Paul Damian - Geto-dacii în configurația demografică a Daciei romane

Ceramica constituie principala dovadă materială a prezenței autohtonilor daci în provincia creată de împăratul Traian. Acest lucru a fost observat încă din perioada în care se efectuau primele cercetări arheologice în așezări și castre, ajungându-se și la primele concluzii care, chiar dacă sufereau de o anumită inconsistență în demonstrații, puneau probleme generale care urmau, cel puțin unele dintre ele, să fie confirmate, de cercetări viitoare.

Cercetătorul clujean N. Gudea publică într-un interval scurt ceramica din diferite castre cercetate, efort meritoriu, dar care nu a mai fost urmat, decât în mică măsură, de către alți cercetători. O dată cu cercetarea și publicarea monografică a necropolelor de la Soporu de Câmpie și Locusteni s-au putut face și primele departajări tipologice pentru ceramica de factură dacică și s-a putut observa și ponderea ceramicii autohtone în cadrul unei zone, cea a Olteniei. Tot în această perioadă apar și rezultatele cercetărilor din așezarea de la Slimnic, în care, pentru prima dată, este publicată pe complexe atât ceramica de factură romană, cât și cea de factură dacică.
În anii din urmă, cercetări semnificative în acest domeniu nu s-au mai realizat, cu excepția unor studii care ne aduc dovezi ce atestă prezența ceramicii de factură autohtonă în capitala Daciei, la Tibiscum și la Napoca.
În momentul de față, cunoaștem în jur de 90 de stațiuni în care a apărut ceramică de factură dacică, lucrată, de obicei, cu mâna, dar, din păcate, în cea mai mare parte, aceste descoperiri sunt întâmplătoare, fără a se cunoaște prea multe date în legătură cu condițiile descoperirii, iar materialul este foarte fragmentar. În plus, în momentul de față, nu dispunem, în afară de Oltenia, de un studiu monografic privind ceramica provincială romană din Dacia. Mai mult, nu a fost publicat exhaustiv materialul ceramic din nici una dintre stațiunile cercetate.

Considerații asupra ceramicii geto-dacice

Toți cercetătorii care au abordat, într-un fel sau altul, problematica continuității populației autohtone și, în speță, a ceramicii, au observat că formele ceramice decurg atât tipologic, cât și ca manieră de confecționare, din prototipuri din perioada preromană.
Civilizația geto-dacică, atât în faza ei timpurie (secolul IV - prima jumătate a secolului II a.Chr.), cât și în cea clasică (a doua jumătate a secolului II a.Chr. - secolul I p.Chr.), cunoaște o mare varietate de produse ceramice, determinată atât de o dezvoltare internă, cât și de influențele resimțite, grecești, celtice și, mai târziu, romane.
Fără a insista asupra perioadei timpurii, perioada clasică oferă un volum impresionant de material ceramic, prezent în sute de așezări, pe tot cuprinsul spațiului locuit de geto-daci. Chiar dacă au trecut peste 30 de ani de la primul studiu monografic în domeniu, aparținând lui I.H.Crișan, el reflectă bogăția unui material care cuprinde atât vase lucrate cu mâna, din pastă grosieră (oala-borcan cu butoni cilindrici, ceașca dacică) sau fină, lustruită (cănițe bitronconice, oala "pepene", fructiera), cât și vase lucrate la roată - categorie ce înregistrează o creștere numerică -, apărând forme noi precum strecurători, cupe cu picior, imitații de boluri deliene, capace, străchini carenate cu marginea răsfrântă. Concluziile sunt în cea mai mare parte confirmate de studii ulterioare, cum este cel al lui I.Glodariu, de rezultatele cercetărilor din cetățile de la Căpâlna și Tilișca, cât și de cele care tratează așezări din zona extracarpatică, din Câmpia Munteniei, precum cele de la Ocnița, Sprâncenata și Brad.
Deși studiul ceramicii geto-dacice este încă la început, mai ales în ceea ce privește ceramica din zona Munților Orăștiei, se poate observa că ceramica geto-dacică are o originalitate de netăgăduit, o bogăție a formelor și o varietate a decorului care o individualizează în cadrul semințiilor de la începuturile erei creștine. În aceste condiții, consecințelor arheologice ale cuceririi Daciei de către romani, deja analizate, le-ar trebui adăugată încă una - încetarea activității unor ateliere ceramice care, fără îndoială, au existat în perioada anterioară.

