In istoria monumentelor megalitice ale Daciei; un loc important īl ocupa o lunga serie neīn­trerupta de mai multe mii de bolovani sau lespezi enorme, ce se īntindea pīna īn sec. al XVIII-lea, din Besarabia prin Rusia meridio­nala catre Crimea si din care astazi mai exista īnca unele putine resturi īn apropiere de Chisinau.
Invatatul domn al Moldovei, Dimitrie Can­temir, scria pe la a. 1716 īn aceasta privinta urmatoarele :
„Nu departe de Chisinau, orasel līnga raul Bīcul, se vede o serie de lespezi foarte mari, dis­puse īn linie dreapta īn asa mod ca si cīnd ele ar fi fost asezate acolo prin activitatea omului. Insa, ceea ce ne īmpedica de a crede aceasta, este, de o parte. marimea acestor lespezi, iar, de alta parte, lungimea spatiului pe care se īntind. Intru adevar. unii din bolovanii acestia acopera un spatiu de 3-4 coti īn lat si īn lung, iar seria lor trece peste Nistru si se īntinde pīna la Crimea. In limba poporului, acest sir de petroaie poarta nunele de Cheile Bīcului, si taranii īn simplitatea lor spun cä aceasta con­structiune e facuta de zmei cari se conjurase ca sa inchida cursul rīului Bīcul" .


Poetul Constantin Stamati, care locuia īn Chisinau, īntr-o notita scrisa ruseste despre anticitatile Besarabiei si publicata pe la a. 1850, ne mai comunica īnca urmatoarele date importante cu privire la aceasta constructiune megalitica: „Ca la trei verste mai īn jos de Chisinau", scrie dīnsul, „se vede un sir īn linie dreapta de lespezi foarte mari īngropate pana la jumatate īn pamīnt, pe cari locuitorii le numesc Cheile rīului Bīc. Acest sir de petre se īncepe de la Prut, construit īn chip de parete, trece prin codrii Caprianei si taie īn lat īntreaga Besara­bia. Locuitorii īnsa din timp īn timp dezgroapa acele petre, astfel ca vechiul zid se distruge"
Iar capitanul Zascuk, īn cea mai buna des­criere statistica-geografica a Besarabiei, pe care o compusese clin īnsarcinarea guvernului rusesc ca ofiter de stat major, ne spune urma­toarele: „De la actualul Chisinau īn direct,iune catre Prut prin codrii Caprianei se īntindea ndata un sir de lespezi pe jumatate īngropate īn pamīnt. Acele lespezi s-au mai conservat inca īn unele locuri, iar despre altele mai poves­tesc taranii ca le-au luat rīnduri pentru tre­buintele lor. Nu cred ca cineva se va apuca a dovedi ca acele petre formau oarecīnd un zid compact., din dosul caruia vechii locuitori se vor fi aparat īn contra invaziunii rapitorilor vecini. Acele petre mergeau fara īntrerupere prin paduri, prin balti si prin rīpe. Dupa toata probabilitatea, ele serveau, ca si santurile de pamant, drept semne de hotar". Capitanul Zascuk mai adauge totodatä īn nota: „In deli­mitarile posterioare ale unor mosii manastiresti din Besarabia, mai ales ale celor din zona paduroasa a districtelor Chisinau, Orhei si Iasi, se mentioneaza īn acte siruri de petre de lespezi, īmplīntate īn pämīnt si ramase din timpuri vechi" .

In fine, īntr-o notita manuscripta, patriotul roman Alexandru Hasdeu din Besarabia, con­stata si dīnsul ca a vazut acele „blocuri de peatra īnfipte īn pamant", aproape de Chisinau pe mosiile Petricani si Ghidighis .

Din aceste date pozitive, ce ne-au fost trans­mise de diferiti autori, martori oculari, rezulta ca acest monumental sir de lespezi īmplīntate vertical īn pamīnt nu era altceva decīt ceea ce in stiinta arheologica preistoricä se numeste o aliniare (alignement), insa de o lungime extra­ordinara si care se intindea din Moldova pe līnga valea Bīcului pīna departe spre rasarit. . . catre Crimea, cum zice Cantemir.

