In lucrarea sa istorie si mit in constiinta romaneasca (Humanitas, Bucuresti, 1997) Lucian Boia afirma ca "fiecare comunitate, de la triburi la natiunile moderne se justifica pe sine prin recursul la origini. in toate timpurile si in toate culturile mentionatele origini sunt pretuite mai mult decat orice altceva si mereu reiterate si comemorate ... miturile inceputurilor aduc in atentie insasi constiinta comunitatii."

Theodor Damian, Audrey Cohen College, New York

Tinand cont de faptul ca noi nu suntem veniti din alte parti si asezati de acest teritoriu (Romania de azi ca nucleu si plaiurile din jur ca extindere) in niciuna din fazele indelungii noastre istorii, originea noastra, deci, trebuie cautata in pamant.
In acest sens, potrivit datelor arheologice, istoria noastra nu incepe cu geto-dacii, cu toate ca acestia au dezvoltat una din cele mai solide si originale culturi ale timpului care s-a pastrat pe durata de secole neatinsa de influentele grecesti si romane.
Dupa indelungi si documentate studii de arheologie comparata si analiza a descoperirilor arheologice din Romania, istoricul american de la Harvard University, Paul Mac Kendrick este convins: "Ne este clar acum ca in privinta artelor din Moesia si Dacia, romanii nu mai apar ca aducatori ai binefacerilor civilizatiei Intr-o tara nedezvoltata," zice el, vorbind apoi de sofisticata arhitectura practicata in timpul lui Burebista si Decebal.
Acelasi autor constata ca mult inainte de infiintarea statului dac, mileniul trei.i.d.H.., sanctuarele descoperite in Romania "au un rafinament arhitectonic pe care templele grecesti il vor atinge dupa mai bine de o mie doua sute de ani."
Potrivit afirmatiilor unor istorici, cele mai vechi opere de arta, deci dovada a unei culturi, pe teritoriul Romaniei, dateaza din mileniul opt i.d.H.., varsta stabilita prin metoda carbonului radiocactiv (C14).
Multimea de obiecte descoperite atunci, ca si a celor apartinand culturilor Cucuteni, Cascioarele, Cernavoda, de mai tarziu, pe langa "realismul arhaic si simplitatea liniei demna de invidia oricarui sculptor modern", indica si o dimensiune spirituala rar Intalnita..
Acesta este domeniul si aceasta este perioada la care ma voi referi in prezenta lucrare.
Desigur, ca si azi, dar mai mult decat azi, societatile omenesti din preistorie au fost religioase.
Religia preistoriei a cunoscut o bogata varietate a formelor de manifestare. Departe de a fi fost un fenomen simplu, cum se asuma de multe ori pentru ca omul acelor timpuri e considerat "primitiv", credinta acelor comunitati era tot atat de elaborata si rafinata pe cat cultura lor se arata a fi fost.
Faptul ca nu avem de la traitorii preistorici biblioteci cu tratate de teologie si filosofie e departe de a-i descalifica. Avem in schimb biblioteci Intregi de simboluri Inscrise pe ceramica si alte materiale pe care noi, cei sofisticati de astazi, nu suntem siguri daca le Intelegem corect si le descifram in totalitate.
Pe de alta parte, lasand alaturi toate tratatele noastre teologice si filosofice, religiile moderne nu contin in fapt nimic mai mult decat o istorie, simpla si ea, si un set de cateva principii fundamentale aplicabile la viata de zi cu zi.
Fac aceasta mentiune pentru a stabili din capul locului modul in care privim la acesti stramosi, cu alte cuvinte seriozitatea, dar si lipsa de aroganta de care avem nevoie pentru a ne apropia cum se cuvine, si apoi, cu folos, de istoria si tainele existentei lor.
Informatiile pe care le voi prezenta cu privire la cultul pasarii in religia Indepartatilor nostri stramosi si reflectiile mele pe aceasta tema sunt bazate pe cele mai recente lucrari ale celebrei savante de renume international care a predat la mai multe universitati americane, in special in California, cunoscuta de mult si citata si in Romania, Dr. Marija Gimbutas, si anume The Living Goddesses (University of California Press, 1999) si The Goddesses and Gods of Old Europe (University of California Press, 1996). Este potrivit a mentiona aici ca scriindu-si cartile, Marija Gimbutas a fost in stransa consultare cu alti arheologi si lingvisti specializati in civilizatiile indo-europeene.

