Studiul fenomenului militar antic �n spatiul rom�nesc ofer� imaginea unei g�ndiri militare originale, format� �n timp, ca urmare a acumul�rilor de �nv�t�minte practice, a vointei neclintite de libertate a comunit�tii tracilor nord-balcanici, a sprijinirii si promov�rii de c�tre societate a conduc�torilor militari capabili, cazul lui Decebal fiind �n acest sens elocvent. Hot�r�rea de a i se acorda demnitatea regal�, a avut o motivatie precis�, fiind luat� de regele Duras si sfatul s�u �n situatia �n care �n anul 86 e.n. romanii se preg�teau s� mute teatrul de operatii militare pe p�m�ntul r�mas �nc� liber, nord-dun�rean, al geto-dacilor.

�n fata iminentei ofensive romane se impuneau: organizarea ap�r�rii teritoriului, potrivit unei conceptii strategice realiste, lichidarea tendintelor anarhice ale c�peteniilor locale, completarea sistemului defensiv prin mobilizarea eforturilor �ntregii populatii, �nt�rirea disciplinei si cresterea calitativ� a nivelului de preg�tire a oastei, �ncheierea unui sistem viabil si operativ de aliante, etc. Toate acestea nu puteau fi realizate dec�t sub conducerea unui rege t�n�r, energic, iscusit comandant de oaste si abil diplomat. �ns�si promovarea lui Decebal, asadar, �n fruntea statului si ostirii geto-dacilor, oglindeste caracterul realist al g�ndirii politice si militare a �naintasilor nostri, �n m�sur� s� analizeze obiectiv situatiile concrete, propria capacitate economic�, demografic� si militar� (efective, �nzestrare cu tehnic� de lupt�, instruire, eficacitatea sistemului de fortificatii, etc.) si posibilit�tile adversarului. De concretizarea acestui mod de abordare a r�zboiului, se leag� elementul de tranzitie, de continuitate, mostenit si dezvoltat de doctrina militar� rom�neasc�: mobilizarea tuturor celor �n stare s� poarte armele �n situatia �n care societatea se confrunt� cu un pericol extrem.
G�ndirea militar� a geto-dacilor, ca si a urmasilor lor rom�nii, poate fi caracterizat� prin suplete si capacitate de adoptare si adaptare la nou, fiind �n acelasi timp, imaginativ� si constructiv�, �n m�sur� s� creeze forme si procedee de actiune neasteptate pentru adversar. Spre exemplificare, pot fi citate:


1. introducerea de c�tre Dromichaites a generalului Seuthes �n dispozitivul inamic, �n rol de tr�d�tor (stratagem� la care va recurge, �ntr-o variant� adaptat� conditiilor concrete si �tefan cel Mare �n lupta de la �cheia - 1486), cu scopul atragerii �n 292 �.e.n. a ostirii lui Lysimacos pe o directie secundar� de �naintare spre cetatea Helis, prin "locuri neprielnice", �ntr-o zon� depopulat� si arid�, f�r� ap� si mijloace de subzistent�, unde se preg�tise �ncercuirea macedonenilor epuizati;

2. stratagema regelui odris Seuthes care, asediat de atenieni �n Chersonesul trac, a angajat "2 000 de geti usor �narmati si le porunci �n tain� s� n�v�leasc� - ca si cum ar fi dusmani - s� p�rjoleasc� tara si s� atace pe cei de la ziduri", situatie �n care atenienii "prinser� inim� si cobor�r� din cor�bii si se apropiar� de ziduri. Seuthes iesi din�untrul zidurilor si-i �nt�mpin� pe atenieni, deoarece getii urmau s� se al�ture trupelor sale. C�nd acestia ajunser� �n spatele atenienilor, �i atacar� pe dusmani din spate si, lu�ndu-i dintr-o parte tracii, dintr-alta getii, �i nimicir� pe toti";


3. stratagema imaginat� de Decebal �n timpul primei b�t�lii de le Tapae (88 e.n.) c�nd, coplesit de fortele lui Tettius Iulianus pentru ai sili pe romani s� se retrag� "t�ie arborii care primprejur si rezem� de trunchiuri arme, pentru ca romanii tem�ndu-se s� nu fie soldati s� se retrag� ceea ce se si �nt�mpl�". De altfel Decebal era vestit pentru calitatea sa de "mester a �ntinde curse" si a fost prin puterea geniului s�u, dup� Cassius Dio, aproape de a opri cursul r�zboiului cu Traian prin doua procedee neasteptate, viz�nd anihilarea comandamentului advers:

a) trimiterea �n Moesia �n iulie 105 a unui grup de diversiune pe care ast�zi l-am numi de "comando" cu misiunea de a-l lichida pe Traian �ntruc�t la "acesta se putea ajunge usor", deoarece "din pricina r�zboiului el primea f�r� a alege pe cel ce voia s� vorbeasc� cu d�nsul. Decebal trimise, deci, �n Moesia niste fugari ca s�-l omoare dar acestia n-o putur� face; unul din ei fiind b�nuit fu prins si dat chinurilor m�rturisind tot planul urzit de d�nsul";

