HECATEU ABDERITA DESPRE INSULA SI TEMPLUL LUI APOLLO DIN TINUTUL HIPERBOREILOR

Tumulul lui Achile din insula Leuce sau Alba ne face sa ne ocupam aici si cu anticitatea templului sau. Intr-o epoca preistorica foarte departata, exista īn partile de rasarit ale Daciei un templu magnific, al carui renume si influenta se extinsese departe peste tinuturile sud-estice ale Europei si a carui memorie si sfintenie este celebrata si astazi īn colindele religiuase romane.

Despre acest templu, care ni se prezinta ca una din minunile cele mari si sfinte ale lumei preistorice, au scris mai multi autori ai vechimei si īntre acestia istoricul Hecuteu Abderita, care a trait īn timpul lui Alelandru cel Mare.


Noi vom reproduce aici aceste pretiuase relatari ale lui Hecateu dupa putinele fragmente ce ni s-au pastrat īn scrierile lui Diodor Sicul si Claudiu Aelian.
Anume Diodor Sicul scrie:

"Acum dupa ce am descris hartile de meazanoapte ale Asiei, credem ca este de interes sa mentionam aici si cele ce se povestesc despre hiperborei. Anume, īntre scriitorii anticitatii, Hecateu (Abderita) si altii relateaza ca īn fata de tinutul celtilor in partile Oceanului se afla o insula, care nu e mai micä decīt Sicilia, situata īn regiunea nordica si e locuita de hiperborei, numiti astfel, fiindca sīnt mai departati de vintul Borea. Aici pamintul este foarte bun si roditoriu, clima excelenta, temperata si din aceasta cauza fructele se produc aici de doua ori pe an. Se povesteste cä Latona mama lui Apollo, a fost nascuta aici si din aceasta cauza Apollo este venerat aci mai mult decit alti zei; si findca hiperboreii din aceasta insula celebreaza pe acest zeu īn fiecare zi, cintind incontinuu laudele sale si facīndu-i cele mai mari onori, astfel se zice ca oameni acestia sint ca un fel de preoti ai lui Apollo. Se mai afla in partile acestei insule o padure ,sfinta magnifica a lui Apollo, de o intindere considerabila si un templu renumit, a carui figura exterioarä este īn forma sferica si care templu e decorat cu multe daruri '. Acest zeu, Apollo, mai are si un oras sfint al sau, iar cei ce locuiesc in acest oras sint īn mare parte cobzari si acestia īn timpul serviciului divin bat cobzele īn cor si cīnta imne in onoarea zeului, laudīnd faptele sale. Hiperboreii au un mod al lor propriu de vorbit , si sunt cu o prietenie foarte familiara fata de greci, cu deosebire fata de atenieni si de locuitorii din Delos : aceasta bunavointa a lor fiind stabilita si confirmata īnca din timpurile cele mai vechi. Se spune chiar ca unii din greci au trecut la hiperborei si au lasat la ei daruri foarte pretioase scrise cu litere grecesti; tot astfel si Abaris a plecat de aici īn Grecia si a reīnnoit prietenia si īnrudirea cea veche cu delenii. Se mai spune, de asemenea, ca din aceasta insula se poate vedea Selina īntreaga, fiind putin departata de pamīnt si se vad īn ea oarecari īnaltimi de pamīnt. Mai departe se relateaza ca zeul Apollo vine īn aceasta insula tot la 19 ani, īn care timp constelatiunile de pe cer isi īndeplinesc circuitul lor periodic. In tot timpul acestei aparitiuni a zeului īn insula lor, ei cīnta noaptea cu cobzele si fac intruna la jocuri sau hore īncepīnd de la echinoctiul de primavara si pīna la rasarirea Pleiadelor (Gainusei) īn prima jumatate a lui mai, bucurīndu-se oamenii de aceste zile frumoase. Domnia asupra orasului si administratiunea suprema a templului o au asa-numitii borcazi, cari sint descendentii lui Boreas, si ei succed la domnie dupa neam".

Pīna aici, fragmentul lui Hecateu Abderita pe care ni-l comunica Diodor Sicul.
De alta parte, sofistul Claudiu Aelian, care a trait sub īmparatul Hadrian, ne comunica un alt fragment din scrierile lui Hecateu, cu privire la acest important templu al preistoriei: „Nu numai poetii", zice Aelian, „dar si alti scriitori celebreaza pe poporul hiperboreilor si onorile ce le fac dīnsii lui Apollo. Intre altii, Hecateu Abderita, īnsa nu cel din Milet, relateaza ca preotii lui Apollo sīnt fiii lui Boreas si ai Chionei, trei frati la numar, oameni īnalti de cīte 6 coti. Cīnd acestia la timpul īndatinat fac serviciul divin solemn, sau ruga, atunci zboara acolo stoluri nenumarate de lebede din muntii pe care dīnsii īi numesc Ripae si aceste lebede, dupa ce īncunjura mai īntīi templul cu zborul lor, ca si cīnd ar voi sa-i lustreze (purifice), se lasa apoi īn curtea templului, al carei spatiu e foarte larg si de cea mai mare frumuseta. In timpul serviciului divin, pe cīnd cīntaretii templului intoneaza laude zeului Apollo cu un fel de melodii ale lor propii, si ` pe cīnd cobzarii acompaniaza cu cobzele lor īn cor melodia cea foarte armonioasa a cīntaretilor, tot atunci si lebedele (din curte) se asociaza si ele la cīntarile lor guguind īmpreuna; si este de notat ca aeeste lebede nu fac nici o greseala, ca sa cīnte cu sunete disonante ori neplacute, ci īntocma ca si cum ele ar urma tonul si inceputul dat de dascalul corului, astfel cīnta si ele īmpreuna cu cīntaretii cei mai deprinsi fn melodiile sfinte. Terminīndu-se apoi imnul, acest cor al pasarilor se retrage, ca si cum ele si-ar fi īndeplinit datoria lor obisnuita pentru sarbatorirea zeului, ar fi ascultat si ele toata ziua onorile ce s-au facut zeilor, au cīntat īmpreuna si au desfatat si pe altii".