Ceramica autohtonă din Dacia romană

Așa cum am mai arătat, se cunosc astăzi circa 90 de localități în care a fost semnalată ceramică de factură autohtonă, dar foarte puține beneficiază de publicarea materialului rezultat din cercetările întreprinse, multe fiind semnalate doar în urma unor cercetări de teren, iar în altele executându-se doar simple sondaje arheologice. Se cunosc astăzi doar câteva stațiuni care permit o analiză a ceramicii, ele fiind, în primul rând, cele două necropole ale populației autohtone de la Soporu de Câmpie și Locusteni, așezările de la Slimnic, precum și o parte din materialul ceramic, de factură dacică, descoperit într-o serie de castre cum sunt cele de la Rucăr, Bologa, Buciumi, Râșnov. In restul cazurilor, referirile asupra ceramicii indigene sunt sumare, generale, fiind ilustrate numai anumite piese. Din păcate, stațiuni importante a căror cercetare a fost finalinalizată relativ de mult timp nu dispun în momentul de față de studii monografice, acesta fiind cazul necropolei și așezării de la Obreja sau al așezării de la Locusteni.
Vom analiza în continuare principalele loturi de materiale care permit o analiză tipologică și oferă anumite criterii pentru datare.
Bologa, jud Cluj, castru. Este analizat un lot de 33 de fragmente ceramice, provenind din săpăturile efectuate în anii 1967-1968. Fragmentele provin de la vase executate exclusiv cu mâna, din pastă grosolană, conținând nisip și pietricele, arderea fiind incompletă. Formele cele mai frecvente sunt oalele de dimensiuni mijlocii sau mici; de asemenea apar 2 fragmente ce provin de la cești-opaiț, iar 2 fragmente aparțin unor patere (imitații locale după prototipuri romane). În general, decorul lipsește; atunci când apare este simplu, reprezentat de proeminențe, brâuri alveolare sau striate, linii incizate, de obicei ondulate.
Buciumi, jud Sălaj, castru. Este analizată, în două studii], ceramica de factură dacică, executată, în general, cu mâna (cu o singură excepție), dintr-o pastă de calitate inferioară, care conține nisip, pietricele, alte impurități, arderea fiind incompletă și neomogenă. Formele cele mai frecvente sunt vasele borcan sau oalele cu pereții ușor curbați și ceștile-opaiț. O caracteristică a ceramicii descoperite în castrul de la Buciumi este imitarea unor forme romane, îndeosebi patera, dar și a unor forme de oale, la acestea din urmă observându-se trecerea de la buza scurtă, foarte ușor răsfrântă, la buza cu profil puternic răsfrânt, fasonată sau ascuțită, specifică vaselor romane provinciale. Decorul este sărac, compus din butoni, brâie alveolare, alveole în linie, linii incizate, de obicei, în val.
Locusteni, jud Dolj, necropolă și așezare. Aici s-a descoperit și cercetat cea mai importantă necropolă aparținând autohtonilor din provincia Dacia, criteriul hotărâtor pentru etnicitatea sa fiind reprezentat tocmai de importantul material ceramic de factură dacică descoperit, folosit atât pentru depunerea resturilor cremației, cât și pentru diferite ofrande. Materialul documentar, de excepțională importanță pentru tema în discuție, este format din 46 de oale de tip borcan, lucrate cu mâna, folosite ca urne în care erau depuse resturile incinerației, 8 cești dacice, lucrate de asemenea cu mâna, folosite drept capace, un taler cu un decor neobișnuit, utilizat tot drept capac, o căniță cu o toartă, depusă ca ofrandă. Categoria ceramicii lucrate la roată include oalele tip borcan (2 exemplare), vasele bitronconice (11 exemplare), folosite drept urne, 2 fructiere și o ceașcă-opaiț utilizate drept capace, la care se adaugă 3 capace propriu-zise, considerate de descoperitor ca fiind de factură dacică. Vasele lucrate cu mâna sunt modelate din pastă grosolană cu mult nisip, fiind arse inegal, având o culoare cărămizie sau, uneori, gălbuie. Cele lucrate la roată sunt confecționate din două categorii de pastă: zgrunțuroasă, de culoare cărămizie, și fină, de culoare cenușie. Cât privește decorul, deși mai variat decât în alte stațiuni, rămâne totuși sărac, fiind compus atât din ornamente în relief: brâuri alveolare (într-un caz fiind dispuse două pe gâtul unui vas), brâuri simple, ghirlande de brâuri alveolare, butoni dispuși simetric, cât și din ornamente incizate, reprezentate de linii paralele sau în val. Se înregistrează și cazuri în care cele două tipuri de ornamente sunt combinate. In necropola de la Locusteni au fost descoperite 220 vase ceramice, dintre care 130, adică 59,09% din total, sunt de factură romană, iar 90, adică 40,90%, sunt de factură dacică, dintre acestea 72 de exemplare (80%) fiind lucrate cu mâna.