Insa o constatare este de lipsa sa facem aici īn ce priveste aspectul si sistemul tehnic a acestei constructiuni megalitice. Aceasta gigan­tica serie de mai multe zeci de mii de bolovani nu a avut niciodata caracterul unui mur sau constructiuni de aparare. Nici principele Cantemir, nici, altii, cari au vazut, cari au examinat si au descris acest uimitoriu monu­ment al vechimei, nu afirma ca lespezile sau monolitele ce compuneau aceasta linie megali­tica ar fi fost astfel dispuse si atīt de alipite unele de altele, īncīt sa formeze un mur com­pact si impenetrabil. Principele Cantemir le numeste simplu numai „series maximorum lapidum", Constantin Stamati, „un sir in linie dreapta de lespezi foarte mari", iar capitanul Zascuk, destul de competent spre a cunoaste caracterul fortificatiunilor de aparare, declara foarte precis: „nu cred ca cineva se va apuca a dovedi ca acele petre formau oarecīnd un zid compact; dupa toate probabilitaitile ele ser­veau... drept semne de hotar".

Atīt dupa natura locurilor pe unde trecea, cat si dupa directiunea sa de la apus spre rasarit, aceasta lunga īnsirare de lespezi brute īmplīn­tate īn pamīnt prin pustietatile: cele salbatice ale Scitiei vechi nu era facuta ca sa impedice o invaziune.

Ni se prezinta acum cestiunea cea impor­tanta in istoria evenimentelor si a civilizatiunii preistorice europene, care a fost originea si care a fost destinatiunea acestei miraculoase lucrari megalitice ?
0 amintire foarte pretioasa despre acest incomparabil monument al vechimei preistorice o aflam la Quint Curtiu Ruf, unul din istoricii romani, care traise, probabil, sub īmparatul Vespasian.
Pe baza fantanelur grecesti, din cari o mare parte noi astazi nu le mai avem, Quint Curtiu Ruf, compusese o lucrare īn zece carti De gestis Alexandri Magni, si īn care dīnsul ne spune ca regele Alexandru īncurajat de succesele sale īn Asia, dupa ce supuse pe persi, pe bactriani si alte populatiuni barbare de līnga Marea Caspica, se hotarī a-si extinde expeditiunea si asupra scitilor din Europa; anume regele Alexandru era de parere ca pīna cīnd macedonenii nu vor supune pe scitii din Europa, considerati īn aceste timpuri ca neīnvinsi, pīna atunci impe­riul macedonean īn Asia va avea o existenta numai efemera. Populatiunile subjugate ale Asiei, din cari unele īncepuse a se revolta, vor dispretui pe macedoneni ; iar daca vor supune si pe scitii din Europa, macedonenii se vor arata cu mandrie peste tot locul ca neinvinsi. Astfel, regele AleYandru soseste cu trupele sale la Tanais (Don), rīul cel mare, care despärtea īn aceste timpuri pe bactriani de scitii Europei si Europa de Asia. Dupa ce regele Alexandru puse aici fundamentele unui nou oras, numit Alexandria, si facu toate pregatirile necesare pentru un razboi cu scitii, dede ordin trupelor sale sa treaca īn Europa. Scitii cercara a i se opune pe celalalt tarmure al rīului Tanais. Insa regele Alexandru si trupele sale, pe līnga toata ploaia de sageti a scitilor si pe līngä toata impetuozitatea cea mare a rīului Tanais, trecura cu luntrile la tarmurele european. Scutasii macedoneni parasind luntrile īncepurä īndata lupta cu lancile īn contra cetelor cala­rete ale scitilor, ce ocupau tarmurele, iar cava­leria macedoneana, vazīnd cä scitii īncep a-si īntoarce caii, se arunca asupra lor si le rupse sirurile. Scitii nemaiputīnd sustinea atacul si vociferarile de räzboi ale macedonenilor, lasara cailor frīnele libere si incepura a fugi, iar cava­leria macedoneana din ordinul lui Alexandru fi persecuta tot restul zilei si trecu chiar dincolo de Stīlpii lui Liber Pater.
Acesti Stīlpi ai lui Liber Pater, ne spune Quint Curtiu, „erau niste monumente ce con­sistau din bolovana sau lespezi mari asezate īn sir regulat la mici intervale unele de altele" .Avem asadar aici un text pozitiv si precis din istoria lui Alexandru cel Mare; text, care se rapoarta direct la aceasta aliniare megalitica din Scitia europeana.
Din acest important document istoric, re­zulta asadar ca aceasta monumentala īnsirare de petroaie, al carei capat de rasarit ajungea pīna in apropiere de Don, forma numai una si aceeasi constructiune megalitica cu series maximorum lapidum, care dupa Cantemir se īntindea din Besarabia prin Rusia meridionala catre Crimea.