Acestea sīnt pretioasele fragmente, ce ne-au ramas din scrierea lui Hecateu, despre magnificul templu al lui Apollo din tara hiperboreilor.

Cultul lui Apollo la hiperborei reprezinta epoca de aur a civilizatiunii pelasge ante-elene. Deodata cu migratiunile pelasge de la Carpati spre sud, acest cult se extinde peste Grecia veche, peste insulele Arhipelagului si pe tarmurii Asiei Mici.

Noi vom examina aici, din punct de vedere istoric si geografic, datele ce ne-au ramas din scrierea lui Hecateu asupra hiperboreilor. Un nou capitul important din istoria lumei vechi pelasge se deschide īnaintea noastra.

2: LATONA SI .APOLLO. PROFETII OLEN SI ABARIS DIN TARA HIPERBOREILOR

In anticitatea greceasca, patria adevarata a zeuLui Apollo era considerata la hiperborei.

Chiar si la locuitorii din Croton (Italia de jos), celebru oras pentru puritatea moravurilor
sale, Apollo, dupa cum scrie Aristotele, avea epitelul de hiperboreu.
De alta parte Latona, zeita cea amabila, cu un caracter dulce si blīnd, mama lui Apollo si a Dianei, atīt dupa Hecateu, cīt si dupa alti autori ai anticitatii, a fost nascutä īn tara hiperboreilor.

Anume, Latona, dupa cum ne spune legenda greceasca, fiind insarcinata de Joe, ea fu persecutata pe toata fata pamīntului de Junona, cea geloasa, īncīt nici o tara nu voia sa o primeasca ca sa poata naste. Respinsa din toate partile, dupa multe rataciri īncoace si īncolo, Latona ajunge, in fine, l.a Delos, o insula mica, neproductiva din archipelag, si stīncile cele solitare ale acestei insule dedera zeitei persecutate un azil. Noua zile si noua nopti tinura durerile nasterii si aici pe iarba verde, sub un palmier mirositor, zeita hiperboreilor (de la Dunarea de jos) nascu pe zeul cel mare al luminei antice.

Din acest.tirnp insula Delos ramase: un pamīnt sfant -pentru, noul~ zeu hiperboreu si relatiuni stranse religioase intre hiperborei si templul lui Apollo din Delos .se intemeiara si continuara in. toata anticitatea preistorica.

Anume: Herodot si Plutarcu : ne aminitesc de un vechi obicei solemn. al hiperboreilor, de a trimite in fiecare an la templul.lui Apollo din Delos, parga sau prinoase din- cea dintīi recolta a lor. Aceste daruri dinsii le legau in;':paie de grīu si apoi le trimeteau la Delos cu o delegatiune care. `calatorea pīna la:: locul cel sfīnt al destinatiunii in sunetul fluierelor; `cimpoaielor si cobzelor. Misiunea hiperboreilor mergea mai īntīi la Dodona din Epir (spre ,sud-vest de Ianina de astazi); centrul ceI vechi.:religios al pelasgilor din Peninsula Balcanica, iar de la Dodona trecea apoi peste Tesalia in insula Eubea si de aici..īsi continua calätoria pe mare pīna la Delos.:
Mai īntai, scrie Herodot, hiperboreii trimisera la Delos cu aceste daruri doua virgine, ale caror nume, dupa cum spuneau delenii ~~; au fost Hyperoche si Laodicea. Pentru siguranta acestor fete, hiperboreii trimisera cu dīnsele, ca sa le īnsoteasca, si cinci barbati cetateni, oameni, pe care dupa cum ne spune tot Herodot, delienii īi numeau Perpheres (adeca aducatori de daruri), si pe care dīnsii īi tineau īn mare onoare. Si fiindca se īntīmplase ca delegatiunea aceasta trimisa la Delos nu se mai īntoarse īnapoi, hiperboreilor le cazu aceasta foarte greu si, temandu-se ca aceasta īntīmplare sa nu se mai repete si īn viitoriu, dīnsii introdusera uzul ca aduceau darurile legate īn paie de griu pīnä la frontiera tinutului lor, apoi de aci rugau pe vecinii lor ca sa transmita darurile aceste sfinte din popor īn popor pīna vor ajunge la Delos .

Inca īnainte de Hyperoche si de Laodicea, continua Herodot, hiperboreii trimisese la Delos pe alte doua virgine, pe una cu numele Arge si pe alta Opis, fete cari calatorise acolo impreuna cu Ilithia, care apoi a dat ajutoriu Latonei la nasterea zeului Apollo. Pe aceste doua virgine si pe Ilithya, femeile din Delos si din insulele ionice le adorau ca pe divinitati si le invocau īn imnele ce le compusese poetul hieratic Olen.

