Despre credinta in nemurire la daci si la celti
Una dintre cele mai importante
prezentari ale lui Zamolxis ne-a fost lasata de Herodot in Istorii:”Getii sunt
cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci (IV, 93). Iata in ce mod sunt ei
nemuritori. Ei nu cred ca mor, dar cred ca cei care au raposat merg la zeul
Zamolxis; unii din ei dau acestui zeu numele de Gebeleizis(IV, 94)”. Este foarte
cunoscuta ipoteza prezentata de el (dar pe care nici el nu o crede) cum ca
Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pythagoras. Se poate deduce de aici faptul ca
religia lui Zamolxis era foarte apropiata de invatatura lui Pythagoras. In
“Istoria Celtilor, galilor si germanilor”, Simon Pelloutier il cita pe Suidas
care spunea ca Pythagoras studiase intai cu Pherekides din Scyros, iar apoi cu
Abaris Hiperboreaul. Se spune ca acesta calatorea calare pe o sageata. Era poate
vorba de calatorii extatice. Abaris era infatisat ca un poet de origine
scythica, preot al lui Apollo. Deci Pythagoras a cunoscut invataturile tracilor.
Asemanarea dintre cele doua invataturi trebuia sa cuprinda ceea ce caracteriza
invatatura lui Pythagoras, anume credinta in transmigratia sufletelor.
Getii nu credeau intr-o inviere
de tipul celor crestine. Ei se numeau nemuritori, deoarece credeau in
indestructibilitatea Eu-lui prin moarte si revenirea lui in alt trup.
Aceeasi credinta exista si la
celti. Diodor din Sicilia, in Biblioteca Istorica, spunea despre gali: “Ei nu se
feresc de moarte. S-a inradacinat la ei credinta pe care o avea Pythagoras
despre nemurirea sufletului omenesc care, dupa un numar anumit de ani, ar intra
intr-un alt trup si ar incepe o noua viata. (5, XXVIII). Galii, ca si getii,
sacrifica barbati indeosebi cand vor sa afle ce se va intampla in legatura cu
unele imprejurari de seama. Ei jertfesc un om caruia ii infig sabia in piept,
deasupra diafragmei, si, dupa felul cum se prabuseste victima, … prorocesc ce se
va intampla (5, XXXI)” .
Cat de mult seamana cu ritualul
prin care isi trimiteau getii solul la Zamolxis descris de Herodot: “La fiecare
cinci ani, ei trimit cate unul dintre dansii, desemnat de sorti, ca sol la
Zamolxis si il insarcineaza cu toate cate le cer fiecare; iata cum il trimit: se
pun la rand si iau trei sulite; altii luand pe cel destinat a fi trimis catre
Zamolxis de maini si de picioare il ridica sus si il arunca pe varful sulielor;
daca, in caderea lui, solul e strapuns si moare, ei cred ca zeul le este
favorabil; daca insa el nu moare, ei il invinuesc pe trimisul acela si zic ca
este un om rau; dupa ce au aruncat vina asupra acestuia, trimit un altul (in
locul lui); instructiunile se dau victimei cand e inca in viata (IV, 94)”
In De Bello Gallico, Caesar
afirma: “Druizii urmaresc mai ales sa-I invete ca sufletele nu pier, ci ca, dupa
moarte, trec de la unii la altii. Druizii socotesc ca aceste invataturi nu se
cade a fi incredintate scrisului (VI, cap. 14)”. Galii se considerau coboratori
din Zeul Mortilor (al duhurilor). Aceasta ar simboliza ca duhurile din taramul
mortii se reincarneaza in oameni.
Cele relatate de Herodot despre
sala in care-si primea Zamolxis oaspetii ar trebui puse in legatura cu
invatatura predata de marele preot neofitilor si cu ritualurile de initiere ale
acestora. Pestera, ca si locuinta subterana de care vorbea acelasi Herodot,
reprezinta un mormant, dar si o matrice. Simbolic, in ea neofitul moare ca sa se
nasca a doua oara ca initiat.