Din păcate, cercetările din așezare sunt încă inedite. Din cele câteva rapoarte publicate reiese că proporția în care apare ceramica de factură dacică este de numai 10%, acest decalaj important putând fi explicat prin conservatorismul care se manifestă mai pregnant în ritul și ritualul funerar.
Obreja, jud Alba, așezare și necropolă. Reprezintă una dintre cele mai importante stațiuni în ceea ce privește problema persistenței elementului autohton dacic, dar, din păcate, este în cea mai mare parte inedită. În așezare s-au descoperit 30 de bordeie, 8 locuințe de suprafață și aproximativ 80 de gropi. Nu se fac referiri speciale asupra ceramicii descoperite în așezare, fiind doar ilustrate câteva cești-opaiț, care, interesant, nu se regăsesc în repertoriul ceramic al necropolei. În necropola așezării s-au descoperit 243 de morminte de incinerație și înhumație. Numai în 12 morminte s-a descoperit ceramică de factură locală, modelată cu mâna, din pastă cu multe impurități, cu ornamente în relief (brâuri alveolare sau crestate) și incizate (linii drepte, frânte sau ondulate).
Orheiul Bistriței, jud. Bistrița, castru. Din acest castru de pe granița de nord-est a Daciei a fost publicat un lot de ceramică, reprezentat de fragmente lucrate exclusiv cu mâna, din pastă grosolană cu pietre, provenind de la cești-opaiț și diferite vase tip borcan. Decorul este extrem de sărac, fiind prezent doar pe 2 fragmente dintre cele 16 analizate, și este compus dint-un brâu alveolar crestat și crestături pe buză.
Râșnov, jud.Brașov, castru. În monografia consacrată acestui castru se amintește și ceramica de factură dacică, dar, din păcate, în afara unui vas borcan decorat cu un brâu în relief, celelalte fragmente ceramice ilustrate aparțin, după cum au remarcat și alți cercetători, epocii bronzului, fapt care explică și descoperirea unui număr mare, comparativ cu alte castre, de fragmente ceramice lucrate cu mâna.
Rucăr, jud. Argeș, castru. Cercetările desfășurate în acest castellum, construit de un detașament al cohortei II Flavia Bessorum, au pus în evidență un lot ceramic de factură dacică foarte important, ținând cont de faptul că această stațiune reprezintă un complex închis, care a funcționat în primele două decenii ale secolului al II-lea. Lotul analizat cuprinde 27 de fragmente ceramice, dintre care 18 fragmente lucrate cu mâna și 9 lucrate la roată. Menționăm un singur vas întregibil, reprezentat de o ceașcă-opaiț. Ceramica lucrată cu mâna este modelată fie din pastă fină, făinoasă la pipăit, care nu conține degresant, fie din pastă poroasă, cu pietricele și mică în compoziție, fie din pastă zgrunțuroasă, în acest din urmă caz apărând o variantă fină, în care nisipul este bine ales, și o alta cu un aspect mai puțin îngrijit, conferit de pietricelele, câteodată de mărimi considerabile, prezente în pastă. Vasele sunt reprezentate de două tipuri: ceașca dacică, deja amintită, și oalele tip borcan, acestea prezentând două variante: unele cu diametrul gurii aproape egal cu diametrul maxim și altele cu corpul bombat, ovoidal și buza evazată, decorul fiind dispus deasupra diametrului maxim, care se află în jumătatea superioară a vasului. Există exemplare a căror buză este mai puțin evazată și decorul se află pe buză sau imediat sub buză, acestea fiind cele mai frecvente forme în cadrul ceramicii lucrate cu mâna. Ceașca dacică are o oblicitate mai redusă a pereților și nu are toarte. Decorul, care apare numai pe ceramica lucrată cu mâna, este format din ornamente în relief - brâie alveolare, în formă de șnur sau simple - și din ornamente incizate, reprezentate de linii drepte, în zig-zag sau în val, realizate unele cu un instrument lat, având aspectul unor caneluri, altele cu un instrument ascuțit. Ceramica lucrată la roată este modelată atât din pastă fină, de culoare cenușiu deschis, fără impurități, cât și din pastă zgrunțuroasă. Formele întâlnite sunt fructiera, strachina, cana, cu o toartă ușor supraînălțată. Lotul de ceramică de la Rucăr este foarte important, atât din punctul de vedere al încadrării sale cronologice (primele două decenii ale secolului II), cât mai ales prin repertoriul de forme, ce ne oferă o mărturie privind felul în care s-a făcut trecerea de la perioada clasică a civilizației geto-dacice la perioada romană. Menționăm că ceramica din lagărul de la Rucăr nu își găsește analogii în alte stațiuni din Dacia romană (Pl. I).