Īn vechea literatura istorica asadar acest grandios monument de la nordul Marei Negre, compus din un sir extraordinar de lung de monolite brute, īmplīntate īn pamīnt, purta numele de Termini Liberi Patris.Iar acest Liber Pater al romanilor, dupa cum am vazut si īn capitulul precedent, era una si aceeasi personalitate legendara cu Dionysos al grecilor si cu Osiris al egiptenilor .

Aceeasi perfecta identitate īntre Liber Pater si Osiris o aflam in traditiunile preistorice ale poporului romān. Dupa unele din aceste le­gende brazda cea uriasa de plug, care taie de la apus spre rasarit, cīmpiile Romāniei si Rusiei meridionale pīna la Don, ar fi tras-o, īmparatul Jidovilor, Ostrea-Novac (Osiris), iar dupa alte traditiuni aceasta brazda se atribuie lui Ler ītnparatul (Liber-Pater), care venise cu osti nenumarat de multe si rele asupra locui­torilor acestei tari .
Insa care a fost destinatiunea primitiva a acestor faimoase monolite asezate īn sir, ce se īntindeau de la Prut peste Besarabia si Rusia meridionala catre Don pīna īn apropiere de punetul unde din Asia se trecea īn Europa ?
In anticitatea preistorica, columnele de peatra bruta au mai avut totodata si o desti­natiune de utilitate publica. Ele serveau īn aceste timpuri departate spre a indica calato­rilor directiunea drumurilor prin tinuturile mai putin populate si pe unde alte semne de orientare lipseau .Intreaga īntinderea cea vasta a Scitiei me­ridionale a format, pīna tīrziu īn timpurile istorice, o regiune Pastorala, niste pustietaīti de pasuni, fara limite, fara orase, fara sate , si fara paduri pe cari rataceau necontenit ne­numarate triburi de pastori, transportīndu-si pe care dintr-un loc īn altul casele si familiile lor.

„Noi nu avem nici orase, nici campuri culti­vate ca sa ne temem ca vor fi cuprinse si devas­tate cle inimici", raspunde Idanthyrsus, regele scitilor, catre Darie, regele persilor, cīnd acesta īi cerea ca ori sa primeasca lupta, ori sa-i aduca daruri, pamīnt si apa, drept semne de supunere .
Grecii, dupa cum ne spune Curtiu, numeau īntreaga regiunea geografica a Sarmatiei euro­pene, „solitodinile .scitilor", iar partea dintre gurile Dunarii, Nistru si Pont, sau tinuturile Besarabiei de jos, au purtat īn particular numele de „desertul getilor" .

Prin aceste solitudini de la nordul Marei Negre se ratacise Darie, regele persilor, cu īn­treaga sa armata ; se ratacise chiar si cetele militante ale scitilor, cari urmareau pe Darie .
In aceste timpuri departate istorice, singu­rul drum, care prezenta mai putine dificultati pentru comunicatiunea dintre Carpati si tinu­turile de līnga lacul Meotic, era pe valea Bīcu­lui din Besarabia de astazi, si care apoi de la Nistru se prelungea catre Don. Insa si aceasta linie ramase numai o simpla cale „per deserta".Pe aici, se operase, īn timpurile preistorice, invaziunea cea puternica a triburilor neoli­tice īn Europa. Pe aici a fost pīna tīrziu linia cea mare de comunicatiune īntre rasarit si apus, īntre Asia totdeauna lipsita si īntre Europa cea opulenta.


