www.dacii.ro - A new perspective of Romanian ancient history - The Dacians - * Cronologia cercetărilor efectuate în zona Munţilor Orăştiei

Cronologia cercetărilor efectuate în zona Munţilor Orăştiei asupra cetăţilor dacice

Localizare:
Judeţele Hunedoara şi Alba, provincia istorică Transilvania.
Denumire:
Cetăţile dacice din munţii Orăştie
1. Sarmizegetusa Regia - capitala regatului dac - sat Grădiştea de Munte, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara (cunoscută în literatura de specialitate şi sub denumirile de Grădiştea Muncelului sau Sarmizegetusa Regia).
2. Cetatea dacică de la Costeşti - “Cetăţuie” - sat Costeşti, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara.
3. Cetatea dacică de la Costeşti - “Blidaru” - sat Costeşti, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara.
4. Cetatea dacică de la Luncani - “Piatra Roşie” - sat Luncani, comuna Bosorod, judeţul Hunedoara.
5. Cetatea dacică de la Băniţa - sat Băniţa, comuna suburbană Băniţa, municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara.
6. Cetatea dacică de la Căpâlna - sat Căpâlna, comuna Săsciori, judeţul Alba.

Localizare pe hartă şi indicarea coordonatelor geografice ale perimetrului cetăţilor dacice.

* Cetăţile dacice se găsesc în zona de sud-vest a Transilvaniei, în zona munţilor Şureanu (sau Orăştiei).

* Coordonate geografice: 45°27â€™ - 45°49â€™ latitudine Nord; 23°09â€™ - 29°31â€™ longitudine Est.

Ţinutul capitalei regatului dac, cu aşezările şi fortificaţiile sale, se află situat pe versantul nordic al Carpaţilor Meridionali, în aripa de vest a Munţilor Şureanului, unde vestigiile dacice sunt răspândite pe aproximativ 200 km2. Zona aceasta mai restrânsă, care abundă în urme arheologice, poartă în literatura arheologică numele de Munţii Orăştiei. Principala sa caracteristică este determinată de relieful înalt, cu vârfuri de peste 1900 m, de unde înălţimile coboară în trepte spre est, sud, vest şi nord. Chiar cele mai înalte vârfuri sunt aplatizate, iar culmile care se desprind din zona alpină sunt prelungi, cu spinări late şi pante domoale.

Numeroase sunt izvoarele, majoritatea ivite la limita inferioară a zonei alpine şi toate alimentează principalele cursuri de apă care despică Munţii Şureanului pentru a spori debitul Jiului şi mai ales al Mureşului. Marea majoritate a aşezărilor şi a fortificaţiilor dacice se înşiruie de o parte şi de alta a Apei Oraşului, afluent de stânga al Mureşului, iar Sarmizegetusa Regia se află lângă şi în dreapta obârşiei râului.

Munţilor Şureanului le este caracteristic climatul montan cu zonele sale etajate, a munţilor înalţi şi mijlocii, ceea ce explică numărul mare al zilelor de îngheţ şi persistenţa zăpezii pe, sol de la peste trei până la două luni.

Munţilor Şureanului le este caracteristic climatul montan cu zonele sale etajate, a munţilor înalţi şi mijlocii, ceea ce explică numărul mare al zilelor de îngheţ şi persistenţa zăpezii pe, sol de la peste trei până la două luni.

Între minereurile existente sunt de menţionat în primul rând cele feroase (exploatate în nu mai puţin de şapte locuri), de plumb, cupru, zinc şi mangan, iar în vecinătate, la nord şi peste Mureş acelea din Carpaţii Metaliferi bogaţi în aur, argint, cupru şi plumb.

În munţii Şureanului predomină şisturile cristaline, dificil de fasonat sau friabile, iar cu excepţia cetăţii de la Luncani - Piatra Roşie şi a fortificaţiei liniare de la Cioclovina - Ponorici în toate celelalte locuri unde sunt amplasate întăriturile dacice se află micaşist, care devine fărâmicios în contact cu agenţii atmosferici. Din această pricină calcarul pentru construcţiile din zona Sarmizegetusei a fost exploatat şi adus, cale de zeci de kilometri, de pe Dealul Măgura situat la est de Călan, iar andezitul din cariera de la Bejan, lângă Deva.

Raritatea crestelor priporoase şi culmile prelungi cu suişuri şi coborâşuri în pantă domoală au înlesnit în toate vremurile circulaţia în masivul Şureanului, unde se poate umbla de la un munte la altul, chiar cu atelaje, fără impedimente deosebite. Principalele drumuri naturale, cu o mulţime de ramificaţii, porneau dinspre sud străbătând lanţul muntos prin pasurile Urdele şi Vulcan dinspre sud - vest şi vest din bazinul Streiului pe la Cioclovina şi pe Valea Boşorodului - Piatra Roşie, dinspre nord din valea Mureşului în amonte pe Apa Oraşului, dinspre nord - est pe valea Sibişelului şi de la Cugir, iar dinspre est din valea Sebeşului. Cel mai lesnicios drum era acela care pornea de la Mureş spre sud, pe unde a atacat grosul armatei lui Traian.

1).Primele ştiri despre cetăţile dacice (sec. XVI - începutul sec. XIX)

* 1540 / 1551 - potrivit relatărilor lui Wolfgang Lazius, nişte ţărani au găsit în apele râului Strei, în zona localităţii Sântămărie Orlea, în apropierea oraşului Haţeg, un tezaur de 40.000 de monede cu efigia regelui Lysimachos; tezaurul ar fi intrat iniţial în posesia cardinalului Giorgio Martinuzzi, primul cancelar al principatului Transilvaniei, iar mai apoi o parte (cca. 10.000 de monede) ar fi fost trimisă de către generalul imperial Giovanni Castaldo pentru colecţia imperială de la Viena. Cu aceeaşi ocazie ar fi fost descoperite şi două statuete de aur, oferite de asemenea împăratului Carol al V-lea, dar despre care ulterior nu mai există nici o ştire.
* 1575 - în cronica lui Gáspár Heltai - Chronica az magyarocnak dolgairol - există menţiunea că: “... nu departe de Orăştie şi acolo se afla în munte un oraş frumos, ale cărui fundamente se mai păstrează toate. Incinta acestui oraş era şi ea din piatră cioplită ...”.
* mijlocul sec. XVII (1639 - 1686) - mărturii ale cronicarului sas Mathias Miles, asupra aceleiaşi descoperiri fabuloase de la mijlocul secolului al XVI-lea, precizau că ar fi fost vorba doar despre 20.000 de monede de aur.
* a doua jumătate a sec. XVII - începutul sec. XVIII (1663 - 1732) - informaţii despre tezaurul din apele râului Strei apar în cunoscuta lucrare a lui S. Köleséri - Auraria Romano-Dacica; în această versiune, tezaurul ar fi fost descoperit în anul 1545, o parte a sa fiind trimisă de către cardinalul Giorgio Martinuzzi împăratului Ferdinand I, iar o altă parte ajungând în proprietatea principelui Ioan Sigismund.
* 1785 - ţăranul David Albu din Chitid (oraşul Călan) îi povesteşte preotului Dumitru Cerbiceanu, că-n anul precedente avusese un vis în care la Grădişte apăreau comori. Toponimele precum “Grădişte”, “Cetăţuie”, “Cetăţuia Înaltă”, “Blidaru”, “Cetatea Bolii”, “Piatra Roşie”, cunoscute cu certitudine din secolul al XVIII-lea, dovedesc că legendele despre comori fabuloase în zona munţilor Orăştiei frământau de mulţi ani imaginaţia localnicilor.
* 1787 - preotul Dumitru Cerbiceanu, împreună cu o seamă de cunoscuţi, urcă la ruinele de la Grădişte, cu speranţa că va găsi comorile ce se arătaseră în visele lui David Albu. Din relatările preotului, se cunoaşte astăzi, că atunci nu au fost descoperiţi decât “... nişte stâlpi rotunzi de piatră ... “ sau “... butoaie de piatră ...”, precum şi “... nişte vechituri într-o ascunzătoare şi multe figuri, un câine ce părea dulău cu gura deschisă ...”.
* 1802 - la începutul lunii septembrie - aşa cum va consemna mai târziu ancheta oficială - doi băieţi, unul dintre ei fiu al iobagului Arimie Popa, din satul Vîlcelele Bune, păscând porcii pe înălţimea “Ceata” [zisă astăzi a Comărnicelului, com. Orăştioara de Sus, sat Grădiştea de Munte (Muncelului)], pe locul numit la “Dealul Anineşului”, au descoperit un tezaur de monede de aur (peste 500 de monede) Lysimachos.
* 1803 primăvara - zvonurile despre descoperirea tezaurului în toamna anului trecut, declanşează o febrilă căutare de comori pe înălţimea “Ceata” de către ţăranii din Ocolişul Mic.
* 1803 iunie - începerea unei anchete oficiale de către Paul Török, procuratorul domeniului fiscal Hunedoara, în legătură cu descoperirile de monede de aur. În ciuda acesteia, tatăl celui de-al doilea băiat, porneşte şi el în căutarea comorilor şi după toate probabilităţile, găseşte în zona proriu-zisă a Grădiştei Muncelului (după identificările actuale în zona teraselor IX sau X de la Sarmizegetusa Regia), şi nu pe înălţimea “Ceata”, un nou tezaur conţinând cca. 450 de monede de tip Koson. Vestea despre descoperirea noului tezaur se răspândeşte cu repeziciune în toată zona, astfel că o mărturie din epocă consemnează: “... locuitorii din aproape toată regiunea au alergat pe munte să caute aur”, “... era o mulţime mai mare poate decât şase sate laolaltă şi toţi căutau bani”.
* 1803 iulie - redactarea unui raport de către Paul Török, care semnalează pentru prima dată importanţa istorică a ruinelor de la Grădiştea de Munte, necesitatea de a fi întreprinse în zonă cercetări arheologice, dar propune şi instituirea unei paze militare care să împiedice extinderea căutărilor de comori de către ţărani. În urma acestui raport, Bernand Aigler, supraveghetor de mină, şi Iosif Bodoki, inspectorul hutei fiscului din Sibişel, încep la 21 iulie, primele săpături sistematice în perimetrul ruinelor antice de la Sarmizegetusa Regia (după identificările actuale în zona teraselor IV şi XI), cu scopul de a clarifica natura ruinelor, pentru a se putea decide dacă merită sau nu să se cheltuiască bani pentru continuarea săpăturilor.
* 1803 august / septembrie - nou raport redactat de către Paul Török, cu o amplă descriere a ruinelor de la Grădiştea Muncelului, precum şi a altor vestigii de pe vârfurile “Feţele Albe”, “Muchea”, “La Vârtoape”, “Sub Cununi”, “Blidaru”, precum şi din alte puncte de pe Apa Grădiştei, platoul Luncanilor (Cetatea de la Piatra Roşie). Documentul mai propunea întocmirea unei hărţi detaliate a ruinelor de la Grădişte, organizarea în continuare a săpăturilor, tăierea pădurii în zona respectivă pentru o mai bună desfăşurare a cercetărilor, paza ruinelor împotriva căutătorilor de comori prin pădurari ai ocolului silvic.

