A devenit atit de obisnuita folosirea unei culori sau a mai multora si nu oricum, ci in deplina concordanta cu starile sufletesti ale unei persoane

Prof. Ovidiu Popescu


MITOLOGIA CULORILOR



A devenit atit de obisnuita folosirea unei culori sau a mai multora si nu oricum ,ci in deplina concordanta cu starile sufletesti ale unei persoane.Culoarea ,aceasta insusire a tot ceea ce ne inconjoara ,aduce bucurie si tristete,caldura sau raceala,liniste si prospetime sau agitatie si neliniste,ne face sa ne simtim mai aproape sau mai departe de ceva sau cineva,iar felul in care o utilizam ,cu discretie si rafinament,cu gust si fantezie,depinde,in mare masura de starea noastra de spirit, de echilibrul nostru, de starea de sanatate si afectiune.Asa cum exist o lume exterioara,obiectiva a culorilor,tot asa exista si o lume interioara ,subiectiva,traita ,a culorilor .
Culoarea exprima un mesaj care vine din strafundul istoriei si este puternic incarcata de religios prin insasi geneza religiei si spiritului ei.Este o oglinda a suletului si a starii individului dar si a comunitatii sau societatii.
Mesajul vietii vine din strafundul istoriei omului atasat culorii rosu.Omul ,din cele mai vechi timpuri a dorit viata si daca totusi viata se sfirsea,atunci incerca sa gaseasca calea catre o viata dincolo de moarte. Credinta in acesta viata dincolo de moarte este dovedita si de utilizarea culorii rosu in ritualurile de inmormintare ,prin presararea trupului mortului cu ocru,ca un substitut al singelui “substitut ritual al singelui,deci simbol al vietii”{2}.Este evidenta credinta de renastere de revenire la viata a celui mort si prin inhumare alaturi de acesta a diverse obiecte care in mod normal se foloseau in viata de zi cu zi,astel incit acesta sa nu duca lipsa de nimic atunci cind v-a reven la viata.
Viata nu poate fi insa separata de moarte.Cele doua aspecte ale existentei formeaza un principiu care sta la baza universului nostru ,principiul dualitatii, principiu care sta la baza tuturor mitologiilor din lume.De iecare data vom gasi elementele care formeaza aceasta dualitate ca: macro-cosmos micro-cosmos; cald rece; bine rau; barbat femeie; intuneric lumina;etc.Tot asa viata si moartea formeaza o dualitate inseparabila care , din punct de vedere cromatic este simbolizata de rosu si alb-galbui.Daca rosul simbolizeaza viata alb-galbuiul reprezinta moartea.De ce albul pentru moarte? O intrebare interesanta care isi gaseste raspunsul tot in zorii civilizatiei umane, in credintele din epoca neolitica.S-au acut descoperiri arheologice importante din acesta perspectiva in Spania,Iugoslavia,Romania, Ucraina, Turcia etc.Aceste descoperiri sunt reprezentate de statuete cu bratele strinse la piept si cu picioarele tot strinse ori ingustate spre virfuri .Aceste statuete sunt reprezentari feminine in pozitia stind in picioare sau sezind .Au un cap alungit ,avind uneori un palas(sfera) pe cap. Atentia este atrasa de triunghiul pubian ,mare si supranatural. Imaginea redusa a statuii este un os (o falanga)”Imaginile ei sunt din materiale de culoare osului(simbolizind moartea)”(4)
Culoarea alba sau alb-galbui este rezultatul procesului de descompunere a cadavrului.Oasele au aceasta culoare intimp ce singele care circula prin organismul unei fiinte vi este rosu.Avem deci viata si moarte ,rosu si alb.In traditiile europene se pastreaza pina in zilele noastre apelativul de “Doamna in Alb” pentru moarte,iar in Asia ,albul este si azi culoare doliului.