b) invitarea la tratative �n aceeasi perioad� si capturarea lui Gnaeus Pompeius Longinus, comandantul trupelor de ocupatie romane din Dacia pe care voia s�-l foloseasc� drept mijloc de presiune �mpotriva lui Traian, c�ruia-i va cere prin soli "s�-i lase tara p�n� la Istru si s�-i �ntoarc� banii pe care-i cheltuise cu r�zboiul; numai asa �i va da drumul lui Longinus". �i acest plan esu�nd prin sinuciderea captivului, Traian a trecut la declansarea "celui de-al 2-lea r�zboi dacic" pe care dat� fiind "viclenia" recunoscut� a lui Decebal l-a purtat "mai mult cu paz� dec�t cu �nfocare". Evitarea r�zboiului prin orice mijloace, urm�rindu-se salvarea populatiei si a bunurilor materiale a constituit un alt aspect caracteristic g�ndirii militare a geto-dacilor, intrat �n tezaurul g�ndirii militare rom�nesti. Burebista, Dicomes, Coson intervin �n luptele dintre triumviri �mpotriva celor pe care-i considerau adversari ai poporului lor (Caesar si Octavianus), �n ideea sprijinirii prelu�rii puterii �n imperiul vecin de c�tre unii potentiali aliati, cu care initiaz� tratative (Pompeius, Antonius) asa cum peste secole Mircea cel B�tr�n avea s�-i sprijine �n scopul �ndep�rt�rii primejdiei otomane, pe Musa, Mustafa si Bedr-ed- Din, �n anii 1409-1418 �mpotriva aliatului Bizantului, Mehmed I, mezinul lui Bayazid Ild�r�m.

O dat� r�zboiul declansat, tratativele au fost folosite �n scopul c�stig�rii timpului necesar organiz�rii ap�r�rii si protectiei bunurilor materiale si a populatiei nelupt�toare, elocvent� fiind �n acest sens aprecierea lui Cassius Dio c� "Decebal fu gata s� se �nvoiasc� (�n iarna 101-102 e.n.) la toate cele ce i s-ar fi poruncit, nu c� avea de g�nd s� se tin� de ele, ci ca s� mai r�sufle putin". Scopului permanent urm�rit al evit�rii sau diminu�rii pierderilor, i-au corespuns, �n planul strategiei si tacticii, elementele specifice strategiei r�zboiului popular si tacticii luptelor de h�rtuire �n vederea epuiz�rii fizice si psihice a agresorului, atragerii sale �n ambuscad� si nimicirii pe p�rti cu forte reduse. At�t comandantilor militari ai geto-dacilor, c�t si celor ai ostirilor rom�ne mai t�rziu li se poate atribui remarca f�cut� pe seama lui �tefan cel Mare c� "n-au �ndr�znit s� ias� la gol" (�n fata turcilor, �n sesul Buceacului �n 1484), ei prefer�nd b�t�liilor �n c�mp deschis, atragerea inamicului �n locuri str�mte, muntoase, �mp�durite sau ml�stinoase pentru a nu-i permite desf�surarea integral� a fortelor. �i �n aceasta rezid� ratiunea altor aspecte originale ale g�ndirii militare autohtone: permanenta utilizare a terenului ca aliat, optiunea pentru crearea unui organism militar suplu, manevrier, eficace �n orice situatie, renuntarea la angajarea unor b�t�lii decisive �n scopul ap�r�rii cet�tilor, extinderea ariei strategice si operationale la �ntreg teritoriul t�rii si, pe plan superior la �ntreg teritoriul controlat de adversar, prin realizarea unui sistem eficace de aliante, p�strarea unui spatiu de rezerv� �n cazul unei �nfr�ngeri, pentru concentrarea rezervelor si organizarea �n continuare a rezistentei, asa cum a �ncercat s� procedeze Decebal, dup� p�r�sirea Sarmizegetusei si retragerea spre teritoriile r�mase neocupate �n interiorul arcului carpatic.

Toate acestea confer� g�ndiri militare a �naintasilor nostri geto-daci, caracterul activ si dinamic, varietatea de mijloace de exprimare, mostenite si continuu �mbog�tite de g�ndirea militar� rom�neasc�. Strategia si tactica �n conditiile �n care, �n conflictele armate, evitarea pierderilor umane - populatia fiind considerat� din totdeauna la noi principala avutie a unui p�m�nt - si materiale a constituit unul dintre scopurile centrale urm�rite de organizatorii ap�r�rii, strategia si tactica s-au orientat �n directia obtinerii cu mijloace reduse si �n timp scurt a victoriei �mpotriva unor agresori �n marea majoritate a cazurilor superiori ca efective si dotare cu tehnic� de lupt� si, potrivit concluziei marelui istoric Radu Rosetti la �ncheierea capitolului mostenirii artei militare rom�nesti, "este cu at�t mai demn de admiratie faptul c� strategia dacilor a fost asa �nc�t, cu mijloace materiale inferioare, cu proceduri tactice deosebite a reusit s� opun� romanilor o rezistent� care nu a putut fi �nfr�nt� dec�t cu mijloace puternice si numai dup� eforturi f�cute mai multi ani de-a r�ndul". Ca tr�s�turi definitorii ale strategiei geto-dacilor, transmise urmasilor si �mbog�tite cu noi dimensiuni de c�tre acestia, strategie subsumat� scopului primordial pentru ei al r�zboiului - ap�rarea libert�tii, independentei si integrit�tii teritoriului, se pot desprinde: justa proportionare si acordare a scopurilor (st�vilirea si respingerea agresiunii, r�sturnarea raportului de forte �n plan strategic, etc.) cu mijloacele (propria capacitate de lupt� si fortele aliate); alegerea corespunz�toare a obiectivelor strategice (realizarea ap�r�rii strategice, urmat� de contraofensiv� sau ofensiva strategic� �n scopul r�sturn�rii "frontului" inamic, al mut�rii teatrului de actiuni militare pe teritoriul controlat de acesta) si a formelor adecvate de actiune; c�stigarea si p�strarea initiativei, pentru a impune momentul si locul b�t�liei; concentrarea fortelor �n vederea acesteia; asigurarea actiunilor strategice, prin conjugarea eforturilor proprii cu ale aliatilor; p�strarea unui spatiu si a unor forte �n rezerv� �n vederea r�sturn�rii unor situatii defavorabile; adaptarea la situatii impuse de teren si de starea vremii si �ndeosebi impunerea unor situatii legate de aceste dou� elemente prin angajarea unor campanii �n conditii deosebite, pe timp de iarn� si utilizarea ca "aliat" a terenului muntos, �mp�durit, ml�stinos sau arid.

