www.dacii.ro - A new perspective of Romanian ancient history - The Dacians - "ORASUL" DIN TERITORIUL RURAL AL CALLATISULUI

INTERFERENTE ÎNTRE CIVILIZATIILE GETO-DACĂ SI GREACĂ ÎN DOBROGEA
La 2 km distantă de actualul centru civic al comunei Albesti, localitate situată în partea meridională a Dobrogei, la 15 km vest de orasul Mangalia — vechea cetate clasică a Callatisului, — au fost descoperite, prin cercetările arheologice începute în anul 1971, vestigiile uneia dintre cele mai interesante asezări ale Dobrogei antice. Este vorba despre o cetate ce se întinde pe o suprafată de zece hectare, pe înăltimea unei coline apărată la nord-vest de rîpe naturale, adînci — în realitate făgasurile unor rîuri azi dispărute, dar care, în antichitatea îndepărtată, au înlesnit fundarea asezării si vietuirea oamenilor.

Desi cercetările sînt departe de a fi încheiate, investigatiile făcute pînă acum permit formularea unor ipoteze de certă valoare istorică. Mai întîi trebuie precizat că la Albesti au existat două incinte, una datînd din sec. IV. î.e.n., cealaltă, mult mai bine păstrată, de la mijlocul sec. IV î.e.n. În ambele situatii, pentru înăltarea zidurilor a fost necesară mai întîi nivelarea stîncii de pe platou. Operatia s-a realizat după procedeele tehnice specifice vremii: într-o rigolă adîncă de 0,30 m si largă de circa 2 m a fost asezat soclul egalizator, format din blocuri mari de piatră, semifătuite. Peste acesta a fost ridicată temelia propriu-zisă si zidul — construite după sistemul arhitectonic grecesc, asa cum îl descrie celebrul arhitect al antichitătii Vitruvius: între paramentul exterior si cel interior, ambele realizate din aceleasi categorii de pietre, se aseza emplectonul (materialul de umplutură), — o masă de pietre de diferite forme legate cu pămînt. Cea de-a doua incintă, de formă aproximativ pătrată are, în coltul de sud-vest un turn de apărare, în interiorul fortificatiei si pe lîngă ea sînt numeroase alte constructii: una de interes public, cu ziduri masive; cea de-a doua categorie de constructii cuprinde numeroase locuinte cele mai multe dintre ele oferindu-ne un inestimabil inventar arheologic. Pînă acum au fost scoase la lumină vase ceramice de uz comun, fie autohtone, fie grecesti: cătui, opaite, amfore de provenientă grecească importate, greutăti de pămînt ars pentru războiul de tesut — în forma unor trunchiuri de piramidă —, unelte de metal si os etc. Între obiectele de ceramică grecesti distingem numeroase farfurii, vase cu două toarte (kantharoi) si lekitoi cu lac negru (firnis). A mai fost descoperită si o splendidă statuetă de terracota, executată cu multă grijă; reprezintă o femeie cu bustul gol, stînd maiestuoasă pe un fotoliu; îmbrăcămintea drapată, formînd pliuri, acoperă numai picioarele pînă la glezne.
Cele două monede, una de bronz, emisă la Callatis în anul 250 î.e.n. si o alta din argint, tot callatiană, dar din sec. IV. î.e.n. au o importantă deosebită pentru datarea asezării. Fixarea limitelor cronologice de existentă istorică a asezării de la Albesti se poate stabili si cu ajutorul stampilelor de pe amfore. Cele 110 exemplare cunoscute pînă acum provin din centre de productie bine determinate de cercetători: 45 amfore din Sinope, 19 din Rhodos, 7 din Thasos, 17 din Heracleea Pontică, 6 din Cnidos, 5 din Cos, l din Păros etc. Toate se încadrează cronologic în sec. IV-I î e.n. Raportul numeric semnalat este asemănător cu cel din Callatis — cetatea în al cărui teritoriu rural se circumscria si asezarea de la Albesti.
Bogătia materialului ceramic autohton si grecesc, datat între limitele mijlocului sec. III î.e.n. si prima jumătate a sec. I î.e.n. ne demonstrează că, în acest interval, asezarea a cunoscut maxima sa dezvoltare. Aceasta ne arată că în ciuda războiului din anul 260 î.e.n. între coalitia histro-callatiană si Bysantion, avînd drept scop controlul asupra emporiului (asezării negustoresti) de la Tomis, asezările de pe malul stîng al Pontului Euxin au cunoscut de-a lungul epocii elenistice un progres necontenit. Descoperirile arheologice, făcute nu numai în colonii, ci si în asezările rurale, ale căror necropole ne sînt mai bine cunoscute, dovedesc acest avînt general, reflectat într-o strînsă colaborare de ordin economic si în întrepătrunderi spirituale autohtone si grecesti.