Obiceiul utilizarii culorii albe ca semn al doliului s-a pastrat pina in zilele noastre la unele populatii.In 1966 cercetatorul C.Rechel-Dalmatoff a asistat la ceremonia de inmormintare a unei fete din tribul Kogi ,din Sierra Nevada de Santa Marta din Columbia .El a inregistrat intregul ritual de inmormintare :”Dupa ce a ales locul gropii ,samanul executa o serie de gesturi rituale si declara:aici este satul Mortii; aici este casa ceremoniala a Mortii; aici este uterul (se avanseaza ideea renasterii) ,voi deschide casa.Casa este inchisa ; eu o voi deschide .Moarta este infasurata in pinza alba si tatal sau coase giulgiul.In tot acest timp mama si bunica intoneaza un cintec lent,aproape fara cuvinte..Pe fundul gropii se pun pietre verzi,scoici si cochilia unui gasteropod.”(5)
La noi practica inmormintarii cu masca de tip camasa evidentiaza si de aceasta data prezenta albului.Aceasta camasa speciala ,cu totul infundata ,era conectionata in casa chiar de catre femeia careia ii era destinata sau de catre sotia ,mama sau fica mortului.Camasa avea o ornamentatie speciala compusa din patru gauri tivite cu rosu si asezate in zona etei ,simetric fata de o a cincea, aflata in mijlocul lor.Inchiderea se acea cu “cheite” si rar cu ciucuri rosii, la fel ca si minecile. In aceasta masca-camasa era introdus cadavrul nud si apoi asezat in sicriu.In asemene masti-camasa erau inmormintati numai cei ce consimteau pe cind erau inca in viata sa si le confectioneze.Ritualul confectionarii a disparut odata cu credinta in utilizarea lor.
Un substitut al mastii-camasa il constituie “pinza de fata” , un el de masca reductiva de tipul obrazarului,utilizata in toata perioada feudala la inmormintarile celor care aveau de ascuns un rictus ,o diformitate sau care pur si simplu lasasera cu limba de moarte sa li se acopere fata.Pinza de fata putea sa fie si un stergar ingust,care se punea orizontal pe fata.(6)
Prezenta discreta a rosului nu face decit sa sublinieze din nou credinta in viata de dincolo de moarte .Dar viata de dincolo de moarte inseamna de fapt o renastere ,lucru care ne indreapta catre o trinitate -viata,moarte,renastere.Si acestei trinitati ii putem asocia o triologie a culorilor ,rosu,alb,verde.Renasterea este asociata verdelui. Verdele este astel culoarea credintei regenerative,credinta care treptat se v-a coagula intr-o divinitate a vegetatiei.Aceasta credinta a fost pusa in evidenta la noi prin celebra descoperire de la Cascioarele ,facuta de Vladimir Dumitrescu.In aceasta statiune neolitica el a descoperit ramasitele unui templu ai carui pereti erau pictati in magniice spirale in rosu si verde pe un fond alb-galbui..Nu s-au gasit statuete dar o coloana doi metrii si o alta mai mica indica un cult al stilpului sacru.(7)
In mitologia lumii primitive din Europa si implicit de pe teritoriul tarii noastre ,este extrem de prezenta o divinitate a vegetatiei.De vasemenea intilnim o tematica a arborelui ,a cultelor dendrologice.In fine ultima acceptie acordata se refera la transsimbolizarea acestei calitati unor elemente arboricole ,elemente ce erau folosite in diverse ocazii rituale .In jocurile de carnaval care reeditau ritualurile in alt plan si in alta ambianta ,de fecunditate telurica ,au razbatut datini ce tin de cultul arborelui.Jucatorii mascati in mosi si babe umblau cu braduti in mina,ceva similar cu vatafii de pitarai
Este interesant de amintit ca exista si un personaj popular care aminteste de mitul fertilizator al arborelui,numit George cel Verde .Acesta ureaza atingind o masca vegetala de copii,bolnavi si batrini.De asemenea umblatul de Florii cu crengi infrunzite de salcie , punerea de ramuri verzi pe case de Sf. Gheorghe ,serbarile de Armindeni ,precum si costumarea feciorilor in brazi de anul nou reprezinta alte forme ale mitului arborelui fertilizator si alte forme de utilizare a culorii verde.Aceasta culoare care putem concluziona ca exprima ideea de regenerare ,inducind si ideea feminitati ,a celei care perpetueaza viata.
