Dacii - Dacia - Burebista - Zamolxis - Kogaion - Decebal

Cuvant Inainte

In principal doresc sa insist asupra momentului actual in care ne aflam noi romanii, o perioada de profunde transformari in care necontenit suntem invadati de numeroase „rescrieri” ale istoriei in functie de anumite interese dintre cele mai numeroase.
Elevii de astazi nu invata la scoala mai nimic din istoria milenara a unui popor primordial,(ma refer la perioada de dinainte de 106) ai carui urmasi sunt, slavind si preamarind, conform manualelor scolare „rolul” civilizatoric roman esential in asa-zisa „ROMANIZARE”. Incercam sa ne mintim pe noi insine acceptand un basm al romanizarii, acoperindu-ne ochii si urechile si incercand sa trecem nepasatori peste o eroare majora, o adevarata tragedie a istoriei nationale. Pot spune ca sunt unul dintre cei care in masura posibilitatilor cauta sa determine pe toti aceea care au fata de istorie o atitudine de o inimaginabila nepasare, sa-si schimbe atitudinea pentru a intelege faptul ca cine nu are trecut nu are nici viitor.

Angajati momentan in cursa de integrare in Nato si UE riscam sa devenim o jucarie in mana soartei, sa fim manipulati de celelalte Mari Puteri asta in cazul in care nu ne impunem ca popor cu istorie, traditie si cultura proprie.
Trebuie sa renastem din propria cenusa, sa ne rididcam in fata lumii sa demonstram de ceea ce suntem in stare, sa retezam din radacina raul si sa ne convingem pe deplin ca: „Noi romanii, suntem locuitorii cei mai vechi ai acestui pamant, si anume unul dintre cele mai vechi popoare ale intregului continent. Istoricii pun de obicei inceputurile vietii poporului nostru la cucerirea Daciei de catre Traian.(...). Nici ca se poate mai superficiala conceptia. Departe de mine gandul de a scadea cat de putin meritele marelui imparat(...) dar (...) imparatul(Traian) este abia un episod in viata milenara a poporului nostru. Cand a sosit el la Dunare, statul dac era de o suta si mai bine de ani in culmea infloririi; era singura putere europeana capabila de a tine cumpana Imperiului Roman. Si nu e de mirare ca ajunsese asa. La 513 i.Hr cand Roma stapanea doar cateva sate de pe malul stang al Tibrului(nici cat Tara Barsei), parintii nostri de la Dunare formau un neam mare, inchegat si puternic, care tinea calea, in Balcani, celui mai mare monarh al Asiei, lui Darius a lui Histaspe.”
Simion Mehedinti

Motto: “A nu sti ce s-a intamplat inainte de a te fi nascut este tot aceea ca si cand ai fi necontenit prunc; caci, ce este varsta omului, daca memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile cele mai dinainte.”
Cicero, Orat. Cap.34

A sunat ceasul redestepatarii noastre, avem in maini destinul nostru cu care nu ne-am mai permite un inconstient joc de interese. Trebuie sa fim ferm hotarati pentru a descoperi adevarata noastra istorie, o istorie care vine din timpuri indepartate, primordiale. Iubite cititor, impreuna ne vom intoarece in timp, pentru a ajunge acolo..., pe vetrele umane, alpino-carpatine. Pe aripile g�ndurilor celor mai curate, urcam pe v�rfuri de dealuri, pe creste de munte, mai aproape de cer acolo �n inima Daco-Romaniei, �n Ardeal, �n Transilvania, strabuna vatra �n Corona Montium.
Un izvor de civilizatie, o lume veche, disparuta, un leagan al civilizatiilor apuse. Inainte dacilor se intinde o lunga serie de mari si imporatante evenimente, a caror importanta a trecut departe peste orionturile tarii noastre, o istorie inmormantata a unei natiuni dupa cum N. Densusianu spunea: „geniale, puternice si glorioase, care cu mult inainte de timpurile troiane fundase cel dintai imperiu vast al lumei, intemeiase prima unitate de cultura in Europa si pusese totodata bazele progresului moral si material in Asia de apus si in Africa de nord”.
Actiunea civilizatoare, exercitata de catre populatia preistorica antedaca de la Carpati si Dunarea de Jos, asupra lumii anteelene a fost cu mult mai mare decat ne-o putem inchipuie astazi.