Locuintele cu amenajări interioare distincte, descoperite la Albesti, identificarea unei străzi prevăzută cu canalizare, clădirile mari si mici dispuse în „tesut ordonat", adică într-o retea stradală, ne determină să considerăm că avem de-a face, la Albesti, cu o asezare cvasiurbană.
O situatie analoagă s-a înregistrat în teritoriul rural histrian, unde, între anii 1951-1958, s-a prospectat importantul centru comercial-avanpost de la Tariverde, puternică asezare, înfiintată de grecii din cetatea de pe malul lacului Sinoe. Factoria de la Tariverde, un adevărat „tîrg" în care îsi desfăsurau activitatea negutătorii greci de la Histria în mijlocul masei de geto-daci, a fost fondată încă din epoca arhaică a colonizării grecesti (sec. VI-V î.e.n.), pentru a-si continua existenta pînă tîrziu în epoca romană.
Spre deosebire de Tariverde, asezarea de la Albesti poartă amprenta unei adevărate „cetăti". Fortul constituie, indiscutabil, faza de început a existentei acestei asezări, de felul celor ce se întîlnesc în numeroase puncte ale lumii elenistice din jurul Mării Negre sau al Mării Egee. Ulterior, acest centru s-a dezvoltat pînă la proportiile unui adevărat „oras", constituindu-se într-un mare avanpost hellenic în teritoriul rural atît de întins, locuit de băstinasi al căror rol era legat. În primul rînd, de practicile agrare ale vremii. Din această imensă suprafată cultivabilă îsi asigurau grecii din Callatis atît hrana necesară orasului, cît, mai ales, cerealele destinate comertului cu alte centre grecesti.
Cetatea de la Albesti a parcurs — ca si alte asezări dobrogene — toate marile evenimente din perioada inaugurată aici de cucerirea lui Filip II (359-336 î.e.n.) si Alexandru cel Mare (336-323 î.e.n.) pînă în sec. I î.e.n., odată cu tentativele autoritătilor romane dintre anii 72 si 28 î.e.n. de a institui dominatia lor asupra litoralului vest-pontic. Frecventa amforelor sinopeene, la fel ca si ceramica de factură locală specifică si în sec. I î.e.n., pe care o întilnim frecvent la Histria, Nuntasi, Jurilovca, Mangalia etc., vine să confirme ipoteza potrivit căreia abandonarea bruscă a asezării s-a petrecut la mijlocul sec. I. î.e.n., poate ca urmare a campaniilor vest-pontice întreprinse de marele rege Burebista, între anii 55-48 î.e.n., cînd a adus sub ascultarea sa întregul litoral vest-pontic, de la Olbia în nord, pînă la, Apollonia în sud1.
Acestor aspecte istorice li se adaugă o întrebare esentială: cine au fost locuitorii zonei aferente Callatisului, între sec. IV-I î.e.n., care au format acea comunitate de mixellenes — băstinasi vietuind laolaltă cu grecii (elenii)? Este prematur să răspundem cu temeiuri sigure, dar nu lipsesc premisele unor ipoteze plauzibile: întreaga zonă din stînga si din dreapta Dunării Inferioare, pînă la tărmurile Pontului Euxin, a fost din totdeauna locuită de către triburile getice; nu excludem însă nici pătrunderea unor enclave scitice, către sfîrsitul sec. IV î.e.n. si începutul celui următor, care au dus la constituirea unor asezări stabile, conduse de acei „basilei", de pe urma cărora ne-au rămas mostre ale unor emisiuni monetare foarte importante. Plinius cel Bătrîn, îi numea scitae aroteres, adică „agricultori". Localizati între Callatis-Mangalia si Odessos-Varna (R.P. Bulgaria) ei s-au amestecat cu băstinasii dintotdeauna ai acestor locuri, sfîrsind prin a fi asimilati de elementul majoritar getic, servind între sec. III-I î.e.n. interesele economice ale cetătii doriene, ca vecini, dacă nu chiar locuitori directi, ai centrului de la Albesti.

1 Magazin istoric, nr. 6/1976.

de Dr. ADRIAN RĂDULESCU, MĂRIA BĂRBULESCU, VALERIU GEORGESCU
Muzeul national de Istorie si arheologie Constanta


Create an account