Organizarea �i modul de lupt� al armatei geto-dace au fost determinate de cadrul geografic, demografic �i spiritual al poporului dac. Condi�ionarea evolu�iei organismului militar, bazat pe ace�ti factori, constituie o legitate universal� �i valabil� �n toate timpurile.

Spa�iul carpato-danubiano-pontic se caracterizeaz� at�t printr-o armonie �i simetrie rar� c�t �i printr-o entitate unic�, toate astea reg�sindu-se �n spiritul armatei daco-gete. Caracteristicile fizico-geografice au avut o �nsemn�tate aparte pentru organizarea militar� �i modul de ducere a r�zboaielor. Dacii fiind mai aproape de natur�, au recurs la ea pentru a le da mijloacele de a-�i m�ri puterile �i de a mic�ora pe cele ale inamicului.




CADRUL NATURAL
C�mpul de ac�iuni al armatei geto-dace, aria geografic� locuit� de ei este identic� cu zona lor de etnogenez�, zona �n care s-a dezvoltat societatea autohton�, de la triburile comunei primitive �i p�n� la statul dac centralizat �i mai departe p�n� la noi, v�de�te o permanent� leg�tur� cu p�m�ntul devenit vatr� str�mo�easc�. Astfel toate b�t�liile lumii geto-daco-rom�ne�ti sunt definite cu acelea�i repere: Carpa�ii, Dun�rea, Marea Neagr�. Faptul c� oastea dac� nu a luptat �ntr-un spa�iu "neutru" sau str�in, ci pe solul genezei sale, acesta fiindu-i permanent aliat �n lungile �i grelele confrunt�ri cu armatele str�ine, de regul�, mai numeroase �i mai bine dotate, a avut o �nsemn�tate cardinal� �n balan�a raportului de for�e �i �n deznod�m�ntul b�t�liilor.

Vatra de locuire a geto-dacilor a cunoscut un continuu proces de preg�tire �n vederea ap�r�rii, prin perpetuarea unui sistem defensiv existent, prin completarea �i aducerea lui �n stare func�ional� cerut� de necesitatea rezisten�ei �n fa�a primejdiilor externe. Primele celule ale acestui sistem au ap�rut atunci c�nd fiecare familie �i mai t�rziu fiecare trib au pus bazele a�ez�rilor �nt�rite �i au creat fortifica�ii de refugiu.

SISTEMUL NATURAL DE FORTIFICA�II

Mun�ii - rolului sistemului muntos �n istoria daco-rom�nilor i s-a consacrat o �ntreaga literatur�, ale c�rei aprecieri sintetizeaz� adev�rul istoric potrivit c�ruia istoria noastr� este str�ns legat� de Mun�ii Carpa�i, care au rolul de coloan� vertebral�. Mun�ii sunt s�mburele geografic al spa�iului daco-get �i constituie temelia, sprijinul, ap�rarea, ad�postul, frumuse�ea, m�ndria dacilor �i din ei si-a tras neamul rom�nesc legendele, vigoarea �i poezia. Posadele dacice sau salba de b�t�lii date �n cetatea carpatin� reprezint� cele mai impresionante pagini de epopee istoric�.

Dun�rea - de c�nd se pomenesc ei dacii, �i noi rom�nii, Dun�rea a fost "r�ul p�rinte" care a v�zut pe ambele sale maluri, din valea panonic� �i p�n� la Delta sa, unul �i acela�i neam. Acest curs de ap� denumit fie Donaris, fie Danubiu, fie Istru sau mai t�rziu Dun�rea, a f�cut parte organic� din via�a geto-dacilor constituind un br�u protector, un aliniament greu de dep�it �i u�or de ap�rat. Dun�rea a avut permanent o mare �nsemn�tate militar� strategic� fiind grani�a �i bariera de ap�rare sau cale de penetrare pe v�ile ei, a numeroase expedi�ii militare, ��rmurile ei, nu odat�, constituind teatrul unor r�zboaie cr�ncene. �n organizarea ap�r�rii geto-dacii au apelat permanent la br�ul de ape ce a �ncins Dacia.