* 1804 primăvara / vara - descoperirea unui nou tezaur de monede de aur Koson (987 de piese), în zona Grădiştea. Acest fapt determină reluarea, în vara acelui an, a săpăturilor sistematice, sub conducerea lui Iosif Molitor, intendent pensionar de mină. Probabil numirea unui alt comisar al Tezaurariatului Cameral în locul lui Paul Török, precum şi descoperirea unui nou tezaur de monede de aur de către căutătorii de comori au determinat ca ideea unor săpături sistematice conduse de către Tezaurariatului Cameral să fie abandonată în favoarea celei prin care căutătorii de comori particulari urmau să-şi desfăşoare activitatea în zonă, prin acordarea unei autorizaţii pentru săpături de către Tezaurariat. Decizia acestuia a fost aprobată de Curtea aulică de la Viena, care a dispus încheierea săpăturilor efectuate pe cheltuiala fiscului.
* 1805 - maiorul de geniu M. Pechy de Péchújfalu, în calitate de director al serviciului de fortificaţii, cunoscut însă şi drept cel mai bun arhitect neoclasic al Transilvaniei, vizitează ruinele de la Grădişte şi întocmeşte un nou raport către superiorii săi. Principalele date ale acestui document sunt următoarele: fortificaţiile din zona Grădişte aveau caractersitici de aşezare urbană, o descriere a sanctaurului circular, a zidului de incintă şi a apeductului, precum şi a ruinelor termelor romane de la sud de cetate, propunerea de a identifica ruinele de aici cu antica localitate Acquae, după datele furnizate de Claudios Ptolemaios. În urma acestui raport, maiorul Pechy a fost considerat o bună perioadă de timp, în literatura de specialitate drept iniţiatorul cercetărilor sistematice de la Grădiştea Muncelului, în dauna lui Török, Aigler, Bodoki şi Molitor.

Bibliografie:
1. C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Bucureşti, 1951, p. 67 - 116.
2. S. Jakó, Cercetările arheologicve la cetatea Grădiştea Muncelului în anii 1803 - 1804 (Contribuţii la istoria arheologiei din ţara noastră), ActaMN, III, 1966, p. 103 - 120.
3. S. Jakó, Date privitoare la cercetările arheologice de la Grădiştea Muncelului în anii 1803 - 1804, ActaMN, V, 1968, p. 433 - 443.
4. S. Jakó, Date privitoare la cercetările arheologice de la Grădiştea Muncelului în anii 1803 - 1804 (II), ActaMN, VIII, 1971, p. 434 - 455.
5. S. Jakó, Date privitoare la cercetările arheologice de la Grădiştea Muncelului în anii 1803 - 1804 (III), ActaMN, IX, 1972, p. 587 - 602.
6. S. Jakó, Date privitoare la cercetările arheologice de la Grădiştea Muncelului în anii 1803 - 1804 (IV), ActaMN, X, 1973, p. 615 - 640.
7. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 121 - 132.

2).Cercetările dintre anii 1806 - 1914

* primul deceniu al sec. XIX - amatorii de antichităţi din Transilvania se dedică în special studiului monedelor de aur descoperite până atunci la Grădiştea Muncelului, problema unor noi săpături în zonă rămânând într-un plan secundar. Astfel la începutul acestui secol sunt publicate de către Fr. Xav. Hene, J. C. Eder şi M. Kenderesi o serie de articole dedicate acestei chestiuni.
* 1838 - M. J. Ackner, pasionat cercetător de topografie arheologică, vizitează ruinele de la Grădiştea de Munte, afirmând răspicat că: “... în nici un caz nu pot fi de origine romană”. De asemenea, el va vizita cu acelaşi prilej şi ruinele cetăţii de la Piatra Roşie.
* 1844 - András Fodor, medicul şef al comitatului Hunedoara, întreprinde săpături de mică amploare la baia romană situată la sud de cetatea mare de la Grădiştea Muncelului.
* 1847 - a doua vizită a lui M. J. Ackner, însoţit de A. Fodor şi J. F. Neigebaur, în zona cetăţilor dacice din zona Munţilor Orăştie. Cu acest prilej sunt descrise: zidul de incintă şi zona sacră de la Sarmizegetusa Regia, o serie de vestigii antice de la Meleia, Şesul Plopilor, Vîrtoape, Sub Cununi, Culmea Anineşului, precum şi zidurile antice de piatră fasonată de la Băniţa şi urmele castrului roman de marş de la Vârfu lui Pătru.Şi aceştia vor afirma originea preromană a construcţiilor din zona amintită, opinie împărtăşită mai apoi şi de către C. Gooß.
* a doua jumătate a sec. XIX - G. Téglás publică o serie de studii dedicate vestigiilor din zona Munţilor Orăştie. Astfel el considera că cetatea cea mare de la Grădiştea de Munte a fost ultimul loc de refugiu al lui Decebal înainte de cucerirea romană, ea fiind în acelaşi timp apărată de sistemul de fortificaţii constituit de cetăţile de la Cugir, Piatra Roşie, Ponorici şi Costeşti.
* 1910 - Comisiunea Monumentelor Arheologice din Budapesta organizează periegheză oficială condusă de Gábor Finály în zona cetăţilor de la Grădiştea de Munte, în vederea începerii unor noi săpături sistematice în acest perimetru. În urma acestei vizite în teren, el va afirma că atât cetatea de la Grădiştea de Munte, cât şi cele de la Costeşti şi Piatra Roşie datează din perioada premergătoare cuceririi romane. De asemenea, G. Finály va vizita şi cele două castre de marş de pe vârful Comărnicelul. Studiind o serie de hărţi militare el va afirma că sistemul de fortificaţii din această zonă are drept centru cetatea de la Grădiştea Muncelului, care de altfel prezintă şi esenţiale caracteristici oppidane. În urma acestei vizite, o comisie formată din G. Finály, B. Kuzsinszky şi N. Láng, propune şi reuşeşte să declare, prin Ministerul Agriculturii din Austro-Ungaria, că perimetrul capitalei de la Sarmizegetusa Regia, cu un perimetru de cca. 591 iugăre de pădure seculară (= ...) este monument al naturii.
* 1913, 26 octombrie - “Societatea istorică, arheologică şi de ştiinţe naturale a comitatului Hunedoara” înaintează un memoriu Inspectoratului general al Muzeelor şi Bibliotecilor, prilej cu care era prezentat şi un plan de perspectivă referitor la cercetări viitoare cu caracter arheologic, istoric, etnografic, botanic, zoologic, geologic şi mineralogic. În acest context erau prevăzute şi: cercetarea şi dezvelirea vestigiilor dacice şi romane din zona Grădiştea Muncelului, determinarea traseelor de marş ale trupelor romane pe parcursul celor două războaie dacice, în zona munţilor Orăştie; cercetarea castrelor romane din văile Sibişelului Vechi, Beriului, Apei Grădiştei şi Streiului.

