Misterul orphic al Celui Jertfit se pastreaza in datina romaneasca a
Caloianului. Cea mai veche atestare a acestui obicei pare a fi o
relatare a scriitorului antic Diodor Sicul: "In Phrygia, intamplandu-
se odata sa cada o epidemie asupra oamenilor, iar de alta parte
suferind si pamantul de seceta, oamenii consultara oracolul asupra
mijloacelor prin care sa indeparteze de la ei aceste calamitati, iar
oracolul le raspunse ca sa inmormanteze trupul lui Attys si sa o
venereze pe Kybele ca divinitate.

Deoarece insa, din pricina
vechimii, din trupul lui Attys nu mai ramasese nimic, phrygienii au
facut imaginea tanarului, pe care apoi, plangand-o, o inmormantara,
indeplinind si onorurile funebre potrivite cu soarta lui, si acest
obicei ei il tin constant pana in zilele noastre". Attys era varianta
traco-phrygiana a marelui profet Orpheus, ucis de preotesele
Soarelui.


O papusa de lut

Obiceiul Caloianului este caracteristic indeosebi Munteniei de
rasarit (Braila, Buzau, Calarasi, Ialomita) si are loc in martea sau
in miercurea a treia de dupa Paste ori si mai tarziu. Inca din zori,
fetele de la 5-6 ani in sus se aduna la un loc si se impart, dupa
varsta, in doua sau mai multe cete. Fiecare ceata isi alege o
conducatoare. Apoi fetele fac o papusa de lut, un om mic, pe care il
impodobesc cu panglici, carpe colorate si flori, iar pe cap ii pun
drept caciula o coaja de ou rosu. In unele sate il imbraca in straie
taranesti, cu opincute si caciulita. Papusa se numeste Calian,
Caloian, Scaloian sau Bura. In unele sate ialomitene se face si
Scaloita, la fel ca Scaloianul.

Fetele pun Caloianul intr-un sicriu mic, bine incleiat - ca sa
pluteasca pe apa - sau pe o scandura, il inconjoara cu coji de oua
rosii, pastrate de la Paste, precum si cu fel de fel de flori,
printre care predomina busuiocul, apoi il ingroapa pe camp, printre
semanaturi, prin bozii sau maracini, pe malul vreunei ape ori intr-
alt loc ascuns. Inainte de inmormantare, una dintre fete se face
preot, alta dascal, a treia duce steagul, adica o trestie cu o
batista alba in varf, inaintea popii, si iarasi una sau doua fete duc
sicriul ori scandura cu Caloianul. In urma cortegiului vin fetele
celelalte, cu lumanari aprinse, bocind.


Pomana Caloianului

Dupa inmormantare, Caloianului i se face pomana, timp in care e bocit
din nou: Iene, Caloiene!



Tinerel te-am ingropat,
De pomana ca ti-am dat,
Apa multa si vin mult
Sa dea Domnul ca un sfant
Apa multa sa ne ude,
Sa ne faca poame multe!

A treia zi dupa ce l-au inmormantat, adica in a treia joi sau vineri
de dupa Paste sau in ziua de Paparude, fetele se aduna iarasi, se duc
la locul unde a fost inhumat, il dezgroapa, bocindu-l iarasi. Apoi il
aduc in sat si il arunca intr-o fantana sau se duc si-i dau drumul
sicriului pe un rau sau pe un lac, urand ca anul sa fie ploios si
plin de belsug. Apoi se aduna toate fetele la o casa si acolo coc o
placinta mare, numita ghizmana, ori mai multe placinte si alte
bucate. Flacaii aduc vin si lautari, se asaza toti la o masa, mananca
si beau din pomana Caloianului.

Pe vremuri, in unele sate se faceau doua papusi de lut, numite Tatal
Soarelui si Maicuta Ploii.

In ziua de Caloian, fetele urzesc tevi pline cu bumbac sau cu lana,
furate de la mamele cu copii mici, pentru a da Dumnezeu ploi
imbelsugate.

Adrian Bucurescu

"