www.dacii.ro - A new perspective of Romanian ancient history - The Dacians

"Timp de cîteva zile am vizitat frumoasa vale a Hategului, unde odinioară a fost Sarmizegetusa; am umblat din sat în sat în munca de cercetare. Am trecut si prin frumoasa si bine întretinuta cetate Maros, de lîngă Vetel, aproape, de Deva, unde, în împrejurimi, am găsit împrăstiate pietre cu inscriptii vechi, pe care le-am adunat".

Astfel consemna marele istoric al lumii romane Theodor Mommsen (1817-1903), în Raportul prezentat Academiei de stiinte din Berlin, la 28 octombrie 1857, rezultatul călătoriei sale de studii efectuate cu o lună mai înainte pe locurile străvechii capitale a Daciei, Sarmizegetusa. Savantul german întreprinsese această călătorie cu sprijinul Academiei din Berlin, în vederea strîngerii de material stiintific despre antichitătile romane de la noi, necesar alcătuirii corpusului de inscriptii latine, cu a cărui editare fusese însărcinat de forul academic berlinez. Prezenta sa în Transilvania se înscrie, astfel, ca un moment deosebit de semnificativ pe firul traditiilor legăturilor dintre oamenii de stiintă români si străini, marcînd interesul pe care istoricii occidentali îl purtau istoriei poporului român, străvechii sale culturi si civilizatii.
În acel an, 1857, cînd Th.Mommsen "vizita Transilvania si vestigiile sale care evocau istoria de început a daco-romanilor, savantul era în plină afirmate. Apăruseră primele trei volume, între 1854 si 1856, din monumentala sa sinteză Istoria romană, lucrare care deschisese noi orizonturi în studierea si întelegerea evolutiei istoriei romanilor. „Epigrafist, cunoscător al institutiilor romane, mai ales cele de drept, politic, lingvist, numismat, Mommsen era, fără îndoială, pregătit ca să scrie istoria poporului roman — nota profesorul universitar Teohari Antonescu (1866-1910), în prezentarea consacrată învătatului german în volumul III al Enciclopediei române (Sibiu, 1904). În adevăr, istoria sa romană a stîrnit de la început o admiratie generală si a fost tradusă în mai toate limbile popoarelor culte ale Europei".
Istoricul german se făcuse cunoscut în cercurile stiiritifice si prin studiile sale de epigrafie, pentru care fusese stimulat si de profesorul său de la Universitatea din Kiel, Otto Jahn. În 1844, cu o bursă din partea guvernului danez, a întreprins o călătorie de studii în Franta si Italia. La Roma, ca oaspete al Institutului prusian de arheologie, a luat contact cu unii dintre cei mai buni cunoscători ai inscriptiilor antice latine, încurajat de marele epigrafist Bartolomeo Borghesi (1781-1860), pe care îl va considera permanent maestrul său, Mommsen a plănuit publicarea unei vaste culegeri de inscriptii latine, Corpus Inscriptionum Latinarum, al cărei prim volum a apărut în 1863. Lucrarea, realizată de Th. Mommsen cu colaborarea unor prestigiosi istorici ai vremii sale, a apărut în 20 tomuri în timpul vietii savantului, cuprinzînd peste 200.000 inscriptii din toată aria lumii romane. Profesorul I.I.Russu (1911-1984) sublinia că „este prima realizare stiintifică valabilă si durabilă pînă azi si va rămîne în viitor... pentru epigrafia tuturor zonelor Imperiului roman, fiind temelia monumentală a documentării cu privire la toate problemele istorice ale provinciilor [romane]". Acest corpus, de inscriptii a fost consultat si de marele nostru poet Mihai Eminescu, care si-a extras din el informatii referitoare la strămosii nostri daco-romani.
Opera si activitatea lui Mommsen au fost cunoscute si pretuite de timpuriu în România. Printre colaboratorii săi s-a aflat, de altfel, si Grigore Tocilescu (1850-1909), consemnat în repetate rînduri în volumul III din Corpus Inscriptionum Latinarum, consacrat inscriptiilor din Dacia antică, în prezentarea amintită, Teohari Antonescu sublinia că timp de 10 ani, „de la 1850 la 1860, [Mommsen] scoate la lumină opere de valoare nepretuită, care prin metoda cercetărilor si prin importanta rezultatelor dobîndite au rămas si astăzi [zorii, secolului XX] încă neîntrecute".