„Termini Liberi Patris", aceste monu­mente ale vechimei, ce se intindeau in linie dreapta de la Prut pe līnga Valea Bīcului catre Tanais, ni se prezinta astfel, din punct de vedere al intereselor publice, ca simple co­lumne itinerare prin deserturile cele salbatice ale Scitiei, spre a indica calatorilor si comercian­tilor linia drumului celui mare dintre Asia si Europa .
Osiris regele egiptenilor sau Liber Pater; dupa cum il numeau romānü; cucerise deadata cu īnfrīngerea lui Typhon si tinuturile din nordul Marei Negre. Lui Osiris īi atribuiau tra­ditiunile si legendele vechi īnfiintarea acestui uimitoriu sir de bolovani īmplīntati īn pamīnt īntre Asia si Carpatii Daciei.
In vechile litanii ale egiptenilor, redactate de preotii. din Teba si din Memphis pentru divinizarea lui Osiris, se aminteste ca o bine­cuvīntare eterna, ca una din gloriile cele mari ale acestui monarh, ca el a deschis drumurile din regiunea nordului, iar sub regiunea nor­dului, geografia timpurilor antice īntelegea prin excelenta tara scitilor .
Chiar si Herodot ne spune ca stīlpii sau colum­nele lui Sesostris (acelasi cu Osiris) mai existau si īn timpurile sale īn tinuturile Scitiei.
Iar poetul Ovid, in cartea a III-a a Fastelor sale, face de asemenea amintire de caile, trium­fale ale lui Bach sau Liber Pater prin Scitia.

Aceasta monumentala cale de glorie a lui Liber Pater ajunsese a fi legendara in tinuturile grecesti īnca cu mult mai īnainte de timpurile lui Herodot. Poetul Pindar aminteste īn doua ode ale sale de acest admirabil monument din tara hiperboreilor, stabiliti īnca din timpul migra­tiunii neolitice la nordul Dunarei de jos si al Marei Negre. In una din aceste ode, textul relativ la aceasta lunga serie de columne itinerare suna astfel: „Atīt dincolo de izvoarele Nilului, cīt si īn
tara hiperboreilor, exista o multime nenumarata de stīlpi itinerari, din peatra taiata, inalti de cīte 100 de picioare si asezati īn sir, drept monu­mente ale unor fapte glorioase". Aceasta nenumarata multime de stalpi itine­rari, asezati īn sir prin tara hiperboreilor, de cari ne vorbeste Pindar, ni se prezinta astfel ca una si aceeasi aliniare megalitica cu "series maximorum lapidum", de cari ne vorbeste Cantemir si cu „lapides crebris intervallis dis­positi", sau cu „Termini Liberi Patris" de la Quint Curtiu. In alta oda a sa, poetul Pindar mai glorifica inca odata acest extraordinar monument din tara hiperboreilor:

Cuvintele sale sunt urmatoarele:
„Nici daca vei calatori pe mare, nici pe uscat, nu vei afla calea cea demna de admiratiune, care duce la locul principal de adunare al hiperbo­reilor" .

Din aceste cuvinte ale lui Pindar rezulta asadar ca īn tara hiperboreilor de la nordul Dunarii si al Marei Negre exista īnca īn timpu­rile sale o cale monumentala, īnsa miraculoasa prin multimea si prin marimea cea colosala a stīlpilor sai itinerari asezati īn sir. Originea acestei cai, zice Pindar, se reducea la niste fapte glorioase. Era, astfel, o cale triumfala identica cu „Scythici triumphi" ai lui Liber Pater, de cari aminteste Ovid. Ambii. poetii, Pindar si Ovid, aveau īn vedere aceleasi evenimente de razboi, aceleasi monumente legendare. Aceasta admirabila cale sfīnta de la nordul Dunarei de jos si al Marii Negre conducea, dupa cum ne spune Pindar, la locul comun de adu­nare al hiperboreilor. Ea traversa, asadar, o mare parte clin teritoriul cel vast al acestui popor. Dupa cum stim, magnificul templu al lui Apollo Hiperboreul, se afla īn insula numita Leuce sau Alba de līnga gurile Dunarei.