Slimnic, jud Sibiu, așezare. În această localitate, bogată în vestigii arheologice, au fost cercetate mai multe așezări, atât din perioada preromană, cât și din perioada secolelor II-III. Astfel, în situl de la Sarba - Stempen s-au descoperit de fapt două așezări, și nu două faze ale aceleiași așezări, cum lasă să se înțeleagă autorul cercetărilor, prima datată în intervalul secolelor II a. Chr.- I p. Chr., cea de-a doua în perioada existenței provinciei Dacia, adică secolele II-III. În această din urmă așezare s-au descoperit 10 locuințe, de regulă de tipul ușor adâncit, și 14 gropi. În majoritatea cazurilor, ceramica romană apare în asociere cu ceramica de factură dacică. In așezarea de la Sarba -La Saivane, care se datează numai în intervalul secolelor II-III, au fost cercetate 4 locuințe, de același tip cu cele din așezarea de la Sarba - Stempen, și 3 gropi. Materialul ceramic de factură dacică este fragmentar, lucrat exclusiv cu mâna, dintr-o pastă cu impurități, în special pietricele, cuprinzând două forme: vasele tip borcan, cu buza mai mult sau mai puțin răsfrântă, și ceștile-opaiț, cu sau fără toarte. Menționăm faptul că în așezarea de la Sarba - La Saivane nu s-au descoperit fragmente de cești. Decorul este format din ornamente în relief: brâuri alveolare, crestate sau în relief, butoni, care sunt, câteodată, decorați cu o line incizată în cruce, și ornamente incizate: împunsături, striuri orizontale etc. (Pl. X - ceramica de factură dacică din bordeiul nr. 7).
Soporu de Câmpie, jud. Cluj, necropolă. Aici s-a cercetat pentru prima dată o necropolă care poate fi atribuită autohtonilor din provincia Dacia. Materialul ceramic de factură dacică este format dintr-un lot de aproximativ 42 de vase (din păcate nu toate au fost ilustrate în monografie), lucrate exclusiv cu mâna, din pastă cu multe impurități, conținând nisip și pietricele. Principalele forme sunt oalele fără toarte, cum le numește autorul cercetărilor, și ceștile-opaiț. Decorul este sărac, format din ornamente în relief: brâuri alveolare sau crestate, brâuri simple, butoni mici rotunzi sau ornamente incizate: striuri superficiale, neregulate, făcute cu măturica, linii drepte sau ondulate, crestături sau alveole, plasate pe umărul sau buza vasului.
Am trecut în revistă principalele stațiuni care dispun de o publicare mai mult sau mai puțin completă a materialului ceramic de factură dacică descoperit. Din păcate, pentru celelalte descoperiri, se fac numai referiri generale, sumare, cum sunt cele despre așezările de la Ocna Sibiului, Roșia, Noșlac, sau cele privind ceramica autohtonă din capitala Daciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Alte descoperiri provin, după cum am mai arătat, din cercetări perieghetice, ceea ce impune o anumită rezervă în aprecieri, cu atât mai mare în domeniul de care ne ocupăm.
Luarea în discuție a principalelor loturi de materiale ceramice pe care le avem la dispoziție ne permite doar conturarea unei imagini generale, numărul mic al descoperirilor publicate, și caracterul lor, de cele mai multe ori superficial analizat, făcând imposibilă, în momentul actual, o analiză completă a acestei probleme. Am exclus din analiza noastră lotul ceramic de la Rucăr, care după cum am mai arătat, provine dintr-o stațiune cu o viețuire foarte scurtă în timp, prezentând o serie de caracteristici care o individualizează și la care vom reveni atunci când vom aborda problemele de datare.
Prin natura materialului din care este confecționată, ceramica de factură dacică este foarte friabilă, păstrându-se, în general fragmente, ceea ce face ca o tipologie să fie dificil de stabilit. De mare ajutor în demersul nostru sunt vasele, folosite de obicei ca urne, descoperite în cele două necropole ale autohtonilor de la Soporu de Câmpie și Locusteni, care permit considerații asupra acestor categorii ceramice. O altă problemă în stabilirea unor serii tipologice o constituie marea diversitate a formelor și dimensiunilor vaselor, îndeosebi a celor lucrate cu mâna, chestiune care l-a determinat pe D. Protase să afirme că, dacă ar fi să luăm în seamă toate amănuntele, am avea 42 de forme din cele 42 de vase de factură dacică descoperite în necropola de la Soporu de Câmpie.