P�durile - reprezent�nd 80% din suprafa�a Daciei au constituit un factor important �n stabilirea at�t a formelor de organizare militar� c�t �i �n ducerea opera�iunilor de lupt�. Existen�a masiv� a p�durilor a impus constituirea unor forma�iuni suple �i manevrabile, u�or frac�ionare �i lesne de re�ntrunit �n raport cu evolu�ia situa�iei strategice �i tactice. Natura �i extinderea p�durilor au compartimentat direc�iile strategice de p�trundere �i pe cele de interzis de c�tre armata geto-dac�, u�ur�nd �n mod deosebit gruparea for�elor �i mijloacelor proprii.

Ele au servit ca zone favorabile dispunerii rezervelor �n lupt�, ca spa�iu de manevr� discret �i baze de ripost� ofensiv� executate prin surprindere �n flancurile �i spatele inamicului, precum �i locuri favorabile organiz�rii ambuscadelor. Facilitat� de p�duri, h�r�uirea a c�p�tat un statut de permanen�� �n practica militar� local�, limit�nd spa�iul de manevr� al armatelor invadatoare. P�durea favoriza lupta de ap�rare �i permitea atacul brusc �i nu �n ultimul r�nd asigura, �n caz de necesitate retragerea. Majoritatea b�t�liilor dacilor s-au dat la ad�postul p�durii �i cu ajutorul ei.

Marea Neagr� - Existen�a ie�irii la Marea Neagra a determinat manifestarea unor preocup�ri ce vizau construirea �i utilizarea unor mijloace adecvate, care s� permit� controlul �i ap�rarea litoralului maritim.
APARI�IA �I DEZVOLTAREA ARMATEI GETO-DACE
Formele de organizare, care sunt de regul� greu de surprins arheologic fidel, se desprind lesne, dac� se recurge la informa�ii �i date referitoare la modul cum a fost conceput� �i realizat� ap�rarea perimetrului locuit de comunit��ile umane �nc� de la �nceput.

ORGANIZAREA MILITAR� A COMUNITA�ILOR MICI

Factorul militar �n zona carpato-danubian� a ap�rut ca o component� a modului �n care omul �i alegea vatra de locuire �n a�a fel �nc�t aceasta s� �i asigure at�t condi�ii de existen�� c�t �i de ap�rare a comunit��ii respective. �n acest scop au fost locuite cu preponderen�� acele zone �n care �ns�i natura lor oferea oamenilor avantaje, eventual aceasta amplific�nd poten�ialul defensiv, cel mai adesea prin �an�uri.

�n aceast� perioad� de �nceput a civiliza�iei locale nu existau institu�ii ob�te�ti, oamenii munceau �i tr�iau �n comun, bucur�ndu-se de acelea�i drepturi �i �ndatoriri, f�r� o categorie special� care s� �ndeplineasc� �i o sarcin� militar�, uneltele servindu-le adesea �i de arme. Ca oameni ai p�m�ntului, autohtonii au trecut de timpuriu la construc�ia de a�ez�ri de diferite tipuri, de la simple sate �i mici asez�ri rurale situate l�ng� ape, �n v�i, p�n� la unele centre mai dense situate pe �n�l�imi greu accesibile.

ORGANIZAREA MILITAR� DE TIP TRIBAL

Locuitorii Daciei din epoca bronzului formau un popor de ��rani care aveau ca preocupare principal� agricultura, erau unitari etnic din punct de vedere cultural, dar politic erau �mp�r�i�i �n numeroase clanuri autonome, fapt care �i-a pus amprenta �i pe organizarea militar�.

Primele organiz�ri militare au fost �nf�ptuite �n perioada �n care triburile daco-gete se constituiau pe baza �nrudirii. Fiecare trib alc�tuia un organism ost�esc, form�nd un gen de unitate independent� cu un efectiv variabil �n func�ie de num�rul popula�iei din care se compunea, cu deosebire din num�rul celor �n stare s� poarte arme. Oastea unei astfel de uniuni de sate(trib) era compus� din cetele familiilor �i satelor apar�in�toare, fiind comandate de capii acestora �i veghea , de regul�, la ap�rarea perimetrului teritorial care �i apar�inea.