Relativ la credintele
initiatilor lui Zamolxis suntem indreptatiti sa spunem ca ele corespundeau celor
orfice si pytagoreice. Scrierile lui Iordanes si ruinele templelor de la
Sarmizegetusa dacica atesta ca marii preoti geti, ca si orficii, au incurajat
studiul si cunoasterea lumii fizice, dar, la fel ca si Pythagoras si preotii
druizi, ei au interzis consemnarea in scris si au impus memorarea si
transmiterea pe cale orala a invataturilor.
Se pare ca radacinile cultului
lui Zamolxis coboara spre vatra comuna a indo-europenilor, asa cum o arata
inrudirea sa cu druidismul, atestata de Diodor din Sicilia.
Marele preot si discipolii sai
locuiau in munti. Muntele, numit de greci Cogaionon, era un loc sfant pentru
geto-daci. Acolo, intr-o pestera, langa o apa, era o sihastrie. Acesti geti
contemplativi se hraneau cu vegetale si traiau fara femei. Erau respectati, li
se spunea cuviosi sau calatori prin nouri. Unii au presupus ca nourii erau aburi
de canepa cu care Herodot arata (IV, 73) ca se drogau scythii; acesti aburi ar
fi provocat o stare de transa. Este mai probabil ca aceste calatorii prin nouri
erau calatorii extatice, ca aceea atribuita de Herodot lui Abaris Hiperboreanul.
Flavius Josepus asemana pe esenieni cu organizatia calugarilor geto-daci,
considerand ca aceasta era mai bine cunoscuta, ceea ce dovedeste vechimea si
seriozitatea acestei institutii geto-dace.
Numele acestor calugari erau, la
getii din dreapta Dunarii ctistai, iar la cei din stanga Dunarii, pleistai.
Vasile Parvan punea in legatura ctistai cu ktistis - fondator in greceste - si
pleistai cu polistis - fondator de cetati in greceste.
Invatatura initiatilor geti se
referea, ca si la orfici, la pythagoreici si la druizi, la cunoasterea unei lumi
divine, de care omul s-a rupt, concentrandu-si atentia numai asupra lumii
fizice. Orice initiere era precedata de probe de admitere, in masura sa
certifice ca neofitul putea sa faca fata practicilor de initiere ce urmau, fara
sa riste imbolnaviri sau nebunie. Se stie ca orice initiere are doua faze:
pregatirea si iluminarea (trezirea).
Din relatarile anticilor asupra
calugarilor geti reiese ca pregatirea nu se facea prin serbari orgiastice sau
consum de droguri care sa rupa legatura cu lumea fizica, ci prin purificari,
asceza si viata curata, departe de lume si de preocuparile ei. Prin aceste
pregatiri se dezvoltau calitatile spiritului, partea eterna divina a omului,
astfel incat sa poata domina partea din om legata de lumea fizica. Se spune ca
spiritul nu a pierdut legatura cu lumea divina careia ii apartine, dar ca
aceasta o face doar in stare de somn si, la trezire, omul nu mai stie nimic,
fiindca nu s-a inregistrat in memoria fizicului.
Iluminarea (trezirea) spiritului
se produce atunci cand neofitul a realizat o legatura constienta cu lumea divina
si astfel are dovada existentei acelei lumi, printr-o experienta traita.
La unii antici, aceasta se
realiza printr-un fel de stare letargica asemanatoare mortii (catalepsie) in
care neofitul era adus si supravegheat de initiator trei zile si jumatate, dupa
care, cand isi revenea, pastra amintirea celor cunoscute, neofitul devenind alt
om. La alti initiati, neofitul ajungea la un atare stadiu de dezvoltare
spirituala, incat putea stabili legatura cu lumea divina prin propriile forte.
Se pare ca aceasta a fost calea urmata de preotii geti. Existenta in limba
romana a unui aceluiasi termen “taram” care sa indice atat lumea asta - acest
taram - cat si lumea de dincolo de moarte - celalalt taram - precum si a
traditiilor despre treceri dintr-o lume in alta pot avea originea in practicile
acestor initiati geti.