Cu toate limitele pe care le impune o atare cercetare, vom încerca o încadrare tipologică, bazată pe principalele loturi ceramice și, mai ales, pe cele din necropole. Vom folosi drept criterii de departajare tehnică de confecționare și forma vaselor. În ceea ce privește forma vaselor, denumiri intrate în uzul comun - "vasul sau oala borcan", "ceașca dacică"-, au fost folosite fie pentru a completa descrierea, fie, independent, acolo unde nu există loc pentru confuzie. Nu am folosit drept criteriu de departajare pasta din care sunt modelate vasele, descrierea acesteia făcându-se la fiecare tip în parte.

După tehnica de confecționare se disting două mari categorii: 1. ceramica lucrată cu mâna; 2. ceramica lucrată la roată.

1. Ceramica lucrată cu mâna
Ceramica de acest tip este de departe cea mai numeroasă, fiind modelată, în cele mai multe cazuri, dintr-o pastă grosolană cu mult nisip, ceea ce o face foarte friabilă, sau dintr-o pastă zgrunțuroasă, amestecată cu multe pietricele. Repertoriul formelor vaselor de factură dacică lucrate cu mâna, ca de altfel al întregii ceramici aparținând autohtonilor, este sărac, fiind reprezentat practic de două tipuri de vase: a. vasul borcan și b. ceașca dacică.
a. Vasul borcan
In ciuda marelui coeficient de subiectivism pe care îl conține această sintagmă, o vom folosi, ținând cont mai ales de tradiția existentă în acest sens în arheologia românească, pentru a desemna mai multe categorii de forme ceramice. Astfel de subiectivisme și imprecizii sunt de altfel foarte frecvente, acest fapt necesitând stabilirea unor criterii unice care să permită elaborarea unei terminologii unanim acceptate. Ținând cont de forma geometrică a acestor vase, ele se pot împărți în trei tipuri: a.1. vase de formă aproximativ cilindrică, practic tipul de vas borcan clasic; a.2. vase de formă ovoidală, așa-zisul vas tip "pepene"; a.3. vase de formă ușor bitronconică.
a.1. Vase de formă aproximativ cilindrică
Este forma cea mai răspândită, constituind, alături de ceașca dacică și fructieră, adevărate embleme ale civilizației geto-dacice. La originea sa se află vasul borcan din așezările geto-dacice din perioada clasică a civilizației geto-dacice. Dimensiunile acestor vase sunt mici și mijlocii, întâlnindu-se și vase miniaturale, precum cel de la Locusteni. Buza este mai mult sau mai puțin evazată și fundul drept. Varietatea acestei forme de vas este foarte mare. Gh.Popilian, analizând acest tip prezent în necropola de la Locusteni, stabilește mai multe variante în funcție de decor, ceea ce, într-o analiză la scara întregii provincii, este practic imposibil. Decorul acestor vase este sărac, fiind format din ornamente în relief: brâie alveolare, crestate, simple, dispuse pe diametrul maxim al vasului, sau în formă de ghirlandă, butoni, de obicei cilindrici, câteodată fiind incizați cu linii în formă de cruce, și ornamente incizate: linii simple sau în registre, paralele sau în val, dispuse orizontal; alveole dispuse de obicei pe buzele vaselor; crestături; se remarcă uneori prezența decorului incizat în formă de brăduț. Aceste vase erau folosite în scopuri gospodărești și ca urne în necropole, vasele miniaturale fiind utilizate ca ofrandă. (Pl. II, III, IV, V)
a.2. Vase de formă ovoidală
Sunt de mari dimensiuni, având o înălțime de aproape 0,50 m, buza răsfrântă în afară și de obicei nu au decor. Uneori sunt decorate cu brâie alveolare, plasate pe umărul sau pântecul vasului sau, în diferite poziții, pe întregul corp al vasului. Nu se întâlnesc decât în stațiunea de la Locusteni (Pl. VI/4-7).
a.3. Vase de formă ușor bitronconică
Sunt vase în general mai rare, ce apar mai ales în Transilvania, dar există și un astfel de vas, miniatural, la Locusteni. Au buza ușor răsfrântă și fundul drept. În general sunt lipsite de ornamente, vasul de la Locusteni fiind decorat cu brâu alveolar și caneluri pe buză (Pl. VI/1-3).