De asemenea, at�t Burebista �n anii 49-44 �.e.n., Cotyso (poate urmas a lui Deceneu la Sarmizegetusa, poate numai un "rege" local din Banat) si Zyraxes (rege �n nordul Dobrogei, av�nd resedinta la Genucla) �n anii 31-28 �.e.n., c�t si presupusul tat� a lui Decebal, Scorilo (Coryllus) sau Duras (Dorpaneus) �n 69 e.n. a stiut s� exploateze cu abilitate ocazia oferit� de izbucnirea r�zboaielor civile la Roma, declans�nd, prima contraofensiv� menit� s�-i arunce pe romani din nou �n Macedonia, ceilalti - ofensivele strategice av�nd ca scop eliberarea teritoriului getic sud-dun�rean cotropit. Pentru constituirea unui sistem de aliante eficace, apt s� contracareze prin cumul, fortele si mijloacele de lupt� ale agresorului, au utilizat disensiunile dintre adversari, reusind, spre exemplu, s� fac� front comun cu triburile n�v�litoare ale scitilor �mpotriva lui Darius �n 514 �.e.n. si a "guvernatorului" l�sat de Alexandru Macedon �n Thracia, Zopyrion (326 �.e.n. sau, dup� unele opinii 334/333, 331/330); ale celtilor (109 �.e.n.), bastarnilor (29-38 e.n., 85-86 e.n.), cvadiilor si marcomanilor (88-89 e.n.), sarmatilor, �ndeosebi roxolani (69 e.n., 85-86, 101-105, 117-118), burilor (101-1029, chiar cu macedonenii (171-168 �.e.n.) �mpotriva romanilor. Au f�cut �n acelasi timp apel la interesul comun �n organizarea rezistentei armate, raliindu-si celelalte triburi trace nord-balcanice (ex.: tribalii �n 335 �.e.n., moesii r�sculati �n anii 26,69,86 e.n.) sau coloniile grecesti (339 �.e.n. c�nd, �n fruntea coalitiei geto-histriene apare un "rex Histrianorum"; 326 �.e.n. c�nd sunt aliatii Olbiei �mpotriva macedonenilor, 300-292 �.e.n., c�nd Dromichaites dirijeaz� efortul comun de ap�rare �mpotriva pretentiilor de dominatie ale lui Lysimachos; �n anii 72-71 �.e.n., 61 �.e.n. �mpotriva proconsulilor romani ai Macedoniei, etc.), pe Ariovist, regele suebilor (60-50 �.e.n.) sau pe Pacorus II, regele partilor (103-105 e.n.), etc.
Un moment de logic� persuasiv� l-au constituit �n aceast� directie apelurile lui Decebal c�tre vecini din prim�vara anului 105 c�nd, potrivit lui Dio Cassius �i "�ndemna la r�zboi" spun�ndu-le c� dac�-l vor p�r�si pe d�nsul, si ei se vor primejdui, c� mai sigur si mai usor �si vor p�stra libertatea lupt�nd �mpreun� cu el �nainte de a da nenorocirea si c�, de-i vor l�sa pe daci s� piar�, mai t�rziu, nemaiav�nd aliati, o vor p�ti si ei . �n ap�rarea teritoriului, c�peteniile geto-dace si-au elaborat planuri de campanie �n functie de obiectivele si mijloacele agresorului, preconiz�nd, ca prim� etap�, organizarea rezistentei la fruntarii.

Astfel, dup� datele care ne-au parvenit, �n anul 514 �.e.n. �n fata uriasei armate persane de invazie (cca.700 000 de lupt�tori, sustinuti de flot� maritim� de 600 de cor�bii) "hot�r�ndu-se la o �mpotrivire �nd�r�tnic�", getii i-au �nt�mpinat pe invadatori "�nainte de a sosi la Istru".


Cavalerie grea �nz�oat� dup� model sarmatic

Catafractarii

�n fata celor mai puternice unit�ti ale timpului (falangele macedonene ale genialului strateg Alexandru) tracii nord balcanici vor decide apoi, �n anul 335 �.e.n., �nchiderea trec�torilor Balcanilor si zdrobirea agresorilor aici, printr-un procedeu tactic neobisnuit care, �n conditiile realiz�rii �ncercuirii �ntr-un teren specific accidentat si genistic amenajat "Posada" - si ale declans�rii �n iures a atacului concentric, trebuia s� le aduc� victoria.