* * *
Vechii europeeni, cum ii numeste autoarea citata pe oamenii paleoliticului si ai neoliticului (in special dincolo de mileniul V i.d.H.., caci Incepand cu acest mileniu si continuand cu IV si III au avut loc cele trei mari valuri de migratii in arealul balcanic al proto-indo-europeenilor), au dezvoltat o civilizatie demna de toata admiratia: erau oameni pasnici, agrari, matriliniari-matriarhali, au ajuns la o estetica foarte avansata in arta lor, construiau case cu doua etaje, temple minunate (s-au descoperit machete de argila), prelucrau marmora, alabastrul, si chiar aurul, asa cum o atesta descoperirile cimitirului preistoric din Varna, Bulgaria, mileniul V i.d.H.. Stiau sa-si faca haine, coceau painea, erau foarte avansati in olarie si artele sacre, si ceea ce este mai interesant, e faptul ca au avut si scriere. Prima scriere ce s-a putut traduce apare mult mai tarziu, in mileniul III, odata cu tablitele cuneiforme din Sumer si cu hieroglifele egiptene; in cazul nostru urme de scriere au fost gasite in special pe figurinele culturii Vinca din Balcani, mileniul VII, VI, V I.d.H..
Iata numai foarte putine locuri de pe teritoriul de azi al Romaniei, ca sa nu mai vorbim de celelalte aflate in intreaga arie balcanica, unde s-au facut descoperiri ce confirma cele mentionate mai sus: civilizatia, adica religia, arta, viata de zi cu zi, reflectate in statuete si desene cu zeita pasare, zeul sarpe, alte zeitati, altare, sanctuare, obiecte de cult, de uz casnic si decorative, cu toata bogatia lor de desene si simboluri: Aiud, Cucuteni, Cernavoda, Gumelnita, Negresti, Sultana-Oltenita, Turdas, Trusesti-Botosani, s.a., toate marturii din mileniile VI, V, IV, i.d.H.., desi exista numeroase locuri si descoperiri ce reflecta viata vechilor europeni si dincolo si dincoace de aceasta perioada de timp.
Cat priveste religia, descoperirile arheologice ofera o bogatie inestimabila de date ce atesta credintele vechilor europeeni pentru cercetatorul interesat in domeniu. Trebuie mentionate aici templele, sanctuarele, altarele, mormintele scoase la iveala si care reprezinta tezaure in acest sens.
E de notat, vorbind de morminte mai ales, simbolistica avansata a formei multora din ele, de ou in multe cazuri, semnificand credinta in regenerare, oul fiind asociat cu pantecele nascator, loc al genezei si regenerarii.
Toate evidentele arheologice demonstreaza tipul de spiritualitate ce caracterizeaza global cultura vechilor europeeni, mai ales avand mormantul ca centru, deci ca loc al mortii si regenerarii-Invierii. (Macar si in treacat este interesant de remarcat aici cum si in cultura crestina, in multe zone, din arealul ortodox in special, mormantul parintilor, al bunicilor, dar mai ales al sotului, sotiei, devine pentru partenerul ramas in viata loc de pelerinaj si centru in trairea spirituala a acestuia pentru tot restul vietii sale.)
Una din zeitatile predominante ale panteonului stramosilor nostri este reprezentata de zeita pasare (s-au descoperit temple neolitice dedicate acesteia), cinstita din paleolitic pana in neolitic si apoi prezenta in cultul proto-indo-europeenilor, al indo-europeenilor si in mitologiile mai recente ale altor popoare; un exemplu in acest sens il avem in mitologia greaca unde zeita Athena este adesea portretizata cu o pasare alaturi; prezenta semnificativa a pasarii in context religios se afla si in arta sacra minoica; in unele cazuri pasarea este asezata pe capul zeitelor sau al unei persoane ca semn al prezentei sau Imputernicirii divine, al delegatiei (a se nota in acest context si prezenta Duhului Sfant in chip de porumbel la botezul lui Iisus Hristos).