b. Ceașca dacică
Constituie cea mai caracteristică și mai reprezentativă dintre formele ceramicii geto-dacice. Nu vom intra în discuții asupra diferitelor denumiri (cățuie, ceașcă-opaiț). Cert este faptul că ea se găsește în aproape toate așezările. Aceste vase sunt lipsite în general de decor, dacă exceptăm formele timpurii, în cazul nostru, de la Drajna de Sus sau unele exemplare de la Locusteni. Ele au formă tronconică și deosebim trei variante: cu o singură toartă, cu două toarte sau fără. Ceramica fără toarte necesită o discuție separată, unii autori considerând că această variantă apare de-abia în prima jumătate a secolului III, dar se cunosc exemplare și din prima jumătate a secolului II, precum cea din castellum-ul de la Rucăr. O categorie foarte importantă o reprezintă ceștile fără toarte, cu alveole la bază, datate în a doua jumătate a secolului III - secolul IV. În general ele sunt folosite ca opaițe. Este interesant faptul că, dacă la Locusteni au fost folosite numai drept capace, la Soporu de Câmpie erau depuse în morminte, se pare cu scop ritual (Pl.VII, VIII).
O problemă abordată de cei care s-au ocupat de studiul ceramicii autohtone o constituie vasele lucrate cu mâna după prototipuri romane. Astfel, în castrele de la Bologa și Buciumi s-au descoperit imitații după patere, iar la Soporu de Câmpie și Obreja exemplare de oale de tip roman lucrate cu mâna. Puținătatea materialului documentar nu ne permite să facem considerații asupra acestui fenomen, interesant, dar care nu poate fi pus neapărat pe seama autohtonilor.
2. Ceramica lucrată la roată
Este puțin numeroasă, lipsind din marea majoritate a așezărilor. Dintr-o analiză care nu are pretenția de a fi foarte exactă, reiese că ceramică de factură locală lucrată la roată apare numai în 15 stațiuni, ceea ce reprezint un procent de sub 20%. Singura stațiune care ne oferă posibilitatea unei anumite departajări tipologice este necropola de la Locusteni, în celelalte ceramica fiind foarte fragmentară și, mai mult, în unele stațiuni importante cum este cea de la Soporul de Câmpie, nedescoperindu-se ceramică lucrată la roată.
Această categorie ceramică este lucrată din două feluri de pastă, zgrunțuroasă, de culoare cărămizie, și fină, de culoare cenușie. Cât privește ceramica zgrunțuroasă, despre care până nu de mult se credea că a apărut odată cu cucerirea romană, săpăturile de la Ocnița au documentat prezența oalelor borcan lucrate la roată, din pastă zgrunțuroasă, încă din secolul I p. Chr.
Principalele forme sunt: a.vasul de formă cilindrică, tip borcan; b. vasul bitronconic; c.fructiera și d. ceașca dacică. Cât privește introducerea unor capace în rândul formelor ceramice autohtone, datele existente nu ni se par concludente.
a. Vasul de formă cilindrică tip borcan
Aceste vase sunt asemănătoare cu cele de același tip lucrate cu mâna, cunoscându-se două exemplare de la Locusteni. Decorul este reprezentat din trei butoni dispuși simetric și linii paralele incizate (Pl.IX/1-2).
b. Vasul bitronconic
Se cunosc 11 exemplare descoperite la Locusteni, lucrate dintr-o pastă fină, de culoare cenușie; suprafața exterioară a vasului este acoperită cu un vernis negru; buza este răsfrântă, oblic sau orizontal, umărul este bine marcat în zona diametrului maxim, iar fundul este câteodată profilat, iar în centru, pe suprafața exterioară are un umbo. Decorul constă dintr-unul sau două grupuri, compuse din două sau trei linii adânc incizate. Acest tip de vas a fost folosit ca urnă și nu are analogii în altă parte (Pl.IX/3-4).
c. Fructiera
Deși este o formă reprezentativă pentru perioada anterioară cuceririi romane, fructiera dispare în general din repertoriul ceramicii romane provinciale din Dacia. Singurele descoperiri cunoscute până în prezent sunt reprezentate de cele două exemplare folosite drept capace în necropola de la Locusteni, în rest fiind semnalate fragmente, provenind în general din cercetări de teren, după părerea noastră neconcludente pentru analiza de față. Cât privește fructiera descoperită la Obreja, ea pare mai degrabă de influență carpică. Exemplarele descoperite la Locusteni, confecționate din pastă fină, cenușie, cu suprafața exterioară acoperită cu un vernis negru, au buza întoarsă orizontal în afară, corpul cu umărul bine marcat, iar piciorul gol pe dinăuntru (Pl.IX/5-6).
d. Ceașca dacică
Se cunoaște un singur exemplar descoperit în necropola de la Locusteni, folosit drept capac, din pastă de culoare cărămizie, cu mult nisip, având dimensiuni mari.