Conducerea militar� era asigurat� de un �ef, care era �n acela�i timp �i unul din cei mai buni lupt�tori, el bucur�ndu-se de o autoritate aparte. Atunci c�nd for�ele mai multor triburi se uneau ocazional, �ef devenea cel mai apreciat de masa popula�iei, �ntotdeauna cel care �ntrunea calit��i organizatorice de excep�ie �i �nsu�iri militare deosebite.

Organizarea militar� de tip tribal �i �ndeosebi amenaj�rile genistice f�cute au avut o �nsemn�tate deosebit� pentru �ntreaga existen�a �i lupta a poporului geto-dac. Tipologic �i tehnic, fortifica�iile care serveau �n ac�iunile de ap�rare pe c�ile de acces spre incinta a�ez�rilor, s-au constituit �ntr-un sistem defensiv specific pe care geto-dacii l-au perpetuat �i perfec�ionat astfel �nc�t pe timpul lui Burebista �ntregul areal dac era �mp�nzit de multe secole, de a�ez�ri �nt�rite.

ORGANIZAREA MILITAR� PE BAZA UNIUNILOR DE TRIBURI

Organizarea militar� �i-a l�rgit considerabil cadrele odat� cu trecerea la o noua etap� de dezvoltare politico-economic� �i administrativ� odat� cu unificarea triburilor. Str�ngerea legaturilor economice �i militare �ntre triburi a dus la formarea unei con�tiin�e etnice �i lingvistice largi cre�nd premisele form�rii statului dac. Interesele comune �i necesitatea ap�r�rii organizate la nivel mai mare apropie comunit��ile �ntre ele, creeaz� condi�iile colabor�rii, preg�tind astfel uniunile mai mari conduse de un �ef ales care avea atribu�iuni politice, sociale, juridice, economice �i mai ales militare.

Tipologic, uniunile de triburi au fost constituite pe baza �nrudirii de s�nge. Ele erau conduse unitar de un �ef ales �i cuprindeau teritoriile locuite de triburile care o compuneau. Ulterior se va ajunge la stabilirea mai exact� a perimetrului de convie�uire, lu�ndu-se �n considerare �i posibilit��ile de ap�rare, hotarele fiind alese de regul� pe cele mai importante obstacole naturale.

Func�iile tot mai importante ale uniunilor de triburi au impus fortificarea unor a�ez�ri �i crearea unui comandament central din care face parte �eful militar (basileus, rex) al comunit��ii care dispune de structuri militare proprii �i de garnizoane de cet��i. Ace�ti basilei erau din r�ndul nobililor �i cu c�t aduceau �i puteau sus�ine mai mul�i osta�i cu at�t erau mai respecta�i. Devenea clar� inten�ia de a transmite urma�ilor direc�i aceste prerogative pun�ndu-se astfel bazele unor dinastii locale.

Ca urmare direct� a acestui fapt se formeaz� o aristocra�ie militar� din r�ndul c�reia se constituie un corp de comand�. Fiecare trib �i avea �eful sau militar care dispunea de efective proprii care ac�ionau ca o unitate ce, �n timpul luptelor, de regul�, nu se frac�iona. El dispunea de un corp de comand� din r�ndul c�rora se stabileau �efii de cete, ai cet��ilor �i lucr�rilor de fortifica�ii. �n caz de necesitate, for�ele triburilor erau �ntrunite sub conducerea unui �ef suprem iar �efii triburilor alc�tuiau un stat-major ad-hoc. Ace�ti �efi de rangul doi veneau la puterea militar� central� cu cetele triburilor din care proveneau, ale c�ror efective erau variabile �n raport cu for�a economica �i demografic� a fiecarei zone.