Cultul zeitei pasare la vechii europeeni ne introduce pe un teren unde, dupa cum vedem noi lucrurile, mitologia si religia se iIntalnesc. Divinitatea pasarii este legata de misterul semnificatiei apei; apa este izvorul vietii; zeii sunt nascuti din apa in credintele vechi; se explica astfel cum si in miturile mult mai recente, ca la vechii greci, o serie de zei provin tot din apa, cum ar fi Dionisos, Atena, Afrodita.
Si vechii filosofi greci socoteau apa ca element primordial (ca si Biblia de altfel), originator al vietii, necesar cresterii, fiind deci element hranitor, fapt ce arata semnificativ influenta fundamentala a culturii vechilor populatii locale asupra nou venitilor si asimilarea cel putin partiala a acestora in masa celor deja prezenti. Trebuie remarcat aici faptul ca in general, credinta unui popor reprezinta valoarea sa fundamentala, suprema. in momentul in care o populatie migratoare se stabileste pe un teritoriu deja locuit si cu o cultura structurata, cristalizata, lepadarea de propria credinta si adoptarea celei locale, pe de o parte se face in timp, timp necesar integrarii Intai si apoi asimilarii (partiale sau totale), iar pe de alta parte, aceasta conversiune subliniaza superioritatea valorilor credintei localnicilor si nivelul de dezvoltare ca si trainicia culturii lor.
La vechi europeni apa se afla pe acelasi plan cu cerul, cerul generand apa, apele fiind o despartire a cerului in apele de sus si cele de jos; viata vine din apa dar si din cer in acelasi timp, iar pasarea, cea care zboara spre cer dar salasluieste pe ape, Isi are locuinta in cer, dincolo de noruri, in apele primordiale. Gratia pasarii simbolizeaza frumusetea divina, apropierea ei de om face posibil ca ea sa fie bine observata in caracteristicile si manifestarile ei, ca apoi sa fie abstractizata la nivel teologic. Varietatea pasarilor este compatibila cu complexitatea vietii in toate aspectele ei, fapt care, iarasi, duce la posibilitatea de abstractizare, codificare, simbolizare.
Potrivit desenelor si simbolurilor aflate, vechi europeeni aveau reprezentari despre crearea universului din elementul acvatic, despre diferitele sfere ale universului si despre alte aspecte ce tin de cosmogonie (a se vedea miturile cosmogonice din epoca neolitica, potrivit reproducerilor oferite de Marija Gimbutas). De aici si caracterul cosmic al zeitei pasare (care de multe ori apare Ingemanata cu imaginea zeului sarpe).
Aceasta reprezentare a divinitatii in dublu ipostas (amintind de reprezentarea tri sau multi ipostatica ale divinitatii in culturi tarzii si contemporane asa zis civilizate), faptul ca zeita putea fi una dar doua, doua dar una, in acelasi timp, vadeste indubitabil capacitatea omului preistoric de abstractizare si conceptia sofisticata privind lumea, viata, divinitatea.
Un alt element demn de remarcat, cu evidente rezonante in religiile de mai tarziu si contemporane este reflectat in credinta ca zeita pasare (asociata sau nu cu zeul sarpe - a se vedea legatura cu rolul fundamental al sarpelui si in narativele biblice -) era stapana peste cele trei mari cicluri existentiale: viata - moarte - regenerare (sau Inviere). Este notabila aparitia simbolica a cifrei trei, nu in sens marginal, ci cu rol central in filosofia stramosilor nostri despre viata si destin. Cifra trei, numar sacru, devine simbol al vietii vesnice, deci si al credintei statornice in Inviere si este gasita sub forma geometrica a triunghiului, atat de comun in decoratiile obiectelor de ritual mai ales, inclusiv pe statuetele zeitelor (vezi vazele de la Sultana-Oltenita, mileniul V I.d.H..). Simbolizand ciclurile vietii, cifra trei Intruchipreaza totalitatea, trei si unul in acelasi timp, fara confuzie si fara separatie (ca un fel de prototip al doctrinei despre Sf. Treime ca fiind un Dumnezeu, in crestinismul de mai tarziu); cifra trei reprezentand astfel perfectiunea, se afla si in numarul ei dublu, sase, in mod repetat, in multe din elementele decorative ale zeitei pasare si pe obiectele de cult.