* 1913 - G. A. T. Davies vizitează castrele romane de pe Vârfu lui Pătru şi Comărnicel şi face o serie de cercetări de topografie arheologică, în vederea studierii spaţiului geografic în care se desfăşuraseră cele două războaie daco-romane.

Bibliografie:
1. C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Bucureşti, 1951, p. 67 - 116.
2. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 132 - 137.

3).Cercetările dintre anii 1921 - 1944

* 1921 - la îndemnul şi cu sprijinul lui Vasile Pârvan, secţiunea arheologică a Institutului de Antichităţi clasice a Universităţii din Cluj şi secţia pentru Transilvania a Comisiunii Monumentelor Istorice (în fiinţată în martie 1921, ca urmare a Legii pentru conservarea şi restaurarea monumentelor istorice din 28 iulie 1919), organizează prima campanie de cerectări topografice arheologice în zona munţilor Orăştie sub coordonarea prof. D. M. Teodorescu. Obiectivul acesteia era: “... cercetarea amănunţită în vederea unor viitoare explorări arheologice intensive, a importantelor şi până la un punct enigmaticelor ruine de aşezări şi întărituri antice de pe culmile munţilor din partea de sud a judeţului Hunedoara...”. Cu acest prilej au fost vizitate ruinele de la Costeşti - “Cetăţuia”, Blidaru, Grădiştea Muncelului, Feţele Albe, Luncani - “Piatra Roşie” şi a fost efectuat un mic sondaj la “troianul” de la Cioclovina - Ponorîci. În urma acestei campanii, D. M. Teodorescu va distinge trei grupuri în cadrul sistemului de fortificaţii din zona munţilor Orăştiei, respectiv: grupul Costeşti - cel mai dinspre nord, grupul Grădiştea Muncelului spre sud-est şi grupul Luncani, spre vest.
* 1924 - D. M. Teodorescu începe primele cercetări arheologice sistematice la Grădiştea Muncelului (Sarmizegetusa Regia) şi Costeşti - “Cetăţuia”, fiind vizitat în cursul săpăturilor de către Vasile Pârvan. Aceste cercetări din perioada interbelică se vor desfăşura cu sprijinul şi sub patronajul Comisiunii Monumentelor Istorice - secţiunea pentru Transilvania. Aceste prime cercetări de la Costeşti, au continuat până în anii 1928 - 1929, din colectiv făcând parte Al. Ferenczi, şi mai apoi O. Floca. Cu acest prilej au fost identificate şi vestigiile celeilalte cetăţi dacice de pe raza satului Costeşti, respectiv cea de pe înălţimea Blidaru, şi au fost propuse primele măsuri de conservare a vestigiilor celor două cetăţi.
* 1926 - D. M. Teodorescu coordonează o scurtă campanie de cerectări la Grădiştea Muncelului, prilej cu care este secţionat marele sanctuar circular.
* 1928 - tot sub auspiciile Comisiunii Monumentelor Istorice, sunt iniţiate primele cercetări sistematice în cetatea dacică de la Căpâlna, din colectivuul de cercetare făcând parte C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, M. Macrea şi I. Berciu. În acelaşi an sunt făcute primele demersuri pentru efectuarea ridicării topografice a zonei munţilor Orăştiei de către Serviciul Militar Geografic al Armatei.

* 1930 - 1940 - memorii adresate de arheologii clasicişti clujeni - printre care îi amintim pe D. M. Teodorescu, C. Daicoviciu, Th. Naum - Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru a determina implicarea financiară a Universităţii din Cluj în amplu program de cercetări arheologice sistematice în zona munţilor Orăştie, iniţiat în deceniul trecut de Vasile Pârvan.
* 1939 - 1940 - noi campanii de săpături în cetatea dacică de la Căpâlna, din colectiv făcând parte C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, M. Macrea şi I. Berciu.
* 1942 - 1943 - Universitatea din Cluj începe să finaţeze o serie de cercetări la cetăţile dacice din Transilvania (printre care cele de la Costeşti şi Grădiştea Muncelului). Astfel în 1943, C. Daicoviciu, împreună cu O. Floca, va cerceta aproape în totalitate cetatea de la Costeşti, beneficiind însă de fonduri substanţiale din partea Comisiunii Monumentelor Istorice.
* 1944 - 1947 - continuă - sub conducerea lui C. Daicoviciu - cercetările de la Costeşti (dezvelită astfel integral), concomitent cu un studiu topografic de detaliu al vestigiilor antice din zona munţilor Orăştiei, din colectivul de cercetare făcând parte M. Macrea, I. I. Russu, K. Horedt, I. Berciu.

Bibliografie:
1. C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Bucureşti, 1951, p. 67 - 116.
2. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 137 - 149.
3. I. Opriş, Unele probleme privind începuturile activităţii Comisiunii Monumentelor Istorice - secţia pentru Transilvania, ActaMN, XIV, 1977, p. 547 - 562.
4. I. Opriş, Omisiunea Monumentelor Istorice, Secţia pentru Transilvania şi promovarea cercetării epocii dacice, ActaMN, XIX, 1982, p. 607 - 616.

Cercetările dintre anii 1949 - 1987

Conducătorii ştiinţifici ai colectivelor de cercetare din zona cetăţilor dacice din munţii Orăştiei:
* 1949 - 1972 - C. Daicoviciu
* 1973 - 1984 - H. Daicoviciu
* 1985 - 2001 - I. Glodariu