"Ei - nota Arrian - aduser� c�rute (care de lupt�?) si pun�ndu-le �naintea lor, le foloseau drept metereze ca s� se lupte de pe ele, dac� ar fi atacati. �n acelasi timp se g�ndeau s� pr�v�leasc� c�rutele asupra falangei macedonenilor, din locul cel mai abrupt al muntelui. Ei �si �nchipuiau c�, cu c�t vor �nt�lni si vor izbi c�rutele, o falang� mai compact� cu at�t o vor �mpr�stia mai bine prin violenta ciocnirii". Acelasi izvor mentioneaz� �n continuare, retragerea triballilor lui Syrmos, �n permanent contact cu adversarul, p�n� la Dun�re si aparitia aici, la hotarul s�u, a ostirii uniunii statale din c�mpia muntean� cu 4 000 de c�l�reti si 10 000 de pedestrasi hot�r�ti s� interzic� fortarea fluviului. �n mod similar, ultimul mare conduc�tor al rezistentei tracilor �n fata expansiunii romane, dacul Decebal, avea s� organizeze ca de at�tea ori ulterior Mircea cel B�tr�n, Vlad Tepes, marele �tefan, Ion Vod� cel Cumplit sau Mihai, domnul Unirii, acoperirea strategic� a liniei Dun�rii, �nc�t - declara Criton - descriind ca martor ocular fortarea ei de c�tre romani �n anul 101 e.n. - "�nc� pe c�nd treceau fluviul si tocmai c�nd debarcau, i-au atacat". Rezistenta la hotar era decis� acolo unde conditiile de teren constituiau un plus de dificultate (teren muntos accidentat si �mp�durit, sau un r�u ad�nc cu o l�time care punea probleme de traversare) - �n Haemus, Carpatii b�n�teni sau la Dun�re, relevante fiind sub acest aspect m�rturiile lui Florus despre dacii care "stau aninati de munti", si renuntarea proconsulului Macedoniei, C.Scribonius Curio la traversarea Dun�rii �n campania din 75-74-�.e.n., "�nsp�im�ntat" fiind "de �ntunecimea codrilor" sau teama lui Vergilius de "dacii care coboar� de la Istrul ce conspir� �mpotriva noastr�".

Dac� agresorul reusea s� dep�seasc� fruntariile, se trecea la executarea celei de-a doua etape prev�zut� �n conceptia privind organizarea rezistentei armate - ap�rarea strategic� elastic�, �n lungul directiilor sale de �naintare cu organizarea taberei proprii - ca �n cazul cunoscut al r�zboiul 101-102, c�nd romanii au p�truns prin mai multe puncte, �ncerc�nd prin Transilvania �ntoarcerea flancului st�ng al "frontului" dacic �n scopul des�v�rsirii �ncercuirii Sarmizegetusei - �ntr-o zon� de asteptare strategic� si, atunci c�nd initiativa strategic� era c�stigat� si mentinut�, fixarea si amenajarea "genistic�" a locului b�t�liei. Se aplica �n aceast� etap� tactica r�zboiului popular h�rtuirea permanent� a inamicului, ziua si noaptea, nimicirea cu ajutorul detasamentelor mobile de c�l�rime usoar� a cercet�rii sale si elementelor de sigurant�, a avang�rzii dac� putea fi izolat� de fortele principale atragerea pe directii secundare de �naintare, si "p�rjolirea" p�m�ntului pe aceste directii, cu alte cuvinte, realizarea artificial� a "pustiului getic" �n care a pierit oastea lui Zopyrion �n 326 �.e.n. Satele erau arse, gr�nele �ngropate, vitele si populatia retrase, potrivit informatiilor lui Arrian referitoare la marsul lui Alexandru Macedon prin c�mpia muntean� "prin locuri singuratice".

Tabloul deprimant oferit de armata agresoare �n aceste conditii, dup� c�teva s�pt�m�ni de mars era foarte asem�n�tor celui descris de participantii la campania lui Mehmed II Cuceritorul din 1462, �mpotriva lui Vlad Tepes. Seuthes, informeaz� izvoarele referitor la campania lui Lysimachos din 292 �.e.n. �mpotriva lui Dromichaites, "�i aduse pe macedoneni �n locuri neprielnice unde avur� de suferit de foame si de sete"; "armata lui Lysimachos era chinuit� de foame. Prietenii �l sf�tuiau pe rege s� scape cum a putea si s�-si mute g�ndul c� oastea lui l-ar putea salva. Lysimachos le r�spunse �ns� c� nu era drept s�-si p�r�seasc� ostasii si prieteni, asigur�ndu-si o sc�pare rusinoas�". La cap�tul unui astfel de r�zboi "psihologic", c�nd adversarul nu mai putea opune rezistenta scontat�, realiz�ndu-se o adev�rat� r�sturnare a raportului de forte, se trecea la cea de a treia etap� - angajarea b�t�liei cu fortele principale ale acestuia, prin realizarea surprinderii �ntr-un teren dinainte ales si amenajat, �n care propriul dispozitiv de lupt� fusese deja realizat pe baza informatiilor furnizate de cercetare, care executa asigurarea de lupt�. Se stie c� la triballi dispozitivul de lupt� se realiza pe patru linii: �n prima lupt�torii slabi, �n scopul uz�rii adversarului, �n cea de-a doua cei viteji, �n cea de-a treia c�l�retii si apoi femeile �n scopul stimul�rii vitejiei prin �ndemnuri.