Revenind la zeita pasare, trebuie specificat, potrivit cercetarilor autoarei citate, ca aceasta, fiind legata de apa ca element primordial si crucial vietii, era Inca si mai populara in zonele mai aride, secetoase ale arealului balcanic, cum ar fi Grecia, de pilda, si ca ceea ce furniza apa necesara cresterii, era asociata si cu laptele si alaptarea, cu ideea de hrana in general si de maternitate; aceasta se vede din multiplele ipostaze in care imaginea ei este prezenta pe altare, vase de ritual, vase de apa de uz casnic, masti de pasare pictate, ca si multimea de motive ornitomorfe aflata pe obiectele excavate de arheologi.
Un element deosebit de important in cultul zeitei pasare il reprezinta ochiul. Acesta detine un rol central in decoratia rituala a vechilor europeeni. Ochiul pasarii in general, uneori ochiul bufnitei in special, este simbolul mortii si al regenerarii (chiar si ochiul bufnitei, care in general e asociata cu moartea, simbolizeaza nu numai moartea, ci ambele, moartea si regenerarea).
La vechi europeeni nu exista, zice Marija Gimbutas, un zeu al mortii si altul al Invierii, ci zeita pasare, ochiul ei, indiferent in ce ipostaza ne apare aceasta, simbolizeaza ambele, cata vreme viata - moartea - Invierea reprezinta o trinitate indestructibila; conceptul acesta rezoneaza deplin cu Invatatura crestina potrivit careia Dumnezeu este stapan peste viata si peste moarte si ca ori de traim ori de murim ai Lui suntem.
Insa insistenta pe care stramosii nostri o pun pe imaginea ochiului nu se poate sa nu ne duca cu gandul la frapanta, coincidenta pentru unii, influenta si mostenire pentru altii, concordanta cu sensul etimologic al cuvantului Dumnezeu in limba greaca; Dumnezeu este Theos; Theos vine de la theastai, a vedea (a prevedea). Legatura e clara: cel ce vede, stie, cel ce stie e puternic. Dumnezeu e atoatevazatorul, de aceea e atoatestiutorul si atotputernicul; de aici si ochiul providentei Inscris Intr-un triunghi din iconografia crestina. Semnificatia centrala a ochiului in miturile si religiile antice si contemporane, si Inainte de acestea, cu rol fundamental in cultura vechilor europeeni (vorbim aici de mileniile VII, VI, V I.d.H..) nu poate sa nu dea de gandit. Este absolut necesar a remarca aici faptul ca simbolistica religioasa legata de cultul zeitei pasare, pe cat de complexa, abstracta, elaborata si sofisticata s-a dovedit a fi, cu sensul profund al ritmului, simetriei si superbului rafinament ce o caracterizeaza se gaseste pe tot cuprinsul ariei balcanice, de multe ori in mod identic, in locuri despartite de lantul carpatic, aflate la sute de kilometri distanta, si in timp, la diferenta de milenii, ceea ce dovedeste existenta pe tot acest teritoriu a unei singure religii, a unei singure culturi si familii de triburi (popoare), dincolo de diferentele zonale in elemente de mai mica importanta ce in mod firesc au putut exista; cu alte cuvinte, desi fiecare arie culturala din vechea Europa are propriul ei mod de a portretiza zeita pasare (sau sarpe), pentru a ramane la religie ca element fundamental al unei culturi, totusi simbolismul acesteia indica o unitate de conceptie in toate zonele, la mare departare Intre ele in timp si spatiu, ceea ce este semnificativ.
Un exemplu elocvent in acest sens il constituie sanctuarele descoperite la Vlasac si Lepenski Mir (In sudul Portilor de Fier, la Dunare) datand din paleolitic (mileniul XI I.d.H..), reocupate in neolitic, deci cu cateva mii de ani mai tarziu (mileniul VI I.d.H..). Analiza cu carbon radioactiv (C14) a obiectelor gasite acolo indica distanta in timp (de mii de ani) Intre cele doua locuiri, dar obiectele aflate, din ambele perioade, atesta folosirea aproximativ a acelorasi simboluri, si utilizarea lor cu aceleasi functii in ritualurile sacre. Altfel spus, preagricultorii paleoliticului si agricultorii neoliticului Impartaseau aceleasi credinte religioase cu tot sistemul lor de simboluri, ceea ce Inseamna ca erau parte din aceeasi cultura, acelasi popor. Si o cultura care dureaza milenii nu poate fi decat una solida, elaborata, sistematic dezvoltata, deci superioara.