Recent, Editura stiintifică si enciclopedică a început publicarea traducerii integrale a Istoriei romane, din care a apărut volumul I (cuvînt înainte de acad. Emil Condurachi, traducere Joachim Nicolaus). Relevînd contributia istoricului german la dezvoltarea studiilor romane, acad. Emil Condurachi (1912-1987) arăta în cuvîntul înainte al traducerii românesti: „Istoria romană a lui Mommsen... a fost si continuă si astăzi să fie considerată drept un adevărat monument al istoriografiei moderne asupra Romei antice realizat în secolul trecut". Lucrarea, subliniază regretatul istoric român, „rămîne un model de severitate stiintifică si de sobrietate în expresie, calităti ce merită a fi scoase în evidentă si date drept exemplu".
Istoria romană a lui Mommsen ne retine atentia si datorită opiniilor pe care le avansează asupra străvechilor locuitori ai pămînturilor românesti, geto-dacii. Astfel, potrivit manierei sale de a înfătisa nu numai comunitătile romane, ci si pe cele ale vecinătătilor, Mommsen se opreste si la societatea geto-dacă contemporană cu personalitatea cea mai mult agreată de el, Cezar. În subcapitolul Noul regat al dacilor, savantul german subliniază că, spre mijlocul secolului I î.e.n., „pe vastele cîmpii ale Daciei se organiza politic un popor care era destinat să joace un alt rol în istorie decît besii si dantheletii" (triburi care hărtuiau unitătile militare romane din Balcani, fără a constitui un pericol serios pentru ansamblul puterii Romei). După ce evocă pe Zamolxis, în care vede o fiintă umană si o divinitate, si înrîurirea cultului lui asupra edificiului social si statal geto-dacic, Mommsen scoate în relief personalitatea regelui Burebista, care, „cu multimile sale disciplinate prin tenacitate si entuziaste, a fondat în timp scurt un regat puternic care se întindea pe ambele maluri ale Dunării... Nu existase încă nici un contact direct cu romanii si nimeni nu putea să spună ce va deveni acest regat, ale cărui începuturi amintesc pe cele ale Italiei; nu era însă nevoie să fii profet ca să-ti dai seama că niste proconsuli ca Antonius si Piso1 nu erau făcuti să se lupte cu zeii", adică cu conducătorii geto-dacilor, regele si marele preot, care erau asemuiti cu zeii.
Călătoria de studii a lui Mommsen în Transilvania se înscrie cu o semnificatie deosebită în cadrul activitătii stiintifice a savantului. Ea ilustrează interesul deosebit pe care istoricul îl acorda antichitătilor romane de la noi, a căror studiere si publicare erau menite să contribuie la mai buna cunoastere a istoriei latinitătii orientale din primele secole ale mileniului întîi al erei noastre.
Desi activitatea sa de cercetare si munca de la catedră îl absorbeau, Mommsen a luat hotărîrea de a vizita Transilvania în toamna anului 1857. La 30 iunie, el îi scria, între altele, cărturarului Fr.Müller, din Sighisoara: „Actiunile si cercetările pe care le întreprind sînt — atît pentru patria dv. cît si în sinea lor — actiuni de importantă natională si în folosul tuturor".
După minutioase pregătiri "între care consultarea unor publicatii transilvănene, informarea despre principalele colectii si colectionari de antichităti, despre obiectivele si localitătile de vizitat" la 12 septembrie 1857, Mommsen îl anunta pe acelasi Fr.Müller că era gata de drum. „Mîine dimineată — scria el — părăsesc Viena... pentru a ajunge la Cluj... Fie ca timpul să fie prielnic pentru a-mi dezvălui cu toată splendoarea tara d-voastră pretioasă". Tot în vederea facilitării cercetărilor sale, Mommsen a luat legătura si cu istoricul sas Georg Daniel Teutsch (1817-1893), din Sibiu, care i-a recomandat o serie de istorici si cărturari transilvăneni, care puteau să-i fie de folos în cercetările sale.
După cum aflăm din acelasi Raport prezentat Academiei de stiinte din Berlin, Mommsen si-a început investigatiile la Ilisua, lîngă Dej, localitate din apropierea fostei granite de nord a Imperiului roman. De aici, s-a deplasat la Cluj, prezenta sa fiind consemnată, la 24 septembrie 1857, în paginile unui ziar al vremii, care înregistra minutiozitatea cu care istoricul german a cercetat piesele aflate într-o colectie particulară (busturi, coloane de piatră, pietre de mormînt etc.). Si-a continuat călătoria la Turda, Grind (Luncani), Aiud, Sebes, examinînd si copiind alte inscriptii aflate în diferite colectii.