Două probleme ce revin frecvent în discuție încă din perioada interbelică, reluate și în unele studii mai noi, sunt constituite de proveniența vaselor de provizii de tip dolia și de motivele decorative de origine geto-dacică prezente pe ceramica ștampilată. Cât privește prima problemă, s-a susținut ideea că vasele de provizii de tip dolia ar fi de factură dacică, perpetuându-se chiar și în secolul IV. Alți cercetători consideră că nu avem elemente convingătoare pentru o asemenea filiație. Credem, mai degrabă, că avem de-a face cu o origine comună a celor două tipuri de vase de provizii.
Cât privește a doua problemă, cea a motivelor decorative de origine geto-dacică de pe ceramica ștampilată, unii cercetători consideră că anumite motive ornamentale (frunzele, rozetele etc.) sunt preluate de pe ceramica dacică, aducându-se drept argument lipsa acestora de pe ceramica de aceeași factură din celelalte provincii. Publicarea unor loturi de ceramică, atât geto-dacică anterioară cuceririi, cât și provincială romană, ar putea oferi un răspuns mai nuanțat acestei probleme.
În actualul stadiu al cercetărilor nu sunt documentate ateliere sau cuptoare în care să se fi ars ceramică de factură autohtonă. O descoperire mai veche, de la Stolniceni, ca și cea de la Tibiscum, nu ni se par relevante în acest sens. Este vorba, probabil, de continuarea unei tradiții anterioare cuceririi romane, în care descoperirile de cuptoare de olar sunt extrem de rare.
O problemă la care se poate cu greu răspunde în actualul stadiu al cercetărilor este aceea dacă această ceramică de factură dacică este produsă în așezările din cuprinsul provinciei Dacia sau provine, pe calea schimbului, din ținuturile din afara provinciei. Ne permitem câteva considerații asupra acestora din urmă. Ceramica dacilor din afara provinciei, indiferent că ne referim la cei din nord-vestul ei, la carpi sau la dacii din Muntenia, păstrează o serie de caracteristici comune, precum cele două tehnici de confecționare, cu mâna și la roată, cele cu mâna fiind confecționate dintr-o pastă poroasă, grosolană, cu mult nisip și pietricele, iar cele lucrate la roată fiind dintr-o pastă fină. Există însă și unele diferențe. Astfel, la dacii din nord-vestul provinciei, semnalăm prezența ceramicii cenușii negricioase, uneori ștampilate, de influență germanică, în timp ce la carpi înregistrăm cea mai mare diversitate a ceramicii din întregul spațiu locuit de daci în epoca romană, amintind de varietatea formelor din perioada preromană, acum marcate de puternice influențe romane. Ceramica lucrată cu mâna se deosebește însă de cea din provincie printr-o mai mare bogăție a decorului, iar cea confecționată la roată este diversă și bine lucrată. Cât privește ceramica dacilor din Muntenia, pe lângă elementele comune, semnalăm prezența ceramicii zgrunțuroase și practica transpunerii vaselor romane într-o manieră mai neglijentă. In aceste condiții, ceramica autohtonilor din Dacia, pe lângă trăsăturile comune, care i-au făcut pe unii cercetători să considere aceste comunități chiar venite din afara provinciei, prezintă și câteva trăsături care o individualizează. Este în cea mai mare parte lucrată cu mâna, iar atunci când este lucrată la roată, cum este cazul vaselor bitronconice, nu-și găsește analogii în lumea dacică. La acestea se adaugă sărăcia repertoriului formelor și decorului. In ceea ce privește provinciile din jur, singurele analogii despre care avem cunoștință se află în Moesia Inferior. Deși asemenea descoperiri se găsesc și în partea de vest a provinciei, ne vom referi doar la unele descoperiri din Dobrogea, cum sunt cele mai vechi, de la Dinogetia, cărora li se adaugă descoperirile mai noi, cum sunt cele de la Enisala (Pl. XI) sau cele menționate de M. Babeș și M. Irimia. Menționăm aici și unele descoperiri de la Fântânele, Straja, din villa rustica de la Horia, precum și de la Ostrov (Durostorum) și Hârșova (Carsium). Materialul descoperit păstrează caracteristicile ceramicii din provincia Dacia, cu precizarea că sporește numărul vaselor care imită forme romane.
Din cartarea stațiunilor în care s-a descoperit ceramică de factură dacică se poate observa că ele se grupează în Podișul Transilvaniei și în sudul Olteniei, mai ales între Jiu și Olt, aceste descoperiri fiind rare în nordul Olteniei și Banat. Deși această realitate se poate datora și unei situații subiective, determinate de zonele de cercetare ale celor ce s-au ocupat de această problematică, D.Protase și Gh.Popilian, ea ne indică, totuși, principalele regiuni în care s-a concentrat populația autohtonă.