Initiatii pueau spera sa obtina
eliberarea din lantul de incarnari si o nemurire prin unire cu divinitatea.
Mircea Eliade atrage atentia asupra textului lui Herodot tradus de obicei:”
Inainte de a sosi la Istru, primul popor pe care il supuse (Dariu) fu getii,
care cred ca sunt nemuritori” (Istorii IV, 93). Cu tot rationalismul si prudenta
lui Herodot, textul arata caracterul mistic al cultului, pe care traducatorul a
evitat sa-l traduca exact, caci athanatizein nu inseamna a se crede nemuritor ci
a se face nemuritor; si aceasta nemurire se dobandeste prin intermediul unei
initieri care apropie misterele lui Zamolxis de cele grecesti si elenistice,
Asociatiile de initiati au
existat si au jucat un rol important in dezvoltarea societatii din Dacia, drept
dovada este prestigiul marilor preoti geti, recunoscut si atestat de scriitorii
antici.
Druizii aveau, de asemenea, o
doctrina completa cu privire la nemurire, cuprinzand si o morala, o viziune
generala despre lume, o mitologie, un ritual si rituri funerare adecvate. Ei
propovaduiau ca moartea nu este decat o stramutare si ca viata continua.
Sufletele trec in Lumea Cealalta unde se odihnesc intre incarnari. Sufletele isi
petrec timpul aici absorbind lectiile invatate in vietile lor si asteapta
urmatoarea viata ca sa invete noi lectii. Celtii credeau ca fiecare viata are
mai multe lectii. Astfel, sufletul trebuie sa invete o cantitate ce nu se poate
calcula inainte de a trece in celalalt plan. Acest proces se repeta pana cand,
in final sufletul se intoarce la Sursa (Divinitate).
Sursa arde ca un foc in centrul
a multe cercuri concentrice. Fiecare cerc reprezinta un nivel al realitatii.
Sufletul, care este o scanteie din Sursa, isi incepe drumul inapoi spre aceasta
de la cercul exterior. Astfel sufletul invata lectii, trece din incarnare in
incarnare, eventual va trece la urmatorul nivel al realitatii, cu un pas mai
aproape de Sursa. Lumea noastra si Lumea Cealalta sunt doar un nivel al
realitatii. Fiecare nivel are aceste doua componente. Natura multora din aceste
realitati este indescriptibila dand nivelul curent de cunoastere, intr-un
interval cuprind intre simplicitatea pura primara si cele mai mari nivele ale
complexitatii.
Druizii formau, in societatea
celtica, un ordin, dar el constituie o confrerie, o societate de indivizi ce
indeplinea, in colectiv, o functie sociala. Organizatia druidica isi exercita
puterea asupra triburilor si a statelor; druizii din Irlanda formau un singur
grup, cei din Marea Britanie tineau de sanctuarul din Mona (Anglesey), iar cei
din Galia de sanctuarul carnut. Colegiile druidice se recruteaza prin invatamant
si se coopteaza, dar sunt si familii druidice. Au existat initieri, pregatire,
grade. In Galia si Irlanda au fost si druidese care apartineau colegiului
druizilor. Colegiul capata constiinta unitatii sale in propriile scoli,
sanctuare si adunari, ca adunarea din tinutul carnut, care avea loc in Galia si
era, in acelasi timp un conciliu corporativ al druizilor.
Vechii autori , dupa Posidonius
si Timagenus, ii mentioneaza, alaturi de druizi, pe barzi, care sunt poeti de
factura populara si cu o tehnica mai putin rafinata, si pe vates, poeti
prezicatori . Barzii si acesti vates erau mai mult subordonati druizilor, dar au
fost lasati in pace de crestinism (care I-a eliminat insa pe druizi).
“Toti suntem mici scanei ale
unei Flacari mari, iar aceasta Flacara este Sursa a tot ce a fost si a tot ce va
fi” - Galeain ip Alteim Mac Dunelmor
Bendis
Bibliografie
Mioara Calusita Alecu - Intelepciune Strabuna
Vasile Parvan - Getica
Henri Hubert - Celtii si civilizatia celtica
Antologii celtice