Teritoriul cuprins la anul 106 d.chr. in cadrul provinciei romane Dacia era locuit in cea mai mare parte, daca nu integral, de daco-geti, care formau o grupa deosebita , in marea familie etno-lingvistica a triburilor trace si anume cea mai importanta ca numar, extindere teritoriala si rol istoric intre tracii din teritoriile de la stinga Dunarii. Sub numele etno-lingvistic "daci"si « geti »erau cuprinse populatiile de limba si cultura materiala tracica locuind din vremuri stravechi teritoriul Rominiei si intinzindu-se, in unele perioade istorice, si in afara de aceste hotare in Cimpia Tisei, intre Tisa si Dunare, spre sud pina aproape de muntii Haemus(Balcani), iar spre nord pina in Carpatii Padurosi .

Un grup de semintii trace septentrionale locuiau in preajma cursului superior al Nistrului . In sens propriu, insa , prin Dacia -locuita de daco-geti inainte de ocupatia romana—se intelege teritoriul etnic , vatra permanenta a acestei populatii , care coincide in linii generale cu teritoriul Rominiei de azi .
Daci si Getae , cu toate ca sint doua nume etnico-tribale, de origine proprie, adica din limba lor populara, nu impuse ori imprumutate de la populatii eterogene si eteroglote, cum ar fi scitii ; avind un caracter regional sau zonal inseamna totusi una si aceeasi populatie tracica, ce vorbea o limba identica . Etnonimul Geti (Getae) apare pentru prima data in sec. V a. chr.la Sofocle si Herodot (relatarea evenimentelor din anul 514 ; expeditia persana contra scitilor) , referindu-se atunci si mai tirziu indeosebi la populatia tracica din zona gurilor Dunarii si nord-estul peninsulei
Balcanice, cu care grecii au facut cunostinta mai de timpuriu, si este frecvent in textele literare-istorice si epigrafice grecesti din secolele urmatoare. Mult mai tirziu, abia in secolul I a. chr. se cunoaste numele etnic Daci , itilizat cu deosebire de scriitori romani spre a desemna mai ales populatia din zona centrala si vestica a Romaniei actuale, dar generalizat apoi pentru intreaga
populatie a Daciei antice. Ca nume de sclav apare Daros, Daos (dupa originea etnica) in comedia attica a sec. IV , alaturi de Getes(
Geta) cu aceeasi semnificatie.
Autorii greci, dupa cei romani, folosesc etnonimul daci (istoricul roman Dio Cassius ; sec. III e.n.) numesc pe dacii din
stinga Dunarii, Dacos, cu precizarea « ca asa se numesc ei insisi, iar romanii ii numesc la fel, stiind insa ca unii greci le zic geti, fie pe drept, fie pe nedrept(LXVII,6,2). La rindul lor, scriitorii romani intrebuinteaza numele Getae, uneori cu sens arhaizant, pentrub populatia de la Dunarea de Jos si din Dobrogea. De alta parte, chiar dacii din interiorul intracarpatic sunt numiti « geti », « tara getica"de scriitorii eleni, chiar "getii de dincolo de Istru, pe care unii ii numesc daci » (Appian ; Prooem.; 4).
Medicul imparatului Ulpius Traianus, participant la campaniile desubjugare a Daciei, Statilius Criton a descris aceste campanii in cartea « Getica », numind pe daci « geti », pe Decebal « capetenia
getilor » (Criton ; Getica). Traian a strivit pe « trufasii geti", cum spune fiul adoptiv al imparatului, succesorul sau la tron, imparatul Aelius Hadrianus, intr-o poezie-epigrama ( Anthol.Palatina,VI, 332).
Dacii « liberi (marginasi) »de la hotarele nordice ale provinciei romane erau de asemenea numiti cind « daci » cind «
geti » ( Cassius Dio ; Polyaen.VI, prolog). Fata de aceasta alternare si amestec uneori echivoca a celor doua etnonime ( Daci ;
Getae), ce par echivalente, geograful Strabon (VII ; 304) face precizarea interesanta si semnificativa : « exista si alta impartire a tarii, din vechime : unii sint numiti daci, altii geti, geti cei dinspre Mare si de l arasarit si daci cei din partea opusa, dinspre Germania si izvoarele Dunarii, numiti anteror daci ; partea de sus a
fluviului spre izvoare pina la cataracte [Portile de Fier] este numita Danubius, curgind mai ales intre daci, iar partea de jos pina la mare, intre geti, numindu-se Istru ».