Insa nu numai templul cel renumit al lui Apollo de la Delos (si unde mai tīrziu era depus tezaurul confederatiunei grecesti) īsi reducea istoria īnfiintarii sale la poporul hiperboreilor, dar hiperboreii ne apar totodata si ca īntemeietorii oraculului lui Apollo din Delphi līnga Parnas, unul din cele mai importante puncte centrale ale vietei grecesti.
Dupa cum ne relateaza Pausania, o seama de pastori, care venise cu turmele lor pīna la locul unde mai tīrziu se afla oraculul din Delphi, au fost cei dintīi care au īnceput a se ocupa acolo cu divinatiunea.
De alta parte, Boeo, o poetisa din provincia Phocis, ne spune intr-un imn al sau ca oraculul lui Apollo din Delphi a fost īntemeiat de niste oameni veniti din tara hiperboreilor si intre acestia dīnsa aminteste pe cel mai invatat om al hiperboreilor din aceast:i epoca, pe Olen, un profet al lui Apollo.Acest Olen traise, dupa cum sustin unii, īnainte de Hesiod, iar dupa cum afirma altii, īnca īnainte de Orfeu.

El este cel mai vechi poet hieratic, pe care-1 cunoaste literatura greceasca. Dīnsul compusese mai multe imne sacre, īn care celebra peregrinatiunile hiperboreilor la insula Delos, si īn care el amintea de unele femei pioase, care luase parte la calatoriile acestea. Lui Olen i se atribuie īn special si aflarea hexametrului .

Un alt propagatoriu devotat al cultului lui Apollo īn tinuturile grecesti a fost Abaris, de origine de asemenea din tinutul hiperboreilor, un barbat care, prin sentimentele sale cele mari de dreptate si prin viata sa extrem de frugala, desteptase o adevarata senzatiune in tinuturile grecesti.
" Acest Abaris calatorise prin Grecia ca profet si propagatoriu al cultului Apollo. E1 arata oamenilor o sageata, [despre] care spunea ca e simbolul lui Apollo. E1 compunea si distribuia diferite sentinte profetice ale zeului sau si vindeca prin descīntece pe cei bolnavi.
Aceste legende si imne religioase ne pun īn evidenta nu numai cultul cel puternic al lui Apollo le hiperborei, dar ele ne mai spun totodata ca īnfiintarea renumitelor temple ale zeului Apollo din Delos si Delphi, doua centre de cultura care au luminat mult timp peste Grecia Orientului, se datoresc de asemenea unui popor foarte religios, agricol si pastoral, numit de autorii grecesti hiperborei.
Dar cine sunt acesti hiperborei admirabili prin sentimentele lor de dreptate, prin religiunea si civilizatiunea lor īnaintata?
Chestiune importanta pentru explicarea mai multor probleme dificile din istoria lumei vechi. Esteastfel de lipsa a ne da aici seama desprecaracterul etic si de locuintele acestui popor, reprezentant al cetatii de aur din timpurile preistorice.

3. HIPERBOREII DIN LEGENDELE APOLINICE

In relatarile lui Hecateu Abderita ni se prezinta diferite chestiuni din geografia si etnografia preistorica a Europei. Dintre aceste, cele mai principale sīnt cu privire la individualitatea etnica si la locuintele hiperboreilor īn aceste timpuri si, īn fine, la not.iunea geografica ca ce se. īntelegea īn timpurile primitive ale istoriei, sub numirea de ( WceavdV ).

Geografia vechii teologii egiptene si grecesti nu mai corespunde geografiei din epoca posttroiana.0 lunga serie de triburi si populatiuni pre_ istorice, mai afla īnca un slab rasunet īn poemele lui Homer si ale lui Hesiod, apoi numele lor dispare din analele lumei.

De asemenea, se īntīmpla si cu vechile numiri geografice. 0 mare parte din localitatile preistorice se confunda mai tarziu cu cele istorice, unele ramīn cu totul obscure si un val mitic se īntinde asupra lor, iar altele migreaza de la Dunare si de la Pontul Euxin spre nord, pīna sub polul arctic, īn vest, pīna la Oceanul Atlantic, iar la sud, pīna dincolo de izvoarele Nilului, cu toate ca acestea erau necunoscute īn epoca greco-romana.

In aceasta confuziune geografica, produsa īnca din timpurile lui Homer, apoi mostenita si transmisa din autori īn autori, sarcina noastra de a preciza si restabili adevarul geografic, cu privire la niste timpuri atīt de departate, nu este deloc usoara.

Patria hiperboreilor, si anume īn epoca aceea, cīnd religiunea lor īncepe a avea o influenta decisiva asupra vietii grecesti, era, dupa cum ne spun cei mai īnsemnati autori, īn partile de nord ale Dunarei de jos si ale Marii Negre.

Dupa Pindar, (sec. VI ī.e.n.) cel mai erudit poet al anticitatii grecesti, hiperboreii erau locuitorii de pc tärmurii Istrului .sau ai Dunarei de jos. Apollo, zeul cel mare si popular al anticitatii, ai carui preoti, profeti, descīntatori si peregrini cutreierau toate drumurile, ce duceau de la hiperborei si pīna la Delos, ale carui imne rasunau īn toate templele, la toate sacrificiile si pe toate caile cele sfinte ; acest zeu iubit si puternic 1 al lumei vechi, dupa ce construieste impreuna cu Neptun si cu muritorul Aeac zidurile cetatii Troia, se īntoarce, dupa cum ne spune poetul Pindar, īn patria sa de la Istru, adeca la hiperborei .

