Ii vezi calari venind si ducindu se
prin mijlocul drumurilor

Intre ei nu-i nici unul care sa nu
poarte tolba arc si sageti ingalbenite
de veninul viperei

Ovidiu



�n conditiile �n care, din punct de vedere militar, societatea de oameni liberi a tracilor nord-balcanici adoptase ca "principiu doctrinar" obligativitatea particip�rii tuturor b�rbatilor �n stare s� poarte armele, la ap�rarea p�m�ntului obstii, oastea se identifica - si aceasta va fi o caracteristic� mostenit�, perpetuat� �n timp si adaptat� situatiei concrete fiec�rei epoci, de societatea rom�neasc� - cu �ntreg poporul �narmat. Amintirea de c�tre Criton, al�turi de functionarii cu atributii �n organizarea muncii, a celor "r�nduiti s� se �ngrijeasc� de fortificatii" si �ndeosebi precizarea lui Tacitus legat� de luptele romanilor din anul 26 e.n. cu tracii, c� cet�tile acestora erau p�zite "de numerosi ap�r�tori, soldati sau gloat�", ar indica �ns� existenta unui nucleu de oaste permanent�, format din r�zboinici specializati. Ei ar constitui oastea nobililor "tarabostes" si g�rzile personale ale acestora care, pe m�sura acceler�rii unific�rii statale au format oastea regelui, �ns�rcinat� cu paza cet�tilor, �n care au fost instalate garnizoane comandate de "prefecti", cu siguranta drumurilor, p�strarea ordinii, a "ascult�rii fat� de porunci", impus� �ndeosebi de Burebista si interventia rapid� la fruntarii �mpotriva neamurilor sau statelor agresoare. "Soldatii" si membrii g�rzii regale erau, asadar, putem afirma, lupt�tori profesionisti, specializati �n m�nuirea diferitelor tipuri de arme, c�l�reti si pedestri, temeinic instruiti prin "exercitii", valoarea lor c�nt�rind greu �n balanta �ncheierii aliantelor politico militare cu geto-dacii.


Nu se cunosc clauzele tratatului dintre Burebista si Pompeius, �n schimb se stiu conditiile �n care, cu peste 120 de ani �nainte, regele macedonean Perseu (179- 168 �.e.n.) a cump�rat, �n vederea confrunt�rii decisive cu romanii, alianta getic� : 1000 de stateri de aur oferitii "regelui", c�te 10 stateri pentru fiecare c�l�ret si c�te 5 pentru fiecare pedestras. �n clipele de grea primejdie �n fata superiorit�tii numerice sau �n dotare cu "tehnic� de lupt�" a adversarului, "soldatiilor" li se al�turau, �n cadrul a ceea ce peste un mileniu avea s� se numeasc� "oastea cea mare" a T�rii, bratul armat a tuturor obstilor, desemnate de Tacitus cu un termen care - dovad� a continuit�tii si �n domeniul fenomenului militar autohton - va apare cu aceeasi semnificatie si �n actele de cancelarie sau cronicele medievale rom�nesti: "gloat�". Dispun�nd de arhitecti iscusiti si de "instructori" de c�petenii alese apoi unite, pe criteriu valoric dintre tarabostes, oastea "regal�" constituia �n astfel de cazuri nucleul, osatura la care se racorda rapid dat fiind spiritul r�zboinic al geto-dacilor si posibilit�tile transform�rii uneltelor (seceri, coase, topoare, fier de plug, furci, etc.) �n arme, �ntreaga populatie b�rb�teasc� mobilizat� pe durata unei campanii. Faptul c� aceast� populatie se deplasa la locul de tab�r� poruncit, c�lare, a f�cut s� se �ncet�teneasc� ideea c�, �n organica oastei, c�l�rimea, ca "arm�" ocupa un loc precump�nitor. Astfel, Tucidide si Ovidiu, v�z�ndu-i "c�l�ri venind" au considerat c�, �ntruc�t "getii umbl� c�lare" si "sunt vecini cu scitii, au acelasi port si sunt toti arcasi c�l�ri".


Arcul ca tip de arm� pentru lupta la distant� era generalizat, folosit cu aceeasi eficacitate at�t de pedestrasi, c�t si de c�l�reti �nc�t aprecierea lui Horatiu c� getii "se pricep mai bine dec�t toti la aruncarea s�getilor" era conform realit�tii. Ca "arm�" �ns�, infanteria ocupa locul preponderent - fapt ilustrat de raportul de 2,5/1 �n favoarea infanteriei �n cadrul fortelor armate opuse de getii munteni lui Alexandru Macedon �n anul 335 �.e.n. - forta de soc a oastei geto-dace constituind-o infanteria grea a lupt�torilor de profesie �n care, potrivit lui Dio Chrysostomos p�trundea doar cel ce se dovedea "arcas priceput" ostas cu arme grele "arunc�tor de sulite sau pietre".