Dincolo de anecdotica acestei relat�ri a lui Nicolaos din Damasc se poate aprecia c� infanteria constituia prin efective si dispunere �n teren "arma" de baz�, cavaleria av�nd rolul realiz�rii �ncercuirii prin �ntoarcerea flancurilor dispozitivului inamic al deschiderii al atacului decisiv sustinut de pedestrime sau al declans�rii �n momente-cheie a contraatacului, c�nd sarja �n formatie unghiular� cu v�rful �nainte. �nvins, inamicul putea fi luat prizonier cum s-a �nt�mplat cu oastea macedonean� a lui Lysimachos, nimicit ca �n cazul legiunii prefectului Cornelius Fuscus, �nvins si ucis de Decebal �n 87 e.n. - dovad� c� un obiectiv central al atacurilor �l constituia comandamentul advers - sau obligat s� se retrag� �n derut�, situatie �n care se trecea la urm�rirea strategic� p�n� la alungarea agresorului peste hotar sau p�n� la completa sa nimicire. Urm�rirea se realiza cu ajutorul detasamentelor de c�l�rime usoar� direct sau pe directii paralele, �n aceast� ultim� variant� viz�ndu-se dep�sirea sa �n scopul realiz�rii �ncercuirii si t�ierii posibilit�tilor de retragere prin blocarea locurilor de trecere (trec�tori sau vaduri). �n astfel de conditii a fost complet nimicit�, pe drumul de retragere spre vadul Oblucitei, armata lui Zopyrion, pe care, �ncercuind-o �n teren ml�stinos, �n conditiile izbucnirii unei violente furtuni ce i-a distrus flota, �mpiedic�ndu-i �mbarcarea, oastea formatiunii gete de la nord de gurile Dun�rii a reusit s� o "rad� de pe fata p�m�ntului". �n situatia �n care inamicul nu era complet nimicit, doar alungat peste fluviu cu mari pierderi, urm�rirea se putea prelungi, dezvolt�ndu-se din mers contraofensiva, viz�nd eliberarea teritoriilor sud-dun�rene ocupate de acesta. Astfel au procedat getii �n anul 514 �.e.n. c�nd, h�rtuind permanent oastea persan� pe drumul de �ntoarcere, au preg�tit declansarea contraofensivei geto-scite �nsotit� de ridicarea la lupt� a triburilor balcanice supuse si a coloniilor grecesti pontice, urm�rile ei resimtindu-se p�n� �n Asia Mic�.

Contraofensiva strategic� a fost preg�tit� si executat� cu succes sau cu succese partiale, �n situatia �n care, �naintarea impetuoas� a fortelor principale ale inamicului nu a putut fi st�vilit�, urm�rindu-se deschiderea unui al doilea "front" de lupt� care s� necesite o sl�bire a eforturilor acestora pe directia principal� sau replierea. Potrivit unora dintre informatiile autorilor antici, ea a adus victoria decisiv� a lui Decebal �n anul 87. �ntr-adev�r, referitor la desf�surarea ofensivei romane la nord de Dun�re sub conducerea lui Cornelius Fuscus �n prim�vara acestui an, datele contradictorii care ne-au parvenit, conduc la dou� ipoteze complet diferite. Conform celei dint�i - bazat� pe informatii provenite de la Petrus Patricius, Tacitus, Iordanes, Juvenal, tabloul (veridic) al desf�sur�rii evenimentelor ar fi urm�torul: irit�nd deliberat Senatul roman prin cererea ca pacea s� fie r�scump�rat� printr-o sum� str�ns� din impunerea fiec�rui cet�tean roman la "c�te doi oboli", Decebal a determinat momentul ofensivei - impun�ndu-i declansarea - si, implicit, directia de dezvoltare. Trec�nd fluviul pe la est de Oescus (Ghighen) pe un pod de vase, armata de invazie comandat� de Fuscus a �naintat pe directia sud-nord, pe valea Oltului, intention�nd ca, fort�nd trec�toarea de la Turnu Rosu, s� execute o manevr� de �nv�luire, dezvolt�nd ofensiva pe v�ile Secasului si Muresului, izolind astfel puternicul centru fortificat al dacilor din zona Muntilor Or�stiei.

"Mester a �ntinde curse" �ns�, Decebal le-a preg�tit o ambuscad� de proportii �n munti, �n defileul Oltului, deschiz�nd �n arta militar� a autohtonilor o lung� traditie (glorios reeditat� de victoriile rom�nesti ale anilor 1330 si 1395). Specialisti �n organizarea rezistentei �n munti si �n p�duri, dacii "chiar �n prima ciocnire - nota Iordanes - �nving pe romani, omoar� pe generalul lor Fuscus si jefuiesc bog�tiile din tab�ra soldatilor, captur�nd chiar si steagul legiunii a V-a Alaudae". Cea de-a doua ipotez�, sprijinit� de afirmatiile istoricului Suetonius si sugestiile poetului de curte Martial, implic� existenta unui �nceput de campanie victorios pentru Fuscus. Pentru a-i opri �naintarea, Decebal ar fi declansat o puternic� contraofensiv� �n Dobrogea, urm�rind s� sl�beasc� spatele "frontului" roman prin distrugerea tuturor bazelor din Moesia. Obligat s� se retrag�, Fuscus ar fi intervenit cu toate fortele �n sprijinul castrelor de la Dun�rea de Jos, fiind zdrobit �n b�t�lia decisiv� care s-ar fi desf�surat �n zona Adamclisi. Al s�u ar fi mausoleul - cenotaf ridicat aici, iar pe altar ar fi trecute numele celor peste 3 800 de soldati, pe care i-a pierdut.

