Pagina: 1/2
(1773 nr total de cuvinte in acest text.)
(451 citiri)   

Despre credinta in nemurire la daci si la celti

Una dintre cele mai importante prezentari ale lui Zamolxis ne-a fost lasata de Herodot in Istorii:”Getii sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci (IV, 93). Iata in ce mod sunt ei nemuritori. Ei nu cred ca mor, dar cred ca cei care au raposat merg la zeul Zamolxis; unii din ei dau acestui zeu numele de Gebeleizis(IV, 94)”. Este foarte cunoscuta ipoteza prezentata de el (dar pe care nici el nu o crede) cum ca Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pythagoras. Se poate deduce de aici faptul ca religia lui Zamolxis era foarte apropiata de invatatura lui Pythagoras. In “Istoria Celtilor, galilor si germanilor”, Simon Pelloutier il cita pe Suidas care spunea ca Pythagoras studiase intai cu Pherekides din Scyros, iar apoi cu Abaris Hiperboreaul. Se spune ca acesta calatorea calare pe o sageata. Era poate vorba de calatorii extatice. Abaris era infatisat ca un poet de origine scythica, preot al lui Apollo. Deci Pythagoras a cunoscut invataturile tracilor. Asemanarea dintre cele doua invataturi trebuia sa cuprinda ceea ce caracteriza invatatura lui Pythagoras, anume credinta in transmigratia sufletelor.

Getii nu credeau intr-o inviere de tipul celor crestine. Ei se numeau nemuritori, deoarece credeau in indestructibilitatea Eu-lui prin moarte si revenirea lui in alt trup.

Aceeasi credinta exista si la celti. Diodor din Sicilia, in Biblioteca Istorica, spunea despre gali: “Ei nu se feresc de moarte. S-a inradacinat la ei credinta pe care o avea Pythagoras despre nemurirea sufletului omenesc care, dupa un numar anumit de ani, ar intra intr-un alt trup si ar incepe o noua viata. (5, XXVIII). Galii, ca si getii, sacrifica barbati indeosebi cand vor sa afle ce se va intampla in legatura cu unele imprejurari de seama. Ei jertfesc un om caruia ii infig sabia in piept, deasupra diafragmei, si, dupa felul cum se prabuseste victima, … prorocesc ce se va intampla (5, XXXI)” .

Cat de mult seamana cu ritualul prin care isi trimiteau getii solul la Zamolxis descris de Herodot: “La fiecare cinci ani, ei trimit cate unul dintre dansii, desemnat de sorti, ca sol la Zamolxis si il insarcineaza cu toate cate le cer fiecare; iata cum il trimit: se pun la rand si iau trei sulite; altii luand pe cel destinat a fi trimis catre Zamolxis de maini si de picioare il ridica sus si il arunca pe varful sulielor; daca, in caderea lui, solul e strapuns si moare, ei cred ca zeul le este favorabil; daca insa el nu moare, ei il invinuesc pe trimisul acela si zic ca este un om rau; dupa ce au aruncat vina asupra acestuia, trimit un altul (in locul lui); instructiunile se dau victimei cand e inca in viata (IV, 94)”

In De Bello Gallico, Caesar afirma: “Druizii urmaresc mai ales sa-I invete ca sufletele nu pier, ci ca, dupa moarte, trec de la unii la altii. Druizii socotesc ca aceste invataturi nu se cade a fi incredintate scrisului (VI, cap. 14)”. Galii se considerau coboratori din Zeul Mortilor (al duhurilor). Aceasta ar simboliza ca duhurile din taramul mortii se reincarneaza in oameni.

Cele relatate de Herodot despre sala in care-si primea Zamolxis oaspetii ar trebui puse in legatura cu invatatura predata de marele preot neofitilor si cu ritualurile de initiere ale acestora. Pestera, ca si locuinta subterana de care vorbea acelasi Herodot, reprezinta un mormant, dar si o matrice. Simbolic, in ea neofitul moare ca sa se nasca a doua oara ca initiat.

Relativ la credintele initiatilor lui Zamolxis suntem indreptatiti sa spunem ca ele corespundeau celor orfice si pytagoreice. Scrierile lui Iordanes si ruinele templelor de la Sarmizegetusa dacica atesta ca marii preoti geti, ca si orficii, au incurajat studiul si cunoasterea lumii fizice, dar, la fel ca si Pythagoras si preotii druizi, ei au interzis consemnarea in scris si au impus memorarea si transmiterea pe cale orala a invataturilor.

Se pare ca radacinile cultului lui Zamolxis coboara spre vatra comuna a indo-europenilor, asa cum o arata inrudirea sa cu druidismul, atestata de Diodor din Sicilia.

Marele preot si discipolii sai locuiau in munti. Muntele, numit de greci Cogaionon, era un loc sfant pentru geto-daci. Acolo, intr-o pestera, langa o apa, era o sihastrie. Acesti geti contemplativi se hraneau cu vegetale si traiau fara femei. Erau respectati, li se spunea cuviosi sau calatori prin nouri. Unii au presupus ca nourii erau aburi de canepa cu care Herodot arata (IV, 73) ca se drogau scythii; acesti aburi ar fi provocat o stare de transa. Este mai probabil ca aceste calatorii prin nouri erau calatorii extatice, ca aceea atribuita de Herodot lui Abaris Hiperboreanul. Flavius Josepus asemana pe esenieni cu organizatia calugarilor geto-daci, considerand ca aceasta era mai bine cunoscuta, ceea ce dovedeste vechimea si seriozitatea acestei institutii geto-dace.

Numele acestor calugari erau, la getii din dreapta Dunarii ctistai, iar la cei din stanga Dunarii, pleistai. Vasile Parvan punea in legatura ctistai cu ktistis - fondator in greceste - si pleistai cu polistis - fondator de cetati in greceste.

Invatatura initiatilor geti se referea, ca si la orfici, la pythagoreici si la druizi, la cunoasterea unei lumi divine, de care omul s-a rupt, concentrandu-si atentia numai asupra lumii fizice. Orice initiere era precedata de probe de admitere, in masura sa certifice ca neofitul putea sa faca fata practicilor de initiere ce urmau, fara sa riste imbolnaviri sau nebunie. Se stie ca orice initiere are doua faze: pregatirea si iluminarea (trezirea).

Din relatarile anticilor asupra calugarilor geti reiese ca pregatirea nu se facea prin serbari orgiastice sau consum de droguri care sa rupa legatura cu lumea fizica, ci prin purificari, asceza si viata curata, departe de lume si de preocuparile ei. Prin aceste pregatiri se dezvoltau calitatile spiritului, partea eterna divina a omului, astfel incat sa poata domina partea din om legata de lumea fizica. Se spune ca spiritul nu a pierdut legatura cu lumea divina careia ii apartine, dar ca aceasta o face doar in stare de somn si, la trezire, omul nu mai stie nimic, fiindca nu s-a inregistrat in memoria fizicului.

Iluminarea (trezirea) spiritului se produce atunci cand neofitul a realizat o legatura constienta cu lumea divina si astfel are dovada existentei acelei lumi, printr-o experienta traita.