5).Cercetările dintre anii 1949 - 1959

* 1949 - obiectivele de cercetare din acel an au fost dezvelirea integrală a cetăţii de la Luncani - “Piatra Roşie” şi sondarea fortificaţiei dacice de la Cioclovina - Ponorici. Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, N. Gostar, N. Lascu şi N. Lupu.
* 1950 - au continuat cercetările de la Grădiştea Muncelului, în zona zidului de incintă şi a sanctuarelor de pe terasele X şi XI. Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, Şt. Ferenczi, M. Rusu şi E. Chirilă.
* 1951 - date fiind rezultatele campaniei precedente, cercetarea se va concentra tot în zona Sarmizegetusei Regia, respectiv în zona sacră, prilej cu care a fost dezvelit complet marele sanctuar circular, precum şi a altor sanctuare de pe terasele VIII, X şi XI. De asemenea au fost întreprinse cercetări în aşezarea civilă, în special asupra sistemului de aducţiune şi canalizare a apei. Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, Şt. Ferenczi, M. Macrea şi E. Chirilă.
* 1952 - cercetări s-au desfăşurat tot la Grădiştea de Munte, vizând monumentele din zona sacră, zidul cetăţii şi interiorul acesteia, terasele cu construcţii civile - ateliere meşteşugăreşti (VIII, X, XI) şi peşterile din zonă. Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, Şt. Ferenczi, C. S. Nicolăescu - Plopşor, N. Gostar şi D. Radu.
* 1953 - au continuat cercetările din aşezarea civilă şi cetatea de la Sarmizegetusa şi au fost iniţiate cele din cetatea de la Blidaru (unde în anii 1942 - 1943, C. Daicoviciu efectuate sondaje de mică amploare). La Grădiştea Muncelului s-au făcut observaţii asupra zidului de incintă şi asupra zonei din interiorul cetăţii (terasa IV). La Blidaru a fost pusă în evidenţă existenţa a două incinte fortificate, precum şi a cisternei şi a turnului de pază din “Poiana Perţii”. Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, Şt. Ferenczi, M. Macrea, N. Gostar.
* 1954 - obiectivele cercetării din acest an au fost mai numeroase: cetăţile de la Blidaru, Costeşti şi Sarmizegetusa Regia şi zona din împrejurimile acestora. Dintre principalele descoperiri ale campaniei ar fi de amintit: dezvelirea aşa-numitei “terase cu oale pictate”, unde au apărut numeroase fragmente de ceramică dacică de lux pictată, vase de sticlă şi unelte de fier, dar şi celebrele fragmente din vasul cu inscripţia “DECEBALUS PER SCORILO”, precum şi investigarea “terasei atelier”, unde au fost găsite opt cuptoare pentru redus şi topit minereu. Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, Şt. Ferenczi, M. Rusu, N. Gostar, I. H. Crişan, A. Bodor şi I. Winkler.

* 1955 - au continuat cercetările la Blidaru şi Sarmizegetusa şi au fost efectuate o serie de sondaje pe terasele de pe înălţimea Pustîiosu, la confluenţa Văii Mici cu Apa Grădiştei. Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, Şt. Ferenczi, N. Gostar, I. H. Crişan, A. Bodor, Gh. Cazimir.
* 1956 - au continuat cercetările la Blidaru, Sarmizegetusa şi Pustîiosu, au fost reluate cele de la Costeşti, au început cercetările de pe înălţimea de la Rudele şi s-au desfăşurat numeroase periegheze în zonă. La Sarmizegetusa au fost investigate zona sacră - descoperirea sanctuarului patrulater A, pe terasa XI şi zona aşezării civile. La Costeşti săpăturile au vizat zonele necercetate anterior de către D. M. Teodorescu. La Rudele a început investigarea celor cinci movile (probabil locuinţe sezoniere) observate aici anterior şi seţionarea drumului paralel cu axa platoului. Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, Şt. Ferenczi, N. Gostar, I. H. Crişan, H. Daicoviciu.
* 1957 - cercetările din acel an au vizat în continuare Sarmizegetusa (incinta sacră şi aşezarea civilă), cetatea de la Costeşti, construcţiile sezoniere de la Rudele şi deschiderea cercetărilor de la Meleia şi Orăştioara de Sus (castrul roman). Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, Şt. Ferenczi, N. Gostar, I. H. Crişan, H. Daicoviciu.
* 1958 - în acel an au fost efectuate săpături arheologice în aşezarea civilă aferentă cetăţii de la Costeşti, în cetatea proriu-zisă de la Costeşti - “Cetăţuie”, la Sarmizegetusa (zona sanctuarului patrulater A, “erasa cu vasul de bronz”, “terasa cu pavaj” şi “terasa cu depozitul de vase”) şi la Meleia (unde au fost identificate opt terase antropice). Din colectivul de cercetare au făcut parte: O. Floca, I. H. Crişan, H. Daicoviciu, A. Palkó, N. Vlassa, Gh. Cazimir.
* 1959 - săpăturile acelui an s-au concentrat la Blidaru (investigarea turnurilor de pază 2, 3, 5 şi 6, zona cisternei extramuros) şi în împrejurimile sale, la Sarmizegetusa (dezvelirea parţială a altarului de sacrificii de andezit, cunoscut mai apoi drept “soarele de andezit”), la Meleia, completate fiind de obişnuitele periegheze. Din colectivul de cercetare au făcut parte: Şt. Ferenczi, H. Daicoviciu, N. Vlassa.

Bibliografie:
1. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 149 - 159.
2. C. Daicoviciu şi colab, SCIV, I, 1, 1950, p. 137 - 148.
3. C. Daicoviciu şi colab, SCIV, II, 1, 1951, p. 95 - 126.
4. C. Daicoviciu şi colab, SCIV, III, 3, 1952, p. 281 - 310.
5. C. Daicoviciu şi colab, SCIV, IV, 1-2, 1953, p. 153 - 219.
6. C. Daicoviciu şi colab, SCIV, V, 1-2, 1954, p. 123 - 159.
7. C. Daicoviciu şi colab, SCIV, VI, 1-2, 1955, p. 195 - 238.
8. C. Daicoviciu şi colab, Materiale, III, 1957, p. 255 - 277.
9. C. Daicoviciu şi colab, Materiale, V, 1959, p. 379 - 401.
10. C. Daicoviciu şi colab, Materiale, VI, 1959, p. 331 - 358.
11. C. Daicoviciu şi colab, Materiale, VII, 1961, p. 301 - 320.
12. C. Daicoviciu şi colab, Materiale, VIII, 1962, p. 463 - 476.

6).Cercetările dintre anii 1960 - 1969

* 1960 - campania de cercetări diin acest an a fost una de scurtă durată, ea concentrându-se doar asupra vestigiilor de la Sarmizegetusa, în special asupra “soarelui de andezit”, şi a unor construcţii romane din apropierea termelor. Din colectivul de cercetare au făcut parte: Şt. Ferenczi, I. H. Crişan.
* 1961 - cerectările din acest an au vizat aşezarea civilă de la Costeşti şi cetatea de la Blidaru, concomitent cu o serie amplă de periegheze.
* 1962 - săpăturile arheologice s-au concentrat în special asupra vestigiilor de la Sarmizegetusa (zidul de incintă de la poarta de vest, sanctuarele de pe terasele X şi XI), precum şi unele de mai mică amploare în zona satului Costeşti. Din colectivul de cercetare au făcut parte: Şt. Ferenczi, I. H. Crişan, N. Vlassa.
* 1963 - în acel an cerectările s-au concentrat doar asupra cetăţii de la Sarmizegetusa (degajarea zidului de incintă de la porţile de sud, est şi vest) şi în special asupra sanctuarului patrulater de calcar din apropierea sanctuarului A şi a unor elemente de canalizare romană din zona acestuia. Din colectivul de cercetare au făcut parte: Şt. Ferenczi, I. H. Crişan, I. Glodariu, G. Ferenczi.
* 1964 - săpăturile din această campanie au vizat turnurile din Poiana Perţii şi Poiana Chişetoarei, din apropierea cetăţii de la Blidaru, precum şi castrul roman de la Orăştioara de Sus. Din colectivul de cercetare au făcut parte: Şt. Ferenczi, I. Glodariu, H. Daicoviciu.
* 1965 - cercetările s-au desfăşurat la Costeşti (în aşezarea civilă aferentă cetăţii), Sarmizegetusa (degajarea şi consolidarea zidului cetăţii, prilej cu care au fost decsoprite noi blocuri de calcar cu litere greceşti, provenite tot din incinta sacră) şi Feţele Albe (săpături de amploare pe terasele antropogene de pe această înălţime). Din colectivul de cercetare au făcut parte: Şt. Ferenczi, I. H. Crişan, I. Glodariu, H. Daicoviciu, V. Vasiliev.
* 1966 - în acest an cercetările s-au desfăşurat la Sarmizegetusa (identificarea traseului zidului de incintă pe tronsoanele de pe terasele VIII, IX şi X, precum şi dezvelirea zidului de susţinere a terasei a XI-a) şi la Feţele Albe (cercetarea locuinţei poligonale de pe “Şesul lui Brânză”). Din colectivul de cercetare au făcut parte: Şt. Ferenczi, I. H. Crişan, I. Glodariu, H. Daicoviciu, V. Vasiliev.
* 1967 - săpăturile arheologice din acest an s-au concentrat doar la Feţele Albe (zidurile de susţinere ale teraselor, cercetarea locuinţei poligonale, studiul celor trei nivele de locuire). Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, H. Daicoviciu.
* 1968 - săpăturile arheologice din acest an s-au concentrat doar la Feţele Albe (dezvelirea integrală a locuinţei poligonale, continuarea investigării zidurilor de susţinere ale teraselor, studiul sanctuarului). Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, H. Daicoviciu.
* 1969 - cercetările arheologice au vizat în acea campanie obiectivele de la Costeşti (cercetarea valului de pământ) şi Feţele Albe (traseul zidurilor de susţinere a teraselor şi investigarea locuinţelor sitaute la sud-vest de sanctuar). Din colectivul de cercetare au făcut parte: Şt. Ferenczi, I. H. Crişan, I. Glodariu, H. Daicoviciu, T. Soroceanu, I. Piso, Gh. Lazin.

