Nr3. 8.Primul horoscop din lume - tăblița rotundă de la Tărtăria ?

Primul horoscop din lume - tăblița rotundă de la Tărtăria ?

Articolul de față își propune să vă introducă în versiunea astrologică a interpretării tăbliței rotunde descoperită în România, la Tărtăria, în 1961, de către Nicolae Vlasa.Aceasta reprezintă o descoperire extrem de importantă întrucât tăblițele respective au fost datate prin metoda carbonului radioactiv ca fiind realizate între anii 4500-4300 î.e.n., adică cu 1000 de ani mai vechi decât cele mai vechi tăblițe acoperite cu scriere cuneiformă, descoperite în Sumer, pe teritoriul actualului Irak.


Cu ocazia unor săpături arheologice efectuate în județul Alba, la Tărtăria, în 1961 s-au descoperit pe lângă statuetele unor idoli străvechi, o brățară de scoici marine, trei tăblițe de lut micuțe, acoperite cu semne pictografice și oasele dezmembrate și arse ale unui om matur.

Prin analogie cu pictogramele din scrierea sumeriană, cu care prezintă o asemănare frapantă, tăblițele de la Tărtăria au fost descifrate. Citind în sensul invers acelor de ceasornic, textul scris pe tăblița rotundă este următorul: "4 NUN KA ȘA UGULA PI IDIM KARA I", în traducere "(De către cele) 4 conducătoare, pentru chipul zeului Șaue, cel mai în vârstă (conducătorul- patriarhul - sacredotul - preotul suprem, (în virtutea) adâncei înțelepciuni, a fost ars unul."
Adică inscripția ne vorbește despre ritualul morții și arderii unui sacerdot care și-a săvârșit slujba într-un anumit termen al conducerii sale. (Paul Lazăr Tonciulescu - "De la Tărtăria la
Țara Luanei", pag. 9-15)

Întâmplarea face ca, navigând acum câtva timp pe internet, să dau peste un articol care prezenta unul dintre cele mai vechi horoscoape din lume, desenat pe zidul unui unui vechi oraș din vechea Mesopotamie, teritoriul actualei Sirii.
Site-ul unde se poate găsi citi articolul despre horoscopul mesopotamian se găsește la adresa: http://pw1.netcom.com/~ye-stars/dura.htm
Siria

Acesta prezintă unele asemănări cu tăblița rotundă de la Tărtăria și atunci m-am hotărât să verific dacă aceasta din urmă nu ar putea reprezenta tot un horoscop.

Horoscop vechi: 3 iulie 176, ora 10 PM, orașul Dura, Siria

Pentru traducerea textului de pe tăblița de la Tărtăria am folosit dicționarul sumerian-englez numit “Sumerian Lexicon, version 3.0 by John A. Halloran”, care este disponibil pentru download de pe adresa de internet http://www.sumerian.org/sumerlex.exe

Spre surprinderea mea, am găsit corespondențe clare între fiecare cuvânt sumerian și cele 7 planete cunoscute în antichitate.

Redau în tabelul de mai jos fiecare cuvânt din textul de pe tăblița de la Tărtăria, semnificațiile în limba engleză, așa cum rezultă din lexiconul sumerian, traducerea în limba română și planeta corespondentă.


Pictogramă

Planeta

Traducerea din lexicon

Traducerea în limba română

NUN

JUPITER

nun: great, noble

nun: mare, nobil

KA

MERCUR

kas: speed; runner, courier, messenger
ka: mouth

kas: viteză, alergător, curier, mesager
ka: gură

ȘA

VENUS

sa-ga-ru: a kind of copper.
sag, sa: good fortune; (divine) grace, favor;
verb: to be/make good; to please, satisfy; to be friendly; adj., sweet, good, pleasant; beautiful; fruitful

sa-ga-ru: un fel de cupru
sag, sa: noroc, grație (divină), favor, a fi/a face bine, a mulțumi, a satisface, a fi prietenos, dulce, bun, plăcut, frumos, roditor

UGULA

SOARE

ugula: overseer; captain; foreman

ugula: supraveghetor, căpitan, înaintemergător

PI

SATURN

pil: to be/make obscure; to be/make dirty, defiled, disgraced,
pisan: (open) basket; box, chest; frame

pil: a fi/a face neclar, a fi/a face murdar, a corupe, a profana, a dezonora
pisan: (a deschide) coș, cutie, piept, cadru

IDIM

LUNA

idim: spring, underground water; weight, mass

idim: izvor, apă subterană, greutate, masă

KARA

MARTE

karač: military encampment; catastrophe
karadin: shock, pile of sheaves
an-kára, enkara: a weapon

karas: tabără militară, catastrofă
karadin: șoc
ankara, enkara: armă

I

ASCENDENT

i: to go out, emerge; to send forth; to lead or bring out; to rise
ib: corner, angle,
ig: door, entrance
ir: to bring; to lead away

i: a ieși, a emerge, a trimite înainte, a conduce sau a scoate, a se ridica
ib: colț, unghi
ig:
ușă, intrare
ir: a aduce, a conduce