Geto-dacii aveau o divinitate a vegetatiei ,a regenerarii, a reinvierii. Totul e legat in cultul disparitiei vietii,prin ascunderea in pamint si revenirea la suprafata.Aceasta divinitate este Zamolxis ,cel care a coborit trei ani in pestera din pamint si a revenit apoi din nou printre muritori.’Asa cum era venerat ,el nu era nici zeu al pamintului,nici zeu al mortilor”(9).exista credinta ca vegetatia se retrage pentrua ierna in pestera lui Zamolxis .Acesta poate fi deci identificat si cu un zeu al vietii si regenerarii naturii.(10).Aceasta credinta vine catre noi ,pe filiera daco-getica inca din neolitic.(11)
Ca un ecou al acestei credinte si al semnificatiei culorii verzi este si obiceiul vopsirii caselo in culoarea verde,obicei care se pastreaza inca in lumea satelor.
Asociata culorii verde si semnificatiei sale este culoarea negru.Linga renastere (verde) se asociaza fertilitatea (negru) Ngrul este preluat ca un simbol al Zeitei Mama ,al “Mamei Glia”,al fertilitatii pamintului.In neolitic fertilitatea era simolizata prin asociatiuni de triunghiuri ,cel mai adesea doua triunghiuri asezate in asa fel incit sa formeze un romb,ca o simbolizare a zonei pubiene.In mitologia popoarelor indo-europene zeta fertilitatii,”Mama Glia” este cea din trupul careia se nasc toate.Ea este mama primordiala.Ea hraneste toate fapturile ,din propria-I fiinta pentru ca in final sa le devoreze tot ea ,fiind nascatoarea si mormintul.Ea stringe la piept viata pe care a creat-o ,refuzindu-i libertatea catre cerul nelimitat(13).
Descoperiri arheologice din neoliticul central anatolian ,cum este monumentul VII 23 Catal Huyuk ,datat la mijlocul mileniului al VIII-lea ien prin modul in care este decorat”un voal rosu ,negru si galben infasoara zeita: care pe piept are o coloana de romburi iar in jurul ombilicului cercuri concentrice”(14)
Pornind de la idea ca primi oameni au fost facuti din pamint ,credintele neolitice au asociat culoarea neagra si acestora,anumite referiri la aceste credinte razbatind catre zilele noastre.Astfel Romulus Vulcanescu spune ca :”deoarece au fost alcatuite din pamint negru …”
Se cuvine sa subliniem un aspect particular al acestei legende;in necropola neolitica de la Cernica ,au fost descoperite schelete umane negroide(17).
Este poate momentul sa analizam culoarea neagra si prin prisma faptului ca azi este asociata cu doliul .De fapt semnificatia ei se pastreaza ,ea este incarcata cu aceleasi simboluri ale fertilitatii, ale Mamei-pamint.De fapt moartea ,prin aceasta prisma nu este decit o reintoarcere la origini,o pregatire a ceea ce v-a fi viata viitoare,sa nu uitam ca Zeita Mama da nastere vietii ,pentru ca apoi sa o devoreze tot ea pentru a genera un nou ciclu. Mitologia se bordeaza pe ceea ce omul a vazut in jurul lui din cele mai vechi timpuri,renesterea ciclica a vietii ,generind ceea ce Mircea Eliade numea “Mitul eternei reintoarceri” .