Bibliografie:
1. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 159 - 164.
2. I. H. Crişan, Şt. Ferenczi, N. Vlassa, Materiale, X, 1973, p. 62 - 68.
3. Şt. Ferenczi, Materiale, X, 1973, p. 73 - 74.
4. H. Daicoviciu, I. Glodariu, Materiale, X, 1973, p. 78 - 81.
5. H. Daicoviciu, Apulum, 1971, p. 257 - 262.
6. H. Daicoviciu, I. Glodariu, ActaMN, VI, 1969, p. 465 - 473.
7. I. Glodariu, Arhitectura dacilor, Cluj-Napoca, 1983, passim.

7).Cercetările dintre anii 1970 - 1979

* 1970 - cercetările au vizat tot aşezarea de la Feţele Albe, respectiv sistemele de construcţie a teraselor şi Meleia, unde a fost săpată o nouă movilă. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, H. Daicoviciu, T. Soroceanu, Al. Vulpe, M. Bărbulescu.
* 1971 - datorită descoperirii întâmplătoare la Sarmizegetusa, în primăvara acelui an, a unor unelte dacice de făurărie, pe terasa de la est de incinta sacră, în locul numit “Căprăreaţa”, cercetările sistematice s-au concentrat în acel punct, fiind descoperit un mare atelier meşteşugăresc. De asemenea au continuat cercetările la Feţele Albe, în nivelele de locuire de pe terasele înconjurătoare şi a fost efectuată o periegehză în zona satului Cucuiş. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, H. Daicoviciu, I. Piso, M. Bărbulescu.
* 1972 - în camapania din acel an au fost continuate cerectările de la Feţele Albe şi Meleia şi au fost făcute noi periegheze la Cucuiş. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, H. Daicoviciu, I. Piso, M. Bărbulescu.
* 1973 - săpăturile arheologice din acel an au vizat câteva terase de la Feţele Albe şi au fost făcute câteva sondaje la capătul de jos al piciorului Muncelului pe care se află cetatea de la Sarmizegetusa Regia. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, A. Rusu, E. Iaroslavschi, M. Bărbulescu.
* 1974 - campania din acel an a avut în vedere doar vestigiile de la Sramizegetusa, respectiv în incinta sacră s-au reluat cerectările la zidul de susţinere al terasei a XI-a şi a putut fi observată existenţa unui nou turn de pază, patrulatre, în acel perimetru, iar în aşezarea civilă cerectările s-au concentrat în zona “terasei cu grâu”. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi.
* 1975 - cerectările din acel an au fost efectuate doar pe raza satului Costeşti, în locurile numite “Putinei”, “Părul”, “În Năpărţi” şi “La Curţi”. Cu excepţia ultimului sondaj, care a relevat existenţa unei locuinţe dacice în acel punct, în rest au fost descoperite doar materiale arheologice sporadice. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu.

* 1976 - în acel an cercetările au vizat zona incintei sacre (terasele IX şi X) şi a aşezării civile de la Sarmizegetusa (locuinţa de pe terasa de sub baia romană). Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Şt. Ferenczi.
* 1977 - săpăturile din acea campanie au fost efectuate doar în incinta cetăţii de la Costeşti, fiind reluată cercetarea la sanctuarul intra vallum. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi.
* 1978 - cercetările au vizat doar incinta sacră de la Sarmizegetusa (zona de la vest de marele sanctuar de andezit, a fost efectuată secţiunea magistrală care taie transversal terasa XI), fiind stabilite o serie de etape de construcţie ale sanctuarelor din această zonă. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Şt. Ferenczi.
* 1979 - cercetările s-au concentrat tot la Sarmizegetusa, iar toamna târziu au început primele amenajări în vederea amplelor lucrări de restaurare a monumentelor preconizate acolo. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Şt. Ferenczi, A. Rusu, I. Andriţoiu.

Bibliografie:
1. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 164 - 167.
2. I. Glodariu, ActaMN, XII, 1975, p. 107 - 134.
3. I. Glodariu, Arhitectura dacilor, Cluj-Napoca, p. 21 - 31.
4. H. Daicoviciu, I. Ferenczi, I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Materiale, XI, 1979, p. 135 - 137.
5. H. Daicoviciu, I. Andriţoiu, A. Rusu, Materiale, XII, 1980, p. 161 - 163.
6. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu, I. Andriţoiu, Materiale, XIII, 1983, p. 232 - 234.

8).Cercetările dintre anii 1980 - 1987

* 1980 - în acest an cercetările s-au desfăşurat doar la Sarmizegetusa Regia şi numai în măsura în care erau indispensabile lucrărilor de restaurare. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Şt. Ferenczi, A. Rusu, I. Andriţoiu.
* 1981 - în acest an s-au întreprins cercetări restrânse în cetatea de la Costeşti şi la Sarmizegetusa, cele din urmă legate direct de lucrările de consolidare şi restaurare. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Şt. Ferenczi, A. Rusu, A. Sion.
* 1982 - lucrările din acel an au fost subordonate, de asemenea, celor de restaurare şi consolidare aflate în curs de desfăşurare sau proiectate pentru anii următori, atât la Costeşti, cât şi la Sarmizegetusa. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, H. G. Seiwerth, A. Sion.
* 1983 - în campania acelui an s-a procedat în continuare la verificări în cetatea de la Costeşti şi s-au reluat cerectările în aşezarea civilă a Sarmizegetusei. Lucrările de conservare şi restaurare nu au putut fi continuate. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, H. G. Seiwerth, A. Sion.
* 1984 - şi în acest an au continuat verificările în cetatea de la Costeşti şi au continuat investigaţiile la Sarmizegetusa. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu, H. G. Seiwerth, A. Sion.
* 1985 - pe baza unor observaţii din 1980, la poarta de est a cetăţii de la Sarmizegetusa, au fost făcute cercetări pentru precizarea traseului zidului dacic în această zonă. De asemenea, s-au făcut noi sondaje de verificare în zona sanctuarelor şi a fost cercetat castrul roman de marş de la Vârful lui Pătru. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu, H. G. Seiwerth, A. Sion.
* 1986 - în campania din acel an verificările au vizat cetatea de la Costeşti, unde s-au precizat fazele de construcţie şi a fost cercetat un val care bara accesul în zona dintre Cetăţuie şi Ciocuţa. De asemenea au fost făcute noi observaţii în cetatea de la Blidaru. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, A. Rusu, H. G. Seiwerth, A. Sion.
* 1987 - în acel an au fost reluate lucrările de conservare şi restaurare la Sarmizegetusa Regia. Săpăturile au vizat zidul roman al cetăţii şi terasa a IX-a, unde în extremitatea de nord a fost cercetat un atelier de sticlărie. Din colectivul de cercetare au făcut parte: I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu, H. G. Seiwerth.

Bibliografie:
1. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 167 - 170.
2. H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu, I. Andriţoiu, Materiale, XIII, 1983, p. 232 - 234.