Inceputurile civilizatiei in Dacia reprezinta un nou si foarte dificil drum spre adevarul istoric, un drum al timpurilor primitive si misterioase.
In aceste indepartate timpuri geologice primele pagini ale istoriei omenirii incep din Dacia. Aici, in Dacia au fost identificate numeroase marturii ale existentei si activitatii umane ceea ce formeaza o convingere nestramutata ca omul a trait in Dacia atunci cand conditiile de viata ii erau cu totul si cu totul mizere care il obligau sa se lupte cu leul feroce ori cu ursul, cand pentru imbunatatirea sortii sale materiale a fost nevoit sa imblanzeasca calul salbatic ori sa prinda boul fioros, o perioada in care trebuia sa se masoare cu mamutul si cu alte animale puternice fara alte arme decat acelea pe care le-a gasit in inteligenta sa.
Pentru delimitarea momentelor distincte in care se afla omul in cursul evolutiei sale, cercetatorii au impartit istoria streveche in mai multe epoci.
Caracterul epocilor precum si denumirea acestora este intr-o directa si stransa legatura cu gradul dezvoltarii comunitatilor umane in acea perioada precum si originalitatea uneltelor folosite.
Cea mai veche epoca, Paleoliticul, reprezentand perioada cuprinsa intre 1.000.000 - 10.000 de ani numita si epoca veche a pietrei. Este o perioda decisiva a procesului de antropogeneza, marcata de trecerea prehomonizilor la HOMO SAPIENS.
Omul din paleolitic foloseste ca unealta si arma o simpla combinatie intre lemn si piatra cioplita. Organizarea se facea in cete de culegatori-vanatori sau pescari iar locuintele erau construite in pesteri sau refugii sub stanci in apropierea cursurilor de apa si a zonelor bogate in hrana. Epoca veche a pietrei are trei subdiviziuni:
1. Paleoliticul Inferior (1.000.000 - 100. 000) se caracterizeaza in special prin aparitia primelor unelte si descoperirea focului in jurul anilor 600000 se naste Pitecantropus erectus.
2. Paleoliticul Mijlociu (100. 000 - 40.000) reprezinta perioada culturii omului de Neanderthal si a primelor comunitati mai mari de tip gentilic.
3. Mezoliticul (10.000 - 5500) marcheaza sfarsitul perioadei glaciare si imblanzirea climei. Comunitatile gentilice se divizeaza, diferitele grupari miscandu-se spre noi teritorii, necunoscute pana atunci.

Odata cu trecerea la neolitic incepe o noua perioada de transformari morale fundamentale precum si transformari sociale in cadrul lumii vechi. O civilizatie noua si neasteptata se revarsa asupra Europei. In neolitic se produc importante scimbari in viata omului, perioada caracterizandu-se in special prin introducerea animalelor domestice, prin cultura plantelor textile si a cerealelor, prin arta de navigatie, printr-o mai mare abilitate in fabricarea si utilizarea instrumentelor din piatra.
Perioada neoliticului se caracterizeaza de altfel si prin aparitia primelor dogme religioase, a tumulelor funerare si printr-o organizare sociala puternica. Inca de la inceputurile perioadei neolitice, in Europa apare un nou popor imigrat in aceste parti din alt continent. Aceasta noua imigratie etnica in Europa reprezinta asa-numita invazie neolitica. Destul de timpuriu, in Europa apar noile tipuri etnice, doua rase de oameni, superioara, cu idei marete, cu actiuni puternice si cu instincte mai bine dezvoltate. Cercetarile arheologice releva faptul ca acesti oameni veneau din tinuturile centrale ale Asiei. Primele mase neolitice, compuse din triburi imense pastorale si agricole au plecat din Asia centrala.
La Dunarea de Jos, in special in tarile Daciei s-a format cel mai puternic centru al populatiei neolitice din Europa; centrul unei noi rase de oameni, de o statura inalta si viguroasa cu o profunda conceptie spirituala, o veche organizatie patriarhala si cu o pasiune, probabil din Asia de a sculpta in stanca vie statui enorme ale divinitatilor sale. Acesti noi cuceritori ai lumii vechi au adus si au raspandit in Europa noile elemente de civilizatie, au intemeiat cele dintai state organizate si au dat o noua directie destinelor omenirii
Odata cu trecerea timpului pe o perioada de mai multe sute de ani aceasta rasa activa dotata cu o mare putere de expansiune isi continua de la Dunarea de Jos migratiile sale catre partile meridionale. Treptat necontenite roiuri de triburi pastorale se vor revarsa in grupuri compacte si organizate peste intreaga Peninsula Balcanica. Acesta este curentul care venind din Asia Centrala isi formeaza primul centru european in Carpati, a pus bazele unei noi civilizatii care se va dezvolta mult mai traziu atat de puternic in Grecia si pe tarmurile Asiei Mici, de altfel acesta este curentul vechi pelasg sau paleohton. Migratiile continua, indreptandu-se in multe directii insa cel mai important in istoria civilizatiei europene va ramane curentul meridional (carpato-micenic).