Ei i se al�turau dup� acelasi izvor infanteria usoar�, fortele comandantilor simpli, care, veniti c�lare la locul de adunare se pedestreau �n lupt� constituind "ostasii usor �narmati si f�r� scut", lupt�nd adesea numai cu pari ascutiti, b�te, furcoaie de lemn, securi, coase, cosoare si alte unelte de munc� transformate �n arme. Despre existenta unei flote militare si a unor cor�bii comerciale geto-dace nu avem indicatii scrise desi, descoperirile arheologice si afirmatia lui Arrian c�, �n anul 335 �.e.n., pe Dun�re luntrile "se aflau din belsug deoarece locuitorii de pe malurile Istrului le foloseau pentru pescuit �n Istru sau c�nd merg unii la altii pe fluviu", demonstreaz� c� navigatia fluvial� si cabotajul nu erau necunoscute �n acest spatiu. De altfel �n urma constituirii statului unificat a lui Burebista, oastea geto-dac� avea s� dispun� de flota reunit� a cet�tilor grecesti de pe litoralul vest-pontic.
Mentionarea "viceregilor" (Deceneu, Vezina) a existentei unor instructori si comandanti de cet�tii, actiunile militare desf�surate pe mai multe "fronturi", la mare distant�, �n r�zboaiele cu romanii din 101-102 si 105-106 e.n. si �ns�si calitatea atribuit� lui Decebal �n timpul ofensivei din iarna 85/86 sau lui Vezina la Tapae (88), de conduc�tori ai unor corpuri de oaste, figurarea pe Column� a unor tarabostes �n fruntea detasamentelor de lupt�tori daci sau a soliilor c�tre Traian, sunt �n m�sur� s� argumenteze existenta la tracii nordici a unor unit�ti militare similare ca organizare si dotare celor elenistice, apoi romane.


De altfel, Florus, coment�ndu-l pe Titus Livius, afirma c� la tracii sudici se �ncet�teniser� nu numai "disciplina" si "armele romane" dar si "steagurile militare". Exista deci o organizare pe unit�ti si mari unit�ti de lupt� cu �nsemne si steaguri proprii oastei permanente, capabile s� �ncadreze, la nevoie, cetele obstilor t�r�nesti ridicate sub stindardul "draco" - simbol al �ntregii comunit�ti. Indicatii privind efectivele "unit�tilor" si "marilor unit�ti" sau a cetelor si steagurilor ofer� descrierea conflictului dintre Histria si regele trac sud-dun�rean Zoltes (cca. 200 �.e.n.) c�nd, pentru protectia cet�tii, regele get Rhemaxos trimite un detasament de 100 de c�l�reti initial, apoi o unitate de sprijin de 500 de lupt�tori, totalul efectivelor puse la dispozitia histrienilor, ating�nd cifra de 600.

De asemenea, se poate presupune existenta, �n cadrul statului unificat, a corpurilor de oaste ale provinciilor, cu efective de p�n� la 40 000 de lupt�tori, acestea urm�nd s� constituie, dup� disparitia lui Burebista, ostile formatiunilor statale mostenitoare. Ilustrative pentru stimularea spiritului r�zboinic si educarea populatiei pentru lupt� sunt m�surile luate, �n jurul anului 200 �.e.n., de regele traco-dac Oroles care a aplicat, cu rezultate spectaculoase, pedepse umilitoare lupt�torilor s�i �n urma esecului campaniei de respingere a agresiunii bastarne.


Instruirea lupt�torilor, �ntronarea disciplinei militare se realizau nu numai prin "porunci" regale, cu sprijinul "instructorilor" specializati ai castei r�zboinice sau "importati" din lumea greac� si roman�, dar si prin autoimpunerea perfection�rii ca urmare a educatiei religioase si a perpetu�rii obiceiurilor rituale. �n acest sens, Xenofon sublinia rolul dansului la traci �n initierea si perpetuarea traditiilor de lupt�, depun�nd m�rturie c� i-a v�zut pe acestia dans�nd "�narmati, �n sunete de flaut. Ei f�ceau s�rituri mici, cu agilitate si, totodat�, se foloseau de cutite". D�nd primul exemplu de pricepere �n meseria armelor, cu ocazia unui banchet la care a asistat regele Odris "Seuthes �nsusi se ridic�, scoate un strig�t de r�zboi si s�ri cu mult� agilitate ca si cum s-ar fi ferit de o s�geat�".

De altfel, conduc�torii supremi ai poporului si, implicit ai ostirii ca popor armat erau desemnati, �n cadrul familiei "domnitoare" si mentinuti pe criteriul priceperii militare, av�ndu-se �n vedere rolul decisiv pe care aveau s� si-l asume �n organizarea r�zboiului de ap�rare. Sunt elocvente din acest punct de vedere m�rturiile privind virtutile de strateg si diplomat a lui Dromichaites, de organizator si conduc�tor a lui Burebista, renuntarea la tron �n favoarea lui Decebal de c�tre Duras care i-a cedat "domnia dac�, �n credinta si convingerea c� este mai demn de ele", si �ndeosebi portretul f�cut de Cassius Dio ultimului mare rege al dacilor: "Duras, care avea domnia mai �nainte, o oferi de bun� voie lui Decebal, regele dacilor, pentru c� era priceput �n ale r�zboiului si iscusit la fapt�, stiind c�nd s� n�v�leasc� si c�nd s� se retrag� la timp, mester a �ntinde curse, viteaz �n lupt� stiind a se folosi cu dib�cie de o victorie si a sc�pa cu bine dintr-o �nfr�ngere". Un portret elogios care sintetizeaz�, o dat� cu tr�s�turile comandantului militar ideal, principalele caracteristici ale g�ndirii si artei militare geto-dace!



Capacitatea comandamentului, forta si complexitatea organismului militar, principiul ridic�rii generale la lupt� a poporului �narmat, au f�cut posibil� rezistenta cu succes a geto-dacilor �n fata celor mai impetuoase valuri migratoare sau ostiri ale marilor puteri ale antichit�tii si �nscrierea lor �n istorie ca un "neam" puternic care s-a ridicat �mpotriva romanilor si i-au umilit p�n� la pl�tirea tributului".
"