9).Şantierul arheologic Sarmizegetusa Regia
campaniile 1983 -1992
- raport sintetic -

Obiectivele de cercetare l-au constituit aşezările şi fortificaţiile dacice şi romane, databile de la sf. Sec. II / înc. Sec. I a. Chr. Până în sec. II p. Chr. Au fost efectuate cercetări sistematice şi de salvare, de către un colectiv format din: Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Adriana Rusu, Gelu Florea, Gabriela Gheorghiu.
A. Costeşti - “Cetăţuie”; s-au cercetat valul în formă de potcoavă, databil la sf.sec.II a.Chr., “valul roşu” care are trei faze, ultimele două constând din palisade complexe şi s-au adus precizări pentru eşalonarea construcţiilor din cetate (turnurile-locuinţă, zidul de incintă).
B.-C“steşti ” "Blidaru"; la f-r“ificaţi” s-a precizat o fază de construcţie încadrată cronologic în intervalul dintre cetatea I şi cetatea II (sec. I p. Chr.) şi, în "Pietroasa lui So“omon", s-a cercetat t”rasa cu sanctuarul patrulater care are două niveluri: în primul se afla un atelier metalurgic, în cel de al doilea sanctuarul cu plinte de calcar.
C. Dealul Grădiştii - Sarmizegetusa R-gia; la fortificaţie s-au stabilit traseul zidului de incintă dacic, proporţiile extinderii ei după 106 şi s-a cercetat valul roman care porneşte de la poarta de sud. În zona sacră s-au cercetat primul nivel de pe terasa a X-a (consta dintr-un sanctuar patrulater cu pilaştri şi coloane de calcar şi din construcţii complementare), cele două niveluri de pe terasa a IX-a (unul dacic, celălalt roman), s-a descoperit intrarea în sanctuarul mare circular şi s-au făcut precizări sratigrafice şi cronologice. În aşezarea civilă s-au cercetat locuinţe şi construcţii complementare (hambare mai ales) databile în sec. I p. Chr.

Materialele descoperite se păstrează la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - Cluj-Napoca şi -a Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane - Deva.

Bibliogr-fie:
H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Bucureşti, 1989, (capitolul Istoricul cercetărilor, până inclusiv în1989);
G.Florea, ActaMN, 26-30, I/1, 1989-1993, p.33-38;
G.Gheorghiu, Studii de istorie a Transilvaniei, Cluj, 1994, p.43-45;
I.Glodariu, E.Iaroslavschi, A.Rusu, Cetăţi şi aşezări dacice în Munţii Orăştiei, Bucureşti, 1988;
idem, EphemNap, 2, 1992, p.57-68;
I.Glodariu, ActaMN, 26-30, I/1, 1989-1993, p.19-25; 32, 1, 1995, p.119-134; E.Iaroslavschi, ActaMN, 26-30, I/1, 1989-1993, p.27-32;
A.Sion, RMI, 2, 1985, p.3-12.

10).Şantierul arheologic Sarmizegetusa Regia
campaniile 1983 -1993

Colectiv: Hadrian Daicoviciu, Ioan Glodariu, Gelu Florea (UBB Cluj); Eugen Iaroslavschi, Gabriela Gheorghiu (MNIT Cluj); Adriana Rusu (MCDR Deva)

Investigaţiile arheologice în zona Sarmizegetusei Regia în anii 1983-1992 au fost mult mai restrânse decât înainte tocmai în folosul terminării sau aprofundării cercetării la obiective vizate de săpăturile mai vechi, fie rămase neterminate, fie cu observaţii neconcludente. Pentru înlesnirea urmăririi rezultatelor săpăturilor, ele vor fi tratate global pentru fiecare dintre cele trei situri (Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Sarmizegetusa-Dealul Grădiştii) indiferent de eşalonarea lor în timp.

Costeşti-Cetăţuie
La cetatea construită pe malul "Cetăţuia" cercet“rile au ”ompletat elementele de fortificare cu altă construcţie defensivă, au adus completări la altele cunoscute şi modificări de detaliu ale fazelor de construcţie a cetăţii.

1. După precizările făcute în urma săpăturilor din anii 1943 şi 1944 de către C. Daicoviciu şi Oct. Floca era cunoscut traseul drumului antic: el urca în pantă domoală pe versantul de est al mamelonului şi cotea apoi spre vest pentru a ajunge în şaua dintre Cetăţuie şi Ciocuţa, la sud-sud-vest de turnul-locuinţă 3 fiind amenajat în debleu şi având spre vale un rambleu continuu. Săpăturile din anul 1986 au demonstrat că rambelul amintit constituie de fapt un tronson al altui val de apărare în formă de potcoavă, cu unele porţiuni alunecate şi altele parţial aplatizate. Cert este că lungimea păstrată a valului este de 281,50m şi că în antichitate nu putea depăşi 338-340 m pentru că la ambele capete se termină în pante abrupte. Cum în una dintre secţiuni s-au descoperit şi două fragmente ceramice databile la sfârşitul sec. II a. Chr.-începutul sec. I a. Chr., datarea valului este fie aceeaşi cu a fragmentelor ceramice, fie imediat după ea.

2. In urma verificărilor făcute la bastioane şi la zidul de incintă eşalonarea lucrărilor de construcţie ar fi următoarea: a) ridicarea bastioanelor I-IV; b) unirea bastioanelor I-III cu zidul de incintă şi construirea contraforturilor şi c) refacerea bastioanelor II-III, renunţarea la bastionul I, refacerea şi lungirea contraforturilor, blocarea porţii de lângă bastionul II. Aceste trei categorii de construcţii, luate ca etape de construcţie se reduc la două, cea dintâi cuprinzând ridicarea bastioanelor şi unirea lor cu zidul de incintă cu contraforturi şi a doua constând din refacerea celor două bastioane, refacerea zidului de incintă, a contraforturilor şi blocarea porţii. Prima etapă a lucrărilor se datează în timpul lui Burebista, dacă nu cumva numai după campania sa împotriva oraşelor greceşti dar este dificil de precizat cât au durat lucrările de construcţie. Toate aceste elemente de fortificaţie au fost afectate în războiul din 101-102 şi trebuiau cel puţin parţial demantelate în conformitate cu stipulaţiile păcii din 102, încât faza a doua a lucrărilor este de plasat între cele două războaie ale lui Traian.

3. Două faze de construcţie s-au constatat şi la cele două turnuri-locuinţe de pe platoul cetăţii, cea de a doua fiind ulterioară scării monumentale de lângă turnul locuinţă 2 şi constând din mărirea fiecărui turn pe o latură. Perioada de existenţă a cetăţii nu depăşeşte sfârşitul sec. II a. Chr. şi anul 106, încât în acest interval se înscriu toate fazele de construcţie. Eşalonarea lor ar fi după cum urmează

- faza I-a: construirea valului exterior în potcoavă şi a primei faze a valului circular între sfârşitul sec. II a. Chr. şi expediţia pontică a lui Burebista (circa 55 a. Chr.);
- faza a II-a: construirea bastioanelor I-IV, a zidului, a primei faze a turnurilor-locuinţe, a zidului de terasă (Întocmai ca şi celelalte în tehnică elenistică, cu butise), probabil a turnurilor izolate şi a scării, toate începând de pe la 55 a. Chr. şi fără posibilitatea să precizăm când anume s-au încheiat aceste lucrări;
- faza a III-a: construirea fazei a II-a a "valului roşu", i“plicit renun”area la refacerea bastionului I, refacerea bastioanelor II-III, a zidului de incintă şi a contraforturilor, toate în intervalul dintre cele două războaie cu Traian. Faza a doua a turnurilor- locuinţă poate fi datată cândva pe durata fazei a II-a de fortificare (mai degrabă) sau a III-a.

Costeşti-Blidaru
1. În "Pietroasa lui So“omon" (la cca 1 km de”cetate), pe platoul de acolo s-au descoperit două niveluri de locuire. Primul conţinea resturile unor construcţii civile - inclusiv un ate-ier metalurgic datate în a doua jumătate a sec. I a. Chr., eventual şi la începutul veacului următor. Al doilea nivel consta dintr-un sanctuar patrulater cu plinte de calcar, distrus integral de proprietarii locului. Se datează pe durata sec. I a. Chr.
2. La cetate s-a constatat că la lărgirea ei s-a încercat mai întâi unirea bastionului I (de intrare în cetatea I) cu turnul izolat (VI în numerotarea generală). Proiectul a fost abandonat recurgându-se la unghiul cetăţii II din pricina stâncii. Datarea primei faze este după 55 a. Chr. fără a putea preciza când s-a încheiat. Cert este că tehnica este în murus Dacicus. Începerea fazei a II-a, de lărgire a cetăţii, este târzie, probabil pe durata sec. I d.Chr. Tot atunci a fost construită cisterna.