Ulterior, Traian ar fi ad�ugat ansamblului, trofeul, ca semn al victoriei sale definitive. Ambele ipoteze conduc �ns� la aceeasi concluzie: dacii au �nregistrat o mare victorie, datorit� at�t vitejiei lupt�torilor, c�t si conceptiei strategice realiste a conduc�torului luptei de ap�rare - Decebal. O a doua contraofensiv� strategic� a fost declansat� �ntr-o situatie similar� �n prim�vara timpurie a anului102, �n conditiile �ntoarcerii lui Traian pe teatrul de actiuni militare din Hateg. Cu c�teva luni �nainte, dup� victoria din cea de-a doua b�t�lie de le Tapae (toamna 101), �n timp ce principala grupare de forte romane �ncepuse "s� se urce pe culmile muntilor", apropiindu-se - nota Dio Cassius - "de scaunul domniei dacice", cavaleria maur� comandat� de Lucius Quietus fortase pasul V�lcan pentru ai des�v�rsi �ncercuirea si, "atac�nd din alt� parte m�cel�rii pe multi si pe multi �nc� �i prinse de vii; atunci Decebal trimise soli", evident, �n scopul c�stig�rii timpului necesar conceperii unei operatii care s� r�stoarne situatia. Regele dac "stiind a sc�pa cu bine dintr-o �nfr�ngere", a folosit din plin scurtul r�gaz al lunilor de iarn�. Miz�nd pe sprijinul getilor de la r�s�rit de munti, a traco-getilor din Moesia Inferioar� - gata s� se ridice �mpotriva autorit�tilor romane, pe alianta cu roxolanii, bastarnii si poate, pe intrarea �n lupt� a �ndep�rtatului rege al partilor Pacorus II, �nainte ca Dun�rea s� se dezghete complet, a declansat o puternic� contraofensiv� �n Moesia, menit� s� elibereze teritoriile din dreapta fluviului, s� intercepteze "comunicatiile lui Traian cu resursele Imperiului", si s� prind� armata roman� angajat� �n muntii Daciei �ntre dou� "fronturi".
Desf�surarea evenimentelor redat� �n scenele �n scenele XXXI-XLIV ale Columnei, a probat realismul conceptiei sale strategice. Natura �ns�si a trebuit s� intervin�, prin dezghetul timpuriu care a provocat pierderi c�l�rimii dace la fortarea fluviului permit�ndu-i �n acelasi timp lui Traian rapida �mbarcare si deplasare a unit�tilor sale de elit� �n sprijinul garnizoanelor moesice asediate pentru ca, temerara �ncercare de �ntoarcere a flancului drept a "frontului" roman s� esueze pierz�nd peste 3 800 de lupt�tori �n b�t�lia decisiv� desf�surat� la nord-est de Durostorum (Silistra), si sud de Axiopolis (Cernavod�), pe locul �n care va ridica, ulterior, monumentul triumfal si va fonda orasul Tropaeum Traiani (Adamclisi) Traian a reusit s� resping� atacul si s� restabileasc� situatia. �n marea grab� s-a �mbarcat apoi cu fortele disponibile pe navele flotei fluviale (Classis Flavia Moesica), re�ntorc�ndu-se pe teatrul principal de operatii pentru a continua asaltul muntilor fortificati ai Daciei. Noua tentativ� a lui Decebal de a c�stiga timp, trimit�nd la tratative "pe cei mai de baz� dintre pileati" a esuat. Concomitent cu grosul fortelor comandate personal de �mp�rat cavaleria maur� si-a reluat �naintarea asupra Sarmizegetusei, consolid�ndu-se pozitia, prin implantarea �n p�m�ntul dacic al bazelor (castrelor) "de pe �n�ltimile Jigoru Mare, Com�rnicel, si V�rful lui P�tru".

Pe cele mai multe grup�ri din fortele de acoperire ale Moesiei Inferioare au p�truns �n Transilvania prin pasul Bretcu pe la Bran (dup� ridicarea castrelor de la T�rgsor, M�l�iesti, Pietroasele, Drajna de Sus), si pe la Turnu Rosu �n fruntea dintre ultimele dou� afl�ndu-se �nsusi guvernatorul Manius Laberius Maximus, care a dezvoltat apoi ofensiva spre vest . Multe dintre tr�s�turile acestei contraofensive, esuat� �n primul r�nd datorit� opozitiei elementelor naturii - asa cum peste 19 veacuri va esua �n aceleasi conditii si �n aceeasi zon� (la Turtucaia), o operatie similar� rom�neasc� - , vor fi fost rezultate ale bogatei mosteniri ale artei militare l�sat� de grandioasa epoc� a marilor b�rbati de stat Burebista si Deceneu. Chemat �n fruntea ostilor geto-dace reunite de c�tre marele preot si rege Deceneu, regele get Burebista a declansat �ntr-un interval de timp extrem de scurt (61-55 �.e.n.), �n scopul st�vilirii agresiunii directe (prin actiunile proconsulilor macedoniei ) sau indirecte (prin aliatii care amenintau �n nord-vest, vest si est fruntariile geto-dacilor) a Romei, trei campanii ofensive succesive de mari proportii ale c�ror succese au esafodat marea oper� a constituirii statului unic al tracilor nord-balcanici: �mpotriva boiilor si teuriscilor �n nord-vest �mpotriva cet�tilor grecesti vest pontice care �nclinau spre aliant� - ca o continuare a actiunii din anul 61 �.e.n. soldat� cu nimicirea legiunii lui C.Antonius Hybrida sub zidurile Histriei si �mpotriva scordiscilor si illirilor din zona de confluent� a Tisei cu Dun�rea.