Lucrul acesta explica si mai mult influenta puternica pe care civilizatia vechilor europeeni a avut-o asupra culturilor ce i-au urmat. Pe langa celelalte exemple amintite mai sus, e bine de mentionat, de pilda, Intre altele, si faptul ca celebra Meduza, zeita mortii in mitologia greaca, apare pe figurinele descoperite in Balcani, datand din mileniul VI i.d.H.., ca faimosul concept al labirintului, considerat tot grecesc, se afla desenat pe tablete balcanice neolitice (mileniul V i.d.H..), ca numele Athena si Ariadna (cea foarte sfanta) sunt pre-grecesti si ca numele Hera este, cum Insusi Herodot o spune, de origine pelasgica.

* * *

Filosoful si teologul american E. Cousins considera sec. VI-II i.d.H.. ca fiind prima perioada axiala a omenirii, noi azi aflandu-ne in pragul celei de a doua perioade axiale, adica in momentul atingerii unui punct culminant in evolutia constiintei umane.
Daca vrem sa tinem seama de afirmatia Marijei Gimbutas si a altor savanti specializati interdisciplinar in stiinte legate de civilizatia vechilor europeeni (sociologie matriarhala preistorica, lingvistica indo-europeana, mitologie, arheologie, istorie a religiilor etc.) putem spune in mod documentat ca Intrucat primele doua mari Infloriri culturale au loc in paleolotic si neolitic (mileniul XI si mileniul V i.d.H..), acolo trebuie plasate si primele doua perioade axiale, celelalte urmandu-le pe acestea.
In concluzie, cultura vechilor europeeni, departe de a fi primitiva, cu arta ei abstracta, cu religia sa elaborata, cu sistemul sau coerent de expresii simbolice si cu o ierarhie de valori ce au facut-o sa devina practic nemuritoare (daca ne gandim la influentele prelungite in timp pana azi in culturile ce i-au urmat), si deci cu nivelul de constiinta umana pe care-l denota aceste caracteristici, se poate califica fara rezerve pentru fenomenul pe care-l definim indeobste civilizatie.

Referinte

Vezi Lucian Boia, Explorations into the imaginary, The Romanian Cultural Foundation Publishing House, Bucharest, 1999, p. 155.
Paul Mac Kendrick, Pietrele dacilor vorbesc, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucureoti, 1978, pp. 167-168.
Ibidem, p. 157.
Ibidem, p. 13.
Ibidem, p. 165.
Ibidem, p. 12.
Marija Gimbutas, The Living Goddesses, University of California Press, Berkeley, CA, 1999, p. XIII. (Urmatoarele referinte la acest volum se vor face sub abrevierea LG.)
Ibidem, p. XVI.
Ibidem.
Ibidem, p. 21.
Ibidem, p. 24.
Ibidem, p. XVII.
Ibidem.
Ibidem, pp. XVIII, 71.
Marija Gimbutas, The Goddesses and Gods of Old Europe, 6500-3500 BC; Myths and Cult Images, University of California Press, Berkeley, CA, 1996, p. 67 (Urmatoarele referinte la acest volum se vor face sub abrevierea GG).
Ibidem, p. 144.
Ibidem, pp 144-146.
Ibidem, pp. 112, 145.
Ibidem, p. 131.
Ibidem, p. 112.
LG, p. XVII.
Ibidem, p. 24.
Ibidem, p. 42.
GG, p. 147.
Ibidem, p. 113.
Ibidem, p. 116.
LG, p. 20.
GG, p. 136.
Ibidem, p. 131.
Ibidem, p. 124, 142.
Ibidem, p. 125.
Ibidem, p. 149.
Ibidem, p. 150.
Ewert H. Cousins, "Greek Metaphysics in Judaism and Christianity Viewed from a Global Perspective", in Achivio di Filosofia, Anno LIII, Nr. 1, 1985, p. 116.
GG, p. 113..

http://dr-savescu.com/congres/Sarmisegetusa_2000/