REZULTATUL:


Simbolul lui Jupiter se dovedește a fi un arc cu săgeată (în analogie cu semnul guvernat de Jupiter, Săgetătorul).
Mercur este reprezentat ca două săgeți (viteză), în analogie cu semnul dublu guvernat de Mercur, Gemenii.
Venus este simbolizată de două linii orizontale, tăiate perpendicular de o linie verticală, simbol asemănător cu cel al zodiei Balanței, guvernată de Venus.
Pictograma Soarelui este formată dintr-un semicerc în partea inferioară (pământul ?), deasupra căruia este o săgeată cu vârful în jos (razele solare).
Ideograma lui Saturn este o combinație între glifele astrologice folosite actualmente pentru Saturn și Uranus,
Luna este reprezentată ca și astăzi, printr-o semilună
Pictograma pentru Marte, însă, nu am reușit să o corelez cu reprezentări actuale ale planetei. Corespondențele planetare se dovedesc a fi în concordanță cu traducerea textului făcută de savantul rus Boris Perlov.

NUN

De către cele 4 conducătoare

-

Jupiter

KA

pentru chipul

-

Mercur

ȘA

zeului Șaue

-

Venus

UGULA

conducătorul

-

Soare

PI

în virtutea adâncii sale înțelepciuni

-

Saturn

IDIM

-

Luna

KARA

a fost ars

-

Marte

I

unul.

-

Ascendent


De remarcat faptul că ideograma IDIM, Luna, nu are corespondent în traducerea lui Boris Perlov.

Este interesantă corespondența planetei Venus cu numele zeului Șaue (Șa), o divinitate importantă a locuitorilor de atunci ai acestor locuri, al cărui nume se regăsește în diferite toponome locale precum Șăulești, Șeușa, Șăulia, ceea ce mă face să mă gândesc la civilizația egipteană, unde unul dintre simbolurile cele mai importante, crucea Ansata sau Ankh, simbol al vieții eterne, are o formă foarte apropiată cu glifa lui Venus. De asemenea piramidele egiptene stau din punct de vedere energetic sub semnul lui Venus, iar construcția lor a avut loc aproximativ în aceeași perioadă (3500 î.e.n.), ceea ce sugerează o legătură între cele două civilizații.

În vechime se folosea astrologia în special pentru horoscopele natale ale persoanelor foarte importante, conducători sau în scopuri elective.
Faptul că tăblița are o gaură ne arată că aceasta este posibil să fi fost purtată la gât ca un pandantiv. Și de asemenea indică modul în care trebuie așezată tăblița pentru a fi citită.

Ce reprezintă însă horoscopul ? Astrograma natală a persoanei în cauză ? Un moment special din viața ei ?

Soarele este în opoziție cu Luna (Lună Plină, posibil chiar Eclipsă de Lună).

Dacă este vorba de o astrogramă natală interpretarea planetelor în case este următoarea:

#Soarele în casa IV
Pentru această persoană viața de familie este importantă. Are nevoie de un mediu familial stabil. Recunoașterea vine de obicei târziu în viață. Conștientizarea trecutului, patriot și apărător al tradițiilor locale.
#Luna în casa X
Persoana caută recunoașterea socială a acțiunilor sale. Dorință de a avea o bună reputație. Fluctuații ale poziției sociale, dar menținerea idealurilor. Atracție pentru activități care oferă o împlinire emoțională. Mamă cu influență mare asupra destinului nativului.
#Mercur în casa III
Persoană cu disponibilități deosebite pentru comunicare și studiu, cu talent oratoric sau de scriitor. Minte activă și o mare curiozitate.
#Venus în casa III
Persoană cu interese artistice, o bună capacitate socială de a comunica armonios cu cei din jur, atracție pentru parteneri cu care să aibă o bună comunicare.
#Marte în casa XI
Persoană deschisă și interesată de a avea mulți prieteni, posibile conflicte cu aceștia.
#Jupiter în casa I
Optimism contagios, entuziasm și energie deosebită în activitățile curente. Spontaneitate, umor, popularitate, capacități de lider. Autoindulgență sau delăsare. Tendință la îngrășare.
#Saturn în casa VIII
Interes, experiență și profunzime în probleme esoterice, mistice. Moarte la vârstă înaintată, de bătrânețe. Dificultăți în relațiile sexuale sau abstinență.