Instruc�ia �i preg�tirea pentru lupt� se desf�urau la triburile respective dar unele exerci�ii aveau loc pe scar� mai mare �i adesea direct �n locurile �n care comunitatea avea de ap�rat ceva. �n timpul acestor exerci�ii se punea accent pe �nva�area modului de folosire a lucr�rilor de ap�rare, pe utilizarea mijloacelor de lupt� de la catapulte �i baliste p�n� la arc �i lance. La aceste exerci�ii luau parte toat� popula�ia capabil� a purta arme,�in�ndu-se seama ca lupta se desfa�ura de regul� din spatele fortifica�iilor prin aruncarea de s�geti, lanci, pietre �i suli�e iar �n cazul c� inamicul reu�ea s� p�trund� �n incinta era imperios necesar ca to�i s� fie �n m�sur� s� dea lupta corp la corp.

Datorit� deplas�rii centrului de greutate al nevoilor de ap�rare de la numeroasele triburi la o scar� mult mai general�, are loc cre�terea amplorii �i caracterului manevrier al ac�iunilor militare, astfel condi�ia armatei capat� noi dimensiuni at�t organizatorice c�t �i ca mod de lupt�. Vor ap�rea �n aceast� faz� o�tiri cu efective de zeci de mii de oameni chema�i s� ac�ioneze �mpreun� �ntr-un dispozitiv articulat �i pe baza unei concep�ii unitare proprie unui �ef suprem. �n aceast� faz� misiunea lupt�torului �i responsabilit��ile lui se generalizeaz�, el particip�nd adesea la campanii militare care se desf�oar� la mari distan�e de perimetrul ob�tii sate�ti din care face parte.

ARMATA PRIMULUI STAT GETO-DAC
Stadiul actual al cercet�ririi istorice consider� c� primul stat al dacilor cel condus de Dromihete plasat la confluen�a secolelor IV-III-�en. Cu o temelie economico-social� �i politic� deosebit de puternic�, statul daco-getic al lui Dromihete includea teritoriul limitat la sud de mun�ii Haemus (Balcani), la est Pontul Euxin, la nord-est r�ul Tyras la nord �i nord-vest �i vest Carpa�ii Meridionali �i Orientali adic� aria etnic� geto-dac� extracarpatic� �i avea capitala �n cetatea HELIS ( identificat� ipotetic cu a�ezarea de la Piscul Crasanilor).

Acest stat avea toate institu�iile specifice unui stat de la institu�ii centrale �i p�n� la aparatul administrativ local. Avea o circula�ie monetar� iar for�a statului era dat� de deosebita civiliza�ie material� �i spiritual�. Una din institu�iile de baz� ale statului geto-dac din acel timp era armata, ca factor al puterii centrale.

Organiza�iile ob�tilor erau suportul social-economic al factorului militar. Realiz�nd o ap�rare cu o scar� a eficien�ei, ob�tile erau obligate s� pun� la dispozi�ia dinastului, contingente de lupt�tori �n raport cu nevoile de moment. O parte �nsemnat� a armatei o reprezentau cetele personale ale regelui. Puterii centrale �i revenea �i autoritatea asupra cet��ilor de interes deosebit strategic �i politic, pentru a c�ror ap�rare s-au destinat trupe de infanterie, constituindu-se garnizoane cu misiuni permanente �i care pe timp de razboi erau �nt�rite cu elemente locale. La r�ndul lor nobilii dispuneau de for�e militare proprii cu care erau obliga�i s� participe la campaniile poruncite de rege. Influen�a unui nobil era data de num�rul de lupt�tori afla�i �n subordine sa.

Organizarea �i compozi�ia armatei erau o reflectare a structurii social-politice a statului, ea fiind de fapt suma cetelor �i forma�iunilor militare de care dispuneau conduc�torii de ob�ti, ora�e �i cet��i, precum �i cele de�inute de �eful statului. Se estimeaz� c� armata primului stat geto-dac putea ridica la oaste p�n� la 40000 de lupt�tori.

DOTAREA ARMATEI

Arheologia a demonstrat c� a existat o diversitate tipologic� a mijloacelor de lupt� care cuprindea: pra�tia, arcul cu s�ge�i, lancea, toporul, m�ciuca, diferite tipuri de sabie, cuti�ul de lupt� , coiful, c�ma�a de zale, genunchiere �i care de lupt�. Clasificarea se poate face �n arme pentru lupt� de la distan�a �i arme pentru lupta corp la corp. Armele de atac erau sabia curb�, sabia dreapt�, lancea lung�, lancea scurt�, m�ciuca, ciocanul de lupt�, buzduganul, pra�tia �i arcul cu sageti iar pentru ap�rare casca, scutul, cama�a de zale �i zaua �ntreag�.