Prima asezare ocupata de acest curent a fost in tarile Daciei care ofereau conditii prielnice desfasurarii vietii, cu campii intinse si imbelsugate, cu vai si paduri magnifice traversate de nenumarate cursuri de apa.
Extinderea pelasgilor nu s-a limitat numai la teritoriul Romaniei sau la cel imediat urmator. Urmele si dovezile existenteilor apar si in Ucraina, actuala Republica Moldava, Ungaria, sudul Slovaciei, intreaga zona balcanica, inclusiv Grecia si insulele limitrofe, zonele de coasta ale Asiei Mici, Italia si sudul Frantei, coastele mediteraneene ale Spaniei.
Cel mai important lucru ramas de la ei a fost limba, acea limba unica cu specific vechi european, o limba prelatina asa-numita protolatina. O afirmatie edificatoare in acest sens se intalneste in Vechiul Testament(Geneza), legata de momentul construirii turnului Babel: „ Tot pamantul avea o singura limba si aceleasi cuvinte ”. Aceasta afirmatie cere o explicatie simpla si fara prea multe deductii si anume: Civilizatiile umane vechi au aparut in diferite zone ale pamantului in adevarte focare de unde s-au extins circumsferic:
• In Asia - populatiile irano-indiene(dravidiana) formate pe podisurile muntilor Himalaia, s-au extins apoi in zona peninsulei indiene si a Asiei de Vest este normal ca aceasta populatie sa fi folosit initial aceeasi limba.
• Civilizatia nascuta pe malurile Tigrului si ale Eufratului, asirobabiloniana a generat aparitia popoarelor din Orientul Mijlociu; limba vorbita era o limba semita din care ulterior s-au format limbile arabe si ebraice actuale si vechile limbi feniciene, egiptene arameice, abisiniene.
• Civilizatia chino-mongola nascuta pe platourile tibetane s-a extins in intreaga Asie Centrala si de Est si de aici se poate observa ca limbile chineza, mongola, coreeana, japoneza si celelalte limbi din zona au un fond comun: deci ele au fost generate de o limba unica.
Prin influentele pelasgilor in spatiul carpato-danubiano-pontic s-a nascut rasa alba, cu o arie de extinderepana in zona caucaziana de unde s-a raspandit prin miscari succesive in intreaga Europa cu preponderenta in jurul bazinului mediteranean fapt care i-a adus si supranumele de „popoare ale marii”.
Zorii istoriei scrise i-au surprins pe inaintasii inaintasilor nostri in cetatile de piatra ale Carpatilor si Balcanilor, in bogata vale a Dunarii si de-a lungul marilor riuri care, spre Soare-Rasare, isi calatoresc undele spre primitorul Pont Euxin. Generatie dupa generatie, au durat, cu mult timp inaintea epocii homerice, o civilizatie agro-pastorala, rivalizind cu lumea heraldica si miceniana, o societate sedentara, divinizind soarele care da viata rodului, au dezvoltat felurite tehnici agricole si mestesugaresti pe care, de la ei, acei primi agricultori si pastori ai locului, mostenindu-le alaturi de simtul pentru frumos, originalitatea portului si a datinilor, dragostea fierbinte de mosie si de libertate, taranii agricultori si pastori romani le-au trecut peste hotarele timpului, pina in zilele noastre. Si daca acei inaintasi au disparut in istorie, au facut-o contopindu-se in NOI cei de astazi, permitind cercetatorilor moderni sa identifice in poporul roman cel mai frumos exemplu de continuitate a neamului. Intr-adevar - aprecia Andr� Armand - acesta este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa /.../ fie ca este vorba de traci /.../, de geti sau de daci, locuitorii au ramas aceiasi din epoca neolitica - era pietrei slefuite - pina in zilele noastre, sustinind astfel, printr-un exemplu poate unic in istoria lumii, continuitatea unui neam.