De alta parte Strabo:

,,Cei dintīi", zice dīnsul „care au descris diferitele parti ale lumei, ne spun ca hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului si a Adriei" .
In fine, Clemente Alexandrinul, dec. a. 211-218, care poseda cunostinte vaste din filosofia si teologia greco-pagīna, numeste pe Zamolxe, filosoful dacilor, Hyperboreu, adeca originar din tara hiperboreilor .

Amintirea despre locuintele hiperboreilor īn nordul Dunarei de jos se conservase īn nornenclatura geografica a Daciei pīna tīrziu īn epoca istorica.
Unul din orasele cele mai importante ale Daciei orientale, situat īn partea de jos a rīului Hierasus (azi Siret), purta īn timpurile romane numele de Piriboridava , numire ce ne indica ca acest oras a format odata un centru principal al poporului, pe care autorii grecesti īi numesc hiperborei.
Primele locuinte ale hiperboreilor īn timpurile preistorice ni se prezinta astfel, dupa cei mai importanti scriitori ai anticitatii, īn partile de nord ale Dunarei de jos. Insa, care era originea etnica si caracterul civilizatiunei acestui memorabil popor din anticitatea preistorica?

Dupa traditiunile si datele istorice ce le avem, hiperboreii, care figureaza īn legendele cele sfinte ale lui Apollo, ni se prezinta ca un ram al natiunei celei mari si puternice pelasge. Ocupatiunile lor pastorale si agricole, institutiunile lor sociale si religioase, sīnt identice cu ale celorlalte triburi pelasge din tinuturile Eladei, ale Asiei Mici si peninsulei italice.Pastorii hiperborei, ne spune Pausania. adeca aceia care strabatuse cu turmele lor pīna īn partea de sud a Pindului, - acestia au īntemeiat oraculul din Delphi; desigur, la īnceput, cu un caracter destul de modest, amasurat necesitatilor vietei pastorale.

Pe līnga pastorie, la hiperborei īnfloreste totodata si agricultura. Ei trimit īn tot anul daruri la Delos din fructele si prima lor recolta de grīu. Hiperboreii au un organism de stat, politic si religios. Constitutiunea lor este teocratica. Boreazii sau descendentii lui Boreas, sīnt capii guvernului politic si totodata marii preoti ai lui Apollo.
Hiperboreii sīnt considerati de autorii grecesti ca un popor cu moravuri foarte pure si cu sentimente de justitie superioare tuturor oamenilor acestei epoce. Mela numeste pe hiperborei „cultores justissimi", iar Hellanic „popor care practica justitia" .
Iliperboreii ne prezinta īntru toate caracterul moravurilor si credintelor vechi latine. Ei sunt blīnzi si ospitali, religiosi, supersti
tiosi, iubitori de ~ profetii (oracule) si de descīntece. La ceremoniile religioase īn onoarea zeilor, ei cīnta din fluiere, din cimpoi si din cobze. Melodiile lor sīnt dulci si armonioase. La hecatombele sau praznicele ce le dau īn onoarea lui Apollo, ei cīnta īncontinuu laudele zeului cu o voce placuta .
Iar īn timpul sarbatorilor celor mari ale acestui zeu, (īncepand de la echinoctiul de primavara si pīna la jumatatea lunei lui mai) ei joaca la hore pīna noaptea tīrziu. Peste tot ei sīnt oameni avuti si duc o viata fericita. Hiperboreii cultiva totodata si stiintele, cudeosebire teologia, filosofia si poezia. Ei trimit īn Grecia pe cei dintīi literati.

In genealogia popoarelor preistorice; hiperboreii sīnt de asemenea īnfatisati ca un ram pelasg. Protoparintele lor este Hyperboreu , fiul lui Pelasg, al puternicului rege si patriarh al īntregei ginte pelasge.

Insa nu numai caracterul lor national este latin, dar si zeitatile lor poarta nume arhaice latine: Aplu (Alb), Latona (sau Leta). Tot nume latine au profetii Olen si Abaris, la cari putem adauga si pe Orf'eu. In fine, resturile de limba, ce ne-au ramas de la ei, perpheres (ducatori de daruri), Nereu (Negru), Helixoca sau insula fericitilor, sint de asemenea latine .

Religiunea hiperboreilor era prin excelenta apolinica. Apollo, ca divinitate a soarelui era mult mai aproape de necesitatile vietei pelasge decīt toti ceilalti zei. Pe Apollo, ne spune Hecateu Abderita, ei īl venereazä mai mult decīt pe oricare alt zeu. De alta parte, īntreg caracterul religiunei apolinice, dupa cum se manifesta ea īn tinuturile Greciei, ne īnfatiseaza imaginea vietei si credintelor pelasge.
Apollo din Delos, din Delphi, din Atena si din tinuturile Troiei, nu este nici zeu grecesc, nici egiptean, ci o divinitate cu legende, cu dogme si cu rituri nationale pelasge; īn fine, cu o patrie pelasga. Apollo este cu deosebire venerat īn tinuturile pelasge, īn Tesalia, īn Phocis, īn Beotia, īn Atica, īn Arcadia, īn Creta si īn tinuturile Troiei.