Lupt�torul era echipat simplu: un suman cu m�neci lungi, �ncins la mijloc, o mantie aruncat� pe umeri prins� cu o agraf� �i un pantalon �ncre�it �i b�gat �n �nc�l��minte. �efii (tarabostes) purtau suman cu centiron cu ornamente de aur si argint �i o manta cu ciucuri, pantaloni �i pe cap c�ciula r�sfr�nt�. Dezvoltarea davelor, a atelierelor, a extragerii �i prelucr�rii materiilor prime cu valen�e strategice, a me�te�ugurilor �n general a facilitat dotarea armatei cu mijloace de lupt� suficiente ajung�ndu-se �i la exportarea acestora in exterior.

CONCEP�IA �I MODUL DE LUPT�

Situat �n locuri de ispititor bel�ug, poporul dac �i-a elaborat de timpuriu o g�ndire �i o art� militar� propice ap�r�rii. �n acest scop s-a recurs la organizarea �i ducerea ap�r�rii strategice pentru a provoca pierderi for�elor inamice, uneori la distrugeri pe mari ad�ncimi pe direc�iile de �naintare ale inamicului, aplic�nd ceea ce posteritatea a numit "tehnica pam�ntului p�rjolit".

La daco-ge�i modul obisnuit de lupt� era h�r�uiala dar la trebuin�a ,angajau lupta cel mai adesea �n dispozitiv �n form� de pan�. C�nd se luptau �n retragere contra cavaleriei inamice, aici alergau r�sp�ndi�i, �nainte aici se com�sau �n plutoane �i se ap�rau, reu�ind prin aceast� tehnic� s� �i reduc� pierderile. Adesea recurgeau la atacuri nocturne, cuno�teau bine serviciul de santinel� inamic �i �ineau �ntotdeauna l�nga ei caii �n�eua�i �i gata de lupt� sau fug�.

�n timpul ap�r�rii, felul de lupt� consta �n h�r�uiri permanente cu scopul de a-l sl�bi pe inamic �i de a-l aduce �n pozi�ii dezavantajoase de lupt�. �ntrebuin�au frecvent cursele �i �n�el�ciunile recurg�nd la tot felul de stratageme. �n timpul ac�iunilor de ripost� geto-dacii, folosind terenul �mp�durit, preparau lovituri �i manevre bine �ntocmite pe care le alternau cu atacuri nea�teptate, fie �n zona vadurilor fie �n zone str�mte. Cavaleria avea at�t rolul de cercetare c�t �i pe acela de legatur� �ntre diferite corpuri militare. Dar principala ac�iune a c�l�re�ilor era lupta de h�r�uire, lupta �n care dup� aruncarea suli�ei �i desc�rcarea arcului, c�l�re�ul se repezea �napoi pentru a sc�pa de lovitura du�manului �i pentru a reveni din nou dintr-o alt� direc�ie.

�n concep�ie �i execu�ie armata geto-dac� nu a recurs la forma�ii de lupt� rigide, masate �i pu�in articulate. Modul de organizare, pe ob�ti sate�ti, depindea de resursele demografice ale a�ez�rilor �i deci efectivele erau variabile �i suple.

�n ofensiv� aveau predilec�ie pentru dispozitivul �n form� de unghi cu v�rful �nainte, cu scopul de a str�punge falangele, cohortele sau manipulele �i a le disocia for�ele pentru ale nimici din par�ile laterale. �n ap�rare recurgeau la dispozitivul �n form� de potcoav� cu flancurile avansate cu scopul particip�rii a c�t mai multe for�e la lovirea simultan� �i pe o ad�ncime c�t mai mare a inamicului. �n toate aceste dispozitive �ns� luptatorul avea �n juru-i suficient spa�iu pentru libera mi�care �i ac�iune.