11).Şantierul arheologic Sarmizegetusa Regia
campania 1994

Colectiv: Ioan Glodariu - responsabil, Ge-u Florea (UBB Cluj), Eugen Iaroslavschi, Gabriela Gheorghiu,(MNIT)

Cercetările întreprinse la Sarmizegetusa Regia în anul 1994 s-au desfăşurat în trei sectoare distincte: pe terasa a VII-a A din zona hambarelor şi atelierului de făurărie, pe terasa a XIV-a situată mai jos şi la est de zona sacră şi pe terasa a IV-a aflată în interiorul fortificaţiei. Săpăturile efectuate pe prima şi pe ultima dintre terasele menţionate le-au continuat pe acelea din anii precedenţi. Terasele VII A şi VII B au fost amenajate mai sus şi spre sud-vest de terasa a VIII-a, cunoscută graţie marelui atelier de făurărie.

Cercetările recente au afectat numai terasa VII A. Coroborând rezultatele săpăturilor efectuate pe terasa amintită se poate conchide că toate construcţiile descoperite acolo se eşalonează în trei etape. Primele, care aparţin nivelului I, au fost demontate de daci, încât din ele nu s-a păstrat aproape nimic în pofida stratului distinct căruia îi aparţin. În faza a doua s-a procedat la o nivelare masivă a terasei soldată şi cu înălţarea ei. Pe acest nivel s-a construit marele hambar cu pereţii din lemn şi cu blocuri de calcar la bază. Inventarul lui, care consta cu precădere din vase de provizii, mei şi grâu carbonizate, se datează pe durata secolului I e.n. şi la începutul celui următor. Hambarul a fost distrus prin incendiere, foarte probabil la cucerirea Sarmizegetusei. Contemporană cu el este o construcţie adâncită în pământ (circa 0,40 m.), cu pietre de micaşist la bază şi cu pereţii din lemn, amenajată la vest de hambar. Ea a fost cercetată doar parţial, încât deocamdată se poate afirma că măsoară circa 8 m. în lungime şi că în partea de sud avea probabil un pridvor larg de 2 m.

Altă construcţie abia sesizată în 1994 se află la sud de hambar şi, spre deosebire de precedentele, pe lângă obişnuita ceramică, conţinea un lingou de fier, patru topoare, o teslă mică şi un vârf de pilum. Parţial pe această construcţie şi în afara ei, spre vest şi sud s-a găsit o aglomerare de piatră de micaşist contemporană cu ultimul nivel (al treilea) existent şi cu cele două cuptoare cercetate în anul precedent. Constatările succinte expuse până acum impun extinderea săpăturilor pe întreaga suprafaţă a terasei. Pe terasa a XIV-a a început cercetarea unei locuinţe incendiate, cu pereţii din lemn şi cu câteva blocuri de calcar la bază.

Stratigrafia terasei indică o amenajare de anvergură a terenului înainte de ridicarea locuinţei, iar materialele descoperite demonstrează că din ea au fost evacuate piesele de inventar de care proprietarii aveau nevoie înainte ca ea să fie distrusă prin incendiu. Până la săparea ei integrală este de adăugat doar că din dărâmături s-au recuperat fragmente de tencuială cu decor în relief, cu caneluri şi chiar vopsite. Ceramica aparţine sec. I e.n.
Pe terasa a IV-a a continuat săparea cisternei amenajate în apropierea zidului de incintă al cetăţii dacice stabilindu-se dimensiunile sale: lungimea de circa 9 m., lăţimea de 7,20 m. şi înălţimea pereţilor căptuşiţi cu lemn de minimum 1,20 m. Podina cisternei cu placajul din lemn urmează să fie dezvelită integral în anul viitor. Cele două nivelări romane ale terasei au antrenat odată cu pământul provenit din interiorul cetăţii o mulţime de obiecte: ceramică dacică şi romană (inclusiv pictată, amfore fragmentare, opaiţe fragmentare), ţigle, olane, lupe de fier, fragmente de vase din sticlă, un altar fragmentar, foi de mică utilizate la ferestre ş.a.m.d. Capacitatea cisternei în condiţiile în care înălţimea pereţilor ei era minimum de 1,20 m. ajunge la circa 70 mc. Constructiv, ea se apropie de aceea de pe Valea Chişetoarei, iar amenajarea ei s-a făcut în perioada dintre cele două războaie cu Traian.

12).Şantierul arheologic Sarmizegetusa Regia
campania 1995

Colectiv: Ioan Glodariu - responsabil, Ge-u Florea (UBB Cluj); Eugen Iaroslavschi, Gabriela Gheorghiu (MNIT)

Săpăturile arheologice efectuate la Sarmizegetusa Regia, în anul 1995, le-au continuat pe acelea din anul precedent, soldându-se cu încheierea cercetării unor obiective şi lărgirea cercetării altora, în funcţie de întinderea complexelor descoperite. Tot ele au evitat abordarea tuturor obiectivelor care implicau conservări de proporţii, încât au vizat doar pe acelea care, prin natura lor, nu pot fi păstrate. Două au fost sectoarele unde ele s-au desfăşurat: aşezarea civilă şi interiorul fortificaţiei.

În aşezarea civilă a continuat cercetarea teraselor a VII-a A, a VIII-a A şi a XIV-a. Pe terasa a VII-a A, secţiunea I/1994 a fost prelungită cu 12 m spre E şi paralelă cu ea s-a deschis o altă secţiune tot de 12 x 2 m. Ambele au urmărit săparea, în sistem de covor, a hambarelor de acolo, eşalonate pe două secvenţe cronologice, ambele pe durata sec. I p. Chr.

Elementele constructive descoperite (dispunerea blocurilor de calcar de la baza construcţiilor, a stâlpilor şi a bârnelor carbonizate) au completat planul general fără însă să-l contureze încă în detalii. Descoperirile sunt similare cu cele anterioare: multă ceramică (mai ales fragmente de vase de provizii), ţigle şi olane fragmentare, cuie, un vârf de săgeată şi cereale carbonizate.

Descoperirea întâmplătoare a câtorva unelte pe terasa a VIII-a A (situată sub terasa VIII cu marele atelier de făurire cercetatat în anii "50) a determinat“începerea cercetărilor şi acolo. Pe terasă există un singut nivel de locuire, marcat de o construcţie fără lipitură de lut pe pereţi, incendiată, încă, doar parţial afectată de săpături. Descoperirile constau din ceramică şi alte câteva unelte din fier (sape, tesle, un topor, un dorn masiv), toate databile la sfârşitul sec. I p. Chr. şi la începutul veacului următor.

Pe terasa a XIV-a s-a încheiat cercetarea locuinţei cu pereţi ornamentaţi. S-a constat că ea, după ce fusese părăsită, a fost distrusă, de aşa manieră, încât planul nu a putut fi precizat. Pe lângă fragmentele de lipitură de perete ormnamentată, sunt de remarcat fragmentele unor vase ce imită situla celtică şi fragmentele unei conducte de apă cu diametrul mare, aflată în imediata apropiere a locuinţei.

În cetate s-a incheiat cercetarea cisternei şi a continuat cercetarea unui segment din zidul de S al fortificaţiei romane. La cisternă s-a constat că podeaua de lemn a acesteia şi pereţii erau segmentaţi în patru, pe laturile lungi. Dimensiunile ei sunt de 10 x 7,10 m, marcate de cavitatea dreptunghiulară săpată în stânca nativă, încât cubajul ei este de calculat ţinându-se seama şi de grosimea pereţilor. Cum, cisterna s-a umplut în două rânduri, în ea au ajuns cele mai felurite piese: lupe de fier, ţigle şi olane, ceramică, un bulgăre de sticlă, un catillus de râşniţă. Prima fază de umplere conţine, mai ales, materiale dacice, cea de-a doua, materiale dacice şi romane.

La zidul roman s-a continuat şi s-a încheiat o săpătură mai veche pe o lungime de 6 m. Cercetarea a confirmat existenţa paramentelor duble, a emplectonului cu pământ, piatră şi materiale dacice (ceramică, zgură de fier etc.), ca şi inexistenţa, în acest sector, a unor construcţii dacice sub zidul roman, cum se constatase anterior în sectorul din vecinătate. Zidul a fost refăcut integral după săpătură.

13).Şantierul arheologic Sarmizegetusa Regia
campania 1996

Colectiv: Ioan Glodariu - responsabil, Ge-u Florea (UBB Cluj); Eugen Iaroslavschi, Gabriela Gheorghiu (MNIT)

Săpăturile arheologice au vizat numai obiective care, prin firea lucrurilor, nu pot fi conservate, anume zona atelierelor şi hambarelor situate pe terasele VII B şi VIII A (ambele la V de zona sacră) şi terasa Sub Baie (situată pe versantul sudic al piciorului de munte).

