarie

DRAGOBETE

Zeul dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice, numit si Cap de Primavara sau Cap de Vara, este Dragobete, fiul Dochiei. El este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca. Local, este numit Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, metamorfozat de Maica Domnului in floarea cu acelasi nume. Dragobetele a fost sarbatorit de tinerii satelor pana la mijlocul secolului al XX-lea la 24 si 28 februarie sau la 1 si 25 martie. In ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neinsotite la Dragobete raman stinghere si fara pui pana in ziua de Dragobete a anului viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca, sa faca Dragobetele, pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an: "O femeie numai mana s-o puna pe un barbat strain si va fi dragastoasa in tot cursul anului". Daca timpul era favorabil, fetele si feciorii adunati in cete ieseau la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flor ale primaverii, ghiocelul si brandusa de primavara. In unele sate se scotea din pamant radacina de spanz, cu multiple utilizari in medicina populara. Din zapada netopita in ziua de Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau la anumite sarbatori de peste an. Se spunea ca cel care lucreaza de Dragobete va ciricai, precum pasarile,toata viata. Desfasurarea ceremoniilor si actelor rituale este atestata de informatiile oamenilor in virsta si de unele zicale precum "Dragobetele saruta fetele"(Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania.).

25 februarie

SOARELE

In creatiile populare soarele este personificat; el se trezeste dimineata si se odihneste noaptea, are trasaturi fizice si calitati umane etc. : " Soarele, dimineata, cand se scoala , e copil de sapte ani si cat umbla toata ziua si vede rautatile ce se fac pe lume , pana seara capata o barba alba, pana la brau. Ma-sa il scalda in lapte dulce si iar se face copil" ; "soarele e om. Acolo in mare are sotie. Soarele e cu aripi de foc . Aripile lui sunt asa rotunde ca vin laolalta, de se pare rotund, dar in mijloc este om cu cruce in spate" ; Soarele e flacau, e curat si neumblat in pacate; pe dansul tare l-a vrut Luna si ea tot se baga in sufletul lui si-l iubea. Atunci Soarele I-a zis: Nu destul ard eu lumea? Dar inca daca m-as insura si as avea copii , ce ar mai fi din oameni? Ar arde lumea cu totul, ar trebui sa se prapadeasca norodul". Inclinatia erotica a soarelui , relatia incestuasa cu sora sa, Luna, sunt teme frecvente in legendele, basmelor romanesti. Uneori, Soarele e barbat insurat cu Luna, pe care o intalneste numai zilele cand se primeneste si nu apare pe firmament; alteori, Soarele si Luna sunt frati, iar din casatoria lor incestuasa au rezultat stelele. De cele mai mule ori incestul astral este insa evitat. In frumoasa balada romanesca Soarele si Luna, feciorul nepamantean, Soarele, drumetind prin Rai si Iad, cunoaste foarte bine urmarile nefaste ale incestului. Cu toate acestea, el nu renunta la casatoria cu sora sa. Precum eroul din basme, inplineste toate dorintele Ilenei Cosanzene: pod de arama peste Marea Neagra, o manastire dincolo de pod si o scara de fier pana la cer. Neinduplecat de cuvintele Ilenei Cosanzene:

"Frate, fratioare,

Puternice soare,

Spune mie: Oare

Cine-a cunoscut,

Cine-a mai vazut,

Cine-a auzit

Cine-a pomenit,

Sa ia sora pe frate

Si frate pe sora?"

porneste hotarat spre cununie. Incestul si urmarile lui sunt impiedecate insa de virtuala nevasta care sare in apa de pe pod si se metamorfozeaza intr-o "mreana de amre cu solzi de zare". Ulterior, ea este numita Luna de Mos Adam si este asezata pentru totdeauna pe bolta cerului, in asa fel incat sa nu fie zarita si intalnita de fratele pacatos. In cele mai multe variante ale baladei, casatoria incestuoasa dintre Soare si Luna este oprita de interventia lui Dumnezeu: "Fara sa stie de inrudirea lor, au vrut sa se insoare, dar Dumnezeu I-a azvarlit pe fiecare in alta parte si ei se cauta si acum cu dor, dar nu se pot intalni"; Soarele a cerut Luna in casatorie de la Dumnezeu. Aceasta I-a promis-o, cu conditia sa o prinda. Ca sa nu se intample o astfel de nelegiuire, a pus pe unul sa fuga ziua si pe altul noaptea. Iar pentru ca Luna sa nu vada frumusetea fratelui ei
si sa se indragosteasca, a orbit-o'; "Noua ani a umblat Soarele dupa insuratoare si tot nu si-a gasit dupa potriva. Atunci, a zis catre Luna: eu o sa iau pe tine de nevasta! Dar ea se puse pe fuga si, cand el era la rasarit, ea era la apus si invers. Si fratii de atunci nu s-au mai putut intalni".

26 februarie

RASARITUL SI APUSUL

Hotarele scurgerii diurne a timpului sunt marcate de rasarit, cand Soarele se ridica deasupra liniei orizontului, indicand inceputul zilei de munca, si de apus, cand Soarele coboara sub linia orizontului, moment numit, zonal, asfintit, scapatatul soarelui.

27 februarie

CALEA RATACITILOR

Constelatiile Ophiucus si Sarpele sunt cunoscute de popor cu numele de Calea Ratacitilor. Pe acest drum, care serpuieste in toate directiile pe cer, ar calatori sufletele nelinistite ale mortilor in
asteptarea Judecatii de Apoi (Neamt).

28 februarie

LUNA PLINA

Luna Plina sau Luna Veche este faza lunara care separa primul patrat de al doilea patrat, cand astrul selenar apare in intregime luminat. Luna Plina este miezul lunii lunare, care se naste la Luna Noua, creste si se implineste dupa 14,76 zile si apoi scade si dispare de pe firmament, dupa alte 14,76 zile, la Luna Noua. Se considera un timp favorabil pentru semanatul plantelor care cresc si rodesc in pamant (ceapa, usturoiul, ridichea si alte zarzavaturi), dar si pentru unele plante care fructifica la suprafata (canepa, inul, graul de toamna), pentru vopsirea lanii cu vopsele vegetale, taierea din padure a lemnelor de constructie etc. Incepand cu Sinodul de la Niceea (325 d.H.), crestinii calculeaza data mobila a Pastelui in raport cu echinoctiul de primavara si faza Lunii Pline.

Burebista