Dispunerea fortifica�iilor �n teren, structura �i varietatea dispozitivelor de lupt� arat� o temeinic� �i just� cunoa�tere a terenului �i avantajelor amenaj�rilor genistice. Construc�ia acestor lucr�ri �i a�ezarea lor reflect� o pricepere deosebit� a rolului strategic �i tactic al fortifica�iilor. Realizarea unui sistem de cet��i s-a f�cut pe baza unor concep�ii �i principii ce r�spundeau nevoilor strategice. Astfel aceste cet��i �i fortifica�ii au fost edificate la confrunt�riile Daciei �i �ndeosebi pe axele de comunica�ii pe care puteau s� p�trund� mai u�or invadatorii. �n timpul b�t�liilor de ap�rare a cet��ilor, ap�ratorii aruncau asupra asediatorilor bolovani de mare greutate, plumb topit, oale �i butoaie pline cu smoal� fierbinte, seu �i alte substan�e inflamabile, suli�e �i s�ge�i incendiare. Se foloseau de asemenea pe scar� mare �i catapulte �i baliste, at�t �n luptele duse �n jurul fortifica�iilor c�t �i �n luptele �n c�mp deschis c�nd erau transportate pe care cu 2 ro�i.

�n ceea ce prive�te cucerirea cet��ilor strategii daci au recurs la procedeul asediului, prin care se urm�rea �ncercuirea �i izolarea garnizoanelor adversarului. �n timpul asediului, al�turi de armele individuale, foloseau catapulte de mare putere, berbeci din stejar cu cap de bronz sau fier. Geto-dacii au mai folosit �i falces murales cu care scoteau pietre din ziduri �i perforatoare de ziduri numite terebrac de fapt un berbec cu v�rf ascu�it. La unison, izvoarele lumii antice �i prezint� pe daco-ge�i �n r�zboaie de ap�rare �i toate le subliniaz� curajul �i vitejia, disciplina �i organizarea. Modalitatea proprie de purtare a unui r�zboi, prin ridicarea la lupt� a �ntregii popula�ii apte de efort militar, le-a dat permanent un avantaj �n luptele necurmate cu aceia care le doreau avutul, f�c�ndu-i de neclintit de pe p�m�ntul Daciei, pe care �l considerau sacru �i numai al lor.

FACTORUL DEMOGRAFIC
P�m�tul rom�nesc apar�ine unei mari zone de antropogenez� ce coincide cu �nceputul cuaternarului, �n fond cu v�rsta de formare a elementului uman. Oamenii acelor vremi tr�iau, desigur �n hoarde sau cete, duceau o via�� primitiv� dar f�cuser� progrese �n ce prive�te uneltele �i armele. Din paleolitic �i neolitic popula�ia s-a constituit �n gin�i �i triburi d�nd na�tere unei mari mase etno-lingvistice �i culturale. S-a conturat astfel,�n epoca bronzului, blocul tracic, foarte numeros dup� afirma�iile deloc ne�ntemeiate ale lui Herodot.

Ramura nordic� a acestui neam tracic, geto-dacii constituiau �nc� din Hallstat, cea mai important� componenta a acestui bloc etnic. Din cele peste 150 de forma�iuni tribale �i gentilice ale tracilor, cele ale daco-ge�ilor sunt cele mai mari �i mai puternice. Definirea ariei etnice a daco-ge�ilor �i frunt�riile habitatului sau trebuiesc c�utate din centrul Europei �i p�n� �n Caucaz, din nordul Carpa�ilor p�duro�i �i p�n� �n Balcani dar geografia istoric� �i istoriografia antic� au fixat hotarele poporului geto-dac �n largul spa�iu carpato-danubiano-pontic. Identitatea dintre ge�i �i daci este reliefat� de o serie de aprecieri at�t antice c�t �i moderne:

- "...ge�ii vorbeau aceia�i limb� ca dacii �i aveau acelea�i obiceiuri. Grecii d�deau, at�t ge�ilor din Bulgaria c�t �i dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania �i Ungaria acela�i nume �i credeau c� �i ge�ii �i dacii provin de la traci..."
( L.A. Gebhardi, Geschichte des Reichs Hungarn und der damit Verbudenen Stateen, I, Theil, Leipzig,1778,p.43-44.)