Getii si Dacii ( sau geto-dacii) erau insa deosebiti de catre autori antici fata de ceilalti traci nordici ( din stinga Dunarii de
Jos) care au etnonime deosebite : carpi ; costoboci ; bessi. Cu toate ca locuiau din veremuri stravechi in aceste regiuni,
geto-dacii apar tirziu in lumina izvoarelor documentare scrise. Cele mai vechi mentiuni despre ei sint abia din sec.V ien ; la poetul atenian Sofocle, care aminteste intr-o tragedie de capetenia «Charnabon, care domneste peste geti » fara a fi limpede si sigur ca este vorba de getii din zona pontica-dunareana. A doua relatare
scrisa, sigura si mai amanuntita apartine istoricului grec Herodot (IV ; 93-96) pe la anul 450-440, in naratiunea despre campania regelui persan Darius contra scitilor din nordul Marii Negre (a.514 a.ch) : intre semintiile trace supuse de « marele rege » sunt amintiti si getii « nemuritori » care ar fost « cei mai viteji si mai drepti dintre traci »si ale caror credinte si practici atavice (Zamolxe ; Gebeleizis ; sacrificiul uman ; credinta in nemurire) erau intradevar originale si interesante, vrednice sa fie povestite ca niste ciudatenii exotice.
Pe malul sting al Dunarii, in "cimpia munteana", getii sint mentionati mai intii in texte istorice in anul 335 ien cind in
cursul expeditiei impotriva triballilor si illyrilor, Alexandru Macedon trece Dunarea si ii ataca pe geti si le distruge o asezare
intarita din apropierea fluviului ( Arrian ; Anabasis ; I ;2).
Despre triburile mai strins inrudite ( altele decit cele vecine) cu getii sint mentionati crobyzii si terizii, care de asemenea aveau
cultul lui Zamolxe si credinta in «nemurire » iar despre orasul «Orgame » de la sud de Dunare vorbeste, inainte de Herodot,
milesianul Hecateu.
Aparitia tirzie a informatiilor scrise despre geto-daci nu inseamna ca ei au existat ca entitati etno-lingvistice si politice abia din sec.VI ien in teritoriile locuite de ei. Populatiile traco- dace erau invecinate si inrudite in chip firesc mai indeaproape—cum
arata importante elemente comune lingvistice ( nume proprii ;lexic ;fonetica) -cu triburile ilyre , cu cele iraniene-scitice, cu armenii si cu balto-slavii. Triburi de limba si cultura materiala « indo-europeana » venite in zona carpatica si balcano-dunareana, s-au amestecat cu populatiile «ne-indoeuropene » de agricultori intilnite aici. Astfel s-a format, in cursul mileniului II-I tracii si geto-dacii vorbind o limba unitara de tip satem indo-european. In masele triburilor geto-dace s-au asimilata in cursul
timpului si alte populatii de pastori calareti (cimerieni;sciti;etc) venite dinspre est, ori elemente ilyre, celtice, s.a. imigrate dinspre vest. Din asemenea amestec de elemente etnice si culturale variate a luat nastere populatia, cultura materiala si limba geto-dacilor.Procesul formarii triburilor trace si geto-dace era incheiat inainte de aparitia informatiilor literare grecesti din sec. VI-V
ien. pentru ca « societatea geto-daca se afla atunci in ultima faza a dezvoltarii ei in cadrul orinduirii comunei primitive, cu o
cultura materiala bine dezvoltata si cu o organizare puternica de triburi si de uniuni tribale capabile sa opuna reistenta oricarui
navalitor » (C.Daicoviciu ; Insemnari despre daci ; I ; Steaua ;
1955 ; pag.156)
"