(399 nr total de cuvinte in acest text.)
(199 citiri)   

Odata un copil a spart o piatra cu mainile goale; era o piatra albastra ce se unduia in apele marilor, o piatra cum nu mai fusese alta pe pamantul scaldat de soarele verii. inteleptii au incercat sa o refaca, au incercat sa caute alte pietre la fel de pline de
albastru, dar cautarea lor a fost zadarnica.

Iar copilul statea pe tronul sau de piatra si privea cu uimire acea adunare de intelepti, forfota lumii in mirarea ei, privirile si cartile prafuite din care citeau zi si noapte.

- De ce sunteti tristi, inteleptilor, ii intreba copilul, iar ei nu faceau decat sa il priveasca cu teama si dispret pe cel care cu o atingere sparsese piatra. acea ... piatra.

Intr-o zi un alt copil a spart o piatra cu mainile goale. Era o piatra verde, mai verde decat apele marilor, o piatra asa cum oamenii nu mai intalnisera, si iarasi inteleptii s-au adunat si au citit din cartile lor si tot nu si-au gasit rasunsurile.

- De ce plangeti, bunii mei intelepti, intrebau copii si continuau sa se joace nestingheriti printre toate acele pietre frumoase, uitati, aici mai aveti inca o piatra, rosie ca focul, jarul ei raspandeste lumina ca ziua, iar atingerea ei este mai calda decat sangele viilor mustind in pahare!

Dar inteleptii nu auzeau si ii ocoleau asa ca ei au continuat sa se catere pe tronurile lor de piatra.

Iar piatra rosie aluneca intre mainile lor si inteleptii plangeau pierderea pietrelor celorlalte si citeau din cartile lor groase imnuri.
- De ce plangeti si va jeliti, inteleptilor, intrebara dupa un alt timp copiii tinand in maini doua jumatati sangerii de carne de piatra. Iar ei din nou ii ocoleau si-si ridicau glasurile catre cerurile acoperite de senin.

- Noi o sa mergem AFARA sa ne jucam cu ceilalti copii...

=========
De ce sa fim intelepti acoperit de negura vremii? De ce sa nu ne ridicam fruntile din cartile noastre prafuite si sa admiram bogatia fara de sfarsit a cerului de deasupra Maicii noastre? Suntem Fii ai Daciei strabune si ar trebui sa revenim la simplitatea luminiii ce ne izvoraste in suflete... sa nu ne mai privim cu ura cea dintai, sa fim luminosi pe tronul nostru de stanca, scrutand zarile in asteptarea apusului si a rasaritului... Sa nu ne cautam sufletul in pietre pe care sa le slavim, ci sa devenim noi munti in drumul catre inaltimi!

autor: Calauza