E1 este zeul aparatoriu al turmelor, si al pastorilor. Pe sesurile Tesaliei, Apollo pazeste cirezile de vite ale regelui Admet din Pherae, iar īn muntii Troiei el serveste ca pastoriu la regele Laomedon, tatal lui Priam. El ajuta īmpreuna cu Neptun la construirea murilor Troiei pelasge si pe regele Alcatou la zidirea cetatii pelasge Megara. El se lupta īmpreuna cu pelasgii īn contra inimicilor lor. Indeamna pe troiani la lupta īn contra grecilor si doreste ca victoria sa fie pe partea lor. E1 ajuta adeseori īn lupta pe Enea si pe Hector. Iar acest erou din urma cind pleaca pe cīmpul de lupta in contra grecilor, face urmatoriul vot solemn īnaintea troienilor si a taberei inimice: ca daca zeul Apollo īi va da glorie ca sa ucidä pe cel ce va iesi sa se lupte cu dīnsul, atunci va aduce armele aceluia īn Iliul cel sfīnt si le va suspenda ca trofee īn templul lui Apollo departe-sägetatoriul .

Tot īn cursul acestui razboi, Apollo īndrep­teaza sageata lui Paris asupra lui Achile si īl ucide.
Apollo apare ca zeul protector al pelasgilor si atunci cīnd soartea pare a-i persecuta peste tot locul, si o parte din ei sīnt siliti sa paraseasca „ vechile lor locuinte din Peninsula Balcanica.Pelasgii, scrie Macrobiu, alungati din locuin­- tele lor din toate partile, se adunara cu totii la Dodona si consultara oraculul de acolo, īn ce parte a lumei sa se stabileasca; iar oraculul, - le spune sa mearga īn tara consecrata lui Saturn si acolo sa ofere dijme lui Apollo, etc.

Apollo, la pelasgi este zeul luminei fizice si al luminei spirituale; zeul pastoriei, al agri­culturei, al sanatatii, al razboaielor, al cetatilor si al divinatiunei . Ca tip, Apollo este de o frumseta si tinereta eterna. Pe vechile monumente de sculptura si pic­ tura ale Greciei, Apollo cel arhaic ne apare cu bucle si cu pletele cele frumoase pelasge, in­tocma precum poarta si astazi pastorii si ta­
ranii romāni de līnga muntele Retezatului. Din aceasta cauza, el are la Homer si epitetul de intonsus .Tot asemenea, ne spun cīntarile noastre po­ porale ca soarele are plete stralucite .

4. OCEANUL IN TRADITIUNILE ANTICE

Langa hiperboreii cei cuviosi ne apare īn le­gendele apolinice si Oceanul cel arhaic din nor­dul zonei grecesti si care joaca un rol atīt de important īn teogonia urano-saturnica.
Insula lui Apollo din regiunea hiperboreilor, ne spune Hecateu Abderita, se afla īn partile Oceanului .

Cuvīntul Oceanos la īnceput nu avea īntelesul pe care i l-au dat mai tīrziu autorii grecesti sau, cu alte cuvinte, Oceanul primitiv sau al ve­chilor legende, nu este Oceanul istoricilor si al geografilor, īncepīnd de la batrīnul Herodot īncoace Grecii din timpurile lui Homer nu cunosteau marea externa, pa care noi o numim astazi Ocean. Ei nu strabatuse īn aceste timpuri catre apus nici chiar īntreaga Marea Mediterana. Iar in ce priveste partile de nord ale Europei, no­tiunile lor geografice nu se extinsera īn aceasta epoca mai departe de Marea Neagra si de Dunarea de jos.

Lumea n-a fost totdeauna cunoscuta, dupa cum este astazi, si chiar īn timpul lui Herodot, o epoca- de altmintrelea destul de tīrzie, ori­zontul geografic grecesc se īnchidea la Dunarea de jos. ,;La nord de Tracia", scrie Herodot, „ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate sa stie; atīt īnsa se pare ca dincolo de Istru exista pamant nelocuit si infinit" . De alta parte cuvīntul WxsavoV nici nu este grecesc. EI apartine lexiconului arhaic pelasg, atīt dupa forma sa originara (aqua), cīt si dupa terminatiunea sa īn av-os. .- Dupa sensul sau primitiv, cuvīntul Oceanos īnsemna o apa mare stagnanta La īnceput, autorii anticitatii īntrebuintasera cuvīntul Oceanos, asa dupa cum īl īmprumutase de la pelasgi, aplicīndu-1 exclusiv la Marea Neagra, care, īntr-o epoca preistorica foarte īndepartata, formä numai un imens lac; nea­vīnd nici o iesire īn Marea Mediterana .