Iar īn partile de jos ale Prutului si īn apro­piere de aceasta metropola religioasa a hiper­boreilor, mai exista īnca īn epoca romanä un oras numit Piroboridava, incontestabil aceeasi capitala, acelasi centru politic, pe care Pindar īl numeste Hyperboreon agon. Tot in partile de rasarit ale Daciei, īntre fluviile Agalingus (azi Cogalnic) si Hypanis (Bug,) ne apare stabilita, in epoca romana, o populatie īntinsa numita „Dac(i) Peto­poriani" , numire evident, alterata īn loc de Daci Piroboriani, adeca hiperborei.

Rezumam:

Calea cea miraculoasa a hiperboreilor", de care ne vorbeste Pindar, si pe līnga care erau īnsirate o multime nenumarata de. stīlpi itine­rari, ni se prezinta atīt pe bara situatiunei geografice a hiperboreilor, cīt si dupa caracte­rul si destinatiunea acestor monumente, ca una si aceeasi constructiune megalitica cu linia cea lunga de petroaie īmplīntate īn pa­mīnt, de care face amintire Cantemir si Quint Curtiu.

2. CAILE SACRE ALE SCIITILOR

Herodot, īn descrierea Scitiei, face amintire de un. tinut de la nordul Marei Negre, pe care scit,ii īn limba lor īl numeau Exampaeos, cuvīnt care īn traducere greceasca īnsemna Caile sacre.
Aceste locuri, numite Exampee, erau, dupa Herodot, situate la o departare de 4 zile navi­gatiune pe raul Hypanis (Bug) īn sus si formau
frontiere dintre scitii agricoli asezati mai la nord si īntre alazoni cu locuintele despre sud. Aceasta cale sfīnta, din nordul Marei Negre,
se afla asadar aproape pe aceeasi paralela cu
Chisinaul de astazi, avand directiunea de la
apus spre rasarit, ori de la rasarit spre apus.
Despre originea si destinatiunea acestor cai sfinte ale scitilor, Herodot nu ne mai spune nimic.
In anticitatea greceasca se numeau "cai sfinte" drumurile de comunicatiune, ce erau stabilite īntre centrele principale si intre locu­rile religioase rnai importante.
Pe līnga aceste drumuri sfinte se aflau īnsi­rate īn vechime diferite sanctuare si temple ale divinitatilor, columne, statue, mormintele eroi­lor si ale persoanelor de distinctiune si alte mo­numente comemorative.

Pe aceste cai se faceau procesiunile solemne ale clerului si ale poporului, pe ele se cīntau imnele funebre, peanele de rugaciune, de īnvin­gere, de laude si de multamire zeilor. In fine, pe aceste drumuri de siguranta publicä se transportau darurile particularilor, ale orase­lor si populatiunilor la sanctuarele zeilor.
0 astfel de cale sfīnta, exista īn anticitate īntre Atena si orasul Elcusis, loc celebru pentru misteriile Eleusine si unde se credea ca era resedinta marilor divinitäti Ceres si Proserpina .
0 alta cale sfīnta era stabilita īntre Elis, capitala provinciei cu acest nume, si īntre Olympia, campul cel renumit pentru jocurile olimpice ale Greciei vechi .
Unele din aceste cai sfinte traversau pro­vincii intregi.
Cu deosebire la sanctuar ele cele celebre din Delphi, care a avut un rol atīt de imens īn isto­ria religioasa si politica a Greciei, conduceau trei cai sfinte. Una din acestea īncepea īn partea de nord, la valea Tempe, trecea peste toata Tesalia, peste .Doris si Locris si era desti­nata pentru peregrinii din partile nordului si ale Traciei. Alta cale sfīnta venea din partea de sud-est, din Atica. La era construita, dupa cum spun traditiunile, de Teseu si servea pentru trimiterea darurilor la Delphi din partea atenienilor, a peloponesilor si beotienilor. In fine, o a treia cale sfanta catre Delphi incepea de 80 de stadii si era destinata pentru piosii calatori, ce veneau pe mare.
Aceeasi institutiune a cailor sfinte a aflam si la vechii egipteni.
Strabo, vorbind de constructiunea mora­bilelor temple de la Teba, cea cu o suta de porti, din Egipt, ne face urmatoarea descriere a cailor sfinte de aci:
Inaintea templelor, ne spune dīnsul, se afla un spatiu īn latime de un fugar ori mai putin, īnsa lung de 3-4 ori pe atīta, si chiar mai mult. Acest spatiu se numeste drumul sfant iar de-a lungul acestei cai sfinte, pe ambele sale laturi, se afla insirate statue de sfincsi, asezate la o distanta de cīte 10 coti una de alta, astfel ca un sir de aceste statue se afla īn partea dreapta, iar altul īn partea stīnga a drumului, ca numarul acestor sfincsi nu e limi­tat, ei depinde de la lungimea fiecarei cai, iar la capatul acestor doua linii de statue se afla vestibulul templului.
Acelasi aspect monumental a trebuit sä-1 aiba si Exampeele sau caile cele sfinte ale sci­tilor.
Insa ce fel de monumente religioase puteau ca sa orneze aceste cai sfinte din pustietatile cele īntinse de la nordul Marii Negre ?