Pe "terasa VII B" s-“u deschis se”ţiunile I/96 şi III/96, trasate paralel cu acelea din anii anteriori, în vederea cercetării integrale a terasei. În acest sector stratigrafia se prezenta după cum urmează: humus-ul actual, stratul de cultură, umplutura terasei (practic sterilă) şi, spre marginea dinspre V a terasei, stânca nativă. Planul construcţiilor de acolo, susţinute atât de pari înfipţi în umplutura terasei, cât şi de blocuri de calcar fasonate, va fi clar abia după dezvelirea întregii terase. Materialele arheologice constau din multă ceramică (mai ales chiupuri roşii cu buza în trepte şi castroane cu picior scund), cuie cu floare mare, grâu carbonizat şi un vârf de suliţă.

Pe "terasa VIII A" s“au cercetat s”cţiunile II/96 şi IV/96, paralele, cu martorul firesc între ele şi cele anterioare.

Stratigrafia (de sus în jos): 1. humus-ul actual (în S IV/96 şi mult pământ aruncat de pe terasa VIII); 2. nivelul II dacic marcat în acest an doar de o groapă şi un bloc de calcar; 3. nivelarea şi înălţarea terasei (pentru nivelul II); 4. nivelul I dacic; 5. umplutura terasei. Spre vale umplutura terasei era susţinută de un parapet ce constă fie din stâncă cruţată, fie dintr-un "zid" din lespezi“de ”icaşist legate cu pământ. Şi aici planul construcţiilor (sigur un atelier în nivelul II) urmează să fie completat în anii următori.

Materialele arheologice constau din ceramică (mai ales chiupuri), un fragment din fundul unei butelii de sticlă, piese de fier (verigi de coasă, o daltă mică, etc.) şi inventarul ascuns într-o groapă a unui atelier (între ele un ciocănel, un cleşte, nicovală, dălţi, punctatoare, o cute şi piese în curs de prelucrare, în total 50 de piese).

Pe "terasa Sub Baie"“s-a reluat o să”ătură anterioară rămasă neterminată, procedându-se la dezvelirea construcţiei dacice din nivelul I al terasei. Ea era o locuinţă circulară cu - deocamdată - do-ă încăperi c-ncentrice, cu pereţi din lut bătuţ şi armat cu pari, din care s-au păstrat porţiuni de 6-6,5 m lungime, podina cu făţuiri succesive, multă ceramică întregibilă, mazăre, mei şi usturoi, ultimele trei carbonizate. După incendierea ei, dărâmăturile au fost nivelate şi peste ele s-a ridicat o construcţie romană, susţinută de stâlpi aşezaţi pe pavaje cu piatră cu fireştile lentile de lut dedesubt.

Cercetarea va continua şi în campaniile viitoare.

14). Şantierul arheologic Sarmizegetusa Regia
campania 1997

Colectiv: Ioan Glodariu, Gelu Florea (UBB Cluj); Eugen Iaroslavschi, Gabriela Gheorghiu, Darius Sima (MNIT Cluj); Adriana Pescaru Rusu, Liliana Dana Suciu (MCDR Deva)

Cercetările la SARMIZEGETUSA REGIA din anul 1997 au avut ca obiectiv finalizarea săpăturilor din anii precedenţi pe terasele VII B, VIII A şi de Sub Baie.

Pe prima terasă, unde s-au descoperit hambare dacice, ultimele două secţiuni şi o casetă au demonstrat că intervenţia romană (după cucerirea capitalei dacice) a fost de anvergură, încât reconstituirea planurilor hambarelor din lemn cu baze din blocuri de calcar este imposibilă. În nivelul roman s-au descoperit resturile unui paviment roman, mici gropi cu grâu şi mei carbonizate, ceramică şi un sesterţ. Datarea nivelului roman este în intervalul 106 - 117.

Pe terasa-VIII A cea de-a patra secţiune (de 18/2,50 m) a urmărit delimitarea ei spre vest şi recuperarea eventualelor materiale împrăştiate la dărâmarea atelierului de făurărie de acolo. S-a confirmat că întreaga construcţie era din lemn, de fapt o baracă cu baza din blocuri de calcar. Materialul recuperat constă din ceramică dacică, o dăltiţă şi o săpăligă cu două coarne.

Pe terasa Sub Baie s-a terminat de cercetat construcţia circulară cu două încăperi, incendiată şi nivelată de romani. Dintre fragmentele ceramice s-au remarcat, prin frecvenţă, cele provenite de la vase inspirate din cele celtice de tip situla.

La COSTEŞTI - VALEA REA s-au -ntreprins săpături de salvare, în urma unor intervenţii recente, în vederea amplasării unor construcţii moderne. Nivelarea, făcută de localnici cu buldozerul, a afectat o locuinţă dacică şi un hambar, situate pe două terase antropogene aflate la 4 km în amonte de confluenţa Văii Rele cu Apa Grădiştii. Săpăturile au reuşit să precizeze planul locuinţei (două încăperi cu o dependinţă) cu o podină ornamentată cu două tipare de lemn şi cu tencuială colorată. Din materialul arheologic, foarte abundent, menţionăm ceramica târzie (sfârşitul sec. I - începutul sec. -I), materialul de construcţie din fier, placa din faţă a unei broaşte de uşă şi cheia ei. Planul hambarului nu a putut fi reconstituit. Ambele construcţii au fost mistuite de un incendiu de proporţii.

Pe mamelonul CETĂŢUIE investigaţiile făcute cu sonda de metale în anul 1996, au determinat, între altele, necesitatea unei săpături de anvergură pe terasa de deasupra turnului locuinţă-izolat.

Două secţiuni în cruce în sectorul de sud al terasei, au dus la descoperirea unui mormânt tumular de războinic, cercetat deocamdată parţial. Din inventarul lui menţionăm o ceaşcă, o cană şi o fructieră, o pafta fragmentară din fier placat cu argint aurit, un pumnal, o sica, un vârf de lance, o bucşă şi scoabe de fier de la un car, fragmente de oase şi 13 monede histriene de bronz, toate trecute prin foc. Cercetarea va continua în anul 1998.

15).Şantierul arheologic Sarmizegetusa Regia
campania 1998

Colectiv: Ioan Glodariu, Gelu Florea, Liliana Suciu (UBB Cluj); Eugen laroslavschi, Gabriela Gheorghiu (MNIT Cluj); Adriana Pescaru (MCDR Deva)

La Costeşti - Cetăţuie a cont-nuat cercetarea mormântului tumular descoperit anul precedent, dar săparea lui nu este încă încheiată. Principalele noutăţi constau în prezenţa unor fragmente ceramice între pietrele mantalei şi în apariţia în inventar a unei piese de bronz care indică datarea certă in a doua jumătate a sec. I. p. Chr.

În cetatea de la Sarmizegetusa a început săparea în sistem covor a platoului superior, cercetat înainte doar prin patru secţiuni. Zona investigată prin patru secţiuni paralele aparţine integral nivelării romane. Materialul descoperit constă din ceramică dacică şi romană, material feros dacic de construcţie (cuie, piroane, ţîţîni, armături), fragmente de ţigle şi cărămizi, fragmente de pereţi de vase de sticlă ş.a. Deocamdată nu s-a găsit nici un complex închis.
În acelaşi sit s-a cercetat parţial "Terasa Drum", si“uată mai jo” de zidul roman al cetăţii de pe latura de sud. Acolo nivelarea romană s-a făcut spre sfârşitul prezenţei detaşamentului din Legiunea IV Flavia Felix, pe un teren neamenajat anterior de daci. Materialul arheologic este în proporţie de 90% dacic.
În urma unor informaţii locale s-au sondat două locuinţe pe dealul Leurzea, la Luncani şi a început verificarea turnului din punctul "La Vămi", situat“în apro”ierea cetăţii de la Blidaru. Constatarea majoră constă în utilizarea unor blocuri de calcar de foarte mari dimensiuni, ceea ce impune găsirea drumului pe care ele au putut fi transportate din cariera de la Măgura Călanului.


Create an account