Aspiratia omului a fost ,din cele mai vechi timpuri catre libeprtate si apare firesc in acest context sa isi indrept privirea spre nemarginirea cerului ajungind sa identifice culoarea acestuia ,albastru cu ideea de nemarginire,de profunzime.In opozitie cu limitarea si ciclicitatea pamintului,cerul sugereaza libertatea spiritului care poate hoinarii liber ,ca o pasare.Si dintre pasari este evident ca vulturul,prin maretia sa a fost cel care a influentat cel mai profund spiritul omului primitiv.Este demn de mentionat ca aceasta asociere intre albastru si vultur apare pregnant in mitologia daco-geta .Aici intilnim o divinitate a cerului ,divinitate a carei reprezentare este vulturul,vultur pe care il regasim pe cnemida nr.1 de la Agighiol,pe coiful de aur de la Baiceni,pe pocalele de la Agighiol si Portile de Fier, pe placutele de la Letnita …..,pe ceramica pictata de la Gradistea de Munte.Este Zeul cerului ,prin excelenta Zeul total ,creatorul cosmosului si al lumii,prezent la popoarele indo-europene inca din prima lor faza. I.H.Crisan ,in mod retoric,pune o intrebare privitor la numele acestei divinitati;”La indemina,spune acesta,nu sta decit textul lui Herodot care vorbeste de Gebeleizis sau Nebeleizis”(19).In jurul problemei numelui discutiile sunt inca vii.Cert este insa ca daco-getii aveau o divinitate a cerului .Si in sprijinul acestei afirmatii el vine Mircea Eliade ,cel care subliniaza ca sanctuarele de la Sarmisegetuza si Costesti “nu aveau acoperis si ca marele sanctuar rotund era dominat de simboluri celeste”.Pe deasupra admirabilul Soare de Andezit nu face decit sa comfirme caracterul urano-solar al religiei daco-getilor.
Nu poate fi inteleasa simbolistica cerului daca nu tinem seama de experienta primara a sacralitatii cerului si a fenomenelor ceresti si atmosferice.Este una din rarele experiente care reveleaza spontan transcendenta si maiestatea.Asecensiunea estatica ,simbolismul soarelui ,experienta imaginara a atitudinii ca eliberare de povara greutatii ,contribuie si ele la consacrarea spatiului celest ca sursa si locuinta pentru fiinte supranaturale; Zei, Eroi civilizatori….
In continuarea periplului printre culori si semnificatii vom mentiona ca ,pentru popoarele indo-europene una dintre divinitatile arhetipale este Stapinul Cerului ,identificat cu Soarele.”Frumos la vedere ,discul solar amenintator, cu o mie de spite roata pe care o azvirle impotriva dusmanilor sai” (23).Galbenul solar ,auriu, da o majestozitate ,este ,in special prin asocierea cu albastrul,culoarea regala ,culoarea stapinului absolut.
Este interesant cum intreaga paleta de culori ,cu semnificatiile lor ,o regasim in traditiile populare romanesti ,sintetizata in traditia incondeierii oului,traditie care prin aceasta prisma ne apare ca venind din timpuri precretine.
In mitologia romaneasca crestina ,preluata de la innaintasi se intilneste simbolul genezei,oul.Este oul de Paste care este incondeiat in baza unor cutume din care razbat traditiile ancestrale.Oul este divizat in doua meridiane perpendiculare si un ecuator,care il imparte in doua emisfere ,astfel ca fiecare emisfra este divizata in cite 4 zone.Emisfera superioara este incondeiata in albastru(ca un simbol al cerului)si cu diferite constelatii si stele,toate in galben auriu.Emisfera inferioara se incondeia in verde,peste care sint desenate simboluri florale geometrizate cu negru.
Din cele prezentate pina acum rezulta ca la romani exista o serie de culori mitologice care transmit spre noi mesaje care trebuiesc descifrate si intelese.Acestea rezumind sunt; rosul(mesajul vietii),negru(fertilitate),verde(regenerare-fertilitate),alb-galbui(moartea),albastru(libertatea spiritului) si galben(divinitatea).Toate aceste culori si utilizarea lor intr-un cod bine stabilit dau o anumita semnificatie aparte manifestarilor artistico-religioase care vin spre noi din negura timpurilor.

Ovidiu Popescu

1 .Pavel Muresan Culoarea in viata noastra,Bucuresti ,1988
2 .Mircea Eliade,Istoria credintelor si ideilor religioase,vol.I,pg. 8 ,Bucuresti ,1981
3. Mircea Eliade,Istoria credintelor si ideilor religioase,vol. I, pg.9, Bucuresti, 1981
4. Maria Ghimbutes, Civilizatie si cultura ,pg.90,Bucuresti
5. C.Reichel-Dalmatoff Notas Sabre, El simbolismo religioso de los Indias de la Sierra
Nevada la Santa Marta


"