Scitii, dupa cum ne spune tot Herodot, nu ridicau divinitatilor sale nici statue, nici altare, nici temple . Monumentele principale, ce decorau caile cele sfinte ale scitilor, nu puteau fi, asadar, decīt o serie lunga de tumule enorme, precum si stalpü cei faimosi ai lui Liber Pater, considerati de sacri. Mai exista īnsa o importanta proba geogra­fica, ca aceasta serie de lespezi enorme īmplīn­tate īn pamīnt, ce se īntindea de la Prut catre Crimeea si Tanais, constituia unul din Exampe­ele sau din drumurile cele sfinte ale Scitiei meridionale. Apa Bīcului, pe līnga care trecea, pīna īn secolul al XVIII-lea, aceasta faimoasa linie de monumente monolite, se varsa, īn vechiul Tyras sau īn Nistru, īn apropiere de satul romā­nesc numit astäzi Gura-Bīcului.

La o mica distanta spre nord de acest punct, noi aflam situate astazi doua sate: unul pe malul drept si altul pe malul stīng al Nistrului, purtīnd amīndoua una si aceeasi numire carac­teristica de Speia. Din punct de vedere istoric si filologic, aceste doua numiri topografice de "speia" ni se prezinta intru toate ca identice cu terminul scitic de Exampae-os, ultima silaba formand aci numai un simplu sufix grecesc. Aceste numiri de „Speia`` ne rnai probeaza totodata ca vechiul Exampaeos al luii Herodot:, care forma frontiera dintre scitii agricoli si alazoni se intindea spre apuls pana. dincoace de~ Nistru, in valea Bacului.

Restabilim, asadar, urmatoriul fapt pozitiv pentru istoria timpurilor arhaice ale Daciei. Sirul cel lung de lespezi enorme īmplīntate īn pamīnt, ce se īntindea din Besarabia catre Crimea si Don, reprezenta īntr-o vechime depar­tata tot atītea monolite sacre sau .stilpi itinerart, numit,i īn literatura istorica romana „Termini Liberi Patris" īnsirati pe līnga drumul cel mare, lipsit de sate si orase, ce trecea prin pustietatile Scittiei vechi si care leaga Asia de Europa. Aceasta cale sfīnta, care īncepea īn Dacia orientala, prezenta un aspect grandios, ea ne apare la Pindar ca una din minunile lumei preistorice.

Originea ei se reducea la fapte rnemorabile de razboi. Era o cale triumfala, identica cu „Scuthici triumphi" ai lui Bach sau Liber Pater.Numirea acestei cai īn limba triburilor scite era Exampae-os, dupa Herodot, cuvīnt de origine pelasg a carui forma nationala se vede a fi fost „sim-biae", adeca “sanctae viae”.

din Dacia Preistorica de Nicolae Densusianu