Astfel, geograful Strabo vorbind de 'naviga­tiunea argonautilor catre tinutul cel avut de aur Colchis, ne spune ca īn aceasta epoca, Marea Neagra era considerata ca un alt Ocean , si cine naviga īn Marea Neagra se considera ca a calatorit tot asa departe de lumea locuita, ca si cīnd s-ar fi dus dincolo de columnele lui Hercule si peste tot se credea ca aceasta mare este cea mai vasta din marile noastre, din care cauza i s-a si dät prin excelenta numele de PovtoV .
Chiar si numirea arhaica de "Axsvos "(Axe­nus ), ce s-a dat la īnceput Marii Negre, era
numai o simpla forma de pronuntare greceasca a vechiului cuvīnt pelasg Ocean (Oceanos) .
In Galia, de alta parte,- noi aflam īnca īn secolul al IV-lea e.n. forma de Accion ( Ocean), intrebuintata ca o numire pentru lacurile cele vaste .
Acest Ocean (sau lac imens) al geografiei preistorice, cuprindea in sine nu numai bazinul hidrografic al Marii Negre, dar totodata si cursul cel lat, difuz, adinc si lin al Istrului, sau Dunarii de jos: ­
Astfel in Argonauticele. lui Apolloniu Rhodiu, o opera de insemnata eruditiune alexandrina, partea de jos a Dunarei sau Istrului cel lat si adanc figureaza sub numele de Golful sau Cornul Oceanului .
Cu deosebire īnsa īn legendele teogonice ale lui Homer si Hesiod, numirea de Oceanos fu aplicata exclusiv numai la Dunarea de jos si aceasta probabil din cauza ca acest mare fluviu al lumei vechi se considera ca ultimul rest al maselor mari de apa, ce acoperise īn epocele geologice bazinul Tarei Romānesti si al Ungariei. Aceasta nu esplica totodata cauza pentru care locuin­tele hiperboreilor ne apar la Hecateu langa Ocean, iar la Pindar līnga Istru sau Dunarea de jos.
Constatam asadar, din punct de vedere geo­grafic, ca oceanul hiperboreilor, de care ne vorbeste Hecateu Abderita, nu este aici ocea­nul arctic, nici oceanul de apus, nici alta mare necunoscuta, ori fictiva, ci exclusiv marea de la nordul lumei grecesti, aceea pe care si Herodot o numeste „cea mai admirabila din toate marile", pe care Pomponiu Mela si Dionisiu Periegetul o numesc .,mare imensa", iar traditiunile po­porale romāne, „Marea Marilor "si care, in fine, pe hartele geografice medievale figureaza sub numele de ;,Mare majus".
In acest ocean asadar, de la marginile lumei cunoscute grecilor, se afla insula cea sfīnta a lui Apollo, si care, dupa cum vom vedea din capitulele urmatoare, ni se prezinta īntru totul ca insula Leuce sau Alba, care mai tīrziu a fost consacrata memoriei si mormintului lui Achile.

5. CELTII DE LANGA INSULA HIPERBOREILOR

In geneza apolinica ni se prezinta īnca doua chestiuni importante din geografia preistorica.
Insula cea sfanta a lui Apollo, ne spune Heca­teu, se afla īn partile de nord (īntelege ale zonei grecesti), si anume īn fata cu tinutul celtilor. Dupa toate datele istorice si geografice, celtii imigrase din Asia ln Europa numai tīrziu, īn urma celor doua curente mari neolitice.
La īnceput, acest popor belicos ocupase o parte īnsemnata din tinuturile cele vaste de la nordul Marii Negre. Impinsi apoi de noile curente etnice (germane), cari se revarsau din Asia spre Europa, ei se raspīndira prin diferite parti ale Daciei, ale Panoniei si Germaniei, iar unele cete ale acestor noi invazori patrunsera īnca 1n timhurile pelasge spre meazazi, si se stabilira īn mod sporadic pīna īn Beotia. Diferite fantani istorice si geografice ale ve­chirnei, amintesc de celtii de linga Marea Neagra . Astfel, renumitul sofist Asclepiade din Tra­cia, care a trait īn sec. IV ī.e.n. ne īnfatiseaza pe legendarul Boreas (din muntii Rhipae, Car­pati) ca rege al celtilor 3. La alti autori, acest Boreas apare ca un rege al scitilor, iar la Heca­teu Abderita, boreazii sau descendentii regelui Boreas, sīnt domnii si preotii cei mari ai hiper­boreilor din insula cea sfinta a lui Apollo . Agatyrsii cei renumiti pentru avutiile lor de aur o populatiune tursena (pelasga) ­cari īn timpurile lui Herodot locuiau īn Transil­vania de astazi sunt considerati la unii autori grecesti, ca celti.

In fine, renumitul gramatic si poet Lycophron din Eubea, care a trait In sec. III ī.e.n. ne spune ca insula Leuce se afla situata īn fata de gurile raului numit Keltos si sub aceasta nu­mire dīnsul īntelege Istrul, care, dupa cum scrie si Herodot, venea din tinuturile celtilor. Despre celti, ca locuitori īn apropiere de Marea Neagra, ne mai aminteste si Diodor Sicul . „Celtii", zice dīnsul, „cari locuiesc in regiunea nordica si īn tinuturile de līnga Ocean si de linga muntii Ercinici, precum toti aceia cari. sint raspīnditi pīna līnga Scitia, se numesc gali. Dintre acestia, aceia cari locuiesc sub polul nordic si cei cari se marginesc cu scitii sīnt cei mai salbatici... Puterea si salbaticia lor ajun­sese atīt de cunoscuta īn lume, īncīt se zice ca īn timpurile vechi ei cutrierase si predase toata Asia, numindu-se de pe atunci cimerii" . Cīnd Hecateu ne spune asadar ca insula cea sfīnta a lui Apollo se afla īn regiunea septen­trionala (sau din nordul zonei grecesti) si īn fata de tinutul celtilor, el are aici īn vedere aceleasi fantani istorice ca si Asclepiade, la care Boreas de la muntii Rhipae apare ca un rege al celtilor, ca si Diodor Sicul, care ne prezinta pe cimerii de līnga tarrnurii Niprului ca celti si, fn fine, ca si Stefan Byzantinul, care considera de celti pe agatyrsii sau tursenii pelasgi de līnga rīul Muresului.

Vom examina acum ultima chestiune geogra­fica din legendele apolinice. Geografia este una din luminile principale ale istoriei. Din insula cea sfinta a lui Apollo, scrie He­cateu Abderita, se vedeau unele īnaltimi de pamīnt de la Selina si care nu era mult depair­tata. Aceasta .Selina de līnga insula lui Apollo a avut darul. sa complice si mai _mult chestiunea geografica a hiperboreilor celor pii si virtuosi, de.cari ne vorbeste Hecateu. Anume comentatorii fragmentelor lui Hecateu Abderita, unii din lipsa de cunostinte procise geografice, altii īn fine sedusi de textul putin alterat, dupä cum ni 1-a transmis -Diodor Sicul, au crezut ca, sub aceasta. enigmatica (Selhvh) de langa insula lui Apollo Hiperboreul, este de a se intelege luna de pe ceriu, interpretand astfel pasagiul lui Hecateu, nu īn spiritul curat geografic al autorului, ci dīndu-i un īnteles cu totul fabulos.