Dar, având în vedere configurațiile speciale din acest horoscop și faptul că persoana îngropată acolo era o persoană bogată cu o funcție religioasă importantă, fapt sugerat de obiectele de cult găsite alături de osemintele și cele 3 tăblițe de lut, eu înclin să cred că este horoscopul momentului inițierii persoanei în taine spirituale avansate și nu o astrogramă natală.

Luna Plină în casa X - eveniment major cu implicații sociale deosebite, avansare, popularitate. Pe de altă parte trebuie să ne amintim că era perioada matriarhatului (în neolitic femeile aveau sarcina de a conduce tribul) și de aceea această poziție sugerează o femeie într-o poziție socială importantă. Alegerea unui moment de Lună Plină accentuează acest lucru.
Soarele în casa IV - păstrarea tradiției, liniei urmașilor.
Jupiter pe Ascendent - moment energetic important, entuziasm, energie vitală mare.
Mercur și Venus în casa III - inițiere teoretică sau transmiterea unor cunoștințe teoretice importante.
Saturn în casa VIII - misticism avansat, controlul energiilor sexuale și a altor forțe paranormale.
Marte în casa XI - entuziasm în cadrul grupului, a comunității din care face parte

Teoretic, având pozițiile relative ale planetelor unele față de altele, momentul exact al astrogramei, dar a căuta acest moment într-un interval de 500-1000 de ani este similar cu a căuta acul în carul cu fân. Lipsesc din păcate orice informații despre pozițiile în zodiac ale planetelor, ceea ce ar fi ușurat mult munca.

Implicațiile acestei interpretări a tăbliței rotunde de la Tărtăria, în cazul în care este confirmată de cercetătorii istorici autentici, sunt deosebite, aruncând o lumină nouă asupra civilizației neolitice din spațiul românesc. Iată cum, înainte de alte avea înregistrări scrise, oamenii se ocupau cu astrologia. Cum reușeau să facă calcule astronomice complicate fără a folosi scrierea este greu de imaginat. De unde au obținut ei acele informații despre mersul planetelor și influența acestora asupra vieții oamenilor, este un alt lucru, încă mai greu de priceput. Dacă pentru dacii din epoca lui Burebista și Deceneu avem informații că ei au fost introduși în tainele vieții și ale multor științe printre care și astrologia de către Zamolxe, iar despre Zamolxe știm că a primit aceste legi divine de la zeița Hestia, care probabil că a existat și ea ca personaj real și conducător spiritual a locuitorilor spațiului carpatic, ne putem pune întrebarea cine a inițiat-o pe Hestia/Vesta ?

Cât de veche este atunci astrologia și practica ei, care era nivelul cultural și spiritual al locuitorilor de atunci? Iată întrebări care apar în mod firesc în fața unei astfel de ipoteze, întrebări la care sperăm ca istoria să ne dea un răspuns cât mai curând.

Radu Dan Moisoiu





Acest articol vine de la Dacii - Dacia - Burebista - Zamolxis - Kogaion - Decebal
http://www.dacii.ro

URL pentru acest articol este:
http://www.dacii.ro/modules.php?name=Sections&op;=viewarticle&artid=31
Dacii - Dacia - Burebista - Zamolxis - Kogaion - Decebal - Acces restrictionat

  Create an account    

Cãutare



Votati DACII in Romanian Top100

Meniu
· Home
· Arhivïżœ articole
· Cautïżœ
· Contul Tïżœu
· Downloads
· Evenimente
· ïżœntrebïżœri Frecvente
· Legïżœturi Web
· Members List
· Recomandïżœ-ne
· Sectiuni
· Sondaje
· Subiecte
· Top 10
· Trimite articole

Cine este online
Exista in mod curent, 8 vizitator(i) si 0 membri online.

Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

Articole la alegere


[ Armata Dacică ]

·ARCUL DACIC
·Tactica luptelor de stepa in arta militara a getilor
·ARMELE DACILOR
·Armata geto-dacã
·Efectivele ostirii
·Oastea la geto-daci
·Rãzboaiele geto-dacilor
·Stindardul geto-dac
·Originalitatea gïżœndirii militare

#sarmizegetusa on mIrc


www.vipnet.ro



Al V-lea Congres Internaïżœional de Dacologie - Rezumate

Noapte Albastra

In fiecare noapte de luni spre marti, incepand cu orele 00:08, pe Radio Romania Actualitati, puteti asculta in direct o emisiune realizata si moderata de domnul Marian Megan in cadrul careia domnul Napoleon Savescu impreuna cu invitatii sai dezbate diferite aspecte ale istoriei vechi a Romaniei. Frecventele pe care emite RRA le gasiti pe situl www.srr.ro


Dacii - Dacia - Burebista - Zamolxis - Kogaion - Decebal: Acces restrictionat

Incercati sa accesati un domeniu restrictinat.

We are Sorry but this section of our site is for Subscribed Users Only.

[ Go Back ]