Servind setea de cunoastere si dragostea de adevar, spaclul arheologului modern reconstituie astazi, pe meleagurile pline inca de poezia ispravilor legate de numele multora dintre eroii miturilor antichitatii si ai poemelor homerice, in spatiul inchis intre Dunarea Mijlocie, gurile Niprului si Marea de Azov, Carpatii Padurosi, vechea Macedonie, Illiria si Marea Egee, strins legat, peste Hellespont de multe regiuni istorice ale Asiei Mici (Bithynia, Misia, Frigia, Lydia, Troada), imaginea unei tulburatoare realitati etno-culturale. Cu patru milenii in urma, prin cimentarea intr-o unitate superioara a tuturor trasaturilor populatiilor pe care preistoria le-a vazut zamislindu-se in spatiul carpato-danubiano-ponto-balcanic, o data cu trecerea la epoca bronzului (c. 2200/2000 - 1200/1150 i.e.n.) care avea sa impuna ca specific culturilor locale (Glina, Monteoru, Wietenberg, Otomani, Girla Mare etc.), alaturi de inventarul litic complex si arme din metal, o prima mare specializare a muncii (prin despartirea agricultorilor de pastori), se afirma in aceasta arie, ca purtator al unei civilizatii unitare, marele grup etnic al primilor nostri stramosi directi pe care cele 28.000 de versuri ale poemelor homerice si istoria scrisa i-au inregistrat sub numele de traci. Tracii - semintia cea mai numeroasa dupa a inzilor - suna verdictul parintelui stiintei istorice - Herodot! Ei au fost aceia care, prin cele peste 100 de neamuri (triburi) atestate de poemele homerice, de literatura greaca, apoi de Herodot, ne confera astazi dreptul de a considera legitim indreptatita afirmatia lui Nicolae Iorga ca pe aceste paminturi, la nord si la sud de Dunare, avem cel putin radacini de patru ori milenare. Aceasta este mindria si puterea noastra!
Numeroase, cu o aristocratie puternica, a carei mindrie razboinica si vitejie transpar din versurile lui Homer, comunitatile epocii bronzului tracic ni se infatiseaza ca asezari cu un inventar bogat in unelte, cuptoare de topit metale, podoabe, ceramica si arme, indeosebi arme (lanci, spade, buzdugane, topoare de lupta etc.), virfuri de sageti si echipament defensiv de bronz (aparatori de brat, coifuri, armuri etc.) care incep sa scoata din uz prastiile, sulitele, maciucile de lemn si topoarele de piatra, cu piese bogate de harnasament si care de lupta. Durabilitatea si caracterul le-o atesta insusi efortul depus in vederea apararii bunurilor si a vietii, a muncii de zi cu zi si a roadelor ei. Sunt asezari ridicate la adapostul apelor, mlastinilor sau pantelor abrupte, prevazute cu santuri de aparare de 6-8 m adincime si 20-30 m latime, cu valuri de pamint intarite cu blocuri de piatra si palisade (Brad, Fitionesti, Sarata Monteoru, Gilau etc.). Fortificatiile atesta atit specificul luptelor purtate de inaintasii nostri, cit si, pe masura inmultirii lor datorita aparitiei valurilor succesive de migratie dinspre stepele nord-pontice, Marea Baltica sau occidentul Europei, unitatea culturala a bronzului tracic.
Originea comuna, aceleasi trasaturi fizice, aceeasi limba, acelasi port, acelasi mod de viata - nu au facut decit sa accentueze, o data cu trecerea la prima epoca a fierului (Hallstatt c. 1200/1150 - 600/450 i.e.n.) omogenizarea culturala favorizind, in primele secole ale mileniului I i.e.n., topirea mostenirii tuturor culturilor bronzului intr-o noua unitate, calitativ superioara - cultura Basarabi (sec. VIII-VI i.e.n.).