Greu de încadrat cronologic, un asemenea material ceramic poate oferi în și mai mică măsură criterii de datare. Din fericire, stațiunile în care a fost descoperită această ceramică și contextul în care ea apare în unele complexe, ne pot oferi unele criterii pentru o anumită departajare cronologică. In aceste condiții, putem delimita trei orizonturi cronologice care acoperă și chiar depășesc perioada existenței provinciei Dacia. In primul orizont se pot încadra descoperirile de la Rucăr, la care se pot adăuga cele de la Drajna de Jos, care pot fi datate în prima jumătate a secolului II, poate chiar în primele decenii ale acestui veac. Ceramica descoperită în aceste stațiuni se caracterizează printr-o legătură directă cu ceramica din perioada clasică a civilizației geto-dacice, fapt evident mai ales în cazul ceramicii lucrate la roată (fragmentele de fructieră, existența cănii din pastă cenușie cu fund inelar). Completarea acestor descoperiri cu altele, din castrele contemporane cu cele deja menționate, ar putea oferi răspunsul la întrebarea privind modul în care s-a realizat trecerea de la civilizația dacică preromană la cea dacică din perioada romană, atât din provincie, cât și din afara ei. Al doilea orizont cronologic îl constituie descoperirile din cele două necropole, Locusteni și Soporu de Câmpie, la care se adaugă așezările de la Slimnic și cea mai mare parte a descoperirilor de ceramică de factură autohtonă din castre, care se datează în general în a doua jumătate a secolului II - prima jumătate a secolului III. Acest orizont se caracterizează prin dispariția în general a ceramicii lucrate cu roata, excepție făcând necropola de la Locusteni, și existența unei ceramici lucrate cu mâna, reprezentate practic de două forme - vasul borcan și ceașca dacică; decorul este sărac, probabil datorită influenței romane. Cât privește al treilea orizont, propunem, cu unele rezerve, încadrarea sa în a doua jumătate a secolului III. O atare încadrare cronologică se bazează pe descoperirile de la Govora-sat și pe cele aparținând ultimului nivel de la Stolniceni, la care s-ar putea, eventual, adăuga necropola de la Chilia, precum și unele descoperiri dintr-o serie de castre din Transilvania, aparținând probabil perioadei postaureliene. Această ceramică se caracterizează prin reapariția vaselor lucrate la roată, de tradiție autohtonă, reprezentate de căni, străchini, probabil fructiere și cești dacice fără toarte cu alveole la bază. Problema este dacă acest orizont include și ultimele decenii ale stăpânirii romane la nord de Dunăre, lucru plauzibil având în vedere faptul că la Govora-sat întâlnim și ceramică romană. Oricum, schimbarea raportului dintre ceramica romană și cea dacică, aspect surprins la Stolniceni unde, în ultimul nivel ceramica dacică apare în proporție de 90%, față de procentul de maximum 10%, cât reprezenta în nivelurile anterioare, se datorează unui aport masiv al dacilor din afara provinciei. Acest orizont mai atrage atenția și asupra unor descoperiri ceramice de factură dacică din castre, în sensul că trebuie precizată mult mai clar poziția stratigrafică a acestor fragmente. De fapt, nu trebuie să supralicităm prezența în castre a acestui gen de ceramică. În ultimul - în ordine cronologică - studiu monografic dedicat unui castru, cel de la Brâncovenești, un singur fragment din catalogul privind materialul ceramic descoperit poate fi considerat de factură autohtonă. Studiul ceramicii din acest ultim orizont cronologic poate oferi sugestii privind ultimele decenii ale prezenței romane și primele decenii de după părăsirea provinciei.
Ceramica reprezintă principala mărturie arheologică a prezenței populației autohtone în provincia Dacia.
Cucerirea Daciei a condus la încetarea activității unor centre meșteșugărești, printre care includem și o serie de ateliere producătoare de ceramică.
Meșterii olari romani au cucerit fără discuție "piața", impunându-și produsele, această situație observându-se mai ales în cazul ceramicii lucrate la roată care, cu câteva excepții, dispare.
Ceramica de factură dacică este lucrată în primul rând cu mâna, păstrând caracteristicile perioadei anterioare cuceririi, fiind însă mai puțin diversificată din punctul de vedere al formelor și decorului. Deși apare și în orașe, ceramica de factură dacică este apanajul așezărilor rurale, dar și aici se găsește în proporție de până la 10%, prezența ei fiind mai accentuată în cimitire, procentul fiind de până la maximum 40%, pe primul loc aflându-se necropola de la Locusteni, acest lucru datorându-se fără îndoială unui anumit conservatorism specific obiceiurilor funerare. Ceramica de factură dacică apare și în castre, dar semnificația prezenței ei rămâne încă o problemă deschisă.