La 1 octombrie 1857, Th.Mommsen a ajuns la Blaj, unde a fost oaspetele renumitului filolog Timotei Cipariu (1805-1887). S-au întretinut, desigur, pe îndelete, despre mărturiile daco-romane, vechimea poporului român, Cipariu împărtăsindu-i din preocupările sale privind studierea istoriei limbii române. În 1854, Cipariu publicase Elemente de limba română după dialecte si monumente vechi si, în 1857, pregătea Crestomatia, sau analecte literare din cărtile mai vechi si noue românesti, tipărite si manuscrise, începînd de la seclul XVI pînă la al XIX cu notită literară, care urma să apară în 1858. Savantul german va fi admirat si cercetat, de asemenea, faimoasa bibliotecă a lui Cipariu, cea mai mare bibliotecă romanească particulară din Transilvania acelei vremi, cu valoroase tipărituri si manuscrise în limbile latină, greacă, ebraică, persană, arabă, turcă, spaniolă, siriană s.a.
Din Blaj, istoricul german s-a îndreptat spre Sibiu, unde a luat legătura cu naturalistul Eduard Albert Bielz (1827-1898) si cu istoricul si publicistul Michael Johann Ackner (1782-1862).
"Mommsen a ajuns în seara zilei de 2 octombrie [1857] la Sibiu — avea să relateze într-o scrisoare, un an mai tîrziu, Ackner... M-a surprins la Gusterita, în dimineata zilei de 3 octombrie, însotit de [Eduard] Albert Bielz. După salutul de bun venit si unele schimburi de cuvinte, m-a rugat să-l însotesc, pînă la Orăstie, de acolo pe valea Hategului si înapoi, pînă la Deva si M[aros] Nemeti (Mintia)".
În zilele de 3 si 4 octombrie 1857, istoricul german a vizitat Sibiul si împrejurimile, a studiat piesele epigrafice de la Muzeul Brukenthal si din colectia lui Ackner, a fost primit de primarul orasului si s-a întîlnit cu presedintele Asociatiei istoricilor sibieni. În după-amiaza zilei de 4 octombrie, a făcut o plimbare în împrejurimile Sibiului. „Mommsen — scria Ackner — era încîntat de privelistea lantului de munti înalti si a minunatei văi a Cibinului". În seara aceleiasi zile, savantul si-a continuat investigatiile la Muzeul Brukenthal. “După ce am văzut si admirat la lumină de lumînare, pînă noaptea tîrziu, o mare parte a monedelor de la Brukenthal si cameele formidabile, pietrele antice, adînc si în relief tăiate, (către 200 piese), ne-am despărtit de Mommsen", relatează Ackner. Tinta călătoriei era însă regiunea Sarmizegetusei, străvechea capitală a Daciei, tinut bogat în mărturii ale unui glorios trecut. La 5 octombrie, savantul german a plecat la Alba Iulia, continuîndu-si apoi investigatiile la Zlatna, Abrud, Rosia Montană. La 6 octombrie, a cercetat vestigiile de la Orăstie, Simeria, Săcele, Bretea Română, Hateg, Sîntămăria Orlea, Totesti, Pîclisa, Ostrov. În 7 octombrie, s-a deplasat la Rîu de Mori, la Clopotiva, Ulpia Traiană (Grădistea), Densus, Fărcădin, iar de aici, în 8 octombrie, la Hunedoara si Deva. În 9 octombrie a fost la Vetel (Mintia), Brănisca si Zam. A descoperit cu acest prilej noi inscriptii la Pîclîsa si Deva, fapt consemnat, de ziarul sibian Telegraful român la 17 octombrie 1857. Deosebit de rodnică, călătoria de studii a lui Mommsen în Transilvania s-a soldat cu o bogată recoltă stiintifică. Rezultatele cercetărilor le-a valorificat în tomul III, al corpusului de inscriptii, publicat în 1873. Sînt cîteva sute de inscriptii, diplome, table cerate din Alburnus-Rosia, însotite de un bogat material, ilustrativ. Multă vreme acest corpus a rămas una dintre cele mai importante surse epigrafice pentru cunoasterea Daciei romane, cu toate lacunele si inexactitătile sale. O editie critică a mărturiilor epigrafice din Dacia romană a fost initiată abia în anii din urmă cînd, sub egida Academiei de stiinte sociale si politice, a început publicarea corpusului Inscriptiile antice din Dacia si Scythia Minor, a cărui primă serie cuprinde Inscriptiile Daciei romane (vol. I — 1975, II - 1977, III1 - 1977, III2 - 1980).
În urmă cu 130 ani, Theodor Mommsen — asemeni altor istorici, oameni de cultură, artisti, de-a lungul secolelor —, convins de însemnătatea pe care o prezenta cunoasterea trecutului poporului român pentru studierea istoriei generale a continentului, a venit să bată cu pasii lui pămîntul românesc al Transilvaniei. O călătorie în care bucuria de a întîlni oameni si locuri minunate s-a însotit permanent cu satisfactia intelectuaiă de a lua contact cu noi si noi mărturii ale unei bogate si îndelungate istorii.

de PAUL ABRUDAN


Create an account