Ele s-au �nscris pe linia actiunilor sau tentativelor de r�spuns la agresiunea continu� a Romei, hot�r�t� s� se �nst�p�neasc�, dup� 111 �.e.n. �n spatiul traco-getic cuprins �ntre Istru, Haemus si Pont si aveau s� fie continuate, dup� crearea provinciei Moesia (15 e.n.) si includerea �n ea (46 e.n.), ca permanent� amenintare de flanc, bastionului dobrogean (Scythia Minor), de puternicele ofensive strategice declansate de statul reunificat �n jurul regilor daci de la Sarmizegetusa. Ca prim� actiune ofensiv� initiat� de acestia (Scorilo-Corylus sau Duras), �n scopul eliber�rii teritoriilor sud-dun�rene p�n� la muntii Haemus, campania dacic� din anul 69 e.n. a surprins at�t datorit� efectivelor geto-dace considerabile angajate, c�t si angren�rii populatiei traco-gete moesice, �ndemnat� la r�scoal�, si a sarmatilor roxolani, atrasi �n frontul antiroman. Pentru a preveni �n viitor orice actiune ofensiv� a regilor daci, din ordinul �mp�ratului Vespasian (69-79 e.n.), Rubrius Gallus a luat m�suri energice de reorganizare a ap�r�rii noii provincii Moesia, afect�ndu-i 4 legiuni si �nt�rind flota dun�rean� (Classic Flavia Moesica) ale c�rei baze de comandament erau stabilite la Aegyssus (Tulcea) si Noviodunum (Isaccea). O grav� amenintare �ncepea din acest moment s� planeze asupra statului geto-dac nord-dun�rean. Sistemul de castre, regiunile moesice si flota roman� nu numai c� �ngreunau orice �ncercare de eliberare a teritoriului cotropit, oferind romanilor posibilitatea �ntoarcerii prin Scythia Minor a "frontului" dacic dun�rean, dar le d�deau si posibilitatea relu�rii, �n conditii mult mai avantajoase a ofensivei.

O ofensiv� devenit� impetuos necesar� pentru Roma si de al c�rui rezultat - anihilarea statului regilor daci care nu se puteau �mp�ca cu r�pirea p�rtii sudice a mostenirii lor - depindea �nst�p�nirea definitiv� asupra marii artere naturale europene - Dun�rea, de mare important� strategic� si economic�, prin �ncorsetarea sa �ntr-o dubl� centur� de castre, pe ambele maluri. �n aceste conditii, c�nd confruntarea tracilor nordici cu romanii intrase - dup� un sfert de mileniu de la pr�busirea Macedoniei �n urma luptei de la Pydna (6 iunie 168 n.e.n) si �nfr�ngerea ultimei sale tentative de redob�ndire a libert�tii (146 �.e.n.) - �n faza decisiv�, s-a produs, �n �mprejurimile cunoscute, ascensiunea lui Decebal �n fruntea statului dac. Ca print si nepot (probabil, dac� nu fiu) al regelui Duras, Decebal si-ar fi putut face ucenicia �n calitate de comandant militar �n anul 82 e.n. c�nd dacii au reluat initiativa declans�nd o nou� ofensiv� strategic� �n scopul eliber�rii p�m�nturilor geto-moesice, respins� cu mare greutate de Domitian (81-96 e.n.), cu ajutorul unit�tilor aduse din Germania. �n mod cert, el a condus campania din iarna 85/86 care a fost la un pas de atingerea obiectivului principal al Sarmizegetusei Regia - refacerea statului lui Burebista. Except�nd numele personajelor si popoarelor, descrierea acestei ofensive dace, singura despre care cunoastem am�nunte, ar putea fi desprins� - ca o dovad� a perenit�tii scopurilor si mijloacelor �n g�ndirea politico-militar� si arta militar� rom�neasc� - din cronica domniilor lui Mircea cel B�tr�n, Vlad Tepes, �tefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Fort�nd prin surprindere, pe timp de iarn�, Dun�rea �nghetat�, pe la toate punctele de trecere (la vaduri) unde se g�seau castrele romane, dacii au reusit s� nimiceasc� cea mai mare parte a garnizoanelor. Ei "�ncepur� s� devasteze malul Dun�rii, st�p�nit de mult� vreme de Imperiul Roman - nota istoricul got Iordanes - nimicind armatele si pe comandantii lor.