Geti, daci, tyrageti, daci mari, apulli, odrisi, bessi, triballi, mosei, carpi etc.! Obiceiuri au cam aceleasi toti, preciza parintele istoriei, Herodot, pentru ca toti vorbeau, potrivit anticilor, aceeasi limba, numele lor regionale, asemeni numelor noastre regionale (munteni, moldoveni, banateni, ardeleni, dobrogeni, olteni, maramureseni, bucovineni, megleniti, macedoneni sau, pe intinderi mai mici, hategani, bihoreni, fagaraseni, lapuseni, birsani, timoceni, gramosteni, farseroti), desemnindu-i ca parti ale unuia si aceluiasi mare popor si sud-dunarean, trac, considerat in antichitate a fi fost semintia cea mai numeroasa dupa aceea a inzilor. O semintie, un popor de oameni viteji care, sub o conducere unitara, ar fi putut fi de neinfrint si cu mult mai puternici decit toate semintiile pamintului! Un popor care si-a aparat necontenit vatra in fata valurilor invadatoare scitice, celtice, bastarne si a marilor ostiri cuceritoare ale timpului, persana si macedoneana! Iar daca numelui sau, in istorie, i s-au suprapus treptat numele celor de aceeasi limba (Strabon) pe care unii ii numesc daci, pe altii geti (Appian), localizindu-i in intreaga Tracie dincolo de Haemus (Balcani), de-a lungul Istrului (Dio Cassius) si dincolo de Istru pina spre Pont si spre rasarit, iar in partea opusa spre Germania si izvoarele Istrului (Appian), aceasta s-a intimplat pentru ca poporul nemuritorilor, tracii nord-dunareni, care se socoteau cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci (Herodot) fiind superiori aproape tuturor popoarelor si aproape egali cu grecii (Cassius Dio, Iordanes), aveau sa conduca, dupa anul 146 i.e.n. al definitivei caderi a Macedoniei, rezistenta intregii semintii in fata expansiunii, prin fier si foc, a puterii romane la nord de noua provincie. Ei l-au dat istoriei pe marele barbat get Burebista (82-44 i.e.n.), spaima romanilor (Strabon), cel care, unificind intreg teritoriul locuit de ai sai la nord de Balcani (Haemus), s-a impus contemporanilor drept cel dintii si cel mai puternic dintre toti regii care au domnit (vreodata) peste Tracia, stapinind tot tinutul de dincolo de fluviu (Decretul dionysipolitan in cinstea lui Acornion). Si tot in mijlocul lor s-a nascut cel care, ridicind cu 19 secole in urma steagul libertatii, a pus in cumpana insasi stapinirea romana (Tacitus) pe paminturile cotropite ale patriei sale, de la sud de Dunare, dacul Decebal (c. 86-106 e.n.), dusmanul de temut al Romei, regele care a transformat restul Traciei libere, Dacia nord-dunareana, intr-un puternic si ultim bastion al rezistentei, sustinind timp de 20 de ani cel mai mare razboi de atunci pentru romani (Cassius Dio).
Iata ca suntem cei care am cladit primii pe acest pamant primul mare centru de cultura si civilizatie. De ce sa uitam asta acum? De ce sa nu ne amintim de acea perioada. Trebuie sa incetam sa ne mai incredem in fel de fel de acuzatii aduse la adresa romanilor care prind foarte bine. Aceste lucruri nu ne caracterizeaza, nu ne fac cinste si nici nu ne ajuta in vreun fel.
Dupa cum se observa dovezile exista, ele au un singur verdict: „Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500i.hr. axata pe o societate matriarhala, teocratica, pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europenizate patriarhale din epocile bronzului si ale fierului.
...Uluitoarele descoperiri facute in Romania si in alte tari invecinate dupa al doilea razboi mondial, asociate datarilor cu radio-carbon, au facut posibila intelegerea importantei inceputurilor culturii „vechi europene”, o cultura a unei societati de agricultori. A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche civilizatie europeana precede cu cateva milenii pe cea sumeriana.” -( Maria Gimbutas, Civilizatie si cultura)
Timpul fierbe in jurul nostru, este momentul rescrierii adevaratei istorii a neamului nostru, asadar:
SA NE REDESCOPERIM ISTORIA!!!
Nu ne putem face intrarea in Europa de pe o pozitie umila deoarece avem puterea de a trata cu ei de pe pozitii egale. Sunt sigur ca noi romanii avem puterea de a ne redescopei vitalitatea si energia ce ne caracterizeaza, facand din NOI o NATIUNE puternica si demna. Dacii nu au pierit iar zeii ne vor ajuta sa dobandim calitatile stramosilor nostri pentru ca ei sa poata trai prin noi, transpunand astfel in eternitate neamul romanesc.

Alexandru Georgescu "


Create an account