Insa Selina din tara hiperboreilor era o rea­litate geografica. Insula Leuce sau Alba, care dupa razboiul troian fu consacrata mormīn­tului lui Achille, se afla situata, dupa cum stim, īn fata cu cele doua guri de sus ale Dunarii, una Chilia si alta Sulina. Acest brat din urma al Dunarei, care īn seculul al X-lea al. erei noastre se vede a fi fost cel mai navigabil, poarta la Constantin Porfyrogenitul numele de Selina, si tot sub numele de Selina ne apare acest brat īn periplul catalan de la a. 1375 . In fine, sub numele de Selina ni se infatiseaza aceasta parte din Delta Dunarei īn toate cīn­tarile noastre eroice .

Cīnd Hecateu Abderita scrie astfel ca din insula cea sfīnta a lui Apollo se vedeau oare­cari īnaltimi terestre de la Selina, el nu avea īn vedere aspectul ceriului, ori departarea mai mica sau mai mare a lunei de acest colt de pamīnt, ci exclusiv numai acea parte continen­tala din Delta Dunarei, care si in evul de mijloc era cunoscuta navigatorilor din Marea Neagra sub numele de Selina .

Am examinat aici principalele parti ale geo­grafiei pozitive din fragmentele lui. Hecateu Abderita. Aceste date ne vor permite de a fixa cu deplina siguranta situatiunea geografica a insulei, in care se afla memorabilul templu al lui Apollo Hiperboreul.

6. INSULA AEYKH (LEUCE) C0NSECRATA ZEULUI APOLLO

Insula cea sfanta a lui Apollo, dupa cum am vazut din datele geografice expuse pīna aici, era una si aceeasi cu insula care a fost conse­crata umbrei lui Achile, dupa razboiul troian, atunci cind cultul lui Apollo suferise o mare infrangere.
Insa renumele si veneratiunea de care se bucura aceasta insula, pe cīnd era : consecrata lui Achile, si anume autoritatea oraculului de acolo, puterea cea salutara a insulei, tezaurele continue ce se varsau in altarele acestui templu, erau numai o simpla mostenire din traditiunile si institutele cele vechi ale religiunei lui Apollo.

Asupra insulei lui Achile mai ramase chiar si aureola divina, ce o avusese odata aceasta mica bucata de pamīnt, cīnd puternicul zeu Apollo inspira de aici intreaga viata antica.
Pindar, in una din odele sale, numeste insula lui Apollo insula lumi­noasa, lucitoare, epitet care convenea numai resedintei lui Apollo, zeul soarelui. Iar poetul Quintus din Smyrna, care a trait pe la a. 470 e.n. o numeste insula divina inca inainte de ce acest pamant ilustru ar fi ajuns in posesiunea pontarhului Achile. In fine, chiar si numele acestei insule de Leuce sau Albä ne pune in evidenta, sub o forma destul de transparenta, ca ea a stat odata īn strīnse raporturi cu cultul lui Apollo, a zeului. celui alb, numit Aplun de Tesali, si Aplu de etrusci .In apropierea acestei insule, noi, gasim in an­ticitatea greco-romana un cult puternic si ex­tins al lui Apollo si al Dianei.
Scitii, dupa cum ne spune Herodot, adorau, dintre toti zeii lor; mai mult pe Apollo, cu exceptiune de supremele (si vechile) lor divini­tati, numite Istia (Vesta, focul), Papaeos (Mosul) si Apia (Pamantul).

La gurile rīului Borystene sau Nipru era situat vechiul oras numit Olbia sau Olbiopolis 3, cel mai important centru comercial al Scitiei īn timpul lui Herodot; iar partea cea mai mare din monetele vechi ale acestui emporiu poarta efigia zeului Apollo. Probabil ca acest oras, dupa cum scrie comitele Ouvaroff, a fost con­secrat zeului Apollo, iar numele de Olbia (cetatea Alba) inca pare a coafirma aceasta. Din o insula a Marii Negre, numita Apollonia, situata spre sud de gurile Istrului,. romanii luara una din cele mai venerate imagini a zeului Apollo, o statua colosala īnalta de 30 de coti, si o asezara īn Capitoliu sub numele de Apollo Capitolinus. Cheltuielile acestei antice si magnifice opere de sculptura au fost, dupa cum ne spune Pliniu, de 500 talenti sau 2 460 000 lei (banii de pe vremea lui Densusianu), adeca mai mult decīt adunase grecii (300 taleni) pentru reconstruirea templului din Delphi, incendiat in a. 548 .