-"...�n cele mai vechi timpuri cunoscute, �n Transilvania �i �n ��rile �nvecinate locuiau dacii, care mai erau denumi�i �i ge�i, �i de la ei a primit actuala Transilvanie �mpreun� cu Moldova, Muntenia �i regiunile �nvecinate din Ungaria numele de Dacia..."
(Martin Hochmeister, Siebenburgische Provinziaalblatter, vol.III, fasc. 3, Sibiu , 1808, p.126)

- "dacii sunt primii str�mo�i ai rom�nilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par s� se confunde cu ge�ii. Aceia�i origine, aceia�i limb�. Asupra acestui punct toate m�rturiile din vechime concord�..."
(Adolonyme Ubicini, Les origines de l'historie roumaine, Ernest Laroux, Paris, 1866, p.6)

- "noi suntem �n fond ge�i �i ge�ii reprezint� unul din cele mai vechi popoare autohtone ale Europei, contemporane cu cel�i, cu grupurile italice anterioare imperiului roman. Acest imperiu roman g�sea aici un stat vechi, se lupta cu el si �l r�punea cu greu"
(G. Calinescu, Istoria literaturii Rom�ne, Compendiu, Bucuresti, 1968, p.13)

Suma acestor adev�ruri �ng�duie judecata de valoare potrivit c�reia poporul dac, �i prin extensie poporul roman, este unul din cele mai vechi popoare europene, singurul popor din sud-estul continentului care nu a venit de nic�ieri si printre pu�inele popoare care nu �i-a schimbat vatra de ba�tina av�nd str�mo�i ce pot fi urm�ri�i arheologic p�n� �n mileniul II �en. Referitor la hotarele acestui popor, antichitatea ne-a l�sat informa�ii suficiente sub forma ariei etnice, c�t �i sub cea a elementelor geografice. �n perioada de maxim� �ntindere a statalit��i geto-dace acest spa�iu este clar delimitat la sud de mun�ii Balcani, bazinul Bugului la est, Carpa�ii P�duro�i la nord, Dunarea de mijloc la vest, cu multe enclave incluse in masa neamurilor vecine.

Ptolemeu definea astfel frontierele etnice ale neamului get:

"se marginesc la miaz�-noapte cu acea parte a Sarma�iei europene ce se �ntinde de la muntele Carpatos p�n� la cotitura pomenit� a fluviului Tyras, care se afl� la gradele 53'- 48'30min., la apus cu Iazigii Metana�ti, de pe l�nga r�ul Tibiscos, iar la miaz�-zi cu acea parte a fluviului Dun�rea care merge de la v�rsarea r�ului Tibiscos p�na la Axiopolis, de unde, p�na la Pont, �i la gurile sale, Danubios se nume�te Istros"
(Ptolemeu, �ndreptar geografic, Izvoare privind istoria Rom�niei, vol. I, Bucuresti, 1964, p.541)

Este ne�ndoielnic c� dacii erau un popor numeros, numai astfel put�nd s� locuiasc� �i s� apere un spa�iu at�t de �ntins, �i aceast� densitate explic� continuitatea lor �n �inutul central carpato-danubian. Lu�nd �n considera�ie hotarele statului dac sub Burebista, care avea o suprafa�� de cca. 500000 de kmp �i consider�nd c� popula�ia autohton� avea o densitate de 5 locuitori/kmp (cam 2 milioane �i jumatate de locuitori), cifra de 200000 de oameni c�t putea ridica �n caz de r�zboi regatul dac burebistan nu pare deloc exagerat�, ba dimpotriv�, pare num�rul minim de recrutare. Poten�ialul militar ridicat reiese �i din posibilitatea Imperiului roman de a str�muta �n sudul Dun�rii 50000 de ge�i �n timpul lui Augustus iar apoi �n timpul lui Nero al�i 100000 trecu�i �n Tracia.

din Nicolae Densusianu


"