Vestigiile cele mai numeroase ce se scot la lumină într-o așezare antică, întîmplător ori prin cercetări sistematice, sînt, în chip firesc, vasele de lut legate nemijlocit de viața cotidiană a omului. Ele constituie documente de primă importanță si de inestimabilă valoare, mai ales pentru acele perioade din istoria poporului nostru cînd izvoarele scrise lipsesc ori sînt zgîrcite în amănunte.

Ceramica ne dezvăluie „fără ură și părtinire" o multitudine de aspecte și poate fi abordată din diverse unghiuri, incluzîndu-1 și pe cel artistic. Sensibilitatea umană și înclinarea pentru frumos se materializează, poate mai bine decît în oricare alt domeniu, în confecționarea vase lor de lut fie ele de uz zilnic, fie de lux sau de utilizare specială. Una dintre virtuțile esențiale ale ceramicii este determinată de folosirea ei generală, fără a fi limitată la o anumită treaptă din scara ierarhiei sociale. Ea face parte din inventa rul fiecărei locuințe, bineînțeles cu o anumită coloratură, și ea deosebit de însemnată în determinările cronologice, a nive lului de dezvoltare și a locului pe care 1-a ocupat stăpînul ei în procesul de producție.
La ceramica autohtonă, produsă și desfăcută în anumite centre, se adaugă cea străină, de lux, ce vine să ne arate direcția legăturilor întreținute de către daco-geți cu centre si tuate pe diverse meridiane ale lumii antice.
Evoluția ceramicii daco-getice cunoaște mai multe etape. O primă fază (protodacică sec. VI—V î.e.n.), cînd evoluția formelor este abia la început, putînd fi urmărite retrospectiv pînă în epoca bronzului, constituind trunchiul de bază pe care se vor grefa diferitele influențe străine, în faza veche (sec. IV î.e.n.) vor lua naștere vasele specific daco-getice, grupate în două mari categorii: ceramică fină și de uz comun, ambele lucrate cu mîna în manieră tradițională, în faza următoare (sec. III—II î.e.n.) va fi însușită tehnica roții olarului, care va duce la o sporire considerabilă a producției. In noua tehnică vor fi transpuse formele proprii și vor fi însușite și altele străine (grecești, celtice, sud-tracice, romane etc.). Faza următoare (100 î.e.n. — 106 e.n.) este cea de deplină maturizare și de largă răspîndire în toată lumea geto-dacică. Acum sînt definitiv cristalizate toate formele: cana cu o toartă, vasul cu picior de tip fructieră, opaițul tronconic (ceașca dacică), vasul de tip borcan, vasele de provizii (chiupuri), străchinile, oalele simple etc. Tot acum se lucrează o ceramică de lux pictată cu motive vegetale și zoomorfe și o alta categorie care folosește numai motivele geometrice (deosebită de cea celtică din aceeași vreme), inspirată din lumea elenistică, la care se adaugă ceramica cu motive în relief după modelul cupelor deliene. Alături de ceramica lucrată cu roata va continua să existe și cea modelată cu mîna. Unele vase, ca de exemplu cănile de lux cu o toartă modelată în torsadă, sînt adevărate opere de artă.
Ceramica daco-getică lucrată cu roata este preponderent de culoare cenușie, nelipsind însă nici cea roșie de diverse nuanțe, dovedind însușirea de către daco-geți a celor două procedee tehnice de ardere a lutului (oxidantă și reductivă).
împodobirea ceramicii geto-dacice se realizează prin motive în relief, prevăzute obișnuit cu alveole, alcătuind ornamente uneori deosebit de aspectuoase, la care se adaugă decorurile incizate, lustruite ori, mai rar, stampilate. Decorurile sînt situate, în cele mai multe cazuri, în porțiunea superioară a vasului. Chiar și fără o decorație prea abundentă, ceramica daco-getică are o frumusețe aparte si o anumită eleganță conferită de armonia proporțiilor. Există o geometrie proprie ceramicii daco-getice, rezultată din respectarea proporțiilor diferitelor elemente tectonice ale vaselor.
Atît ceramica daco-getică lucrată cu mîna, cît și cea la roată își vor continua existența și după integrarea unei părți a Daciei între fruntariile Imperiului Roman, suferind puternice influențe romane. Aceleași influențe se vor manifesta activ și asupra teritoriilor rămase libere și se vor perpetua veacuri de-a rîndul și după ce autoritățile romane s-au retras în sudul Dunării.
Abundenta ceramică daco-getică, scoasă la iveală prin diverse modalități: fortuit ori ca rezultat al cercetărilor siste matice, păstrată în numeroase muzee din țară și din străinătate, face cu prisosință dovada dezvoltării milenare a geto-dacilor, pe meleagurile lor străbune, pe care nimic și nimeni nu i-a putut determina să le părăsească, în același timp pot fi urmărite diverse influențe străine, venite din lumea greco-romană sau din altă parte, pe care ceramica geto-dacică le va integra, alcătuind una dintre componentele de bază ale acelei minunate sinteze care a fost civilizația daco-getică. Aceasta se înscrie printre cele mai înaintate civilizații ale Europei neincluse între fruntariile statelor sclavagiste și cu care, pe îndreptățit temei, ne putem mîndri.
Scînteia tineretului din 13 iulie 1976.