In fine, diferite alte orase si centre comerciale din apropierea acestei insule au purtat, unele īn vechime, iar altele pina īn ziua de astazi, nu­mele de Alba. Astfel, ni se prezinta 0lbia, Cetatea­Alba sau Tyras, Bolgradul de la gurile raului Ialpug īn Besarabia si Belgarod, una din gurile Dunarei; numiri ce ne atesta ca odata aceste tinuturi au stat sub patronagiul zeului celui alb, a lui Aplu sau Apollo.
Insa un document foarte pretios despre iden­titatea insulei Leuce cu insula cea sfīnta a hiperboreilor īl aflam la Hecateu si la Pliniu. Insula hiperboreilor, dupa cum ne spune Heca­teu īntr-un fragment al sau, mai avea si nu­mele de Helixoea, cuvīnt de origine incontesta­bila pelasga. Este Felicia sau Insula Fericitilor, si tot cu aceasta numire insa īn traductiune gpreceasca - de Macaron (a Fericitilor) - ne apare insula Leuce la Pliniu: eadem Leuce et Macaron appellata

Reminiscente pretioase despre raporturile re­ligioase ale lui Apollo si Latonei cu insula Leuce ne-au ramas chiar in epitetele acestor doua mari divinitati. Inca īn anticitatea home­rica, Apollo, zeul pelasg, mai era adorat si sub numele de luxeioV,, luxioV,uxhgxioV, epitete misterioase, pentru gramaticii vechi, īnsa a1 caror caracter era curat geografic. Originea lor se reducea la o localitate oarecare numita (Leuch) (Alba), Latona, „Maica cea sfīnta", a anticitatii preistorice, numita de greci Leto, (Lhtv), iar īn dialectul poporal pelasg Lete, Letea (Lhth) era nascuta, dupa cum ne spune Hecateu, īn insula cea sfīnta a hiper­boreilor . In legendele vechi apolinice, Latona mai apare cu epitetul de , forma alterata din (leukaiva), adeca originara din insula Leuce. Chiar si astazi o parte din Delta Dunarei, anume insula dintre bratul Chiliei si Sulinei mai poarta numele de Ostrovul Letei, iar padurea cea frumoasa de stejari din acel ostrov Padurea Letei ; tot aci se mai afla si un sat cu numele Letea; urme geografice despre un cult antic al zeitei Latona sau Letei īn aceste parti .

Cercetarile arheologice facute īn insula Leuce confirma īn fond aceste date istorice si geo­grafice.
In mjilocul platoului acestei insule s-au gasit la a. 1823 ruinele unui templu de o īntindere extraordinar de mare. In unele locuri, zidurile acestei cladiri mai aveau īnca o īnaltime de o archina si jumatate (1 m. 66 1/2 c.m.). Con­struirea acestui templu, dupa cum ne ,spune Kohler, se reduce la epoca arhitecturei primi­tive sau ciclopice. Murii eräu formati din blocuri foarte mari de peatra alba calcara, prea putin cioplite si asezate unele peste altele, fara nici un ciment. Acest templu, din insula Leuce, ne apare chiar īn putinele sale resturi de la anul 1823 ca o opera monumentala de arta. El era bogat īmpodobit cu marmura alba, dupä cum se constata din numeroasele fragmente de sculptura aflate aci. Astazi īnsa, din toate aceste ruine risipite la anul 1823 pe suprafata insulei, aproape nu mai subzista nimic. Pro­portiunile cele grandioase ale acestui edificiu sacru, de cīte 14 sagene fiecare lature (29 m 76 cm), ne atesta īn mod foarte evident ca desti­natiunea primitiva a acestui maiestos templu de constructiune ciclopica nu a fost pentru cultul unui simplu erou, ci pentru o divnitate de primul rang. Aci era templul unei religiuni sau al unei mari puteri divine. Forma exterioara arhitectonica a acestei con­structiuni corespunde pe deplin la templele arhaice ale zeului Apollo.

Poetul Homer, intr-un imn al sau, aminteste de templul acestui zeu de sub poalele Parna­sului sau de la Crissa si ale carui fundamente erau late si foarte lungi . Afara de murii templului s-au mai descoperit, īn partea de rasarit si de apus a acestei insule si resturile altor trei constructiuni de asemenea vaste, din acelasi material si de aceeasi origine cu vechiul templu. Probabil ca destinatiunea lor primitiva a fost de a servi unele ca sanc­tuare si locuinte, iar altele ca portice pentru scutirea peregrinilor. Līnga murii templului īn partea de nord-vest se rnai vedeau pe la a. 1823, sapata īn stinca, o fīntīna adīnca de 15 picioare cu deschiderea circulara, si alte douā īn partea de apus cu deschiderea rectan­gularä, fīntīni cari dupa ritul arhaic aveau de a servi, atīt pentru trebuintele templului, cum si pentru lustrarea pe cap si pe mīini a credin­ciosilor . Homer face, de asemenea, amintire de un izvor frumos curgatoriu langa templul lui Apollode la Crissa, iar Pausania ne spune ca līnga ruinele templului lui Apollo de la Hysiae īn Beotia se vedea inca īn timpul sau putul cel sacru, despre care spuneau locuitorii din Beotia ca īn vechime cine bea de acolo capata darul profetiei .

Insula Leuce, de la gurile Dunarei, avuse asadar doua epoci de cult si renume. Cea dintīi a fost īnainte de caderea Troiei, cīnd aceasta insula a fost leaganul religiunii primitive a lui Apollo, din care epoca deriva si numele sau de Leuce sau Alba. Iar a doua epoca īncepe dupa razboiul troian, cīnd insula Leuce a fost consacrata umbrei eroului Achile, pastrīnd īnsa si mai departe vechea organiza­tiune a cultului lui Apollo, anume institutiunea oraculului, privilegiu exclusiv al preotilor apolinici, precum si dreptul la ofrande pioase, la rugaciuni, voturi si sacrificii si peste tot traditiunea unei insule sfinte si salutare.

din Dacia Preistorica