�n fruntea acestei provincii era pe atunci Oppius Sabinus, iar domnia la goti (geti) a avea Dorpaneus; "d�ndu-se lupta, romanii au fost �nvinsi, lui Oppius Sabinus i-au t�iat capul". �ntreg sistemul defensiv roman sud-dun�rean a fost dezorganizat, numeroase "castre si oras" au c�zut, liniile de comunicatie �n ad�ncime au fost scurtcircuitate �nc�t, dup� Tacitus, "erau puse �n cump�n� taberele �nt�rite ale legiunilor si �ns�si st�p�nirea noastr�". Pentru a salva situatia, Domitian a fost nevoit s� recurg� la toate resursele Imperiului. Sosit la Naissus (Nis) �n vederea supravegherii personale a operatiunilor militare, el a introdus �n lupt� chiar si g�rzile pretoriene, numindu-l pe Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, comandant al �ntregii armate de la Dun�re. Dup� respingerea cu mare greutate a ofensivei dace, �n scopul �nt�ririi capacit�tii de ap�rare, el a procedat la divizarea provinciei recucerite �n Moesia Superior si Inferior, afect�ndu-le pe l�ng� legiunile existente noi unit�ti. De aici, din aceste dou� puternice baze de supraveghere si atac, Domitian intentiona s� declanseze viitoarea ofensiv� �mpotriva statului geto-dacilor nord-dun�reni. �ncepea din acest moment, ultimul episod al confrunt�rii tracilor nordici cu legiunile Romei, "cel mai mare r�zboi de atunci pentru romani", r�zboiul de dou� decenii "�mpotriva dacilor", organizatorii ultimei rezistente sub conducerea "temutului" rege Decebal, un r�zboi care va fi �ncheiat victorios, �n urma campaniilor din anii 101-102, 105-106 de marele adversar al acestuia, Marcus Ulpius Nerva Traianus (98-117 e.n.).

�n constiinta poporului rom�n, mostenitor al virtutilor lupt�torilor lui Decebal si al �nsemnatelor realiz�ri materiale si spirituale ale celor dou� civilizatii traco-dac� si roman�, �ndelungata rezistent� dacic� avea s� se �nscrie - potrivit plasticei expresii a lui Vasile P�rvan - ca "un imn de iubire cum rar le-a fost dat popoarelor s�-l adreseze patriei lor �n primejdie". Iar �n g�ndirea si arta militar� a oamenilor acestui p�m�nt avea s� transmit� �nv�t�minte de valoare privind modalit�tile de desf�surare a r�zboiului de ap�rare, mobilizarea de lupt� a �ntregului potential uman ca o conditie esential� a succesului rezistentei �n fata unui agresor superior �n efective, dotare cu tehnic� de lupt� si instruire, r�sturnarea raportului de forte prin uzarea fizic� si a moralului inamicului, c�stigarea si p�strarea initiativei strategice si tactice, salvarea prin evacuare a populatiei nelupt�toare si a bunurilor materiale de pe directiile principale ale agresiunii, �nselarea agresorului, atragerea sa pe directia dorit� de �naintare, �ncercuirea si lovirea sa decisiv� �ntr-un teren bine ales si amenajat genistic, o politic� realist� de aliante, etc.

Rezultatele s�p�turilor arheologice, izvoarele scrise permit desigur, lacunele inerente, reconstituirea imagini fenomenului militar traco-geto-dac, si �n acelasi timp, stabilirea unor paralele sub aspectul organicii efectivelor, dot�rii, echip�rii s.a., oastei si eficacit�tii sistemului defensiv la tracii nordici cu lumea roman�. De asemenea, reconstituirea fenomenelor militare ofer� indicii sigure asupra originalit�tii g�ndirii militare �n spatiul tracic nord-balcanic, a dezvolt�rii artei militare, ca urmare a experientei, �n functie de conditiile specifice de teren si mobilizare, potrivit principiului doctrinar al datoriei de participare la lupta de ap�rare a �ntregului potential uman si de interdependent� cu forta, experienta si mijloacele agresorului. Se constat� optiunea pentru o strategie activ� pe t�r�m politico-diplomatic si �n conditiile declans�rii unei agresiuni, pentru o strategie a ap�r�rii active viz�nd asigurarea victoriei prin oprirea �naint�rii agresorului, ca urmare a aplic�rii unor procedee tactice specifice r�zboiului popular (h�rtuirea, manevra pe directii interioare si exterioare, aplicarea procedeului tactic al p�rjolirii p�m�ntului pe directiile stabilite) si atragerii sale �n ad�ncime pe o directie secundar� de �naintare spre centrul politic si administrativ-religios, preg�tind r�sturnarea situatiei strategice prin �ntoarcerea �n general a flancului drept al "frontului" advers si contraofensiva pe directia principal�.


Ofensiva strategic� temeinic preg�tit� atunci c�nd a avut loc a avut ca scop prevenirea ocup�rii unor teritorii (cele sud-dun�rene �n fata agresiunii romane), �nsotind �n epoca lui Burebista procesul de unificare statal�, sau eliberarea lor. Comandamentele militare ale tracilor nordici au avut permanent �n atentie realizarea surprinderii �n c�mp strategic si tactic oper�nd �n acest scop cu stratageme neasteptate si folosirea la maximum a conditiilor favorabile de teren si timp. Studiul fenomenului militar �n lumea tracilor nordici conduce astfel, prin usurinta cu care se pot stabili paralele, identific�nd-se frecvent similitudini �n arta militar� rom�neasc� medieval� si modern� la urm�toarele concluzii definitorii pentru societatea autohton� �n spatiul carpato-balcanic:

1) originalitatea si gradul �nalt de evolutie al civilizatiei traco-dace, comparabil� cu civilizatia roman�;
2) autohtonia si continuitatea rom�nilor �n vatra str�mosilor traco-daci demonstrabil� si prin persistenta si evolutia unor tr�s�turi specifice ale fenomenului militar;
3) transmiterea la rom�ni a principiului doctrinar privind datoria tuturor celor �n stare s� poarte armele de a lua parte la lupta de ap�rare ca parte a mostenirii traco-dace.

Dr. Mircea Dogaru - Armat� �i societate �n spa�iul rom�nesc, Institutul pentru studii politice de aparare si istorie militar�

"